Cinci idei după prima etapă de la Turneul Campionilor: de ce nu doar Nole sau Rafa pot câștiga titlul

1. Despre cea mai nouă dispariție din setul decisiv a lui Federer

Nu cred în teoria că Federer ar fi pierdut acum din cauza oboselii. La Paris a fost evident că nu mai poate să facă față meciului din punct de vedere fizic, căzând victimă și propriului nivel, foarte înalt în primul set, dar pe care nu l-a mai putut replica și menține în următoarele două. De data asta, mi s-a părut că nu crede suficient în abilitățile lui de a duce treaba la bun sfârșit, semn că mica infuzie de încredere obținută la Basel, apoi prin victoria cu Del Potro de la Paris, s-a cam terminat. De altfel, declarațile lui de dinainte de startul turneului au fost în cam aceeași notă, mai degrabă evazive. De data asta, cred că a pierdut pe plan mental, confirmând pattern-ul unui an dificil, în care dacă nu e una, e alta. Când i-a mers jocul, nu l-a ajutat rezistența fizică, iar când le-a avut pe amândouă, nu a avut suficientă încredere.

La conferința de după meci, el a confirmat, declarând că, de fapt, s-a simțit mult mai proaspăt decât la meciul de la Paris. „Cred că, uneori, sunt pur și simplu deranjat de nivelul de inconstanță din jocul meu. Ar fi trebuit să profit mai mult de șansele pe care le-am avut, poate să joc un pic mai agresiv uneori, mai solid. La acest punct, totul este mental. Dar trebuie să încerc să nu fiu prea negativ după azi”. Când a fost întrebat dacă vede și o parte bună din meciul acesta, a răspuns sarcastic: „Da, cum să nu. Hai să vedem lucrurile așa, atunci. Grozav, suntem pozitivi. E grozav că am câștigat două seturi cu Djokovic și am pierdut patru. Să pierzi meciuri e foarte captivant!”.

2. Serviciul lui Federer: Și-a pierdut din eficiență?

Se vorbește atât de mult de încredere, moral, rezistență fizică și tactica aleasă, încât trece cu vederea un element cel puțin la fel de important din jocul lui Federer, serviciul. Mi-e teamă că de aici pleacă și multe alte probleme. Nu am apucat să mă mai uit pe cifrele de la final ale meciului cu Djokovic, însă comparațiile afișate în timpul meciului pe jumbo-screen-ul arenei (și la care însuși Federer se uita cu mare interes) arătau diferențe mari între rata serviciului 1 pe tot sezonul și cea din meciul de aseară. Interesant este că elvețianul nu intră în Top 10 al procentajului la primul serviciu pe tot anul (Nadal e pe locul 2, cu 70 la sută din 76 de meciuri, Djokovic e pe locul 10, cu 66 la sută din 71 de meciuri. Ah, și Hănescu e pe locul 3, cu 70 la sută din 43 de meciuri). Însă Roger e în Top 10 la punctele câștigate atunci când primul serviciu e pus în teren (locul 6), la punctele câștigate pe al doilea (locul 4) și la puncte de break salvate (locul 9).

Federer are nevoie să servească mai constant în momentele cheie. Când totul era „în regulă” obișnuia să câștige multe seturi doar cu serviciul, forțând un pic pentru un break, apoi totul devenea rutină. Game-urile sub un minut, trademark Federer, sunt de asemenea tot mai rare. Cu Djokovic a avut de două ori un break avans, cedându-l imediat. În schimb, primul game al decisivului a fost un serviciu dezastru. Da, Nole e un returner nemaipomenit, dar, ca să-l citez pe Federer, „multe stau în racheta lui”. 

3. Nole, încrederea și suporterii

Pentru Djokovic, victoria cu Federer e mai mare decât pare la prima vedere. Nu e deloc așa simplu să câștigi un turneu Masters, după care, la două zile, să intri pe teren în grupe la Turneul Campionilor contra lui Federer (fie el și cel din varianta 2013). Indiferent dacă îl va mai prinde sau nu pe Nadal (iar simțul realității spune că nu), pentru liniștea lui interioară e perfect că el a făcut tot ce a putut ca să-l pună în dificultate pe spaniol, până în ultima clipă. Adică a câștigat absolut toate meciurile până când s-a ajuns în punctul în care Rafa mai are nevoie doar de o victorie ca să-și asigure fotoliul de lider la finalul anului. De când a pierdut locul 1, Djokovic joacă în mod evident cu alura omului care vrea să demonstreze ceva, iar părerea generală e că postura de vânător i se potrivește ceva mai bine decât cea de vânat. 

Altfel, sârbul a arătat, încă o dată, cât de mult se alimentează din antipatia publicului. Federer a fost susținut ca un star rock de publicul de la O2, iar greșelile sârbului au fost, nu o dată, aplaudate, ceea ce, ca de obicei, l-a ajutat să depășească momentele mai grele. S-a întâmplat și un moment un pic jenant la finalul meciului. După ce Djokovic și Federer a dat mâna, sârbul s-a grăbit spre centru, ca să salute publicul, ca la orice victorie. Doar că, într-o combinație de neinspirație și bad timing, voice-overul arenei tocmai ce cerea fanilor să-l salute pe… Federer, așa că salutul lui Djokovic către public și reacția foarte călduroasă a acestuia la auzul numelui lui Federer s-au suprapus. Sârbul a fost în mod vădit deranjat de ceea ce ar putea fi interpretată drept o lipsă de respect pentru el. Și-a luat ceea ce noi numim, în bucătăria internă a Treizecizero, figura de „babă acră” (nu e cu răutate). Nu și-a ascuns un rictus de mirare/dezaprobare și era clar înfuriat, e lesne să-ți dai seama de asta dacă îl l-ai urmărit cu atenție de-a lungul timpului. S-a simțit frustrarea lui și în tonul pe care l-a avut în interviul de după meci, de pe teren, și în felul în care a salutat atunci când crainicul a încercat să-și repare greșeala, cerând o nouă rundă de aplauze.

4. Despre Nadal și cât de deschis rămâne turneul

Meciul lui Rafa cu David Ferrer s-a terminat cu bine pentru numărul 1, dar a transmis însă mesaje mixte în ce-l privește pe Rafa, care, paradoxal, a terminat meciul cu mult mai puține lovituri direct câștigătoare decât oponentul său. Nadal își va câștiga, probabil, grupa și va obține locul 1, dar e de văzut cum va reacționa el la un prim test mai solicitant. Am rezerve să denumesc asta meciul cu Wawrinka. Teoretic, așa ar trebui să fie: Stan joacă bine și n-are nimic de pierdut, însă head-to-head-ul acela atârnă greu. 

E unul dintre motivele pentru care mi se pare că turneul rămâne în continuarea foarte deschis oricărui rezultat, iar concluziile primei etape nu sunt neapărat și decisive: teoretic, Djokovic rămâne marele favorit, însă cred puternic că oboseala e acolo, tot mai puternică, și ar putea să-l prindă din urmă, la un moment dat, dacă nu cumva chiar atunci când îi va fi lumea mai dragă. Asupra lui Nadal sunt încă semnele de întrebare tradiționale, legate de performanțele sale indoor, alimentate și de ultimele meciuri, mai puțin reușite. Ar putea să se scuture de ele după ce va scăpa de grija primului loc. Federer, deși învins în prima rundă, se poate strecura în semifinale și, de acolo, să-și recapete încrederea. Cert e că nu poți fi sigur, zilele astea, care variantă a lui Federer o primești, însă cu atât mai mult nu poți să-l scoți din calcule.

În aceste condiții, mie mi se pare foarte interesant și important meciul dintre Djokovic și Del Potro, de joi, pentru că el o să cântărească mult la deciderea semifinalelor. Setul câștigat de Federer cu Djokovic ar putea să fie de bun augur în cazul în care se va ajunge la o situație în care trei jucători (Roger, Nole, Juan Martin) vor avea câte două victorii (Sorry, Richard). Tocmai pentru că va avea nevoie de victorie ca să evite emoțiile, e de așteptat ca Del Potro să-i dea o replică puternică lui Nole, și n-aș exclude o surpriză. De altfel, Djokovic a surâs amar când a fost întrebat de următorul meci, punându-l în contextul ultimei săptămâni, în care a jucat, pe rând, cu Isner, Wawrinka, Federer, un Ferrer inspirat, din nou Federer și acum Del Potro. Adică, așa cum am mai spus, genul de adversari tradițional grei pentru el. Rezultatul în sine are mare importanță. Dacă Nole câștigă, e aproape calificat. Dacă Del Potro câștigă, argentinianul ar putea face ceva daune în restul turneului și, de ce nu, poate chiar să meargă până la capăt. Bineînțeles, asta și dacă poliția franceză îi recuperează mătăniile.  

5. Suprafața

La final, două vorbe despre suprafață, mai ales că au prins din nou elan discuțiile referitoare la cât de oportun ar fi ca World Tour Finals să se joace și pe alte suprafețe. Lăsând la o parte cât de dificil ar fi asta din punct de vedere logistic, că e o întreagă discuție aici, nu știu de ce ar mai fi nevoie să se treacă de la hard la zgură. Suprafața de la O2 este foarte lentă, s-a simțit asta în majoritatea meciurilor de până acum, iar jucătorii au confirmat-o. „E mult mai dificil să treci mingea de un adversar”, a spus și Federer. 

Și mai e ceva. Dacă e bine sau rău, în general, ca hardul să fie încetinit, am mai vorbit. În cazul acestui turneu, cred că timingul e infernal. Absolut toți jucătorii sunt foarte obosiți, se simte asta în aer, și n-ar fi exclus ca asta să afecteze calitatea turneului sau să ducă la câteva rezultate neașteptate. Mulți au alergat până în ultima clipă pentru calificare (Federer, Wawrinka, Gasquet), alții și-au făcut singuri programul încărcat (Del Potro, Ferrer), un altul, Berdych, mai are treabă și cu Cupa Davis (și înclin să cred că e un obiectiv mai important pentru el), în vreme ce Djokovic și Nadal s-au alergat unul pe altul prin clasament, făcând risipă enormă de efort pentru asta. Pauza de o săptămână dintre Paris și Londra, reintrodusă de la anul, n-ar putea veni mai repede.  

Federer – Djokovic, Londra, înregistrarea completă