Cinci ani de Treizecizero | Suntem ok aici, no matter what

La mulți ani, Treizecizero.roooo! Sau ați uitat? Un sms, o scrisorică, un email n-ați dat și voi, mă! Că, deh, e zăpadă și merge poșta greu. Comentarii la subsol și pe facebook și cam atât, dar unde sunt dragilor, cadouașele? Mi-e și rușine să spun câte sticle de șampanie s-au primit pe adresa redacției până acum, serios. Râd ăia de la Hotnews și GSP de noi și cu fundu’ rachetei. De la Darren o navetă, ceva lichior de la Cruciat, și Daiana Mergea cu niște ciocolățele pe care le-a luat Adi pe avion. Cam atât. În rest, pauză. 

Bun, gata cu gluma. Cinci ani de la apariția treizecizero. CINCI!

În 2011, când Djokovic salva mingea aia de meci la US Open și apoi îl bătea pe Federer, m-am gândit: ”băi, așa ceva nu se poate, trebuie să scriu despre asta undeva!”. A doua zi, m-am luat cu altele și n-am mai scris. Norocul vostru e că nu toată lumea e leneșă și comodă ca mine. Căci în alt colț de lume, la mingea aia (norocoasă, give me a break!) de meci salvată, un jurnalist s-a gândit așa: ”Băi, așa ceva nu se poate, trebuie să scriu despre asta undeva!”. A doua zi, Adrian Țoca își făcea planurile pentru un site de tenis. 

În 2012, ianuarie (cu nebunia Australian Open-ului, ca și acum), site-ul ieșea în lume. Eu mă aflam în însorita și călduroasa Elveție atunci, la un Master. Nu am descoperit site-ul imediat, mi-a luat câteva luni. Facebookul a fost cel care mi l-a adus în fața ochilor. Un prieten din lista mea făcuse un comentariu sclipitor, care mi-a atras atenția: ”Mai lăsați-mă dreq cu Nadal și Federer al vostru (sic)”. Și atunci, pe principiul ”Vin imediat, draga mea, stai că cineva greșește pe internet”, am intrat în vorbă cu oamenii paginii Treizecizero. Țin minte ca vreo două săptămâni nici nu am intrat pe site. Energiile mele erau îndreptate exclusiv către debate-urile (satisfăcătoare, siiiigur) cu colegii de facebook. 

Până-ntr-o zi (nu mai știu care zi). Când am dat peste un titlu bun (nu mai știu care titlu). Am clickuit pe articol și, dintr-odată, mă aflam pe site. What the hell is this place? De ce e atâta text pe aici și atât de puține poze? A doua zi aveam examen la Corporate Governence. Ce dracu să fac? Să continui cu învățatul, sau să citesc articolele alea din urmă, de pe site? Mamă, și erau atât de lungi! Mi-ar fi luat ore în șir, clar era o idee proastă atunci.

-Gândește-te, bhă Codruțe, mi-am spus. Ești om în toată firea, responsabil. Examenul ăsta e important. Mai trage tare câteva ore în noaptea astea pentru examen, și gata. Că site-ul ăsta nenorocit va fi tot acolo și mâine. 

-Da, da, Codruț, ai dreptate, mi-am răspuns. La naiba, mereu ai dreptate!

Zis și făcut: am început să citesc articolele de pe site. 

Prin luna mai, chiar după ce începuse Roland Garros-ul, m-a întrebat Adi dacă n-aș vrea să-mi dau cu părerea, în scris, despre niște treburi. I-auzi, ce mișto! Ăsta chiar crede că lumea ar citi ce am eu de zis despre sportul numit tenis? Pfff, treaba lui. Zic ”Hai! Și mersi pentru ofertă!” Acuma… stilul lui Adi era și a rămas cam ăsta:

-Uite, mă gândeam să facem asta. Vrei?
-Ah, ce mișto! Sigur, când? răspund.
-Hmm, ce-i azi?
-Luni, zic.
-Ok, peste douăj de minute e bine?

La universitate, eram iarăși într-un soi de sesiune, în care tradiționalele examene și parțiale erau înlocuite cu niște prezentări scurte, pe diverse teme. Pentru extra-credits, că așa-s eu, mereu cu scurtături, îmi luasem și-un curs în franceză. L'horreur, tati! Deci iarăși un pic stresat. Fără timp liber prea mult, dar mereu cu chef de scris, m-am încadrat cu brio în deadline-ul vorbit, și iaca așa, dragi copii, am intrat pe felie cu treizecizero punct ro. 

Spuneam la început că e important să fac exercițiul ăsta de aducere aminte. Ok, l-am făcut. Dar de ce e important? Pentru că site-ul de față, la care încă nu am decis dacă-mi place mai mult să scriu sau să-i citesc pe ceilalți, m-a ajutat. 

În primul rând, m-a temperat și mi-a oferit un echilibru. Vorbeam cu Camelia zilele despre asta și o voi spune și acum: dacă n-aș fi citit și scris pe aici, se prea poate să fi ajuns unul din fanii ăia de performanță, care au senzația că știu ei mai bine mereu. Nu-s un om foarte răbdător și nici vreun spirit zen, netulburat. Cred că mulți dintre cei care citesc site-ul au avut de câștigat, din punctul ăsta de vedere. Acuma ziceți și voi.

Deci cam asta am avut de spus la ceas aniversar. Că suntem ok aici, no matter what.
Închei abrupt, că Evans și Kuznetsov au intrat în decisiv la Sydney, și e important să văd meciul ăsta uriaș. 

Cu drag,
Codruț