Certat cu antrenorul și cu Nalbandian, Del Potro se retrage pentru un an din Cupa Davis
Camelia Butuligă | 29 decembrie 2012Certat cu antrenorul și cu Nalbandian, Del Potro se retrage pentru un an din Cupa Davis
Del Potro renunţă la Cupa Davis anul viitor
Într-o conferinţă de presă convocată ieri la Buenos Aires, Juan Martin del Potro (numărul 7 mondial) a anunţat că nu va juca în Cupa Davis în 2013. Principalul motiv e reprezentat de neînţelegerile cu căpitanul Martin Jaite, accentuate după pierderea semifinalei cu Cehia.
Jaite a anunţat, pe 23 decembrie, că Del Potro nu va fi convocat pentru primul tur cu Germania, programat între 1-3 februarie. Motivul menţionat a fost faptul că Del Potro şi-a confirmat disponibilitatea cu 10 zile întârziere faţă de termenul limită, care fusese 10 decembrie.
Deşi nu l-a convocat pentru meciul cu Germania, Jaite a insistat că “porţile echipei îi sunt deschise oricând” lui Delpo. Supărat că a trebuit să afle din presă despre neconvocare, Del Potro şi-a anulat toate apariţiile de anul acesta în Cupa Davis: “N-a fost o decizie uşoară. Dar am obiective importante în circuitul ATP. Am avut un sfârşit de an foarte bun şi vreau să pătrund spre vârful clasamentului. Vreau să câştig Grand Slam-uri şi să fiu numărul 1. Îl respect pe Martin Jaite şi-i doresc numai bine, dar nu pot să mulţumesc pe toată lumea. Ştiu că unii vor fi nemulţumiţi şi nu vor înţelege, dar asta e decizia mea: am hotărât s-o iau pe alt drum “
Del Potro a criticat de asemenea şi Federaţia argentiniană de tenis, care nu s-ar fi consultat cu jucătorii înainte să-l numească pe Jaite căpitan.
Pentru meciul cu Germania din Buenos Aires, echipa argentiniană va fi alcătuită din Juan “Pico” Mónaco, David Nalbandian, Horacio Zeballos, Carlos Berlocq, Leonardo Mayer şi Eduardo Schwank.
E doar ultimul episod dintr-un lung serial de probleme din sânul echipei argentiniene, apăsată de tensiuni interne, pe fundalul nenumăratelor eșecuri înregistrate în ultimii ani în Cupa Davis. Del Potro și Nalbandian au făcut evident faptul că nu se înțeleg deloc, ba chiar se spune că nu-și vorbesc. Iar Delpo a trebuit să suporte un val de critici, lui reproșându-i-se eșecul cu Cehia. Interesant e că Delpo s-a consultat, printre alții, cu Roger Federer, alt absent de renume din Cupa Davis 2013.
Ferrer spune şi el pas pentru primul tur cu Canada, Almagro incert
Del Potro și Federer nu sunt singurii jucători de mare calibru care intenționează să evite Cupa Davis la anul, demonstrând că viitorul acestei competiții are o mare problemă, așa cum spuneam și noi aici. Tomas Berdych, recent campion cu Cehia, ar putea să sară primul tur, în vreme ce David Ferrer a anunţat deja că nu va juca în primul tur contra Canadei, în Vancouver, între 1-3 februarie. Rafael Nadal este de asemenea incert, după ce s-a retras ieri de la Australian Open.
“Anul acesta joc Doha, Auckland şi Melbourne. Voi avea nevoie de odihnă după Australian Open. Va fi un turneu dificil şi obositor, 3 seturi din 5″ a spus Ferrer.
La rândul lui, Almagro este nesigur că va juca, din cauza problemelor cu umărul pe care le-a avut anul trecut. “Am făcut opt infiltraţii în umăr anul trecut, şi nu mai vreau să joc aşa din nou. Vreau să fiu pregătit pentru toate meciurile, în fiecare săptămână. Dar Cupa Davis este specială, sunt emoţii şi momente grozave. Vom vedea”, a spus Nicolas.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română