Cel mai lung set din istoria olimpică: Tsonga – Raonic 25-23!

E ceva în aerul de la Wimbledon, pesemne, care înlesnește astfel de momente. N-a trecut mult de la faimosul episod Isner – Mahut din 2010, iar nu mai departe de acum o lună, la Wimbledon 2012, Cilic  și Querrey stăteau cinci ore și jumătate pe teren într-un meci încheiat cu 17-15 în decisiv, al doilea meci ca lungime din istoria turneului londonez.

Ei bine, pe aceleași terenuri, în ziua a patra a turneului olimpic de tenis, s-a mai stabilit un record. N-a contat că sistemul de desfășurare este de două seturi din trei: Jo-Wilfried Tsonga și Milos Raonic au stabilit recordul celui mai lung set de tenis jucat la Olimpiadă, trei ore de joc. Este, de asemenea, cu 66 de game-uri, și cel mai lung meci de trei seturi jucat la Jocurile Olimpice.

“Orice modalitate prin care intri în cărțile de istorie ale tenisului e bine primită”, s-a amuzat Tsonga. “Cu Roger, Rafa, Novak și Andy prin preajmă, e greu să câștigi sau să ajungi departe în turneele cu adevărat mari”. 

Tsonga și Raonic și-au împărțit primele două seturi: Jo, 6-3 în primul, Milos, 6-3 în al doilea. Nimic special, cele două având nevoie de 30, respectiv 27 de minute pentru a se încheia. Apoi a urmat o pauză de două ore și 40 de minute provocată de ploaie, când Tsonga avea 2-1 în decisiv. Cei doi s-au întors pe teren la 4:02, ora Londrei. 

A urmat un lung maraton de game-uri pe serviciu făcute cu o siguranță aiuritoare de amândoi. Șansele de break au fost cam la fel de rare ca ploile în București, în ultima lună. Raonic a avut șapte șanse de break în prima parte a meciului, ultimele trei, la 2-2 în decisiv. Apoi nu a mai beneficiat de una până la 11-11 în decisiv. La rândul  său, francezul a beneficiat de abia a doua sa șansă de break din tot meciul la 16-15 în decisiv, pe serviciul canadianului, șansă ștearsă cu autoritate de către serviciul celui poreclit “The Missile” de către Brad Gilbert.

S-a intrat, astfel, într-un soi de ritual nederanjat de nimeni și nimic: Tsonga, mereu cu un game în față, avantajul celui care a servit primul, și-a făcut mereu speranțe că va avea ocazie să pună presiune pe serviciul  lui Raonic, speranțe însă spulberate de serviciul acestuia. Imperturbabil, Raonic s-a ridicat după fiecare pauză dintre game-uri de pe scaun, îndepărtând cu naturalețe orice tentativă de apropiere a francezului. Serviciu Tsonga, un game avans, pauză, serviciu Raonic, egal. Cam așa s-a mers până la 24-23.

“Încetezi să mai gândești, de la un punct încolo. La început, e simplu: în primul set ai o tactică, te ții de ea, câștigi. Apoi, în setul doi, la fel, o tactică, îl pierzi, intri în decisiv, te gândești, nu-i nimic, intru să joc”. Dar nu te aștepți să ajungi la un asemenea scor, probabil vroia să spună francezul.

“Cred că partea mentală a jocului cântărește mai mult decât fizicul. Îți îngreunează picioarele”, crede Raonic. “Te simți atât de aproape, și, în același timp, atât de departe”. 

După ce a salvat mingea de break, respectiv, de meci de la 16-15, pe care o aminteam mai sus, Raonic a mai salvat una la 21-20, cu un serviciu de 222 km/h. Apoi, la 24-23, două puncte jucate neglijent, apoi o intervenție a fileului au făcut ca Milos să se trezească în situația de a servi la 0-40. A salvat-o pe prima, dar Jo s-a agățat de fiecare schimb la următoarea minge de meci, reușind, într-un final, cu o scurtă imposibil de ajuns, să pună capăt dramei.

Tsonga își confirmă astfel relația de dragoste cu iarba, unde a făcut două semifinale succesive la Wimbledon, și rămâne, și acum, un adversar primejdios pentru Djokovic, pe partea inferioară a tabloului, în vreme ce Raonic, care continuă să lase aceeași impresie de “sunt gata de un rezultat cu adevărat mare”, se pregătește acum de ultima parte a sezonului.