Ce vrăji mai face Monfils | Execuția inutil de spectaculoasă a anului

De-a lungul seriei sale impresionante de la Roland Garros, unde i-a scos pe rând pe Tomas Berdych și pe Ernests Gulbis, înainte de a ceda, după 2-0 la seturi și mingi de meci cu Tommy Robredo, despre Gael Monfils s-au spus multe lucruri frumoase. Cea mai îmbucurătoare dintre concluzii a fost cea potrivit căreia Gael dă semne de maturizare. Că se prostește mai puțin pe teren. Că nu se mai bate cu pumnii în piept. Că nu mai încearcă trick-shot-uri pe care și Bahrami ar fi invidios. Una peste alta, că arată mai concentrat. Așa a fost, însă minunea nu pare să fi ținut mult.

Venit la Halle după experiența începută atât de frumos și terminată atât de frustrant la Paris, Gael și-a reluat vechiurile obiceiuri cu care obișnuiește să ne lase muți de uimire și în căutare de explicații. Întâi, a anunțat că și-a retras cererea de wild-card la Wimbledon, explicând că preferă să sară peste al treilea Slam al anului, din “motive personale”, pe care nu le-a detaliat. Dar asta nu l-a împiedicat să continue la Halle, deși, din perspectiva multora, ar fi fost mai logic să facă fix invers. Fizic a părut foarte ok, deci varianta retragerii din motive fizice pică. Psihic, a părut iarăși ok (mai ales în ultimul meci), deși a dat o serie de tweet-uri enigmatice în ultimele zile. Mai rămâne doar varianta în care francezul are probleme mai importante de rezolvat în aceeași perioadă în care se desfășoară și Wimbledon, oricât de ciudat ar suna asta. Dar e Monfils cel despre care vorbim, așa că ar trebui să știm deja la ce să ne așteptăm.

Revenind la turneul de la Halle: după ce i-a eliminat pe Raonic și pe Hernych în două meciuri foarte solide, Gael l-a întâlnit azi, în sferturi, pe Tommy Haas, o altă poveste frumoasă de la Roland Garros. A fost o partidă în care atitudinea lui Monf ar fi trebuit să lase pe oricine cu gura căscată: a părut mereu distrat, foarte relaxat, ca și cum rezultatul, oricare ar fi fost el, nu urma să-l afecteze în vreun fel. Mereu cu zâmbetul pe buze, mișcându-se ca și cum ar fi urmat să intre în ringul de dans dintr-un moment în altul, Gael a făcut tot ce-a putut el să îi facă pe spectatori să se simtă bine. Dar ce a pus la cale în faza din video-ul următor nu poate fi comentat în vreun fel. Ar fi și păcat, așa că vă las să vă delectați, fără alte comentarii, cu probabil cea mai inutilă și spectaculoasă (sau inutil de spectaculoasă) execuție a anului.

Ah, e totuși ceva de spus. După meci, la conferință, Monfils a spus, foarte serios, că acesta a fost cel mai eficient mod în care putea lovi mingea dată fiind dinamica punctului. Ok.

Toate bune și frumoase, dar după ce a câștigat primul set la tiebreak, apoi l-a pierdut pe al doilea la 3, Gael s-a trezit iarăși condus cu un break în decisiv, moment în care a avut iar o schimbare de atitudine. Din foarte veselul de mai devreme s-a enervat dintr-o dată pentru că Haas n-a fost gata de primire la un serviciu. A început să gesticuleze și să discute cu arbitrul, dar s-a alimentat din nervi și a devenit brusc foarte concentrat, alergând pe tot terenul, salvând mingi imposibile și făcându-și rost de prima minge de break din tot meciul. A reieșit un ultim game absolut demențial, până și Haas a început să râdă la un moment dat, impresionat de felul în care Gael a salvat una dintre mingile de meci, dar Tommy și-a păstrat cumpătul și a câștigat într-un final, nelăsând să-i scape meciul din mână: 6-7, 6-3, 6-3.

Ceea ce e în sine o realizare  notabilă, dat fiind că și Haas e un tip temperamental prin excelență. Iată-l însă reușind două victorii solide una după alta, cu Gulbis și cu Monfils, doi jucători cu sclipiri de diamant, dar cu cariere atât de departe de potențialul lor real. Culmea, ca o paranteză, Gulbis tocmai se declara ușor întristat, zilele trecute, că Gael nu ajunge să-și împlinească talentul: “E un jucător de top 5 în ochii mei, îi respect mult talentul”, spunea Gulbis. Haas mai dă o altă dovadă a constanței incredibile din ultimul an și are acum o întâlnire cu Roger Federer în semifinale, cel cu care a făcut pereche la dublu în acest turneu.

Cât despre Monf, rămân alte amintiri pentru colecția lui impresionantă de faze cascadoricești, dar și regretul că el se îndepărtează încă o dată de drumul pe care i-l doream cu toții. Absența lui de la Wimbledon înseamnă că îl vom revedea abia în sezonul nord-american de hard și că el va aduna 4 Slam-uri ratate din ultimele 7, la care se adaugă 10 Masters-uri ratate din ultimele 14 jucate. Mult, mult prea mult.