Ce urmează după Wimbledon pentru Djokovic, Federer, Murray, Nadal și Wawrinka

Imediat după înfrângerea la limită împotriva lui Tecău, din semifinale, Florin Mergea punea pe facebook un mesaj de mulţumire adresat celor care l-au susţinut. Încheia acel mesaj cu un „baftă, Horică!” alăturat următoarelor cuvinte: am nevoie de câteva zile de deconectare totală.  Epuizarea dulce şi deplină a celor care ajung în ultimele zile ale unui Slam. Aşadar, nu e greu de presupus că nu doar Florin, ci şi restul vârfurilor din clasamente au nevoie de acelaşi răsfăţ: o vacanţă de câteva zile sau săptămâni. Ce urmează, apoi, pentru ei? Să-i luăm pe rând.

Novak Djokovic

Asistăm, pentru prima oară în ultimii… 15 ani, la situaţia în care, după un Grand Slam, poziţiile din top 10 rămân exact aceleaşi. Djokovic are mai bine de 4000 de puncte avans faţă de locul 2, iar pentru sârb se anunţă o toamnă bună. Lăsând deoparte finala de la Paris, încercaţi să vă amintiţi când a fost ultima oară când a pierdut un meci de tenis. Nu-i prea uşor, aşa-i? Chiar şi ţinând cont de fascinanta impredictibilitate a acestui sport, următoarele turnee la care Nole va participa vor fi prăzi la îndemâna sa. Cât despre deznodământul US Open-ulului, scena unor întâmplări rarisime anul trecut, pare mai uşor de profeţit decât oricând.  

Roger Federer

O nouă finală de Wimbledon, un nou turneu excelent pentru tipul ăsta care face 34 de ani peste câteva săptămâni. Spunea înainte de turneu, întrebat ce are să se întâmple dacă/după ce câştigă încă un titlu de Grand Slam: „Nu ştiu, sincer. Poate că voi mai  juca încă mulţi ani după, sau poate că voi spune stop chiar atunci”, a răspuns. Cum aţi fi reacţionat dacă Roger a fi luat titlul duminică şi apoi ar fi spus „gata”? Ce gând tulburător, nu? Fanii lui Roger nu s-ar mai fi întrebat ce va face odată retras, ci ce vor face ei, odată ce Roger nu va mai juca. De dragul simetriei acestui material, haideţi să ne întrebăm: Ce urmează pentru Roger de mâine încolo?  Răspunsul este, say it with me!, Tenis. Da, răspunsul încă este, slavă Domnului, tenis.

Rafael Nadal

Două săptămâni în care s-a vorbit foarte puţin despre Rafa. Căzut pe locul 10, loc ce a fost si el pus în pericol de Gasquet vreme de vreo oră în semifinala cu Djokovic, Nadal a ieşit de pe short-list-ul favoriţilor înaintea Wimbledonului. Apoi, a ieşit repede și din turneu. Iar de atunci, în pauzele publicitare, ne întrebăm cum şi dacă unchiul Toni îşi va scoate nepotul preferat la liman. Ca întotdeauna, scepticii spun că nu prea sunt şanse, la 29 de ani, cu istoria sa medicală, să mai producă altceva decât tenis frumos, dar cu intermitenţe. Titluri de Grand Slam? Nici vorbă. Optimiştii, însă, spun altceva. Şi nu doar fanii săi zeloşi fac parte din această ceată romantică de neobosiţi, ci şi iubitori necondiţionaţi ai tenisului. A revenit de atâtea ori, o va face şi acum, când este ca niciodată de improbabil, spun ei. Ei bine, dacă vă aflaţi undeva pe la centru, şi nu ştiţi ce să credeţi despre viitorul lui Rafa, aveţi mare noroc că citiţi aceste rânduri. Întrucât de-aici şi numai de-aici veţi afla adevărul. Iată-l: pentru Rafa va urma o perioadă în care va munci mult ca să ajungă la un nivel de care să fie mulţumit, va încerca să îşi îmbunătăţească jocul, să lucreze la atitudine, să-şi recapete încrederea şi, în ultimă instanţă, to try his best. VAMOS!!!

Andy Murray

Un turneu foarte bun se încheie pentru Andy cu largul concurs al unui Federer foarte bun. Nu poţi să-i reproşezi prea multe. Decât, poate, dacă te numeşti Judy Murray. Permiteţi-mi o clipă, vom divaga un pic. De la arta numită tenis, la cea ce poartă numele de scenaristică. Cu scuzele de rigoare faţă de toţi cei şapte sau opt fani ai lui Andy, lucrurile ar veni cam asa:

INTERIOR, casa familiei Murray.

Judy Murray:                                                                   

Şosetele alea aşa se lasă? Acolo e locul lor?

Andy Murray:

Dar şi Jamie şi le-a lăsat la fel, lui de ce nu-i zici nimica?

Judy Murray: 

Până una alta, frate-tu are o finală de Grand Slam anu ăsta. Tu ce ai, obraznicule? O semifinală? Mare chestie, până şi Ana Ivanovic are una.

Stan Wawrinka

Revenim la lucruri serioase. Dacă nu ar fi fost Gasquet şi încăpăţânarea lui de a sta în meci atâta timp cât a făcut-o, poate că am fi avut alt campion la Wimbledon. Sau poate că nu, totuşi. Dar o semifinală Stan – Novak, aici vom cădea mulţi de acord, ar fi fost cu totul altceva.  Încărcătura meciurilor celor doi ar fi fost suficientă să producă măcar un meci de 4-5 seturi, dacă nu un alt semifinalist. Chiar şi aşa, Wawrinka se poate lăuda cu un turneu foarte bun, care să-i dea încredere pentru US Open. Încredere pentru ce? Pentru a-l câştiga. Deşi nu se consideră demn de a fi în Big 4, putem fi convinşi că toate antrenamentele, toate trezirile la 6, toate mesele sănătoase, absolut totul, deci, este îndurat şi savurat cu acest scop: încă un titlu de Grand Slam.