Ce-l mână pe Tommy Haas înapoi în top 15? Plus: mai multă iarbă în ATP

În turneul masculin de la Miami continuă discuțiile despre fabuloasa serie a lui Tommy Haas. Veteranul german va reveni în top 15 de săptămâna viitoare, asta în condițiile în care anul trecut a reușit deja un salt de 184 de locuri, a intrat în clubul jucătorilor cu 500 de victorii în carieră, a câștigat titlul numărul 13 la Halle într-o finală cu Federer și a fost votat Comeback Player of the Year de către ceilalți jucători. Poate că, așa cum glumea cineva pe Twitter, Tommy ar merita deja să primească același titlu și anul acesta, și pentru oricare alt sezon pe care mai decide să-l ducă la bun sfârșit de aici înainte.

Între februarie 2010 și mai 2011, Tommy lipsea 14 luni din circuit din cauza a alte două operații, luând-o de la capăt, cu wild-card-uri și cu calificări, la o vârstă la care se putea retrage liniștit, fără presiunea că mai are ceva de demonstrat (restul problemelor medicale și întreaga poveste a lui Tommy o puteți citi aici). Nick Bollettieri, a cărui prezentare este, evident, inutilă, crede că Haas va fi reținut de istoria tenisului mai degrabă pentru această revenire decât pentru faptul că a fost, cândva, locul 2 în lume. Cu alte cuvinte, că e o performanță mai mare. Și e destul de greu să-l contrazici. Bollettieri vede două explicații pentru resurgența lui Tommy la o vârstă atât de înaintată: jocul lui all-around și familia.

“Stilul lui de joc face posibil ca el să fie acolo unde este astăzi. Dacă ar fi avut doar o latură a jocului funcțională, n-ar fi putut. Are un slice atât de frumos, are passing-shots, face un vole excelent, poate lovi forehand-ul și reverul atât flat, cât și cu topspin și are un serviciu bun. E într-o formă excelentă din punct de vedere fizic. Pentru mine, toate astea sunt motive pentru care el încă e pe teren. Mai cred, de asemenea, cu sinceritate că familia reprezintă un suport fantastic pentru el, un avantaj. E la fel ca și în cazul lui Roger. Dacă ai o sursă de liniște sau un ceva către care să te îndrepți, către care să privești, asta-i un lucru al naibii de puternic. Fata lui, Valentina, și soția, Sara Foster, înseamnă echilibrul pentru Tommy”.

Iar Nick conchide: “Doar câțiva oameni au reușit în viață să revină într-un sport individual precum a făcut-o Haas. În tenis nu e nimeni să te protejeze, n-ai unde să te ascunzi. Am avut doi elevi care au reușit asta: întâi Andre Agassi, acum Tommy. A fost considerat terminat, s-a zis că e bătrân, că nu mai poate. A arătat că nimic nu e gata până nu e gata”.

Încă un detaliu statistic care spune multe despre reușita lui Haas: victoriile de la Miami l-au adus într-un club foarte select. Alături de Federer, Nadal și Djokovic, Haas este singurul jucător care a făcut cel puțin sferturi de finală la toate turneele din seria Masters, inclusiv ‘defunctul’ de la Hamburg. 

Ironic, toate astea se întâmplă în condițiile în care Tommy joacă fără un sponsor tehnic, o explicație a diversității brandurilor pe care le-ați putut vedea pe el, inclusiv o bluză Nike din colecția lui Rafa.

Cum vede însuși Tommy succesul său? Deloc surprinzător, explicația este una singură: munca. “Am fost întotdeauna un puști ambițios. Unul foarte competitiv, de asemenea. Când ești așa, cine știe care e limita, cât de multe poți face, de fapt? Dar uneori, când ești tânăr, poate că ești prea competitiv și prea ambițios. Vrei atât de mult să câștigi, așa că emoțiile încep să joace un rol mai mare decât ar trebui, te încurcă. Ești prea încordat. Astea sunt lucruri la care trebuie să lucrezi. Să ai o poker face sau nu, cum e mai bine? Autocontrolul, de asemenea. Dar dacă ești competitiv și ambițios și te antrenezi așa cum trebuie, atunci ce îți mai stă în cale? Dacă ai două picioare, poți să alergi și te poți aduce în formă, pune mâna și fă asta. Dacă stai acasă și te uiți la televizor, n-o să se întâmple de la sine. E doar muncă grea și disciplină. Sigur, dacă muncești din greu și mai vezi și niște rezultate, ele te ajută. Dacă dai tot ce ai și tot nu (mai) funcționează pentru tine, poate că atunci a venit momentul să te oprești”. 

 

Muncă grea și disciplină, așadar. Zis și făcut. 

Semifinala veteranilor: 35 vs 31

Germanul n-a mai fost însă într-o semifinală de Masters din 2006, de la Paris, în vreme ce unicul său titlu a venit acasă, în Germania, la Stuttgart, în 2001. Același Andre Agassi, pomenit mai sus, e ultimul jucători de +34 de ani care a ajuns în semifinalele unui Masters. Ce șanse sunt să sfideze istoria și pronosticurile? În primul rând, trebuie să treacă de David Ferrer, într-un duel al jucătorilor de peste 30. Ferrer împlinește 31 de ani pe 2 aprilie, în vreme ce Tommy face 35 de ani pe 3 aprilie. Orice scor vom avea diseară, așadar, unul dintre ei va avea un motiv în plus de petrecut săptămâna viitoare. 

David a câștigat precedentele două meciuri directe, jucate tocmai în 2005, primul (pe carpetă, la Paris), respectiv 2008 (la Dubai, un 6-3, 6-0). Ne spune tot Bollettieri ce trebuie să facă Tommy. “Să joace agresiv și să-și ia oportunitățile atunci când vor veni. David te forțează să lovești o lovitură în plus. Tommy a jucat o mulțime de meciuri. Trebuie să stea calm, știe destule despre Ferrer și-l respectă. Va trebui să-și folosească din plin varietatea loviturilor. Din fericire pentru el, servește bine, ceea ce contează”. 

USA Davis Cup team just announced its 2027 roster: Christian Sampras, Ryan Sampras, Jaden Gil Agassi, and Tommy Haas

— Ricky Dimon (@RD_Tennistalk) March 28, 2013

Nici Ferrer n-o să stea cu mâinile-n sân, asta-i clar. Pentru spaniol, se întrevede din nou o șansă mare de tot, aproximativ precum a fost cea de la Paris, când a și fructificat-o. Ce-i drept, traseul e mai greu acum decât atunci, pe cealaltă parte de traseu mai e și Murray, însă când te cheamă Ferrer și ești locul 4 mondial în pofida tuturor așteptărilor, orice Masters în care ajungi în semifinale și nu-i ai pe tablou pe Federer, Nadal sau Djokovic reprezintă o șansă uriașă, cu care nu știi dacă te mai întâlnești sau nu.

Că am amintit de Murray, el a rămas să țină steagul sus pentru Big Four și să ducă mai departe o tradiție absolut incredibilă. Din 2007 încoace, 46 din ultimele 55 de turnee Masters au fost câștigate de unul dintrei cei patru. Cele 9 care le-au scăpat le-au revenit lui Davydenko și Nalbandian (câte două), Roddick, Soderling, Ferrer, Tsonga și Ljubicic. Ca idee, dintre aceste nouă excepții, patru s-au petrecut la Paris, ultimul din calendar și cel mai deschis surprizelor, în contextul în care majoritatea jucătorilor își conservă energiile pentru Turneul Campionilor.

Ca să respecte tradiția, Muzz trebuie să treacă mai întâi de Richard Gasquet, francezul care l-a învins pe Tomas Berdych în sferturi, 6-3, 6-3 și care continuă un sezon excelent. Gasquet e al doilea în clasamentul victoriilor în 2013, după Ferrer (21 Richie, 25 Ferru). E a șaptea semifinală de Masters pentru Richard, care a câștigat jumătate dintre cele șase jucate până acum.

Preview-ul semifinalelor de la Miami

 

Mai avem nevoie și de (mai multă) iarbă 

Că tot am pomenit în treacăt, mai sus, de turneul de la Stuttgart, facem un scurt off-topic Miami ca să amintim că Stuttgart, care găzduiește acum un 250 pe zgură, a obținut de la ATP dreptul de a-și schimba suprafața de joc începând cu 2015. Din acel an, turneul german se va muta pe iarbă, o decizie cât se poate de inspirată. Și asta pentru că din 2015 intervalul dintre Roland Garros și Wimbledon crește la trei săptămâni, iar utilitatea Stuttgart-ului ca turneu de zgură ar fi scăzut și mai mult. În schimb, în condițiile în care competițiile de iarbă sunt numărate pe degete, șansele lui de a atrage jucători importanți cresc dintr-o dată. 

Mercedes Cup de la Stuttgart va folosi o suprafață care va fi instalată în urma consultărilor cu specialiștii de la Wimbledon, iar turneul va intra, așadar, într-o nouă categorie, alături de Queen’s, Halle, Eastbourne, Hertogenbosch și Newport. ATP confirmă că ia în calcul și introducerea altor turnee pe iarbă, caz în care vom putea vorbi, cu adevărat, de un sezon de iarbă, cu trei săptămâni pregătitoare, plus cele două de la Wimbledon. Următoarea întrebare care s-ar pune, pentru că tot suntem într-un articol despre un turneu Masters, este dacă nu cumva ar fi loc, sau oportunitate, pentru elevarea unuia dintre turneele de iarbă la nivelul de 1.000. Niciunul dintre cele 9 turnee din seria Masters nu are loc pe iarbă (se joacă în schimb pe hard la Indian Wells, Miami, Toronto/Montreal, Cincinnati, Shanghai, pe zgură la Monte Carlo, Madrid, Roma și indoor la Paris, plus finalul de la Turneul Campionilor).

Și cum discuțiile și deciziile despre schimbarea calendarului, respectiv ajustarea suprafețelor sunt în toi, iar unele dintre ele s-au și implementat deja (scurtarea sezonului, mărirea pauzei dintre RG și Wimbledon), poate că acum ar fi un moment bun măcar pentru evaluarea acestei ipoteze. Ce-i drept, calendarul ar fi și mai aglomerat, dar nici acum nu duce lipsă de perioade ultra-încărcate cu turnee importante în serie, vezi dubla IW-Miami sau seria Madrid-Roma. Cu un Masters pe iarbă, întregul tablou de forțe ar suferi ceva modificări. Ca să faci modificări în circuitul Masters, asta presupune însă o serie întreagă de permutări. E mai greu să adaugi un al 10-lea turneu, așa că mutarea cea mai logică e să renunți la unul deja existent, așa cum s-a întâmplat cu Hamburg, retrogradat la nivelul de 500 în favoarea Madridului. Dacă ar fi să ducem speculațiile până la capăt, iar acest scenariu s-ar repeta, eu unul nu m-aș simți deloc bine în locul celor de la Monte Carlo.