Ce înseamnă Olimpiada pentru jucătorii şi jucătoarele de tenis?

Ştim cât de mult înseamnă Jocurile Olimpice pentru sport în general: competiţia supremă, măsura ultimă a valorii în sport. Dar ce înseamnă câştigarea unei medalii olimpice într-un sport individual reintrodus relativ recent la Olimpiadă (Seoul 88, după ce fusese scos în 1924), un sport unde răsplata supremă au fost ani de-a rândul trofeele de Mare Slam? Poate următoarele întâmplări ne vor ajuta să înţelegem cam unde sunt Jocurile Olimpice pe lista de priorităţi a unora dintre cei mai celebri şi bogaţi sportivi din lume.

Roger Federer şi-a sărutat emblema cu steagul elveţian de pe tricou la sfârşitul semifinalei maraton de ieri cu Del Potro, iar în interviu, cu vocea tremurată, abia a putut să îngaime cât de mult înseamnă pentru el şansa de a aduce prima medalie pentru Elveţia. Juan Martin, de cealaltă parte a fileului, a rămas îngenuncheat şi cu ochii în lacrimi. Andy Murray a declarat la sfârşitul semifinalei nebuneşti câştigate contra lui Djokovic aseară că s-a înscris la toate cele trei probe ale concursului olimpic pentru că nu-i pasă la ce probă câştigă medalia, atâta timp cât câştigă una. Victoria Azarenka, care a jucat azi trei meciuri (câştigate toate), a sărbătorit medalia de bronz câştigată contra Mariei Kirilenko cu la fel de multă emoţie ca în ianuarie, când a câştigat primul Slam la Australian Open. Fraţii Bryan, medaliaţi cu aur şi deţinătorii, în sfârşit, ai unui Golden Slam, au ascultat imnul american pe podium cu mâna pe inimă. Jo-Wilfried Tsonga a stat, fără să crâcnească, poate cel mai mult pe teren dintre toți jucătorii, fiind implicat atât în acel 25-23 cu Raonic, cât și într-un 18-16 în decisiv, la dublu, alături de Llodra, cu Ferrer/Lopez. Iar Julien Benneteau, medaliat cu bronz la dublu împreună cu Richard Gasquet, avea cel mai larg zâmbet pe faţă dintre toţi cei aflaţi pe podium.

Pentru cine este încă sceptic în legătură cu importanţa pe care o au Jocurile Olimpice pentru jucătorii şi jucătoarele de tenis, zilele acestea ar trebui să împrăştie orice urmă de îndoială. Atât semifinalele cât şi finalele mari şi mici au arătat dorinţa uriaşă a tuturor jucătorilor de a câştiga o medalie, indiferent care, iar festivităţile de premiere au arătat satisfacţia lor imensă că sunt pe podium, parte din istoria olimpică pentru totdeauna.

“E diferit de orice am trăit până acum. Credeam că meciurile în nocturnă la US Open au cea mai tare atmosferă, dar ce-am simţit aici… Nu există comparaţie” a spus Andy Murray după incredibila susţinere de pe Centre Court din semifinala cu Djokovic.

Olimpiada este specială deci şi pentru tenis. Pe lângă faptul că vine odată la patru ani, îi face pe jucători să simtă că aparţin unei familii şi le dă ocazia să lupte pentru ceva mai nobil decât propriul lor câştig. Mândria de a contribui prin medaliile câştigate la performanţa colegilor lor din alte sporturi dă tenismenilor ocazia să simtă preţiosul sentiment al camaraderiei. Iar în acest sport globalizat, cosmopolit şi individualist care este tenisul, acesta e mare lucru. În plus, au şansa să-şi arate dragostea pentru ţara natală, pentru rădăcinile şi istoria lor. Jocurile Olimpice sunt prin urmare nu numai o lecţie de performanţă sportivă, dar şi de patriotism şi loialitate. Şi o medalie olimpică, indiferent de culoarea ei, e un simbol al tuturor acestor lucruri.