Ce emoții! Și ce succes pentru Irina Begu, care trece de Ekaterina Alexandrova, se califică în turul 3 la Roland Garros!
Andrei Năstase | 26 mai 2022Irina Begu traversează un carusel emoțional, revine fantastic cu Ekaterina Alexandrova, favorita 30 a turneului, și se califică în turul 3 la Roland Garros!
Irina Begu traversează un carusel emoțional, revine fantastic cu Ekaterina Alexandrova, favorita 30 a turneului, și se califică în turul 3 la Roland Garros!
Acest 6-7(3), 6-3, 6-4 a avut de toate. Multe momente bune, o evoluție a scorului cu care meciurile Irinei ne-au obișnuit, o sumedenie de mingi spectaculoase, dar și cu un episod atipic în debutul setului decisiv, când racheta aruncată de Irina s-a rostogolit până în primnul rând al tribunei, unde a lovit (ușor) un copil. Irina n-a fost penalizată, pentru că nici supervizorul, nici arbitrul n-au considerat comportamentul ei agresiv sau inconștient. Doar o întâmplare nefericită.
Una peste care Irina a trecut într-un mod remarcabil.
„Dacă n-ar fi puțină dramă, probabil n-aș fi eu”, ne spunea Irina după meciul anterior. Acum, după meciul ei din turul 2 de la Roland Garros, un nou roller-coaster, va căuta probabil să reducă nivelul dramei la minimum.
*
Pe mai micul Teren 13, unde suporterii români au ajuns devreme, pentru a fi siguri că-și găsesc un loc în cele câteva rânduri ale tribunelor, Irina a început cu break, s-a dus repede la 2-0 și ne-a amintit că se simte bine în acest match-up: nu pierduse în precedentele trei întâlniri directe cu Ekaterina, pe cea mai recentă o câștigase în august 2021, la Cleveland, 7-6, 6-3, turneu la care a mers până în finală.
Dincolo, Ekaterina a început crispată, a adunat vreo șase-șapte greșeli neforțate în aceste prime două game-uri, 10 minute în care Irina a știut să o lase să greșească. Când Alexandrova și-a câștigat primul game de serviciu și a început să stea mai bine în puncte, Irina n-a ezitat să schimbe jocul de așteptare cu unul de intenție: a construit excelet câteva puncte, s-a simțit confortabil în ambele dueluri de cros (dar a dominat mai ales cu dreapta) și s-a desprins la 3-1.
Alexandrova are calități similare cu cele ale Irinei, dar parcă nu are acceeași varitate; nu schimbă cu aceeași ușurință efectele, în schimb lovește mai plat, adsesea decisiv. Nu-și ia prea multă marjă de eroare, dar dacă are timp și timing, poate închide multe puncte cu dreapta. Ne-a demonstrat asta în partea a doua a primului set.
Irina a salvat primele două mingi de break ale adversarei, pe prima cu ceva noroc, pe-a doua cu un rever grozav în lung de linie, și a reușit să-și protejeze avantajul pentru 4-2. A făcut același lucru, cu mai mare ușurință, și pentru 5-3, însă și-a cedat serviciul când a servit pentru set.
A fost primul ei game mai împrăștiat. Dar a fost suficient pentru a-i da mai multă încredere Alexandrovei, care a devenit și mai agresivă, dar și mai precisă.
Irina a mai avut o șansă de break pentru a face ea 6-5, în setul a ajuns într-un tiebreak dominat de adversara ei.
A simțit și Irina că adversara i-a luat inițiativa în ultimele minute. Așa că s-a întors la jocul mai avântat din prima parte a meciului. Mai agresivă din nou cu forehand-ul, preocupată să schimbe ea prima direcția, Irina a lungit din nou schimburile, a construit cu răbdare și dezechilibrat-o iar pe Alexandrova.
Fără probleme pe propriul serviciu (a cedat două două puncte în primele trei game-uri de serviciu ale setului 2), Irina a făcut break-ul și, după a doua pauză, s-a așezat pe bancă la 4-1.
De data asta, a știut să-și protejeze avantajul. A închis setul la 6-3, jucând curajos punctele importante din ultimele două game-uri de serviciu.
Irina și-a cedat însă serviuciul în debutul setului decisiv, s-a văzut repede condusă cu 2-0, apoi – printr-o întâmplare nefericită – a lovit un copil din tribună cu racheta.
A fost un gest lipsit de agresivitate, evident fără intenție. Irina s-a dus să schimbe racheta, a aruncat-o destul de ușor spre pământ, dar ea s-a rostogolit în aer până în primul rând al tribunei.
Irina și-a cerut imediat scuze, s-a asigurat că acel copil n-a fost lovit prea serios, și s-a bucurat apoi de înțelegerea supervizorului: nici el, nici arbitrul n-au văzut un comportament agresiv sau inconștient aici. Doar o întâmplare nefericită.
Când jocul s-a reluat, tocmai Irina a fost jucătoarea mai calmă. Ea și-a luat imediat break-ul înapoi, a egalat apoi la 2, revenind de la 0-30, și a părut că nu e afectată – la nivel de concentrare – de momentul de mai devreme.
Însă tot Alexandrova a reușit următorul break, de data asta pentru 4-2.
Că Irina Begu a revenit din nou, și că a făcut-o câștigând câteva puncte excepționale – și mai toate în momentele tensionate -, ăsta va fi un compliment pentru spiritul ei de luptă. L-a demonstrat din plin de la 2-4 încolo, când s-a bătut pentru fiecare centimetru de teren.
După această revenire superbă, în care a câștigat ultimele patru game-uri ale meciului, Irina va juca în turul următor cu Leolia Jeanjean, reprezentanta gazdelor, care a făcut astăzi o surpriză importantă: 6-2 și 6-2 contra Pliskovei.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română