Ce e important și ce e mai puțin important din lupta pierdută a Simonei Halep cu Alize Cornet

Atâtea nostalgii zilele astea cu rochia roșie și cu traseul eroic din 2018 și cu suferința încheiată atunci pe un pat de spital (să nu uităm, totuși), o suferință glorificată an de an mai apoi. Nostalgii inevitabile, hilare, nevinovate, simpatice. Într-atât de multe, încât aproape că ne-am convins singuri că Simona e cumva protejată de un scut invizibil. Că, în Rochia Roșie, pe ea n-o va putea atinge niciodată brutala combinație de căldură și umiditate din Melbourne care iese din când în când la suprafață în toiul turneului. Și că, invariabil, va găsi o cale să se ridice din nou deasupra unei alte bătălii crâncene. Pentru că asta face Simona, suportă șocurile și, odată ce adversara va fi dat tot ce avea mai bun, activează acel Fighter Girl spirit cu care ne uimește și ne bucură încă o dată. 

Întrebarea este dacă, văzând-o pe Simona absolut stoarsă de ultimele puteri în game-ul final, când a trimis câteva mingi fără nicio vlagă sau convingere, ar trebui ca efortul depus azi să fie prețuit mai puțin, doar pentru că rezultatul n-a fost cel dorit. Tenisul e un sport concentrat aproape eminamente pe învingători, iar azi e totul despre povestea frumoasă a lui Alize Cornet (serios, dacă nu te-a mișcat măcar un pic interviul ei de la final, la ce bun toate astea, atunci). Cum ar trebui să ne poziționăm, ca fani ai tenisului, față de efortul Simonei? Excesiv de critic, numărându-i serviciile doi cu care a început prea multe puncte de pe o poziție de dezavantaj? Defetist, proclamând a mia oară începutul unui sfârșit care, fie el intuit corect într-o bună zi, nu aduce nicio glorie celui care-l anunță? Sau apologetic, concentrându-ne doar pe părțile bune?

Meciurile de tenis, știm deja (sau continuăm să învățăm), nu se joacă niciodată într-un vid în care exteriorul să nu-și bage coada. Nu se iau și nu se introduc calitățile și defectele jucătoarelor într-o formulă care să ne trântească un rezultat unanim acceptat. Uneori, contextul și condițiile din ziua în care se joacă îți sunt favorabile ție și defavorabile adversarului. Alteori, e doar pe dos, din nou și din nou. Cornet o bate a patra oară pe Simona, după ce în precedentele trei ocazii, o prinsese o dată într-o criză maximă de încredere și formă (singura a carierei de asemenea proporții), altă dată, la două zile după un trofeu câștigat la Doha, iar a treia oară a fost atât de demult, încât nu mai țin minte nici măcar ele cum a fost. Așa-i în tenis. 

Așa că e rezonabil să ne uităm la acest meci ca la un episod distinct, cu prea puține concluzii relevante pentru ce va fi de aici înainte. Da, pe hârtie Simona avea (și are) argumente să demonteze și să răspundă la arsenalul de trucuri al lui Alize. În contextul de azi, însă, n-a avut atât de multe de oferit. Încă din start a fost mai degrabă vioara a doua, iar fiecare schimb lung i-a secat din rezerva și așa limitată de resurse. Prima parte a primului set s-a jucat mai mult în condițiile lui Cornet, care a fost mai agresivă și a lovit mai des din teren decât Simona, pe când românca, al cărei plan n-a părut neapărat clar în acea parte a meciului (iar asta e important), a stat mai departe de baseline decât franțuzoaica; asta, pe cifre. Teribilul game zece, cu care Simona a predat setul întâi, a anunțat dezastrul.

A devenit vizibil abia ulterior că îi e rău, dar Simona a spus la conferință că a început să resimtă căldura încă devreme din primul set. Primele patru game-uri din setul doi au fost un calvar pentru ea și un coșmar de privit. De câte ori am văzut-o în carieră oprindu-se practic după fiecare punct ca să se aplece, să-și recapete suflul? E oarecum o minune că a făcut puncte în acele game-uri, că a făcut un break, că a ajuns la avantaje pe serviciul ei. Că a fost doar 1-3. Singurul lucru asigurator pentru fani în acele momente era bodogăneala șarmantă a Simonei, acel „haide, haide, haide” pe care și-l spunea repezită după greșeli, după puncte câștigate, după orice gură de aer, nu mai conta. Dar, realist vorbind, probabil că abandonul a fost în cărți după fiecare sprint. Și e extraordinar că a continuat meciul și a asistat, probabil nevenindu-i să creadă nici ei, ca și nouă, la prăbușirea lui Alize, care a intrat, îmbrâncită un pic și de Simona, într-un vârtej din care n-a mai putut să iasă o vreme. 16 puncte consecutive, asta da serie. 

This is a crazy match played in horrible weather conditions, both of them are 2 fighters and they deserve everyone's respect for fighting and giving their all! pic.twitter.com/QHr1R4u4WC

— SimoReactions (@Simoreactions) January 24, 2022

Dar o serie care pe care Simona n-a putut să o pună la adăpost în începutul de set decisiv, atunci când amândouă s-au întors ceva mai energizate dintr-o pauză de vestiare. A fost o perioadă a meciului dominată de Simona, dar cu o luciditate doar pe jumătate. De-ar fi reușit să-și găsească toată limpezimea, poate sigur ar fi avut niște idei mai bune în game-ul de 3-2, când bătea la ușa desprinderii. Dar Cornet a jucat vintage Cornet tennis în acea parte a meciului, și asta trebuie subliniat și creditat. Dacă în primul set a fost jucătoarea mai agresivă, pe linia dreaptă a revenit la originile ei de counterpuncher, alergând fiecare minge dintr-un colț al terenului în celălalt cu o disperare care nu anunță nimic bun și care trimite fiori reci pe spinarea oponentului. E greu să fii lucid când mingea vine înapoi din nou și din nou. Au fost puncte pe care Alize le-a pus aproape de linii din poziții defensive, frustrând-o pe Simona, obligând-o să răspundă greoi și târziu.

Aproape fiecare schimb lung a mers către Cornet, aproape fiecare punct important a fost câștigat de ea. Când se întâmplă așa, corpul își reamintește mai repede de durerea pe care tocmai ce a suportat-o. Iar Simona s-a întors, în ciuda eroismelor și a îndrăznelii regăsite în game-ul în care a salvat două mingi de meci, în postura celei care nu mai are forță să mai facă ultimul push. Imaginea cu ea nemaiavând putere să alerge într-un schimb care încă nu se terminase e iconică. Ultimele puncte au semănat cu game-ul final al primului set. Deși a avut 30-15, Simona și-a pierdut toate puterile rămase în acel raliu de 19 mingi de pe urma căruia s-a făcut 30-30, pe o eroare neforțată a ei. Alte două greșeli mai târziu, incluzând un forehand moale prăbușit în fileu la mingea de meci și era gata. 

În ciuda faptului că n-a fost în mod evident în ziua ei bună din punct de vedere fizic, Simona a strâns mai multe lovituri direct câștigătoare (27-22), a făcut mai puține erori neforțate (41 vs 46) și a câștigat mai multe puncte în total (93-88) decât Cornet. Ba nici măcar pe mult contestatul serviciu n-a stat mai rău: 55 la sută puncte câștigate pe primul (vs 56 Cornet) și 52 (vs 41) pe al doilea! Are procentaje cel puțin mai bune și la raportul mingilor de break convertite, respectiv salvate. La care mai adaugi și un 9-1 la duble greșeli în (de)favoarea lui Cornet. Și atunci?

Dacă statistica asta vă aduce aminte de alte meciuri faimoase cu cifre similare mai bune la învins, ei bine, ăsta-i tenisul și de aia îl iubim. În ciuda acestor cifre, Simona n-a câștigat punctele cele mai importante, alea două-trei care au decis acest meci crunt. Și trebuie săpat un pic mai mult ca să înțelegem de ce Simonei îi era greu să mai respire la un moment dat. În schimburile care au depășit 9 lovituri, Cornet a dominat cu un impozant 30-18. Când punctele au fost mai scurte, Simona a stat mai bine (39 – 29 la cele de 0-4 lovituri și 36-29 la cele de 5-8 lovituri). Însă nu poți decât să-ți imaginezi că fiecare din acele schimburi de +9 lovituri (unde +9 înseamnă de multe ori 18, 19 sau 22) i-au provocat Simonei daune fizice pe care nu le-a putut recupera la timp. Altă statistică relevantă: Cornet a executat 16 scurte azi. Fiecare scurtă a presupus un sprint. În 12 dintre scurte, raliul a continuat. A continuat secând-o încă puțin pe Simona. Într-o altă zi, poate că ar fi putut depăși toate astea. Azi?

“Căldura m-a afectat, de fapt încă devreme din primul set. Mi-a fost rău, am fost amețită. E greu să joci în căldură și nu am putut să fac asta azi. Ea a fost un pic mai puternică și așa a câștigat. Dar cred că a fost un meci bun. Am ratat șansele pe care le-am avut în setul al treilea, când puteam să mă desprind la 4-2. Dar, cum am zis, voi păstra doar lucrurile bune de aici și deja mă uit către următoarea ocazie.” 

Azi a fost ziua lui Alize care, revenită 13 ani mai târziu în aceeași poziție în care rata dureros o calificare în sferturile AO 2009 într-un meci cu Dinara Safina, de asemenea după mingi de meci, a întors de data asta istoria în favoarea ei. Azi, Simona nu a fost big match-ready, o însușire pe care o capeți nu așa devreme în sezon, încă într-o fază incipientă a revenirii post-accidentare. Ci mai târziu, după ce te bați prin Indian Wellșii, Madrizii, Romele și Montrealii circuitului.  

Dar, chiar și așa pierdută, sunt atât de multe lucruri de apreciat din această nouă luptă pe care a dus-o Simona. Ea e iubită de milioane de oameni pentru exact asta; pentru cum luptă, zi de zi, punându-și imperfecțiunile și greșelile pe tavă și având un succes fenomenal în pofida lor. Povestea ei e despre a te ridica după atâtea și atâtea căzături, despre a face the right thing în fiecare zi, și de aia oamenilor le e ușor să empatizeze cu ea și să îi ofere susținerea lor, uneori necondiționată. De aceea se trezesc cu noaptea-n cap pe toate meridianele, ca să o urmărească pe Fighter Girl punând-și iar rochia de luptătoare, indiferent de culoare. Ideea nu e de a explica un rezultat perfect normal precum cel de azi, ci că, de la un punct încolo, devine mai puțin relevant dacă câștigă sau pierde luptele astea. Acum e mai important că ea (le) continuă. Că se uită deja atât de motivată spre restul anului. Numai dacă ne amintim cum ne era anul trecut, când ea nu era, și ne dăm seama cât de departe a ajuns, deja. 

Simona a fost prin preajmă de deja suficient de mult timp ca să știe mai bine ca oricine că, de la un punct încolo al carierei, episoadele astea contează mai puțin în schema mare a lucrurilor. Asta nu înseamnă că nu-s importante. Dar pierzi, câștigi, mergi mai departe. E singurul lucru de făcut. Tenisul e splendid pentru că aproape oricine, dacă rezistă în circuit suficient de mult timp, își va trăi ziua lui de glorie. “Nu e niciodată prea târziu să încerci din nou”, în cuvintele chiar ale lui Alize Cornet. Care a încercat 13 ani la rând, 60 de Slam-uri la rând, cu o stăruință pe alocuri ca o tortură, până când a reușit, în sfârșit, azi, să se califice într-un sfert de finală. Simona, care n-a trebuit niciodată să suporte o așteptare atât de lungă și care și-a dus bătăliile la un cu totul alt nivel, va reveni și va încerca din nou. Și va mai reuși. 

O să fie un an bun.  

Foto: Profimedia Images

Citește și declarațiile Simonei Halep, exclusiv pentru 30-0.

Suntem singurul site de sport din România cu interviuri exclusive cu jucătorii români la majoritatea turneelor de Grand Slam. Dacă apreciezi articolele și analizele 30-0, precum și interviurile exclusive cu jucătorii români, susține-ne cu un abonament la 30-0+, alegându-și unul dintre pachetele disponibile AICI. Ai acces la mai mult conținut exclusiv, doar pentru abonați (plus alte surprize frumoase), și ne ajuți astfel să facem un jurnalism mai valoros și mai cuprinzător pe 30-0 și în toate proiectele noastre.