Ce curiozități, ce temeri, ce speranțe avem, ce nu știm și ce ne enervează înainte de startul US Open

1. Ce curiozități avem?

Camelia: Sunt curioasă cum se prezintă Serena și Novak la linia de start: săltând în pas ușor sau abia târându-și picioarele. Zic pentru că toate celelalte puncte depind de barosanii ăștia doi. În caz că Serena și Novak arată un tenis îndoielnic, sunt curioasă cine va profita. Să nu-mi spuneți că nu adulmecă toată lumea din circuite dulcea aromă a oportunității. Parcă-i văd cum își ascut metaforicele pumnale (sau stele ninja) și le pitesc în adidași. Nu vorbesc doar de titlu, ci și de cine va profita și va face un sprint până în semifinale? Sau finală? Și ce nume noi vom mai învăța în prima săptămână și le vom uita prompt după aceea?

Codruț: Sunt curios dacă Vinci va merge iarăși până sus de tot. Sper că da. Ah, stați așa, că avem și rubrică de speranțe. Ignorați remarca de mai devreme, că revin.

Apoi, sunt curios dacă Ivo Karlovic va face niște victime high-profile – l-am urmarit în ultimele săptămâni. La 37 de ani și jumătate, Olimpiada de la Rio i-a făcut loc pentru două titluri. Încă o curiozitate este legată de Murray. E simplu, va câștiga US Open-ul? 

Adrian: Sunt curios dacă vom ajunge la un moment în care locul 1 la fete va fi efectiv în joc. Dacă da, sunt curios să văd cum reacționează jucătoarele implicate la ocazie, cine se va ridica la înălțime și cine va claca sub greutatea momentului. Ar fi fain pentru WTA, circuit care este oricum foarte interesant de o lungă bucată de timp, dar care încă nu primește suficient credit pentru asta.

Ei, dar cum ar fi ca pe lângă asta să avem, bonus, și o posibilă schimbare de lider în Race to London? Asta înseamnă că sunt curios să văd dacă Andy, dintr-o dată devenit cel mai stabil favorit intrând în turneu, se va ridica pe sine la înălțimea unui al doilea Slam câștigat la rând. Un an în care Murray ia două Slamuri și un aur olimpic, ați fi pregătiți pentru asta?

Sau dacă Stan va continua să ne trolleze pe toți și va atinge din nou, absolut de nicăieri, un tenis stratosferic. Doar așa, pentru că poate.

(Stați, că mai am.)

Sau cu cine pică Juan Martin Del Potro în primul tur.

Sau dacă vreun jucător din #NextGen găsește inspirație sub luminile New York-ului și trece la nivelul următor.

Sau dacă, încă o dată, jumătate din populația consumatoare de tenis va fi siderată de designul unui jucător sau altul. Cam asta-i (o parte din) modesta mea listă.

2. Ce temeri avem?

Camelia: În ceea ce privește turneul, ce-a spus Codruț mai jos. În ceea ce mă privește, mi-e teamă că nu voi reuși să port altceva decât pijamale și să mă pieptăn în prima săptămână. Mă tem că nici nu voi ieși din casă, dar asta e un lucru bun, în condițiile date.

Codruț: Temeri, hmmm. Mă tem de un dark horse in calea lui Halep, până să-și intre în ritm. Bouchard, Makarova și alte fete unseeded, care strică socoteli. Altă temere obișnuită în perioada asta ar fi fost cea legată de vreme, dar și-au tras oamenii acoperiș, în sfârșit, la NY. Ca atare, evident că anul acesta nu va ploua și nici în următorii 10 ani. Blestemul va purta numele de ”Atunci când Federer nu joacă”. 

Adrian: Ca vreunul dintre marile nume să nu aibă probleme de sănătate mai serioase decât se știe și să-și vadă performanța afectată. La Serena, la Nole și la Rafa mă uit, în esență, dar e valabil și pentru alți jucători întinși serios anul acesta. Serios acum, a fost un sezon foarte greu pentru toată lumea. Să-i vedem pe toți sănătoși la finalul lui.

3. Ce speranțe avem?

Camelia: Anul trecut turneul feminin a luat caimacul la surprize, iar băieții au mers conștiincioși cu favoriții în frunte. Aș vrea să fie invers anul ăsta, doar ca să mai văd glume cu #hormones și #ATP. Și sper că Roddick se va ține de promisiune și va comenta ca un boss pe Periscope, să moară McEnroe de necaz.

Codruț: Am revenit: deci, cum spuneam, sper ca Vinci să rupă gura târgului iarăși.

De asemenea, aș da la toată lumea de băut dacă Mirza și Niculescu vor juca împreună. Săptămâna asta fac echipă la New Haven, joacă foarte bine. Deci dacă fac măcar finală aici, nu m-aș mira ca Sania să-i zică lui Moni ”hai să luăm un Slam împreună”. Ar fi extraordinar să avem și la fete-dublu șanse reale la titlu. Încă o speranță: Mergea. Sper să revină la sentimente mai bune față de Bopanna și să joace iarăși pentru finală. Și încă una: sper să-și găsească și Olaru o parteneră stabilă. Eventual una căreia să-i pot pronunța numele, dar, mă rog, nu-s pretențios. Și ultima: Simona for the win! 

Adrian: (Cel puțin) o finală românească! [Pfiu, la ce nivel ne setăm speranțele în timpurile astea!] Dacă nu, măcar câte un personal best la US Open pentru fiecare român intrat în turneu 🙂

Mai sper la un mănunchi de meciuri din alea atât de bune, încât te ridici amețit din fața ecranului. Pentru că 2016 a cam suferit la capitolul ăsta. A avut dramă din plin, prea multă, chiar. Dar mai puține meciuri ieșite din comun față de ultimii ani. Spre exemplu, niște reveniri de la 0-2 ca în 2005, ediția care, dintr-un motiv sau altul, mie mi-a rămas în cap. Și dacă tot am pomenit de dramă, sper să fie acesta Slamul care va fi lipsit de noi vești proaste offcourt. 

Mai sper ca turneul feminin să fie încă o dată foarte bun per ansamblu, în așa fel încât tradiționalele critici, înțepături sau chiar discriminări vizavi de circuitului feminin să fie iarăși zguduite.

Și revenind la prima mea speranță: să se întâmple ziua aia, știți voi care, în care să testăm dacă serverul rezistă 🙂

4. Ce nu știm?

Camelia: O grămadă. Se vor trezi Stan și Garbine din hibernare? Cât va rezista fizic Delpo? Dar Rafa? Vor capitaliza Murray și Kerber? Va găsi Simona dozajul corect în fiecare meci, timp de două săptămâni? Dar noi, pe Treizecizero?

Codruț: Habar n-am ce-o să facă Begu. Paradoxal, are un clasament ca niciodată de bun, dar am văzut-o jucând în ultimele două meciuri și nu mi s-a părut foarte în formă. Habar n-am de Djokovic. S-a retras de tot din lumina reflectoarelor după meciul cu Delpo, de la Rio. Mi-e și frică de ce-o să urmeze. Încă o enigmă pentru mine este chiar Delpo: natural ar fi să facă măcar semifinală la USO, nu? Și apoi să plângă, desigur, dar naiba mai știe.

Adrian: Nu știm ce-i cu Nole, de fapt. Culmea, tocmai omul care a șters cam toate întrebările în ce-l privește anul acesta a devenit, acum, una. Dacă-i fit, e favorit imens pentru Slamul 13. Dar dacă nu e și pierde iar devreme, asta înseamnă că o să-și piardă avantajul mental asupra vestiarului? Oricum, a fost o vară ciudată pentru el.

De asemenea, nu am nici cea mai mică idee despre Venus. Performanțele, longevitatea, revenirile, ținutul bolii sub control – toate astea sunt incredibile și, cumva, subapreciate. Cu ce ne mai poate surprinde?

Ce nu mai știm? Cum va reacționa Puig după aurul olimpic – deși o bănuială ar fi că USO pică prea devreme pentru Monica, de înțeles.

5. Ce ne enervează?

Camelia: Mă enervează că nu joacă Federer. Aș fi zis la fel și de Azarenka, dar nu zic, pentru că Simona – orice ajutor al universului e binevenit. Ditto Sharapova. Era să zic că mă enervează și că Gulbis e accidentat și nu participă, dar apoi am realizat că dacă juca m-aș fi enervat mai tare. Cel mai mult însă mă enervează că New Yorkul nu e pe același fus orar cu Bucureștiul. Dar nu e timpul pierdut, mai trebuie să treacă doar câteva ere geologice. Până atunci, abia se termină primul set dintre Andy și Rafa 😀

Codruț: Nu mă enervează nimic, culmea, de data asta. Niciun zvon, nicio exagerare, niciun hashtag idiot. Sunt zen. Trec printr-o perioadă frumoasă, lumea îmi zâmbește la metrou, antrenoarea mea de tenis zice că fac ”progrese evidente, mai cu seamă la serviciu” (i se zbate o pleoapă când minte, dar nu-i bai). Nici măcar pundiții de pe twitter parcă nu mă mai scot din minți cu una cu două. Deși a fost unul care m-a păcălit azi că Simona și Gulbis ar face pereche la dublu-mixt. În fine, l-am iertat repede. Ori îmbătrânesc, ori prezența lui Federer la US Open mă umplea de neliniște an de an. Oricum, abia aștept să înceapă totul.  

Adrian: Absența lui Federer; din punctul ăsta de vedere, US Open va fi un pic ciudat, pentru că RF și New York-ul se leagă, cumva, automat. Mergând mai departe, mă necăjește că nu se mai întâmplă încă un Grand Slam în care toți Cei Patru să fie în formă maximă în același timp. 

Și mă enervează deja rain delay-ul care siiiigur va veni. Nici nu m-am uitat pe prognoze, dar nici nu trebuie. Doar e tema lui 2016.