Ce-a făcut Serena mai bine decât Simona. Și unde s-a decis sfertul lor de finală

Articol 30-0+ oferit gratuit tuturor cititorilor. Mulțumim pentru că ne citiți și vă încurajăm să vă abonați la 30-0+ pentru acces la toate articolele, dar și la formate precum fluxul de conținut exclusiv trimis direct pe telefon. Sprijinul vostru e esențial ca să putem continua să facem cât mai mult conținut de calitate pe Treizecizero și pe Lead, tot mai necesar în momentul actual.

Spuneam în preview-ul meciului că e foarte posibil ca Serena să nu aducă la meci un joc super-agresiv. Pentru că la acest AO Serena n-a ieșit în evidență cu agresivitatea ei, ci cu maniera așezată în care construiește și acoperă terenul, cu stilul în care iese din defensivă și își alege perfect momentele în care accelerează. Lucruri la care s-a adăugat o deplasare mult îmbunătățită.

N-ai fi zis asta, la cum a început meciul, cu un retur nimicitor, de 154 km/h – față de 130 km/h, cât a avut serviciul Simonei. A fost poate și un semnal că e pregătită, că a venit să joace și că n-a uitat precedenta înfrângere. A mai făcut asta și după înfrângerea din grupe de la Singapore, returnând devastator peste câteva zile, în finala aceluiași turneu. Și atunci, ca și acum, serviciul Simonei i-a permis să o facă.

Serena a venit la această întâlnire cu o agresivitate bine măsurată. A avut multe momente în care a stat la joc, a construit răbdător, și-a făcut viața mai ușoară când a împins-o pe Simona în spatele liniei de fund, cu lovituri mai grele, apoi a închis punctul fie cu un unghi scurt, fie cu accelerările ei obișnuite. Tendința ei a fost de a veni peste Simona, dar cu limite, iar asta a funcționat incredibil de bine din multe motive.

Primul: n-a mers exclusiv pe forță, n-a riscat inutil și deci n-a adunat nici erorile care ar fi putut-o destabiliza sau frustra. Al doilea: Simona a fost surprinsă de variația Serenei – o minge liftată, alta minge razantă, un atac virulent în lung de linie, un unghi scurt – și asta nu i-a permis să intre mai mult în teren, să preia inițiativa mai des. E greu să construiești ceva, când din partea cealaltă a fileului adversara îți propune atâta diversitate, iar intensitatea – deși ridicată – e mereu alta, de la o minge la altă. Jocul acesta propus de Serena în primul set a mers și pentru că deplasarea ei a fost acolo.

Simona n-a făcut un prim set deloc rău, intențiile ei au fost bune, execuția – de asemenea. Doar că, atunci când a trebuit, Serena a fost acolo: cu cele mai bune servicii, cu cele mai aspre retururi, cu atacurile potrivite. În afara unor servicii-doi slabe, care i-au dat ocazia Serenei de a le pedepsi în mai multe rânduri, nu putem spune că Simona a făcut ceva greșit; e drept, nu a găsit acea lungime atât de deranjantă când a fost pusă în defensivă, dar asta pentru că nici nu i-au fost oferite spații să o facă. Când Serena lovește la intensitatea cu care a făcut-o și ajunge să găsească echilibrul dintre forță și precizie, foarte multe lucruri nu mai depind de adversară.

Iar ăsta e un lucru care trebuie spus sau repetat. Poate că, de când s-a întors în tenis, Serena a fost de-a dreptul vulnerabilă, a fost dominată în multe meciuri; jocul ei a arătat chinuitor în multe ocazii, dar ea rămâne una dintre cele mai periculoase adversare pe care vreo jucătoare ar putea-o întâlni vreodată. Ăsta e un fapt – iar când totul îi merge și are deplasarea la ea, ajungi să realizezi că orice ai face, tot nu e de ajuns. Are jocul, atitudinea, are planurile de joc, tehnica și experiența. Are încă tot ce a făcut-o una dintre cele mai mari jucătoare din istoria acestui sport. 

Bun, revenind acum. Serena a făcut un prim set aproape perfect, ca în vremurile bune. Dar nu am văzut nimic nou aici. A mai făcut asta în câteva rânduri de la revenirea ei în tenis, dar apoi n-a mai putut susține ritmul. Întrebarea pe care ne-am pus-o după primul set a fost dacă va putea menține un asemenea nivel încă un set? Dar un set decisiv? 

În primă fază, la cum a început Serena setul doi, impresia a fost că nu va putea rămâne în zona aia. Sau că Simona o va scoate cu iscusință de acolo. Williams a scăzut nivelul – nu mult, dar suficient cât Simona să înțeleagă asta – și a urmat un segment în care Simo a preluat frâiele, a început să dicteze și și-a regăsit acea lungime sâcâitoare – mai ales când a fost pusă să lovească din defensivă. Însă nu a putut construi pe acel moment, când a făcut break-ul în două rânduri și s-a distanțat la 2-0 și 3-1. Câteva erori neforțate, câteva mingi scăpate foarte puțin afară, câteva ezitări la serviciu și Serena a intrat înapoi în meci. 

Ce a încercat Simona în setul doi a fost să lovească mai repede, uneori mai razant, alteori cu mult top-spin, să intre mai mult în teren și să încerce să atace mai devreme decât Serena. Ori să schimbe direcția foarte rapid. 

Și aici vine intervine povestea meciului: Simona a executat în mare parte ce și-a propus, dar problema a fost că Serena a rezistat incredibil de bine acestor atacuri. A acoperit terenul bine, s-a deplasat, a stat la joc și a dat înapoi încă o minge și încă o minge, până când a reușit să fie din nou în controlul punctelor. Iar această statistică e relevantă: în schimburile de 5-8 lovituri, Serena și Simona au câștigat același număr de puncte (16), când schimbul s-a prelungit și a ajuns la 9+ lovituri, Serena a câștigat 14 puncte (!), Simona doar 6. 

Un punct care ar putea exemplifica ce a încercat Serena să joace – sau cam cum au stat lucrurile în teren – este punctul de la 2-0 în setul doi și mingi de break pentru Serena. Williams s-a apărat în două rânduri exemplar, a rămas în punct, a schimbat înălțimea de câteva ori, a accelerat o dată, a dezechilibrat-o pe Simona, care deși a găsit o cale să rămână lângă linia d efund, n-a mai avut ce face la forehand-ul imens cu care Serena a câștigat punctul. Mai pe scurt, Williams n-a avut o problemă să stea la joc cu Simona, a rezistat bine chiar și în termenii impuși de Simona. 

Poate că după un astfel de meci, primul lucru pe care-l poți face e să-i strângi mâna adversarei, să o feliciți, să accepți că azi a fost mai bună și să mergi mai departe. Iar noi să apreciem că am avut parte de o astfel de confruntare – între două dintre cele mai bune jucătoare ale acestui sport, care încearcă permanent să se autodepășească și chiar să sfideze anumite limite. Și, da, să o apreciem pe Serena Williams, care, ajunsă la 39 de ani, n-a contenit să caute soluții, să schimbe și să continue să se îmbunătățească, oricât de greu i-a fost. Și chiar dacă a trebuit să accepte și mai multe “recomandări” de a se retrage din tenis.

Cât despre Simona, acum e rândul ei să mute pentru o eventuală reîntâlnire cu Serena. Și, după un turneu bun, cu multe plusuri, avem în continuare multe motive de optimism pentru un sezon 2021 încărcat, cu multe alte mize extraordinare pe masă.