Caroline Garcia restabilește echilibrul, o învinge pe Mihaela Buzărnescu. 1-1 Franța – România după prima zi
Radu Marina | 20 aprilie 2019Caroline Garcia a învins-o pe Mihaela Buzărnescu în meciul al doilea de sâmbătă, 6-3, 6-4, aducând Franței primul punct în semifinala Fed Cup cu România de la Rouen. Anterior, Simona Halep o învinsese pe Kristina Mladenovic, 6-3, 6-1.
Meciurile de mâine, în afara cazului unor schimbări, sunt, în ordine, Caroline Garcia – Simona Halep și Kristina Mladenovic – Mihaela Buzărnescu. Dacă se va ajunge ca dublul să decidă, echipele anunțate sunt Garcia/Mladenovic vs Begu/Niculescu.Programul de duminică începe de la ora 14:00, ora României.
Calculele hârtiei pentru prima zi la Rouen s-au respectat. România nu a putut scoate maximul din această primă zi a întâlnirii cu Franța, dar la finalul zilei avem un rezultat previzibil: Simona și-a câștigat meciul, dominând-o pe Kristina Mladenovic, Mihaela Buzărnescu a stat aproape de Garcia, dar n-a putut obține victoria.
În fața unei adversare pe care nu a mai întâlnit-o niciodată, Caroline Garcia a fost, per ansamblu, jucătoare mai ordonată, care a punctat ori de câte ori situația a cerut-o. Nu i-a fost ușor contra Mihaelei, dar marele merit al franțuzoaicei este că a reușit, în repetate rânduri, să nu-și complice existența: a speculat micile stângăcii ale Mihaelei, n-a ezitat și n-a făcut pași greșiți în momentele mai bune de joc ale adversarei. Pe scurt, așa cum o arată și clasamentul (Garcia pe 21, Mihaela pe 30), Garcia și-a respectat statutul și s-a dovedit o adversară mult prea puternică pentru o Mihaela încă vulnerabilă, deși pe un trend ascendent.
Marea dificultate pentru Buzărnescu în această partidă cu Garcia a fost jocul, parcă, mult prea înfrânat. Nu a reușit să lege loviturile, astfel încât să poate avea un oarecare ritm care să-i permită să se bată de la egal la egal cu Garcia de pe linia de fund: a fost o evoluție tip un pas în față, doi în spate, deloc constructivă în fața unei jucătoare precum Garcia – valoroasă și experimentată – care nu lasă nepedepsite astfel de slăbiciuni.
O dovadă în acest sens este începutul primului set, unde deși, cu mici excepții, toate game-urile au fost echilibrate, scorul avea să fie net în favoarea franțuzoaicei – și asta pentru că deși Mihaela a construit deseori cu răbdare și a jucat cu mult curaj, a fost suficient să apară o dublă greșeală sau un rever mult scăpat afară pentru a strica tot ceea ce clădise și a o lasă pe Garcia să fugă cu game-ul.
Tot în acest sens, Buzărnescu a avut o revenire frumoasă în primul set, dar nedusă la capăt din același motiv: condusă cu 4-1, Miki și-a luat break-ul înapoi și s-a apropiat de Garcia, care izbutise doar două puncte în intervalul 4-1 – 4-3. Acela a fost primul moment în care Mihaela a părut, în fine, stăpână pe situație. Dar a urmat o nouă eroare la 4-3, 30-30 și totul avea să meargă din rău în mai rău, cu Mihaela adunând un singur punct până la finalul setului.
Aceleași fluctuații aveau să continue și în setul doi, când a recuperat de asemenea, un break, a reușit să egaleze și mai apoi să urce la 3-2, dând, din nou, semne că poate duce meciul în decisiv. Însă dublele greșeli consecutive și alte câteva erori ușoare au dărâmat, în decurs de câteva minute, tot ce reușise să adune cu greu în începutul de set doi – iar de la 3-2, Mihaela a cedat patru game-uri la rând, implicit setul și meciul. Jocul în serii al Mihaelei și unele erori ușoare, venite în cele mai nepotrivite momente, nu trebuie să scadă din merite franțuzoaicei: Garcia a jucat exemplar atunci când situația a cerut-o ori s-a simțit strânsă cu ușa de Mihaela. Cumva, a fost similar cu meciului Halep – Mladenovic, pe care franțuzoaica l-a sintetizat foarte bine: “Toate game-urile au fost strânse, a fost un meci lung pentru 6-3, 6-1. Ea a fost mai bună în mai toate acele game-uri. M-am simțit bine, adrenalina a fost acolo, m-am bucurat de atmosferă. Ea a fost mai bună”, a spus Mladenovic după meci.
Odată cu încheierea acestei prime zile, al cărui rezultat nu e deloc unul imprevizibil, întrebarea esențială este dacă și ce schimbări vor fi mâine? Se va continua cu Garcia și Mladenovic, atât la simplu cât și la dublu? Ar putea Irina Begu să îi ia locul Mihaelei Buzărnescu?
Deocamdată, tot ce știm pentru mâine e ordinea de joc a meciurilor, așa cum a fost ea anunțată la tragerea la sorți de vineri: Garcia – Halep, Mladenovic – Buzărnescu, Garcia/Mladenovic – Niculescu/Begu, însă schimbări mai pot interveni (mâine, primul meci va începe la ora 14:00, ora României). În cazul scenariului de mai sus, în situația în care se va ajunge la un dublu decisiv (și se va merge pe Garcia/Mladenovic – Begu/Niculescu), ambele echipe ar putea pleca de pe poziții de egalitate (atât Begu, cât și Mladenovic, respectiv Garcia ar juca două meciuri într-o zi, la un interval scurt de timp), dar cu un plus pentru România, care o are pe Monica proaspătă și pregătită să aducă energie și încredere.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română