Carlos Alcaraz îl învinge din nou pe Novak Djokovic în finala Wimbledon, își apără titlul!

Radu Marina | 14 iulie 2024

Alcaraz a câștigat, 6-2, 6-2, 7-6, reușind astfel al patrulea titlu de Grand Slam al carierei.

Carlos Alcaraz este în continuare campionul Wimbledon, spaniolul apărându-și titlul cu o evoluție foarte bună în finala cu Novak Djokovic.

Alcaraz a câștigat, 6-2, 6-2, 7-6, reușind astfel al patrulea titlu de Grand Slam al carierei.

Exceptând momentul de la 5-4 din setul al treilea, când a ratat trei mingi de meci pe serviciu, Alcaraz a fost dominant în fața unui oponent care căuta titlul de Slam cu numărul 25 și al optulea la Wimbledon, dar care a fost într-o zi fără energie și fără idei. Spaniolul s-a redresat repede după acel potențial moment riscant și a închis ușa unei eventuale alte reveniri faimoase a lui Djokovic, tranșând meciul în tiebreak-ul care a urmat.

Alcaraz reușește dubla Roland-Garros – Wimbledon și devine abia al patrulea jucător din istorie care ajunge la totalul de 4 Slamuri la 21 de ani, precedentele lui reușite venind la US Open (2022), Wimbledon (2023) și Roland Garros (2024).

Alcaraz devine al șaselea jucător din istorie după Laver, Borg, Federer, Nadal și Djokovic care reușește dubla Roland-Garros – Wimbledon în același sezon.

Totodată, Alcaraz rămâne neînvins în finalele de Grand Slam jucate până acum (4-0) apropiindu-se astfel de recordul lui Federer, care a câștigat primele șapte finale de Slam.

**

Această finală avea, pe hârtie, toate motivele să fie un meci mai mult decât interesant. Aveam în față doi jucători mari, foarte valoroși, care scot aproape întotdeauna ce e mai bun de la celălalt și sunt capabili să joace, în același timp, cel mai bun tenis al lor.

Contextul în care a avut loc această finală însă a făcut ca desfășurarea să fie cea care a fost, într-o singură direcție, cu Djokovic dominat într-o manieră categorică, de la prima și până la ultima minge. E, poate, straniu, să-l vedem pe Novak Djokovic condus într-o astfel de manieră într-o finală de Slam la Wimbledon – dar ceea ce am văzut astăzi, ca desfășurare, a fost o realitate a perioadei pe care cei doi o traversează.

Am avut un Carlos Alcaraz de neclintit, cu multă încredere și un Novak Djokovic care a părut din nou vulnerabil, nevoit să vină din urmă și găsind imposibil să lege jocul mai mult timp. Până și acel comeback aproape nesperat din finalul setului al treilea a părut greu de crezut; și, într-adevăr, Novak nu a putut face mai mult de a prelungi meciul cu câteva minute.

Novak Djokovic a ajuns în finală, depășind toate așteptările tuturor – probabil mai puțin ale lui, pentru că e clar că a participat la acest Slam înțelegând că poate merge până la capăt. E o performanță masivă pentru Nole, întors pe teren atât de repede după o operație la genunchi, care demonstrează din nou ce fel de sportiv e Djokovic și câtă forță are. Doar că, până la urmă, realitatea de pe teren l-a ajuns din urmă pe sârb. Iar realitatea este că Novak nu a jucat nicio finală în 2024 și nu a învins niciun jucător din top 10 în tot sezonul. Foarte puțin testat cu adevărat în acest turneu, lui Djokovic i-ar fi fost greu să îl învingă acum tocmai pe un Alcaraz care vine cu un asemenea capital de încredere.

Asemănător cu Serena Williams acum câțiva ani, când juca la vârsta 
lui Djokovic și reîntoarsă în circuit după naștere, și Djokovic are experiența, forța mentală și abilitatea să navigheze într-un Slam, să lege victorii și să ajungă inclusiv în finală. În finală însă, vrând-nevrând, ajunge să întâlnească un adversar care e clar mai bun decât tot ce a întâlnit pe parcursul turneului. Un adversar mai tânăr, cu mai multă energie și intensitate, iar într-o astfel de situație nu mai există scăpare. Alcaraz e (din nou) jucătorul momentului, a demonstrat, de la Paris încoace, că e la un alt nivel, că e un jucător incredibil de complet, capabil să scoată în evidență toate vulnerabilitățile sârbului în deplasare.

E adevărat că Djokovic nu a pierdut acest meci atât de categoric pentru că Alcaraz ar fi jucat formidabil; spaniolul a fost în limitele lui normale, fără să facă ceva cu adevărat ieșit din comun, fără să trebuiască să atingă un nivel incredibil. A jucat cum era de așteptat să o facă. În schimb, Djokovic nu a avut o reacție, nu a putut intra în meci și, fundamental, nu a pus nicio problemă adversarului. A ajuns de multe ori târziu la mingi, a greșit des atunci când a trebuit să lovească din deplasare și, dat fiind toate astea, nu a putut să conducă punctele, să ajungă să dicteze și să impună ritmul.

Sârbul a fost obligat încă din startul finalei să accepte planul al doilea, după ce și-a pierdut acel game lung de 12 minute, în care Alcaraz și-a anunțat intențiile cu câteva retururi ireproșabile. Acolo a început o lungă perioadă de dominație a spaniolului, deloc pus în pericol pe serviciu.

Singurul moment în finală unde Djokovic a putut lega câteva puncte a fost în începutul setului trei, când a avut inclusiv o minge de break, anulată de spaniol cu un serviciu ireproșabil. Dar acest joc mai îngrijit a fost o excepție și n-a putut rezista în fața lui Alcaraz, care s-a năpustit peste el și a jucat cu o ferocitate și inteligență incredibilă punctele mari (vezi cum a reușit să facă break-ul de la 4-4 din setul trei).

Un alt moment bun, dar în același timp întâmplător, al lui Djokovic a fost la 4-5, 0-40 în setul trei, cu Alcaraz având trei mingi de meci. De la acest scor, Alcaraz a greșit cinci puncte la rând, și-a pierdut serviciul și s-a văzut în situația de a servi la 5-6 pentru a rămâne în setul trei.

Cu un Djokovic dintr-un alt an, acesta ar fi putut fi semnalul unui comeback clasic Nole, greu de crezut. Azi a fost doar un test pentru spaniol, pe care l-a depășit fără mari probleme. Și-a făcut serviciul, a dus setul în tiebreak și a continuat să facă ceea ce a făcut întreaga finală: să fie mai bun, mai precis și mai inspirat decât Djokovic.

Wimbledon se încheie, așadar, cu titlul lui Carlos Alcaraz, care revine în prim-planul tenisului în cel mai impresionant mod cu putință, cu o dublă Paris-Londra.

Caravana tenisului n-are mult timp de concluzii și de respiro; în curând începe turneul olimpic, o altă oportunitate majoră – și rară – pentru numele mari din circuit, care vor trebui să facă pentru asta o revenire pe zgură după luna petrecută pe iarbă.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi