Carlos Alcaraz câștigă semifinala de top cu Jannik Sinner. Noul campion Roland-Garros se alege dintre Alcaraz și Zverev

Carlos Alcaraz a câștigat mult așteptata semifinală cu Jannik Sinner, duelul tot mai des etichetat drept rivalitatea viitorului, și s-a calificat astfel în prima sa finală la Roland Garros.

Alcaraz a trecut de Sinner, 2-6, 6-3, 3-6, 6-4, 6-3 într-un meci de patru ore, bun în partea a doua, pe alocuri fragmentat și influențat de tensiunea și miza momentului, dar cu aceeași intensitate și calitate cu care cei doi ne-au obișnuit.

Alcaraz merge în cea de-a treia sa finală de Grand Slam, după US Open 2022 și Wimbledon 2023, ceea ce înseamnă că, la 21 de ani, spaniolul devine cel mai tânăr jucător care se califică în finale de Slam pe toate suprafețele.

„Trebuie să suferi. Dar e important să te bucuri de această suferință”, a spus Alcaraz, după victoria cu Sinner, în cel mai pur stil nadalian. Și această frază arată din ce e construit Alcaraz și de ce a câștigat acest meci. Ca mult mai ilustrul său predecesor, în umbra căruia s-a desfășurat această ediție, Carlos e un jucător dispus să sufere, dispus să facă eforturi supraomenești, să alerge și să lovească până la epuizare. Farmecul lui e că, în același timp, știe să se bucure și să găsească plăcere în asta. Așa și-a construit această carieră care devine din ce în ce mai impresionantă și tot așa a câștigat acest duel cu Sinner, un jucător atât de bun, aflat într-un prelungit moment de inspirație. Alcaraz se hrănește din adversitate, răspunde provocărilor și e dispus să înfrunte orice formă de adversitate. Și ce provocare mai bună decât un rival generațional precum Sinner, cel care va prelua locul 1 la încheierea turneului.

E o partidă care a fost așteptată de toată lumea, fiind poate cel mai dorit meci de la aceasta ediție a Roland Garros. Motivul e evident: doi jucători în mare formă, cu stiluri de joc spectaculoase, dar, în același timp, foarte diferite, capabil să joace cel mai bun tenis al lor în același timp. Acest ultim aspect naște, de fapt, calitatea și meciurile bune: când doi jucători aduc ce au ei mai bun la meci și execută planurile de joc la aceeași intensitate, în același timp, rezultatul va fi întotdeauna un meci mare și echilibrat – exact cum au fost ultimele lor meciuri jucate, la Indian Wells 2024, la Miami în 2023, sau poate cel mai faimos, cel de la US Open în 2022.

Partida de astăzi a oferit echilibru și spectacol; au fost puncte și game-uri dure, lungi, în care au livrat tenisul lor cel bun. Ce a lipsit însă a fost exact ce spuneam mai sus: perioadele prelungite de meci în care atât Jannik, cât și Carlos să joace la cel mai înalt nivel în același timp. Astfel de momente au existat pe alocuri în ultimele două seturi, dar cu toate astea impresia generală a fost că jocul propriu-zis e fragmentat. Nu a existat o continuitate, și inclusiv configurația scorului demonstrează asta.

După un set bun făcut de Sinner și un start slab al spaniolului, a urmat un set excelent al lui Alcaraz. După setul doi, câștigat după o revenire de la 0-2 de Alcaraz a urmat un set foarte curat al italianului. După setul trei câștigat de Sinner, a urmat un set patru în care au fost semne că ambii se apropie să joace cel mai bun tenis al lor, cu Sinner ușor limitat de crampe și probleme fizice.

De altfel, acest meci ar putea fi împărțit în trei mari bucăți. Prima parte e reprezentată de începutul nefast al lui Alcaraz, care a părut complet pierdut. A pornit temător, mai mult reactiv la tenisul propus de Sinner, ceea ce l-a transformat pe italian în jucătorul care dictează, impune ritmul și își sufocă adversarul cu acele lovituri atât de curate, în forță și bine accelerate.

Partea a doua a fost despre revenirea lui Alcaraz, care s-a trezit din pumni și a început să construiască, să mute presiunea pe italian, să preia inițiativa mai rapid în schimburi, să transforme meciul într-un meci fizic, de uzură, înțelegând că e necesar să facă asta, în condițiile în care Sinner a acuzat probleme fizice, a avut crampe și nu s-a mai deplasat la fel de ușor.

Ultima parte a fost despre echilibru și despre cine e capabil să apuce meciul de coarne. Pe măsură ne-am apropiat de final, game-urile au devenit din ce în ce mai echilibrate și mai intense. Până la mijlocul setului 4, Sinner a părut jucătorul mai ordonat, dar Alcaraz nu a avut nevoie de prea mult pentru a schimba asta.

Într-un set în care nu a existat nicio minge de break până la 5-4, Alcaraz a accelerat fix când a fost necesar, atunci când Sinner a servit pentru a rămâne în setul patru, și-a creat șansa, a profitat de ea și a fugit cu setul. Asta fac jucătorii speciali, iar Alcaraz e unul dintre ei: nu își așteaptă oportunitățile, ci și le creează. Nu își așteaptă victoria, ci aleargă după ea, o caută și nu se lasă până nu o găsește.

Carlos a fost dominat ocazional, a fost forțat să greșească des și s-a văzut în câteva rânduri cu spatele la zid. Ce a contat au fost acele sclipiri ale lui, care îl deosebesc de mulți alți jucători (passing shot-uri din retragere, scurte, combinații scurte-lob) și pe care le creează fix când are cea mai mare nevoie. Sunt niște artificii specifice lui Alcaraz, care îl încarcă cu energie și îi pun, brusc, în funcțiune întregul joc.

Iar când jocul lui se pune în mișcare la capacitate maximă, mai ales pe zgură, șansele pentru adversar se diminuează: tenisul său are un ritm ultra rapid, e foarte alert în mișcare și devine greu pentru adversar să țină pasul pe o perioadă îndelungată. Tot ceea ce face Alcaraz atunci când e la nivelul său maxim e greu de suportat pentru cel care se află în fața lui: e despre intensitatea și explozia loviturilor, maniera în care se regrupează când e pus în defensivă (în prezent, probabil e cel mai bun jucător care face tranziția apărare – atac) și tot mixul de lovituri pe care le generează (plat, top spin, slice) în doar un singur raliu, alternând, căutând mereu să schimbe ritmul și traiectoriile.

Un lucru important care trebuie spus despre Sinner e faptul că italianul nu e un jucător de zgură, nu are lovituri sau deplasare pentru zgură. În întreaga sa carieră a jucat o singură finală pe zgură, la Umag iar la Roland Garros trecuse o singură dată de optimi până la această ediție.

În acest context, cu atât e mai impresionant parcursul lui de la Paris – dar și evoluția de azi. Deși deplasarea lui pe zgură e nenaturală, tenisul lui a rămas la fel de compact și ordonat. Iar faptul că a reușit să-și păstreze acuratețea în lovituri, chiar dacă în mod evident s-a simțit că nu întotdeauna a lovit din cea mai bună poziție și s-a chinuit de multe ori să ajusteze din braț e, din nou, remarcabil.

E remarcabil, de asemenea, că într-un timp relativ scurt a reușit să progreseze deja pe zgură, adunând victorii importante și fiind răsplătit, în final, cu urcarea pe locul 1, care e cea mai mare realizare cu care pleacă de la Paris, în ciuda acestei înfrangeri. Într-un fel, amândoi câștigă câte ceva după acest turneu, iar ascendentul moral în această rivalitate nu va fi dramatic influențat de acest meci.

Alcaraz va trebui acum să rezolve altă problemă în finală, unde îl va întâlni pe Alexander Zverev. Germanul și-a continuat traseul solid, eliminându-l pe un Casper Ruud incapacitat însă de niște probleme la stomac. Finalistul ultimelor două ediții a pornit bine, dar s-a stins mai apoi, iar Zverev a gestionat abil situația, în drum spre o victorie în patru seturi, 2-6, 6-2, 6-4, 6-2.

Zverev e unul din jucătorii care îi pun probleme în general lui Alcaraz, în special când servește bine. Germanul îl conduce cu 5-4 în H2H, și l-a învins în două din cele trei întâlniri ale lor din turnee de Grand Slam. Asta include chiar un meci la RG, în sferturile de acum doi ani, plus victoria de anul acesta, în sferturile de la Melbourne. Alcaraz a câștigat cel mai recent duel, la Indian Wells.

Va fi interesant de văzut cum vor gestiona cei doi momentul. Deși mai tânăr, Alcaraz are mai multă experiență în astfel de finale, câștigând în manieră impresionantă atât finala US Open 2022, cât mai ales Wimbledon 2023. Zverev, în schimb, are încă în memorie felul în care a clacat în finala US Open 2020, când a condus cu 2-0 la seturi, sfârșind prin a fi întors de Dominic Thiem. Adăugând la asta elementul de matchup greu de prevăzut și avem o finală care promite, fără un favorit cert. Cumva potrivit pentru titulatura neoficială de primul campion de la RG pe care nu-l cheamă Nadal, Djokovic, Federer sau Wawrinka din 2004 încoace.