Campion de Slam pe trei suprafețe! Carlos Alcaraz triumfă la Roland-Garros, îl învinge pe Zverev într-o finală competitivă

Carlos Alcaraz este noul campion de la Roland-Garros. Spaniolul câștigă în premieră turneul de la Roland-Garros, după o victorie în cinci seturi în fața lui Alexander Zverev. Alcaraz s-a impus în finala turneului de la Paris după 6-3, 2-6, 5-7, 6-1, 6-2, într-un meci bun, încheiată după patru ore de joc.

Carlos Alcaraz, care era incert în privința participării sale la Paris în urmă cu două săptămâni, își trece astfel în palmares al treilea său trofeu de Grand Slam, după US Open 2022 și Wimbledon 2023. La doar 21 de ani, Alcaraz are câte un Slam pe fiecare suprafață și, după toate semnele, e abia la început.

În ceea ce îl privește pe Zverev, el pierde a doua finală de Slam, după cea de la US Open 2020 – însă de data asta nu a fost atât de aproape precum a fost la New York, în urmă cu patru ani. Chiar dacă, ca atunci, a pierdut în cinci seturi și a fost echilibru, Zverev a depins în mod clar de cum a jucat Alcaraz: cât timp spaniolul a permis, Zverev a adunat puncte, game-uri și a stat aproape. Când Alcaraz s-a regrupat și a început să găsească un as în mânecă, Zverev nu a mai putut ține pasul.

Am avut însă un meci demn de o finală de Grand Slam. S-a lovit puternic, spectaculos, au fost multe schimburi de mingi intense și lungi, a existat și un dram de echilibru – dar, din nou, cu senzația că totul a depins de Alcaraz, el fiind jucătorul mai bun fără absolut niciun dubiu.

Alexander Zverev e un jucător cumva standard, care poate juca la un nivel foarte ridicat. E un sportiv cu date fizice impresionante, care a reușit să-și pună în valoare toate aceste date: are un serviciu foarte bun, e capabil să nu piardă puncte cu serviciul un set întreg, poate două. Are un rever pe care-l execută cu multă siguranță și timing, are un forehand cu care își deschide bine terenul. E un jucător de cursă lungă, extrem de stabil de pe linia de fund. Și cam atât; nu e, firește, puțin lucru, dar, momentan, nici suficient.

Toate aceste arme l-au făcut un jucător de elită, a câștigat titluri mari și e o prezență constantă în Top 10. Pentru mai mult, adică un Slam, examenul suprem pentru un jucător de top, e nevoie de mai mult – iar spre ghinionul lui, în multe meciuri mari a dat peste jucători care au avut mereu acel ceva în plus. Fie că a fost vorba de ruperi de ritm, fie că adversarul a fost capabil să-i expună mai bine slăbiciunile (mingi joase, razante, mingi înalte, serviciul doi). Fie pur și simplu a întâlnit un adversar care face execută multe planuri de joc, se adaptează și vine constant cu ceva diferit, pentru a câștiga puncte în feluri diferite. Acest ultim aspect e deosebit de important, mai ales pe zgură.

În Carlos Alcaraz – deși la ora finalei germanul îl conducea la întâlnirile directe (5-4) – Zverev a găsit exact adversarul care îi poate accentua, în ziua lui bună, toate micile vulnerabilități. Zverev, ca orice jucător de top, nu are niște slăbiciuni esențiale, dar ele există, sunt mici detalii care fac diferența, iar Alcaraz a aplicat cu mult succes toate tacticile pentru a-și face viața ușoară.

Spre exemplu, planul lui Alcaraz – redus la esența lui – a fost de a nu oferi niciun moment ritmul dorit de neamț: l-a plimbat pe tot terenul, a schimbat des direcțiile, l-a alergat cu scurte și a schimbat întotdeauna înălțimile, pentru a-l obliga pe Zverev să-și ajusteze poziția de lovire, să stea în mișcare constant.

Treaba asta, cu Zverev, e esențială; dacă i se oferă ritm și lovește doar de la șold atunci te poate distruge, pentru că generează o forță impresionantă. Setul doi e cea mai pură dovadă în acest sens: cât timp Alcaraz nu a mai mixat loviturile și a intrat în jocul lui Zverev a pierdut puncte prețioase și tot ce a încercat s-a dovedit ineficient.

Ceea ce s-a întâmplat în setul trei a fost o dovadă că, uneori, cel mai bun plan e să joci simplu și eficient. Alcaraz a fost jucătorul mai bun în mare parte din setul trei, a condus cu 5-2, iar de la acest moment încolo a pierdut cinci game-uri consecutive. La adăpostul acelui avantaj, Alcaraz a început să se joace prea mult, să pună scurte des, dar nefiind pregătit, să încerce tot felul de lovituri pretențioase, să caute mereu unghiuri scurte și spectaculoase, care nu erau necesare, mai ales având în vedere că era în control și avea un ascendent clar asupra adversarului.

Dar, până la urmă, asta e esența lui Carlos: îi place să încerce, să creeze, să se simtă apreciat și aplaudat de public pentru că reușit o super lovitură. Uneori, cum spuneam și la semifinala cu Sinner, astfel de momente îl activează și îl duc la un alt nivel. Alteori, pierde seturi din mână, ca azi, deși a avut un avantaj consistent.

Alcaraz nu a mai putut opri elanul luat de Zverev pentru că s-a simțit blocat și surprins de faptul că a putut pierde acel avantaj atât de rapid. În tot acest timp, Zverev nu a făcut ceva special să revină; a stat în meci, a jucat ce trebuie și punctele au venit din plin în dreptul său.

Însă, cum spuneam, Alcaraz e un altfel de jucător și știe foarte bine cum să speculeze fiecare sincopă sau moment, în ciuda vârstei, pentru că nu trebuie uitat că încă e un tânăr de 21 de ani. Deși a fost hărțuit serios în setul doi și apoi a pierdut cele cinci game-uri la rând, implicit și setul, a început să se întoarcă la planul lui principal, acela de a-l scoate pe Zverev din zonele confortabile, de a-l aduce cât mai des în preajma fileului și de a-l determina să încerce lovituri pretențioase (din alergare, departe de zona de lovire).

Rezultatul? Un set patru câștigat autoritar – un 6-1 corect, care a reflectat realitatea de pe teren – fără ca Zverev să aibă în vreun moment inițiativa. Asta pentru că spaniolul l-a dus departe de baseline, l-a ținut în raliuri medii (5-6 schimburi), ca apoi să îi atace virulent forehandul. Făcând asta des, i-a dereglat complet lovitura de dreapta, pentru simplul motiv că Zverev nu a mai avut încredere să lovească din plin, așa cum făcuse în ultimele două seturi.

Setul decisiv a fost o continuare în oglindă a setului patru: Alcaraz a fost jucătorul care a căutat să își câștige punctele, care a jucat exact ce nu convine adversarului și a fost în fiecare moment cu un pas înaintea lui Zverev.

De fapt, deși am avut parte de o finală de cinci seturi, deci echilibrată pe tabelă, în aproape fiecare moment al meciului s-a simțit din plin cine a fost jucătorul mai bun, mai intuitiv, mai proactiv.

E o chestiune care s-a simțit în modul în care Alcaraz a jucat această finală, cum a tratat punctele mari; cum punctele pierdute au fost pierdute pe mâna lui, nu neapărat câștigate de adversar. Ca nivel de tenis, ca nivel de intensitate și execuție, Alcaraz îi este superior lui Zverev la toate capitolele – iar când lucrurile se așază pentru spaniol, atunci victoria nu poate fi decât a lui, cum s-a întâmplat și astăzi.