Brasil Open: Cum să nu organizezi un turneu de tenis

E interesant să faci o comparaţie între turneul din Sao Paolo şi cel din Rotterdam. Parcă sunt pe planete diferite. Atmosferei civilizate şi organizării impecabile din Olanda, Brazilia le opune un stadion supraaglomerat şi sufocant, terenuri care se strică în mijlocul meciurilor şi public care-şi huiduie propriii jucători.

Tenisul este un sport scump nu numai de jucat, dar şi de organizat. Richard Krajicek, directorul turneului de la Rotterdam, a fost invitat în cabina comentatorilor ieri  şi a mărturisit că se gândeşte încă de pe acum la ediţia de anul viitor şi are idei despre cum s-o facă mai bună. În martie, va începe să dea telefoane pentru a confirma participarea jucătorilor în 2014. Spre comparaţie, Brasil Open a instalat terenurile de zgură (care au nevoie cam de un an ca să se aşeze ca lumea) în aceeaşi arenă unde acum două luni Federer a jucat Turneul Gillette pe hard.

Nu-i de mirare că jucătorii s-au împiedicat, au căzut, iar meciurile a trebuit să fie oprite şi terenurile reparate pentru că bucăţi de zgură se dislocau cu totul (ca în sfertul de finală Nadal-Berlocq). Terenul 2 a fost într-o stare atât de proastă, că organizatorii au renunţat până la urmă să mai programeze meciuri sau antrenamente pe el. Rafa Nadal se antrenează de câteva zile în alt complex şi Toni Nadal a adunat restul jucătorilor şi antrenorilor şi a cerut o întâlnire cu organizatorii pentru a remedia situaţia. Dar când lucrurile sunt făcute în pripă de la început, nu prea poţi să remediezi decât tot cu soluţii de moment. Nadal se spune că a primit o primă de 2 milioane de dolari pentru a veni la Sao Paolo, dar nicio sumă din lume nu poate compensa o accidentare, mai ales pentru Nadal, care trebuie să fie extra grijuliu acum. În fapt, în același meci cu Berlocq, Rafa și-a prins, la un moment dat, piciorul în zgură încercând să facă o alunecare banală. A rezultat o tumbă urâtă care i-a speriat pe toți fanii lui, evident că teama pentru accidentare a fulgerat pe toată lumea.  

Altă problemă este supraaglomerarea tribunelor. Spectatorii brazilieni au ajuns să se aşeze pe scări şi li se permite. La Wimbledon, stewarzii urmăresc ca nişte ulii fiecare loc şi ghidează publicul mai ceva ca nişte sergenţi la instrucţie spre locurile goale în minusculele pauze de 30 de secunde dintre game-uri. Cine nu apucă loc, aşteaptă cuminte următorul interval. Dar poate e nedrept să compari Sao Paolo cu Londra şi brazilienii cu englezii.

Totuşi, sunt nişte minime cerinţe care nici nu te duce capul c-ar putea fi atât de greu de respectat. De exemplu, un acoperiş prin care să nu plouă (da, arena din Sao Paolo are acoperişul găurit, se pare) şi un sistem de ventilaţie decent (jurnaliştii care sunt la faţa locului spun că arena este ca un cuptor – ceea ce confirmă ce știam de astă-iarnă, când jucătorii prezenți la demonstrativele lui Federer transpirau ca în saună). Brasil Open este doar un 250, totuşi este un turneu profesionist la care participă finalişti şi câştigători de Grand Slam. Dacă nu pot să asigure nişte minime condiţii de joc, atunci anul viitor le sugerez organizatorilor să tragă nişte linii pe un maidan, să atârne un năvod în mijloc şi să-i pună pe jucători să joace meciurile acolo. Măcar o să fie originali.

Tenisul este dificil de jucat, scump de organizat şi complicat de urmărit. Să fii spectator la un meci de tenis impune mai multe condiţii decât să te uiţi la alte sporturi. Nu poţi să vorbeşti în timpul punctelor, să strigi sau să te ridici de pe scaun în timpul game-urilor. Nu ştii când se va termina meciul, dacă va dura o oră sau trei – trebuie să ai răbdare. ATP încearcă să se extindă pe pieţe noi (cum ar fi Asia şi America de Sud), dar adevărul este că pentru un turneu de succes ai nevoie de un public educat într-ale tenisului.

Faţă de tribunele goale din Asia, Brazilia aduce extrema opusă: tribune supra-pline care huiduie. Pentru al treilea an consecutiv, Tomaz Bellucci a ieşit anul acesta de pe teren şi din turneu în huiduielile conaţionalilor săi. Deşi foarte talentat, Bellucci nu este cel mai constant jucător şi are o tendinţă faimoasă de a juca execrabil sub presiune. Iar când dublele greşeli îţi sunt întâmpinate cu aplauze şi urale batjocoritoare, e de-a dreptul demoralizator. Bellucci a dat o conferinţă de presă cu lacrimi în ochi, în care s-a declarat „întristat” de atitudinea publicului. Explicaţiile pentru acesta ar fi două, după cum ne spune presa braziliană: publicul brazilian se comportă şi la tenis ca la fotbal şi crede că toţi jucătorii brazilieni trebuie să joace şi să câştige ca Guga Kuerten.   

Este primul an în care Brasil Open se desfăşoară la Sao Paolo. Între 2001 şi 2011, s-a jucat în Costa do Sauipe, un oraş de pe coasta oceanului. Poate ar trebui să-l mute înapoi? Aşa, jucătorii şi antrenorii nervoşi din cauza condiţiilor de joc şi spectatorii nemulţumiţi de prestaţia jucătorilor brazilieni vor putea măcar să facă o baie în ocean ca să se răcorească.