Big John a devenit mare: prima victorie la un număr 1

“Am capacitatea de a frustra pe oricine”. Aşa şi-a caracterizat John Isner jocul după cea mai mare victorie a carierei, triumful în faţa liderului mondial Novak Djokovic, în semifinalele de la Indian Wells, 7-6, 3-6, 7-6. Şi nici că se putea o descriere mai potrivită. Pentru că, atunci când joci cu Isner, contează mai puţin ce joci tu, ci ce te lasă el să joci. Isner te poate învinge chiar şi câştigând mai puţine puncte, caz valabil pentru meciul cu Nole, te poate învinge deşi are, poate, mai puţine arme ca tine, te poate învinge frustrându-te. 

E, de asemenea, cuvântul potrivit pentru a descrie starea lui Djokovic de după meci. Aflat la a doua înfrângere a anului, campionul en-titre s-a dus, după meci, direct în sala de conferinţe de presă, ca şi cum ar fi vrut să termine mai repede cu tot ce era legat de meciul cu Isner. Iar limbajul corpului nu se modificase prea mult faţă de cel de pe teren, acolo unde a ţipat, s-a uitat către cer, către boxă, a ridicat din umeri, şi, în general, a făcut tot ce face un om care nu găseşte răspunsuri.

Djokovic n-a jucat deloc rău, a fost în meci, a făcut tot ce a putut, a avut porţia lui de puncte impresionante, a venit iarăşi cu câteva retururi incredibile, dovedindu-şi faima de cel mai bun jucător de retur din circuit. A contat mai puţin, însă. Presiunea pe care serviciul lui Isner a pus-o pe sârb s-a exercitat nu numai în game-urile în care servea americanul, ci şi pe serviciul lui Novak. Indiferent cât de bun ar fi la primire, sârbul ştia că orice punct pierdut pe serviciu l-ar putea costa mult. Iar asta nu poate decât să sporească şansele unei greşeli neforţate, aşa cum s-a întâmplat pe final.

Dacă ai nenorocul să-i fii adversar, Isner te mai poate scoate din minţi cu un detaliu. Are, adesea, unele execuţii atât de precare, atât de rudimentare, încât te gândeşti imediat că n-ai cum să pierzi la el. Apoi Isner, netulburat, urmează greşeala anterioară cu un serviciu atât de puternic şi de bine plasat încât te zboară de pe teren. Este, adesea, un jucător nereturnabil. Te duce, ca un şarpe, în tie-break, iar acolo te încolăceşte şi te sugrumă uşor, aplicându-ţi apoi muşcătura fatală, un serviciu imposibil de pus înapoi. 

Şi dacă încă mai existau fani care îl vedeau drept un “accident”, o prezenţă întâmplătoare în primii 20, ar fi cazul să-şi  schimbe părerea. Isner poate să joace. Are victorie la Federer, victorie la Djokovic şi meci în cinci seturi, pe zgură, cu Nadal. Nu întâmplător l-a învins acum pe cel mai bun jucător de retur din lume. Nu întâmplător a obţinut prima victorie la un lider mondial şi prima calificare într-o finală de Masters. Şi nu întâmplător, de luni, va fi în Top 10.