Azarenka – Serena. Finala adevărului pentru lidera mondială

Ziua de azi a început cu episodul 2437 al filmului serial „Vika şi Aga: Rivalitatea care-ar fi putut să fie”. Nici în episodul acesta nu s-a întâmplat nimic nou, cu excepţia faptului că în loja Vikăi era, pe lângă Sam Sumyk, Amelie Mauresmo, noua consultantă din echipa Azarenka. Vika a reuşit până acum performanţa de a o învinge pe Aga pe cinci suprafeţe diferite: iarbă, hard indoor, hard outdoor, zgură indoor, zgură outdoor. Şi cu meciul de azi, şi pe zgură albastră. Iar la Roma, săptămâna viitoare, au căzut în aceeaşi jumătate de tablou. Chestia devine cam plictisitoare, nu?

Jocul Radwanskăi este făcut pentru a demonta o grămadă de alte jocuri, dar nu şi pe al Azarenkăi. Să vedem de ce. Azarenka dă mai tare decât Aga, dar nu atât de tare încât să greşească mult. Se mişcă bine la înălţimea ei (1.83) şi Aga nu poate s-o plimbe încoa şi-ncolo cu slice-urile ei tăiate fin. Şi, punctul estenţial în meciul de azi, Azarenka serveşte mai tare şi returnează mai agresiv. De ce e asta mai important la Madrid decât de obicei? Pentru că la Madrid, singurele lovituri pe care poţi fi sigur că le loveşti nepatinând sunt serviciul si returul.

Cifrele spun şi ele cam aceeaşi poveste. Deşi reuşita primului serviciu a fost cam aceeaşi (56% Azarenka versus 59% Radwanska), Vika a câştigat 79% din punctele jucate pe primul ei serviciu, faţă de doar 57% Radwanska. La retur, Azarenka a fost mai agresivă şi mai eficientă în a converti mingile de break (6 din 8), faţă de doar 3 din 7 reuşite de Aga.

Pe langă jocul eficient al Vikăi, duşmanul îndemânaticei poloneze a fost suprafaţa. După cum a remarcat foarte bine Tipsarevic ieri, zgura alunecoasă nu permite să joci defensiv şi să scoţi mingi din toate colţurile. Aga e preponderent jucătoare defensivă, şi dacă-i iei posibilitatea de a alerga şi a ajunge la minge, i-ai luat şi pâinea şi cuţiţul. Bine, îi rămâne legendara îndemânare, la care a făcut apel de vreo câteva ori, alergând-o pe Azarenka cu nişte scurte şi nişte loburi lovite aşa la mişto, dar care aterizau fix unde trebuia.

Dar n-a fost suficient, şi Radwanska ştia. Tot meciul a fost înnegurată, uitându-se cu ciudă la zgura albastră şi lovindu-şi încruntată adidaşii cu racheta. La fileu, strângerea de mână a fost scurtă şi rece, dar fair-play. A existat totuşi în timpul meciului un moment cu potenţial inflamator. La o scurtă a Agăi la care n-a ajuns, Vika a lovit cu ciudă mingea peste fileu, un pic cam prea pe direcţia Agăi, dar neintenţionat. Aceasta i-a aruncat o privire ucigaşă, dar Vika a ridicat imediat mâinile în semn de scuză şi a dezamorsat posibilul World War III care putea să izbucnească, slavă cerului. Scor final: 6-2, 6-4.

“E întotdeauna dificil când pierzi, mai ales când o faci mereu la aceeași persoană. Dar e bine că am reușit să bat toate celelalte adversare în acest an, aleg să văd partea pozitivă”. Întrebată dacă așteaptă cu nerăbdare un rematch cu Vika, Aga a zâmbit: “Da, sigur. Poate peste vreo două luni!” Ghinion însă: cele două sunt iarăși, a câta oară, pe aceeași parte de tablou la Roma.

A doua semifinală a fost mai minimalistă decât prima. Serena Williams, multiplă câştigătoare de GS, fostă nr 1 mondial şi mai nou, rapperiţă, contra Lucie Hradecka, nr o sută şi ceva, venită din calificări, dar care le-a lăsat în urmă la Madrid pe Kvitova şi Stosur printre altele.  Ceva au însă în comun Serena şi Lucie: amândouă servesc, nu se-ncurcă. Serena a avut 5 aşi, Lucie 8. Primul set mi-a amintit, paradoxal, de vremurile lui Ivanisevic, Sampras et co, când meciul înainta încet şi sigur spre tie-break şi schimburile aveau două-trei lovituri. În afară de un time-out pentru îngrijiri medicale luat de Hradecka pentru o problemă la abdominali, fiecare şi-a văzut de treabă cu conştiiciozitate, şi-a luat serviciul, iar în tie-break Serena, ca o campioană, a apăsat pe acceleraţie: 7-5.

Setul 2 a fost diametral opus primului: 6-0. Nu ştiu dacă pe Hradecka a ajuns-o din urmă oboseala unui turneu foarte lung, problema cu abdominalii a fost serioasă, sau pur şi simplu, s-a săturat brusc de atâta zgură albastră, însă nu prea i-a mai opus nici un fel de rezistenţă Serenei. Ce mi-a plăcut cel mai mult la Lucie Hradecka, pe care am văzut-o jucând azi pentru prima oară: că zâmbea amuzată după fiecare greşeală neforţată pe care-o făcea.

Finala pe care toată lumea vroia s-o vadă

Vom avea deci mâine, începând cu 15.30, întâlnirea mult aşteptată între Serena Williams şi noua Victoria Azarenka. E un test pentru actuala nr. 1, poate adevăratul test care va confirma sau va pune un asterisc lângă poziţia ei de lideră în clasament. Întâlnirile directe până acum: 6-1 pentru Serena. Ar fi al 5-lea titlu pentru bielorusă în acest an.

“Serena este una dintre cele mai bune jucătoare din lume. E dificil să joci împotriva ei. Am jucat deja câteva meciuri, eu eram mai tânără, mai nouă în circuit, dar am reușit să mă mențin competitivă. Va fi diferit acum. Am avut un meci foarte bun la US Open, anul trecut, sper să iau ceva pozitiv din acel meci“, a declarat Azarenka.

“Victoria a fost foarte consistentă, aproape perfectă. Joc finala fără să am nimic de pierdut, ea e locul 1 în lume și ea are totul de câștigat”, a mutat presiunea Serena pe umerii Vikăi.

Meciurile celor două, disputate mereu pe hard, cu o excepție, sfertul de la Wimbledon din 2009, au fost mereu foarte încrâncenate. Vika a lăsat, adesea, impresia că o poate bate pe Serena, ceea ce, la vremea respectivă, ar fi fost o realizare deosebită pentru bielorusă. Nu că n-ar fi și acum. În două rânduri a fost extrem de aproape, de fiecare dată la Australian Open. În 2009, în optimi, Azarenka a făcut un prim set mare, 6-3, dar apoi a leșinat de cald în setul secund, fiind nevoită să se retragă la 2-4. Scenariul s-a repetat un an mai târziu, în sferturi, tot la AO. Azarenka a început mai bine, a câștigat primul set cu 6-4, dar l-a pierdut pe cel secund într-un tiebreak strâns, cedând apoi decisivul cu 6-2.