Auzite şi văzute la BCR Open

La un turneu de tenis, ce se întâmplă între puncte sau în tribune este uneori la fel de interesant ca jocul în sine. Mai jos aveţi o colecţie de lucruri pe care le-am văzut şi le-am auzit la BCR Open săptămâna aceasta. Unele simpatice, altele caraghioase, stupide sau dureroase. Vă aşteptăm şi pe voi în comentarii cu contribuţiile de spectatori vigilenţi. 

“Un game, unul nu mi-a lăsat şi mie!“- Bianca Hîncu, plângându-se mai în glumă, mai în serios unor prieteni, după înfrângerea cu 6-0, 6-0 pe care i-a administrat-o Maria-Teresa Torro-Flor (eleva lui Juan Carlos Ferrero şi cea care, într-un final, avea să câștige și turneul) în ultimul tur al calificărilor. După meci, împreună cu o amică, Bianca s-a dus şi a luat repede cartonaşele care alcătuiau numele jucătoarelor de pe tabela de marcaj.

“Vezi că ştii şi tu?!”  – spectator la acelaşi meci, după  un smash spectaculos al Biancăi, unul dintre puţinele puncte directe câştigate împotriva lui Torro-Flor.

“Allez. Respire.” – antrenorul lui Pauline Parmentier, din tribună, într-un moment dificil din meciul contra Carolinei Garcia din primul tur.

“Cu cât dau mai tare, cu atât vine înapoi mai tare!” – Mădălina Gojnea, rezumând, între două mingi, esența meciului împotriva lui Garbine Muguruza, din turul întâi.

“Ce să-i fac? N-am ce să-i fac!” – Alexandra Cadanţu, în primul tur, după încă un schimb din spatele terenului câştigat de italianca Nastassja Burnett. Următoarele două puncte, Alexandra a pus două scurte câştigătoare. Găsise ce să-i facă.

 “Avantaj Enache” – arbitra de scaun, în timpul meciului dintre Diana Buzean şi Martha Pradova din calificări. Explicaţie probabilă: pe Diana o cheamă Buzean de puţin timp, numele după care o ştie toată lumea dinainte de căsătorie este Enache. Şi arbitrii suferă la căldură. 

La una din pauzele meciului Ormachea-Mitu, unul dintre copiii de mingi s-a băgat şi el sub umbrela pe care colegul lui o ţinea deasupra jucătoarei românce. Nu ştiu dacă aceasta a observat.

 ”Ce mare se dădea Ormaechea cu ochelarii ăia ai ei la începutul meciului. Şi apoi, a început s-o fâţîie a noastră şi nu mai era aşa mare şi tare” – un spectator, făcând analiza meciului Ormaechea-Mitu. În mare, cam aşa a fost.

 ”De ce nu-mi intră? De ce??!” – Patricia Tig, către antrenorul ei, după încă o dreaptă în out în meciul din primul tur pierdut contra Irinei Begu. Răspunsul lui, singurul pe care poţi să dai în asemenea situaţii: “Nu-i nimic. Mai departe!”

La meciurile de pe Central,  erau spectatori care stăteau pe ultimul rând de sus, pentru a vedea ce se întâmplă şi pe terenul 1. Din păcate, nu puteai să vezi peste marginea de beton atunci când erai aşezat. Trebuia să te ridici de pe scaun şi să te întorci. Între două puncte, un agent de pază urcă glonţ scările şi le spune autoritar celor care se aflau pe ultimul rând: “Vă rog să rămâneţi aşezaţi în timpul punctului!”. După care priveşte următoarele două puncte de pe scări, în picioare, netulburat. Eterna întrebare: cine-i păzeşte pe paznici?

La meciul Ralucăi Olaru cu Maria-Teresa Torro-Flor, doi tipi s-au trezit să se ridice şi să o ia agale la pas, prin tribune, chiar în raza vizuală a Ralucăi, care se pregătea să reia jocul. Nu l-au auzit pe arbitru, nu au luat în calcul nici strigătele impacientate ale celorlalți spectatori, aşa că Raluca a trebuit să ia frâiele în mâini şi să strige de pe teren la ei să stea jos. La care cei doi, în loc să se aşeze pe un scaun (erau puzderie de scaune libere pe lângă ei) s-au aşezat brusc jos, ascunzându-se în spatele unui panou al unei loje, în râsetele generale. Și mai halucinant e că, la următorul punct, cei doi s-au ridicat şi şi-au continuat netulburaţi plimbarea de-a lungul întregii laturi lungi a arenei, făcând-o pe Raluca să strige din nou la ei. Nu ştiu dacă a avut vreo legătură, dar Raluca a pierdut game-ul. Şi era unul important: odată cu el, Olaru a cedat și primul set.

– La 62 52 pentru Torro-Flor contra lui Arruabarrena, un domn se ridică şi în timp ce coboară pe scări, decretează: “Pffff. Măcel!” La minge de meci pentru Torro-Flor, cuiva din tribună începe să-i sune telefonul. Soneria era melodia “Don’t worry, be happy”. Nu ştiu dacă Arruabarrena a apreciat ironia.