Australian Open, preview sferturi de finală | Avem nu unul, ci două Big Four

Au mai rămas câte opt jucători pe fiecare dintre cele două tablouri importante de la Australian Open, după o primă săptămână care a început frumos și s-a terminat cu un meci, Nole – Stan, care aproape că ne-a marcat pe toți, sau cel puțin ne-a pus pe gânduri. Altfel, organizatorii trebuie că își freacă mâinile de bucurie. Pe principiul ‘cine face bine, primește bine’, Australian Open, un turneu ultra-lăudat de mai toată lumea implicată (sau nu) în el, are parte de niște sferturi de finală în care au ajuns, pe ambele tablouri, primii patru capi de serie. Dacă vor face cu toții și pasul următor, ar fi o situație nemaipomenită, ca semifinalele să se joace între favoriții 1-4 atât la masculin, cât și la feminin. N-ar mira pe multă lume dacă se va întâmpla așa. Toți cei 8 favoriți intră în meciurile lor având prima șansă, iar maniera în care au dominat până acum turneul susține această probabilitate. 

Vika, Maria, Serena, Aga, Nole, Roger, Andy și David au pierdut, cumulat, doar patru seturi în cele 32 de meciuri pe care le-au disputat până acum. Dacă știam deja de ATP că are un Big Four, deja se poate spune același lucru și despre circuitul feminin, unde primele patru s-au detașat deja de restul plutonului și nu prea mai sunt puse în dificultate.

Să vedem, foarte pe scurt, cum vor arăta sferturile, nu înainte de a vedea un montaj cu momentele cele mai frumoase ale primei săptămâni:

 

Ce spun jucătorii despre săptămâna a 2-a

 

În săptămâna a doua, după cum ne spune Sloane Stephens în video-ul de mai sus, rămân „the top dogs” şi „the big girls”, iar „cei mici” pleacă acasă. Avantajul celei de-a doua săptămâni este în primul rând…faptul că ai ajuns în a doua săptămână. Asta înseamnă că ai câştigat câteva meciuri grele şi ai încredere în jocul tău. Atmosfera se schimbă pe terenuri şi în vestiare: e mai multă linişte, dar e şi mai multă presiune, pentru că meciurile sunt concentrate toate pe terenurile principale. Dacă în prima săptămână jucătorii încercau să-şi conserve energia, acum se intră pe teren pentru a câştiga cu orice preţ. Forma fizică este esenţială, rutina off-court este respectată cu sfinţenie în continuare, şi în afară de a-şi urma programul, jucătorii nu pot decât să încerce să rămână calmi şi să se bucure de experienţă. Bine, in afară de cazul în care te numeşti Andy Murray. Glumesc, glumesc!…(oare?)

WTA

Na Li – Agnieszka Radwanska

Al treilea sfert, dintre Li şi Radwanska, este primul care se va juca la noapte pe Laver. Cele două s-au întâlnit destul de des în ultimul timp. În meciurile directe, conduce Li cu 5-4, dar pe hard afară scorul este mai drastic: 4-1 pentru chinezoaică. Ultima oară s-au văzut la Sydney, chiar înainte de AO, şi a câştigat Aga cu 6-3 6-4, dar cele trei întâlniri anterioare de anul trecut (Cincinnati, Rogers Cup şi China Open) au fost toate câştigate de Li la scoruri destul de categorice. Na Li are un joc făcut pentru hardcourt: în viteză, clar, puternic şi rapid. Aga poate să înşurubeze mingea din orice poziţie s-ar afla şi s-o trimită exact acolo unde i-e adversarei cel mai greu s-o ajungă, dar nu are soluţie pentru un singur tip de joc: jocul în forţă care nu greşeşte. Aici se va afla, cred, cheia rezultatului: cât de mult va greşi Li, celebră pentru inconstanţa ei, pentru că Aga nu va da nimic gratis. Niciuna n-a pierdut niciun set până acum şi dacă fiecare îşi va aduce jocul cel mai bun, vom avea o confruntare a două stiluri diametral opuse. Un meci pentru cunoscători.

Maria Sharapova – Ekaterina Makarova

Al treilea meci pe Laver la noapte va fi cel dintre Sharapova şi Makarova. Masha a fost eficientă ca o bună femeie de afaceri ce este: n-a stat pe teren mai mult decât a fost absolut necesar şi pe lîngă bomboanele Sugarpova, a împărţit cu generozitate „covrigi” şi „sticksuri” adeversarelor de până acum. Nu mă aşteptam de la nimic altceva de la Sharapova, care nu pierde de regulă la adversare mai prost cotate decât dacă este accidentată sau, nu ştiu, un meteorit loveşte brusc stadionul. Makarova este o jucătoare care se trezeşte la viaţă când păşeşte pe terenurile de la AO (al doilea sfert de finală la rând, anul trecut eliminată tot de Sharapova), şi are genul de joc care poate să pună probleme jucătoarelor „big hitter” ca Maria, dar Sharapova ar trebui să aibă o zi proastă ca să piardă. Şi până acum n-a prea avut.

Victoria  Azarenka – Svetlana Kuznetsova

Vika – Sveta are potenţial să fie un meci clasic. Ambele jucătoare de cea mai grea categorie, ambele au trecut prin meciuri delicate (Vika era să se împiedice fatal în faţa accidentatei Jamie Hampton, Sveta a fost la două mingi de înfrângere în faţa lui Wozniacki în optimi), ambele predispuse să se hrănească din energia meciurilor maraton şi să joace din ce în ce mai bine în setul trei. Bine, asta dacă Sveta nu face implozie şi Azarenka nu uită brusc cum să pună mingea în teren. Înţelegeţi ce vreau să zic? Orice se poate întâmpla în meciul ăsta. Poate să fie un dezastru sau poate să fie genial, sau ambele. H2H este strâns: 4-3 pentru Kuznetsova, şi 2-2 pe hard. Ultimul meci a fost la Madrid, dar nu ştiu dacă e relevant (a câştigat Vika 7-6 6-4) şi s-au mai văzut odată la IW anul trecut, unde a câştigat iar Vika destul de clar: 6-1 6-2.

Serena Williams –  Sloane Stephens

Williams – Stephens va fi un meci interesant nu atât din prisma rezultatului (care poate fi doar unul, să fim serioşi), cât din prisma jocului adus de Stephens. Sloane este o jucătoare foarte bună deja, atletică, dar şi cu tennis IQ ridicat. Nu va putea s-o egaleze pe Serena la forţă, iar serviciul ei va fi probabil mâncat pe pâine de retururile lui Williams, dar dacă apucă să intre în schimburi, jocul ei poate da dureri de cap oricui. S-au mai văzut o singură dată, la Brisbane anul acesta (a câştigat Serena cu 6-4 6-3), unde a fost un episod destul de haios, în care Sloane a râs cu antrenorul ei care venise pentru oncourt coaching de „Come on”-urile prea înverşunate ale Serenei . Sloane a spus, amuzată, că este „lipsit de respect” ce face Serena. Interesant episodul pentru că arată că Stephens nu este intimidată de „aura” Serenei şi nu îngheaţă când joacă cu ea – scorul de la Brisbane a fost decent. La Melbourne avem însă alt animal — un Grand Slam, săptămâna a doua, arenă centrală etc etc, şi va fi foarte interesant de văzut cum va gestiona Stephens toate aceste variabile.

ATP

Novak Djokovic  – Tomas Berdych

Cu orice alt jucător din lume mi-aș pune problema cum și dacă se va recupera după meciul (era să zic finala) excepțional jucat cu Wawrinka. Fiind Djokovic cel în discuție, n-am nicio emoție, așa că apuc alt unghi: după spaima trasă cu Stan The Man, Nole e foarte posibil să-și fi trezit toate simțurile și să intre ultramotivat cu Berdych, ca să evite alte probleme. Pentru astfel de meciuri, în astfel de faze, head-to-head-ul contează foarte mult, iar el ne spune că Nole controlează autoritar match-up-ul cu big-hitter-ul ceh: 11 victorii din 12 meciuri. Berdych, într-o zi de grație, poate pune probleme oricui și să bată orice supercampion, însă cu Nole are nevoie de o constanță ieșită din comun, altfel nu va fi de ajuns. Vezi Wawrinka.

David Ferrer – Nicolas Almagro

În lipsa lui Rafa, Spania va avea totuși un semifinalist. Ferru are în mod clar prima șansă, chit că David e nebăgat în seamă din cele mai vechi timpuri și până azi, și totuși, continuă să producă rezultate. Nico a făcut un turneu excelent pânâ acum, dar are o singură mare problemă: niciodată, indiferent de formă sau de suprafață, indiferent că a condus jocul, n-a putut să îl bată pe Ferrer, la care a pierdut de 12 ori din 12 întâlniri. Va reuși la a 13-a ocazie? Pregătiți-vă de un Ferrer în stare să alerge două zile și trei nopți: e șansa lui cea mai bună (și multe n-o să mai fie) să fie pe fază în caz că Nole va avea ceva probleme și să încerce prima finală de Slam a carierei.

Andy Murray – Jeremy Chardy

Înaltul francez e surpriza și enigma turneului. Mă rog, nu chiar o enigmă, lumea l-a tot văzut jucând, dar are el armele necesare să-l doboare pe Murray? L-a bătut la ultimul meci direct, anul trecut, la Cincinnati, când Muzz era încă euforic după aurul olimpic, dar un meci 3/5 e altă poveste, iar scoțianul e neînvins în 2013 și neîntrebuințat câtuși de puțin în acest turneu. Plecând de la premisa că Chardy, care a pomenit și ceva de niște dureri la genunchi, va face meciul vieții, Murray va fi acolo, pregătit cu tot bagajul său de opțiuni pentru a preîntâmpina orice surpriză.  

Jo-Wilfried Tsonga – Roger Federer

După patru meciuri trecute en-fanfare, Federer dă peste un adversar de altă anvergură, dar pe care l-a controlat de-a lungul timpului. Există un ‘dar’: două mari excepții, dintre care una de poveste: sfertul de la Wimbledon în care Tsonga a revenit de la 0-2, caz petrecut atunci în premieră în cariera lui Federer. Interesant e că după ce s-au întâlnit de opt ori în 2011, cei doi nu s-au mai văzut într-un meci oficial tot anul trecut. Jo a făcut un turneu solid până acum, bifând o victorie consistentă la Gasquet, singurul adversar redutabil pe care l-a întâlnit, și va încerca o victorie care să-l repună în calitatea de giant-killer, pe care și-a cam pierdut-o de ceva vreme. Australia este, de altfel, un tărâm de vis pentru Jo, dar francezul are nevoie de un meci mare, orice altceva nefiind suficient contra unui Federer foarte eficient în acest turneu. Elvețianul a mâncat o pâine albă pe propriul serviciu, pe care nu și l-a pierdut în patru meciuri, și dacă va servi la fel de bine își va crește considerabil șansele. În plus, ca și Jo, și Federer se simte bine în Australia, unde doar doi oameni l-au bătut în ultimii opt ani: Nadal și Djokovic.