Australian Open, finala masculină, preview | Djokovic – Murray. Altă finală, aceiaşi pretendenți

Iată-ne ajunşi şi aici, la ultimul meci al turneului; odată cu el, un sfert din Slamurile lui 2013 se termină. Îi avem tot pe Murray și pe Djokovic, aceiaşi băieţi care jucau în 2012 ultima finală de GS a anului, cea de la US Open. Dacă la vremea respectivă  intra în finală cu optimismul celui care tocmai câștigase aurul olimpic în fața lui Federer, de astă dată, Andy va păşi pe Rod Laver cu un alt atu, nu mai puţin important: un 3 din 5 câştigat la același Roger, jucătorul care până de curând nu îi oferise nicio şansă în Grand Slamuri. Însă nu toate stelele sunt aliniate pentru o reeditare a deznodământului finalei de la New York. Djokovic a avut, într-un fel, cel mai fericit parcurs: meciuri uşoare în prima săptămână, o spaimă sănătoasă, de cinci seturi, care l-a făcut şi mai încrezător, un sfert de finală cu un jucător bun în general, dar fără arme reale împotriva sa, apoi o semifinală unde previzibilul a făcut legea. Și iată-l pe sârb în ultimul act al turneului său preferat. Viaţa e frumoasă din nou pentru Novak, un tenisman aproape la limita indiscutabilului, formulă cu care Radu Cosașu se înclina, nu demult, în faţa unui alt sportiv world-class, pe numele său Lionel. 

Aşadar, ce o sa vedem în această finală de 5 ore? Ok, poate că m-a luat gura pe dinainte, dar nu trebuie să fii Mats Wilander pentru a avea îndrăzneala de a face astfel de previziuni. Să scrutăm aşadar, de la distanţă, jocul celor doi combatanţi. Unul împotriva celuilalt, Murray şi Djokovic  practică un tenis puţin diferit faţă de ce etalează ei împotriva celorlalţi jucători. În primul rând, niciunul din ei nu spune “nu” unui schimb lung de mingi; sunt conştienţi de apărările lor excelente, sunt la curent cu echilibrul valoric dintre ei şi sunt pregătiţi pentru un five-setter care să-i trimită pe australieni la culcare mult după miezul nopţii, incercănaţi, dar zâmbitori.

Cu o zi în plus de odihnă (două chiar, dacă o socotim şi pe cea în care a jucat cu Ferrer), Djokovic pleacă favorit; este un statut de care, în mod normal, se va bucura numai până la prima servă a meciului, pentru că e greu de crezut că Murray, proaspăt emancipat, va lăsa să se vadă cel mai mic semn de uzură mai devreme de un eventual set 5. Iar când/dacă acel set 5 va veni, dupa vreo patru ore de tras din toate poziţiile, cei doi poate vor începe să simtă ceva emoţii, oareşce greutăţi în a mai lovi la fel de lung şi de exact cum o făcuseră până acel moment. Sunt doar speculaţii, desigur, dar câţi dintre noi nu intuim încă un “epic” marca Andy-Nole?

Murray va avea nevoie de un joc asemănător celui pe care l-a prestart împotriva lui Federer, minus momentele de tipul “Monfils”, când vechiul Andy se cuibăreşte pe nepusă masă în noul Andy, azvârlindu-i mingea in fileu sau în racheta adversarului. Va trebui să atace mai mult decât o face de obicei, pentru că, deşi in defensivă îi este asemănător lui Djokovic, ca eficienţă, cel puţin, când vine vorba de a închide punctul, Murray se complace uneori în lovituri interminabile de pe linia de fund.

Novak va căuta să-şi valorifice singurul avantaj mai evident pe care îl are faţă de Murray, anume deplasarea, pe alocuri neverosimilă, în teren. Uşurinţa cu care face naveta dintr-un colţ în celălalt al terenului ar trebui să-l supună pe Andy unei tensiuni suplimentare, aceea de a juca aproape de linii. În plus, spre deosebire de semifinale, s-ar putea sa avem parte de un meci cu mai multe lovituri scurte, ambii fiind capabili, în ciuda stilului tărăgănat de a-şi disputa punctele, de fineţe şi spectacol. E un meci de la care, personal, am o singură revendicare: să dureze suficient de mult cât să ne bucure, dar nu foarte mult, ca să apuc să-l vad pe tot.  

***

Citește și: Ce să ne facem cu rivalitatea Djokovic – Murray și ce e de ales din ea