Australian Open, cinci idei după primele două tururi

1. Nicio româncă rămasă pe tabloul principal la simplu
 
Azi a ieșit și Alexandra Dulgheru din concurs, învinsă de Angelique Kerber cu 6-2 6-4. În primul set Kerber a fost mai agresivă și a luat prima inițiativa; în setul doi, Alexandra a sporit și ea intensitatea, a atacat mai mult liniile și lupta a fost mai strânsă, însă nu suficient cât să întoarcă scorul. Angie a câștigat meciul cu un lob incredibil, aterizat pe linia de fund, care a făcut-o pe jucătoarea noastră să zâmbească.
 
Am rămas deci fără nicio reprezentantă pe tabloul principal la simplu după două tururi. E un duș rece care ne reamintește că tenisul este un sport eliminatoriu care nu oferă șansa a doua. Dacă ne uităm la felul cum au ieșit fetele noastre mai realizăm că, la fel cum sunt multe feluri în care poți câștiga un meci, sunt la fel de multe în care îl poți pierde. După ce tendonul și o problemă stomacală i-au întrerupt antrenamentele din intersezon, Simona se mai pricopsește cu o răceală când ajunge la Melbourne și dă peste o jucătoare care face o figură gen Pennetta. Shuai Zhang, venită la Australian Open cu gândul că se retrage și e ultimul ei Grand Slam, joacă complet eliberată și iată că o elimină nu numai pe Simona, dar și pe Alize Cornet, la fel de categoric. Andreea Mitu dă peste Goerges, jucătoare care în opt din zece meciuri pune în pericol siguranța spectatorilor din tribune cu mingile ei, dar care în restul de două este unplayable. Monica Niculescu pierde după o luptă strânsă și epuizantă cu o jucătoare de viitor, talentata și puternica Kulichkova. Irina Begu nu poate juca la capacitate maximă din cauza unei accidentări petrecute chiar la debutul sezonului.
 
Este un reminder despre cât de vulnerabili sunt jucătorii, lucru pe care tindem să-l uităm, luați pe sus de victoriile și succesul care ne-au căzut în brațe în ultimii trei ani. La previewul pe care l-am scris după tragerea la sorți am avut o discuție foarte interesantă cu un comentator pe forum. Mi s-a reproșat că am fost prea prudentă și nu am spus că Simona a primit un sfert ușor, un ”cadou” față de sfertul Serenei și Mariei. Am răspuns că anii de experiență în urmărirea Slamurilor m-au învățat că lucrurile se pot întoarce cu 180 de grade, că niciun adversar nu poate fi catalogat ca ușor în tenis și dacă ești favorit nu înseamnă că ți se dau victoriile pe degeaba. Dimpotrivă, multe jucătoare nefavorite luptă mai aprig și mai eliberate de presiune contra unei favorite. Iată-ne deci după două tururi, cu Simona ambuscată de o jucătoare care nu avea literalmente nimic de pierdut, cu o grămadă de favorite ieșite deja, multe dintre ele chiar din acel sfert ”de foc” al Serenei și Mariei.
 
Concluzia: toată lumea, absolut toată lumea este vulnerabilă în tenis încă din primele tururi, indiferent de diferența de clasament. Mai cu seamă în tenisul feminin, aflat acum într-o profundă schimbare de generații.
 
2. Noua generație din tenisul feminin; epocă ”slabă” pentru WTA?
 
Dacă ne uităm la cine a rămas pe tabloul feminin, vom vedea o pleiadă de nume care se anunță periculoase pentru anii viitori. Foarte multe dintre ele sunt rusoaice sau din fostul spațiu sovietic: Kasatkina, Gasparyan, Putintseva, Kulichkova, Gavrilova. Sau exotica Naomi Osaka, o japonezo-haitiană care se antrenează în Florida, dar joacă pentru Japonia. Pe lângă aceste adolescente, mai avem un grup de jucătoare în jur de 22-23 de ani, care încearcă și ele să facă marele salt: Davies, Puig, Beck, Konta, Allertova. Și să nu le uităm pe veterane, care ne-au dovedit anul trecut cu vârf și îndesat că nu și-au spus ultimul cuvânt: le mai avem încă în concurs pe Vinci, Lepchenko și Bondarenko. Și asta fără să le amintim pe favorite și pe consacrate.
 
Este un tablou multicolor, nu numai din punctul de vedere al echipamentelor, dar și al vârstelor, stilurilor de joc, naționalităților. Multă lume se plânge de ”haosul” din WTA și consideră că aceasta este o epocă slabă. Mie mi se pare că este cu atât mai meritorie menținerea unui clasament ridicat în condițiile în care ai de înfruntat adversare diametral opuse de la un tur la altul.
 
3. Turneele pregătitoare continuă să nu fie un indiciu relevant pentru performanțele la Slamuri
 
Trei dintre campioanele turneelor anterioare AO, Kuznetsova, Stephens și Cornet, au ieșit deja din competiție, scoase de adversare negalonate. Sunt turneele pregătitoare mai mult o problemă decât un ajutor? Aș răspunde: depinde de jucătoare și poate, când le joci. Un titlu câștigat chiar în săptămâna premergătoare unui Slam va fi un cadou otrăvit, pentru că e greu să joci bine trei săptămâni consecutive. Ideal ar fi un titlu cu două săptămâni înainte de un Slam, apoi o săptămână de refacere si antrenamente. Dar nici asta nu e o garanție. Iar în ziua de azi, care dintre jucătoarele care nu sunt în fruntea clasamentului poate refuza un titlu, chiar dacă va aduce cu el scăderea șanselor la Slamul care urmează?
 
4. Rafa Nadal, dubii tot mai serioase despre capacitatea sa de revenire
 
His middle name used to be ”comeback”, ar zice americanii. De câte ori a făcut-o până acum? De trei ori? De fiecare dată când lumea tenisului era gata să toarne cu mesaje gen RIP, Rafa revenea și mai câștiga două-trei Grand Slamuri la rând. Acum însă e diferit. De un an de zile, Nadal se zbate într-o zonă mlăștinoasă din care nu poate ieși și unde este înfrânt nu numai de marii săi rivali, dar și de oameni pe care îi bătea cu ochii închiși pe vremuri. Cum ar fi Fernando Verdasco. Acum nu mai există nici măcar motivul accidentărilor sau problemelor fizice care altădată îl țineau pe margine. Acum Rafa este apt, unchiul Toni spune că se antrenează la capacitate maximă, este ”competitiv pe teren” (în cuvintele sale) și tot pierde.
 
Patrick Mouratoglou a vorbit cu Sports Illustrated despre posibilele explicații ale acestei situații și concluziile sale sunt sumbre. Pe scurt, miezul problemei este că Rafa este mult mai lent și nu mai poate acoperi terenul ca-n vremurile bune. Vârsta nu iartă pe nimeni, nici chiar pe zeii sportului. Cu atât mai puțin pe ei, de fapt. ”În trecut, chiar dacă nu juca bine, punea pur și simplu mingea pe centru și apoi alerga mâncând pământul. Era imposibil să treci de el. Azi nu mai poate face același lucru pentru că jocul său de picioare este deficitar. Și el știe asta.” Din cauza acestui lucru, Rafa nu-și poate face jocul obișnuit, care era în mare parte bazat pe defensivă. Încercarea sa de a juca ”more inside the court”, cum îl tot auzim spunând de un an încoace, nu i se pare o soluție lui Mouratoglou, pentru că nu-i vine natural lui Nadal. Atunci când este pus sub presiune și devine temător, nu mai avansează, tocmai pentru că stilul cu care se simte în siguranță este cel defensiv, nu cel ofensiv.
 
Rafa nu joacă bine ofensiv decât când încrederea sa e la cote maxime, consideră Mouratoglou. Însă când dă de un jucător ca Verdasco, care îl pune sub presiune, încrederea îi scade și bate în retragere. Nadal a vorbit deschis anul trecut despre problemele cu încrederea. Aici este întrebarea de o mie de puncte, în viziunea francezului: ”Cum va putea Nadal să-și recapete încrederea, știind că nu mai poate conta pe deplasarea sa? Și cu cât este mai îngrijorat, cu atât va fi mai lent.” Este un cerc vicios cu care nu știu cât se mai poate lupta Nadal, pentru că timpul începe să nu mai fie de partea sa.
 
5. Ancheta BBC/Buzzfeed: mult zgomot pentru nimic sau semnele unei furtuni grave?
 
Atenția publicului și presei a fost serios deturnată de la tenis în aceste zile de reportajul despre meciurile suspectate de a fi fost trucate. Pentru că nu s-au dat nume și prenume, ci doar indicii mai mult sau mai puțin transparente, lumea face speculații, circulă liste neoficiale și părerile variază de la ”toți trișează” la ”nimeni nu trișează”. Un lucru bun care a ieșit din chestia asta sunt interviurile cu oameni din industria pariurilor și cu experți investigatori ai fraudelor din sport. Nu o să intru și eu acum în ipotetice deducții despre dacă și cine a trântit meciuri, ci voi sublinia niște lucruri interesante pe care le spun acești oameni.
 
În primul rând, spun că Divizia de Integritate a ATP nu comunică destul. Nimeni nu cere rapoarte amănunțite, ci comunicări, chiar și generice, dar periodice, din care să reiasă că oamenii aceia nu stau degeaba. Pentru că acum, din păcate, lipsa lor de transparență și declarațiile în care l-au luat pe ”nu” în brațe au efectul opus: măresc suspiciunea și neîncrederea în competența și intențiile lor și transmit un mesaj insuficient de ferm eventualilor jucători care ar avea de gând să încalce regulile.
 
În al doilea rând, începe să devină de netăgăduit că tenisul, prin natura sa și a circuitelor, poate fi foarte atractiv pentru match fixing: e un singur jucător care trebuie să ia decizia, nu o echipă, se joacă 100 000 de meciuri pe an, multe pe terenuri fără camere video, iar fluctuațiile firești de formă care apar de-a lungul unui meci fac imposibilă diferențierea între un jucător care greșește pentru că e obosit sau crispat și unul care greșește intenționat. De asemenea, mulți aduc ca argument și premiile ridicol de mici din circuitele inferioare, cuplate cu cheltuielile mari necesare unei cariere de tenisman profesionist.
 
Indiciile de pe teren vor fi deci tot timpul neconcludente, însă ce e mai greu de pus la îndoială sunt datele companiilor de pariuri: cine, când și cât pariază pe un meci. Astea sunt cifre și informații clare, care, dacă ies din metricele obișnuite, trag semnale de alarmă. Spre deosebire de oficialii din tenis, oamenii din companiile de pariuri nu se ascund în spatele frazelor de PR. Scott Ferguson de la Betfair spune că nu-l surprinde scandalul, că se știa de mult de suspiciunile acestea, că ei au avansat date semnificative către ATP și că aceștia n-au făcut mare lucru, sau dacă au făcut, n-au comunicat suficient.
 
”Dacă ai fi responsabil pentru rezolvarea acestei probleme, cum ai proceda?”, l-a întrebat Wertheim pe Ferguson.
”Divizia de Integritate ar trebui să aibă un soft care să urmărească live toate tranzacțiile care se fac în pariuri și să acționeze imediat ce se întâmplă ceva suspect. Să investigheze imediat, să meargă și să-i ia la întrebări pe jucători. Să ceară date de la companiile de pariuri. Să folosească statisticile pentru a determina cum se comportă jucătorii în anumite situații (de exemplu, când sunt confruntați cu minge de break, atacă sau stau în defensivă?) Vor acumula suficiente informații pentru a face niște predicții realiste. Să folosească tehnologia și datele – nu mai suntem în anii 80 și nu toate fluctuațiile sunt parte normală dintr-un meci de tenis. Dă-le jucătorilor o perioadă de grație de trei luni în care pot să vină cu informații despre orice întâmplare suspectă. Apoi, totul va fi sancționat drastic.”