Au mai rămas opt | Catalogul favoriților la titlul Roland Garros înainte de linia dreaptă

Nu poți să câștigi un Slam din prima săptămână, orice ai face. Poți, însă, să-l pierzi din prima săptămână. E un adevăr pornind de la care aruncăm o privire pe cum stau lucrurile pentru cele mai importante nume rămase pe tabloul de la Roland Garros. Pentru 120 de jucători și alte 120 de jucătoare, Slamul e gata. Au mai rămas ultimii opt, iar pentru noi e timpul să uităm ce a fost în primele opt zile. Urmează meciurile cu adevărat relevante.

Rafa Nadal

“Poate că n-a jucat cel mai bun tenis al lui până acum, dar câștigă, și asta e tot ce contează. Rămâne marele favorit al turneului”, a spus, despre Nadal, Jo-Wilfried Tsonga. Francezul are dreptate. Rafa nu poate fi downgradat doar pentru că a avut trei meciuri în care a fost ezitant. În fapt, meciul cu Nishikori a arătat deja un progres semnificativ pentru spaniol, care pare să fie pe drumul cel bun în a-și controla anxietatea de care vorbea. Gurile rele spun că nervozitatea lui Rafa ar avea de-a face cu perspectiva aproape iminentă a semifinalei cu Nole, însă Nadal e o personalitate mult mai articulată de atât, încât să-și facă griji pentru ceva ce încă nu s-a întâmplat. Rafa e cât se poate de sincer (și corect) când se gândește numai la meciul următor. Iar pentru el, meciul următor e de natură să îl facă să se simtă bine. Cu Wawrinka, Nadal a câștigat toate cele nouă meciuri, fără să piardă vreun set (19-0), și, în general, match-up cu Stan The Man îi vine ca o mănușă.

Într-o discuție purtată cu mai mulți ziariști ieri, la Roland Garros, Mats Wilander spunea un adevăr mare de tot. “E absurd să îl analizăm pe Rafa pe baza primelor trei tururi. Nadal din săptămâna a doua la Roland Garros n-are nicio treabă cu Nadal din prima săptămână. Gândiți-vă la asta în felul următor: pentru Rafa, prima săptămână echivalează cu turneul numărul 9 după revenire, de care a trecut. Acum începe turneul numărul 10 pentru el. Aici e Paris, e terenul lui”.

Vorbind despre ce s-a schimbat în abordarea lui față de celelalte șapte titluri la Paris, Rafa se caracteriza astfel: „Fizic nu mai sunt la fel de puternic ca la 18 ani. Când ai atâta energie precum aveam eu atunci, ești mult mai expresiv. Îmi trăiam visul, eram foarte tânăr, eram plin de pasiune. Odată cu trecerea anilor, devii mult mai calm. Poate că faci mai puțin efort, sau încerci să salvezi cât pot de mult, să faci economie de resurse. Ești mai așezat, mai conștient. Ești mai selectiv în ce privește exprimarea emoțiilor. Cel mai important e să accepți situația și să te păstrezi calm, să-ți îmbunătățești nivelul în orice direcție. Suntem cu toții nervoși pentru meciuri sau lucruri care înseamnă mult pentru noi, dar la final, sunt multe lucruri mai importante în viață decât să pierzi sau să câștigi un meci de tenis”. 

În loc de concluzie: dacă nici omul care are un bilanț de 56-1 (citiți pe litere ca să înțelegem mai bine ce înseamnă: cincizecișișaselaunu) la Roland Garros nu poate fi declarat mare favorit, atunci nu știu cine ar putea fi. Astea fiind spuse, dacă vom ajunge la semifinala de vis (și răsfățații publicului Haas și Wawrinka vor trebui să facă adevărate minuni pentru a se opune), Rafa o să aibă viață infernală cu un Djokovic mai convins ca oricând că e vremea lui. Și vedem mai jos de ce e Nole și mai periculos.

 

Novak Djokovic

Nole a venit la Paris la adăpostul unei serii destul de nefaste, punctată de înfrângerile de la Madrid și Roma. Spun “la adăpostul” pentru că, deși vorbim despre ceva negativ, asta s-ar putea, paradoxal, să-l fi ajutat pe sârb, în sensul că l-a ferit de o presiune suplimentară în ce privește discuțiile despre cine e favorit. Eșecurile cu Dimitrov și Berdych din turneele menționate mai sus pun pe un plan îndepărtat ultimul rezultat direct dintre Djokovic și Nadal, cel de la Monte Carlo. Pare că a trecut mult de atunci, dar nu s-a schimbat nimic elementar din match-up-ul celor doi: Rafa continuă să aibă o problemă majoră contra sârbului, așa cum scriam pe larg aici.

Singura problemă era ca Novak să ajungă intact la ora semifinalei, de care nu-l mai desparte acum decât un meci. Văzut de aproape, Nole lasă senzația că și-a pregătit pașii în așa fel încât să atingă nivelul maxim exact la momentul potrivit. Iar când are o motivație suplimentară (exemplu, meciul cu Dimitrov), Djokovic e precum Feți-Frumoșii din povești, rejuvenați de o gură de apă vie.

Roland Garros era oricum o motivație majoră pentru el: e singurul trofeu de Slam pe care nu l-a câștigat, iar dacă o va face, asta îi va cimenta sau asigura locul printre cei mai mari jucători din istoria sportului. După ce s-a întâmplat zilele trecute, e lesne de închipuit că nimic nu l-ar face pe sârb mai fericit decât să ridice duminică trofeul în cinstea Jelenei Gencic, antrenoarea care l-a descoperit și care a încetat din viață zilele trecute. Știm cu toții cât de mult preț pune Nole pe mândrie, pe relațiile de suflet, pe dovezile de afecțiune. Așa că țineți minte următoarea declarație. Informația din ea va juca rol de combustibil atunci când (dacă) îl vom vedea pe Djokovic într-o situație grea pe teren în zilele următoare.

“Nu știa, probabil, că o să moară, însă ultima oară când l-a văzut pe Nole, i-a spus că ar fi cea mai fericită femeie din lume dacă l-ar vedea cu trofeul de la RG în brațe. I-a spus că vrea să facă o fotografie cu el și cu cupa și să completeze astfel colecția”. Cuvintele îi aparțin lui Marian Vajda, antrenorul sârbului. Cam cât de motivat e acum Novak? “Ea mi-a dat motivația și inspirația de care aveam nevoie. Iar acum simt că trebuie să merg până la capăt în onoarea ei”.

Nole a trimis o scrisoare citită de mama lui la priveghiul fostei lui antrenoare, despre care liderul mondial spunea că i-a fost ca “o a doua mamă”. Câteva dintre cele mai elocvente pasaje:  “Draga mea Jelena. Sunt atât de trist să-ți spun adio. M-ai pregătit pentru cele mai grele situații din viață. M-ai pregătit pentru triumfuri, m-ai pregătit să câștig, dar nu m-ai pregătit pentru despărțirea de tine. Îmi pare rău că nu pot fi lângă tine acum, dar știu că te-ai fi supărat pe mine să renunț la șansa de a îndeplini ultimul nostru obiectiv comun, câștigarea Roland Garros” (…) “Îți mulțumesc pentru tot sprijinul, pentru toate sfaturile, pentru cuvintele călduroase cu care ai știut mereu să-ți îmbraci mesajele cu substrat. Le voi ține minte mereu și-ți voi urma întotdeauna sfaturile. Îți datorez totul. Promit că voi face tot posibilul ca să păstrez pentru totdeauana spiritul tău pe terenurile de tenis, iar generațiile următoare să audă de numele tău”.

Uneori, sunt lucruri mai importante în tenis decât tenisul în sine.

Roger Federer

“Despre Roger am mereu sentimentul că el joacă în această perioadă a carierei lui exact cât crede că îi e suficient ca să câștige meciul. Dacă viața lui ar fi depins de rezultatul meciului cu Simon, meciul n-ar fi avut aceeași desfășurare”, spunea Mats Wilander, în aceeași discuție de care am amintit mai sus. “Dacă el crede că poate câștiga la Paris? Natural că da. Cu cât avansează în turneu, cu atât el va simți că îi cresc șansele. Are o experiență inestimabilă în astfel de situații, știe cel mai bine ce trebuie să facă. Va încerca să-și  ofere o șansă, să fie gata să profite de o eventuală situație care să-i dea și cel mai mic avantaj. Și  da, faptul că nu trebuie să se gândească la Rafa și la Nole până în finală îl ajută mult. Practic, dacă va ajunge în finală, el își va fi câștigat tabloul, e ca și cum ai câștiga un turneu cu 64 de jucători, iar asta te ajută din punct de vedere moral”, mai spunea expertul suedez, care a concluzionat: „Da, cred că Federer va mai adăuga la lista celor 17 Slam-uri”.

Judecând după palmaresul zdrobitor pe care îl are atât cu Ferrer, cât și cu Robredo, e lesne de înțeles că adevărata semifinală a lui Roger este sfertul cu Tsonga, care, odată câștigat, i-ar asigura o mare doză de încredere înainte de careul de ași. Nu e un meci simplu pentru Federer, a mai avut probleme în trecut cu Jo, însă a avut, de asemenea, și meciuri strânse cu acesta pe care le-a câștigat făcând lucrurile potrivite la momentul potrivit, vezi cel mai recent meci, sfertul de finală de la Australian Open. E un exemplu concludent și, cel mai probabil, foarte apropiat de ceea ce vom vedea marți între cei doi și nu ar mira prea mult dacă vom ajunge la același gen de deznodământ, după un scenariu jucat tot în cinci seturi. Va fi, cel mai probabil, o atmosferă asurzitoare pe Chatrier, iar contextul are scris pe el, cu litere mari, “meci mare”.  Tsonga are parte de toată susținerea gazdelor, disperate să-și vadă din nou un francez campion, iar forma arătată de Jo în acest turneu (fără set pierdut până acum) anunță viață grea pentru elvețian, obligat, pentru al treilea meci la rând, să dea piept cu un francez. Jo are armele cu care să-l jeneze pe Federer, însă depinde de el în ce măsură va ști să le aplice. Altfel, presiunea pe care el a încercat s-o îndepărteze s-ar putea să-i joace feste.

Dacă lumea se așteaptă ca Federer să apară obosit după optimea cu Simon, ei bine, elvețianul a dezmințit categoric această variantă, el chiar spunând că i-a prins bine faptul că meciul s-a dus în cinci seturi. “Uneori, trece un sezon întreg fără să apuci să joci un meci de cinci seturi. Te testează din punct de vedere fizic, e cel mai bun indicator al nivelului tău actual”. Federer a părut, de asemenea, foarte pregătit mental de meciul cu Tsonga și de ceea ce presupune el. „Știu că poate să mă bată, știu că și el se gândește la asta, dar sunt pregătit să fac ceea ce e necesar ca asta să nu se întâmple”, a spus elvețianul, care a mai făcut câteva referiri la meciurile lor anterioare.

Federer este așadar, prin natura lucrurilor în formatul lor actual, pe culoarul exterior în cursa spre titlu, dar poate că nu știe nimeni mai bine decât campionul elvețian când și cum să sprinteze.  

Restul celor cinci sfert-finaliști

Tommy Robredo și Tommy Haas sunt poveștile frumoase ale turneului. Stanislas Wawrinka a depășit deja acest nivel, spectaculozitatea și dramatismul pe care îl capătă sezonul lui Stan l-a elevat pe acesta la cotele de faimă atribuite, de regulă, jucătorilor de top 5. Tsonga este ultima speranță a Franței și, în ciuda faptului că nu zgura e suprafața lui de bază, Jo-Wilfied apare mai pregătit ca niciodată de o finală. Iar David Ferrer și-a respectat în tăcere, ca de obicei, statutul de favorit numărul 4, făcând tot ce a stat în puterea lui pentru a-și oferi iar o șansă la prima sa finală de Slam. Și totuși, în ciuda repetatelor rezultate impresionante obținute de acești cinci jucători, aproape nimeni nu le dă șanse reale de a ridica trofeul duminică. Asta pentru că, așa cum Tsonga analiza foarte corect, “una e să bați pe unul dintre cei trei, alta e să bați doi dintre ei în același turneu”. Vom avea o surpriză uriașă în weekend sau campionul va fi tot din Big Three? Mai degrabă, varianta a doua. Combinația de valoare, motivație și experiență pe care o au Novak, Roger și Rafa e pur și simplu prea mare, prea greu de depășit. Dar ce-i sigur e că ne așteaptă șapte meciuri pe cinste. Enjoy!