Au început surprizele: Stan Wawrinka, eliminat încă din primul tur!

Într-o zi cu ploaie, amânări, dar și cu meciuri cu mult mai multă substanță decât duminică, Stan Wawrinka a fost protagonistul primului șoc al turneului. Elvețianul a pierdut în patru seturi cu Guillermo Garcia Lopez, într-un meci în care a făcut 62 de erori neforțate. 

Putem să facem o petiție cu care să-l cerem înapoi pe „Stanislas”? Pentru că, la fel ca în Samson și Dalila, odată cu numele elvețianului pare să fi dispărut pe Apa Sâmbetei și jocul. 

L-am văzut anul trecut pe Wawrinka la Roland Garros, în acel meci absolut sublim cu Richard Gasquet, epic care poate concura lejer cu cele trei Stan – Nole pe care le știm cu toții. În ziua lui bună, Wawrinka îmblânzește mingea ca nimeni altul. Jocul lui e atât de frumos și de plăcut de privit, încât i-a adus cohorte întregi de fani și l-a făcut, într-o epocă în care dominația Big Four e departe de a se fi încheiat, unul dintre personajele cele mai atractive din circuit. Din păcate, faima vine la pachet și cu o sumedenie de efecte secundare, care, dacă n-ai experiență în a le manageria (iar asta e ceva ce nu vine peste noapte), riscă să te apese într-atât de mult încât să vii cu evoluții precum cea de azi. Iar când joacă prost, sau mai bine zis atât de prost, Wawrinka este ca o arătare care îți apare dintr-o dată în mijlocul celui mai frumos vis.

Să-l înțelegem, totuși. Este primul lui Slam în care apare ca favorit 3. Aparent, e o situație care îl sufocă pe Stan-Not-Really-The-Man. S-a văzut asta încă de la Media Day, din vehemența cu care Wawrinka a respins, ca pe un gând rău, „năstrușnica” idee avansată de ziariști, cum că ar fi printre cei care ar avea șanse să câștige trofeul. Felul în care s-a inclus într-o categorie la ani lumină de cea din care fac parte Rafa și Nole nu se asortează deloc cu atitudinea arătată în toate acele meciuri fantastice din acest an, care i-au adus două titluri enorme. Pentru că Stan, varianta The Man, are, în 2014, victorii și la Rafa, și la Novak, și la Roger, și la David.

Luni seara, pe Chatrier, Wawrinka a fost ca într-o misiune de autodistrugere. 62 de greșeli neforțate înseamnă enorm, dar parcă și mai gravă a fost confuzia care a domnit în jocul elvețianului. Senzația a fost că nu știa ce-i cu el acolo sau că nu vrea să fie acolo. Minute în șir n-a nimerit terenul, trimițând mingea metri în out. Retururi sălbatice sau atacuri fără noimă, ușor de respins și de pasat. Sau, dimpotrivă, atacuri timide, reținute, care s-au întors înapoi ca un bumerang. La un moment dat, a estimat atât de greșit traiectoria unei mingi banale dintr-un rally, încât s-a oprit să se uite cum mingea cu pricina cade liniștită în teren. Nicio urmă de tentativă de regrupare, sau de restart, niciun „pumping himself”, formula pe care jucătorii o folosesc atât de des când povestesc cum încearcă să se motiveze. Până și foarte echilibratul (în reacții) Magnus Norman nu și-a putut abține un facepalm pe final de meci.

Ce-i drept, nici atmosfera n-a fost de natură să-l inspire. În ciuda faptului că organizatorii au lăsat accesul liber pe Chatrier (aviz celor care vin la meciuri, spre seară vă mai puteți întâlni cu astfel de cadouri), asistența a fost relativ redusă pentru un meci de seară cu potențial. Cei prezenți au încercat să-l aducă înapoi în meci, dar Stan a încheiat jocul în genunchi, pierzând ultimele nouă game-uri la rând. A părăsit apoi terenul cu o atitudine spășită, ca un elev care știe că a fost prins cu tema nefăcută. De la Andy Roddick în 2007 n-a mai ieșit un cap de serie clasat atât de bine precum Wawrinka încă din turul 1. Dacă e ceva bun din toată treaba asta pentru Wawrinka, tradiția acestui an, în care, pe lângă titlurile de la AO și MC n-a mai pus decât cinci victorii în alte cinci turnee mari, indică spre un Wimbledon reușit.

În urma lui, Garcia Lopez a părut și el că se scuză când a salutat publicul, parcă regretând că a fost el pus să strângă cioburile după Stan. Dar ar fi nedrept ca Guillermo să nu primească credit pentru reușita sa. Un all-around player fără puncte forte letale, GGL poate fi impresionant în zilele lui bune, vezi acel set și jumătate făcut cu Djokovic la Monte Carlo, vezi faimosul meci cu Rafa din urmă cu câțiva ani. Și, ce-i drept, a fost o tragere foarte tricky pentru Wawrinka. Pentru un cap de serie 3, ar fi putut avea parte de meciuri mai lejere decât acesta. Istoricul celor doi cuprindea alte două victorii pe zgură reușite de Garcia Lopez, deci un precedent exista.

Tot într-o ambuscadă a nimerit și Kei Nishikori, alt favorit căruia i-ar fi folosit un tablou mai decent în primul tur. Martin Klizan nu e tocmai un adversar de matineu, mai ales zilele astea. Slovacul „can play ball”, cum ar zice Brad Gilbert. A câștigat recent titlul la Munchen și are un record excelent în 2014, an în care are 15-5 pe tablourile principale și 12-4 în calificări. Drept urmare, a urcat până pe 59, după ce coborâse pe 111 la un moment dat. Îi place și la RG, unde anul trecut i-a luat un set lui Rafa. 

Pe de altă parte, lui Kei i-ar fi folosit și un corp care să-l susțină mai bine. Aceleași dureri la șold care l-au subminat în finala de la Madrid au reapărut acum, diminuându-i potențialul într-un meci și așa greu. Jucat pe Court 1, terenul pe care se întâmplă, de regulă, o bună parte din surprizele primelor tururi, meciul i-a fugit repede printre degete japonezului.

Întrebat, după meci, ce simte vizavi de eternele probleme de sănătate pe care le resimte, Nishikori a avut cea mai bună reacție pe care ar fi putut-o avea: „It sucks, man”. 

Așadar, atât Nadal, cât și Djokovic și-au văzut eliberate părțile de tablou de către un nume cu potențial de probleme. Cei doi favoriți și-au făcut repede treaba, rezolvându-și destul de simplu meciurile din turul 1. Ce-i drept, Robby Ginepri, respectiv Joao Sousa n-au fost tocmai niște adversari care să creeze probleme, așa că mai avem de așteptat pentru niște concluzii în ce-i privește pe cei doi. Meciurile din turul 2, cu Thiem, respectiv Chardy ar putea fi mult mai elocvente.