Evenimentul a sărbătorit 40 de ani de existență a clasamentului ATP și a adunat câțiva dintre cei mai mari campioni pe care i-a dat vreodată sportul.
Sunt momente în care rivalitățile pălesc, și tot ce contează este dragostea pentru un sport fantastic și admirația pentru cei mai mari campioni ai lui. Un astfel de moment s-a petrecut vineri noaptea, în New York, unde ATP a sărbătorit 40 de ani de existență pentru clasamentul computerizat, printr-un eveniment la care au luat parte câțiva dintre cele mai mari personalități pe care le-a dat vreodată acest sport, eveniment parte a ATP Heritage Program.
S-au adunat, în același loc, oameni fantastici, reprezentanți ai unor ere diferite, cu stiluri diferite și cu public diferit. Mari rivali de-a lungul timpului, oameni care și-au disputat trofeele cele mai strălucitoare, dar care nu au încetat niciodată să iubească și să respece sportul căruia i-au dat totul. Iar tenisul le-a oferit, la rândul său, ceva la schimb. Un privilegiu rar: să fie numărul 1.
Numărul 1 este motivul pentru care ei joacă, iar noi ne uităm. Numărul 1 este cea mai onorantă distincție dintr-o viață de sportiv. Iar acești campioni adunați pe scena de la Waldorf Astoria reprezintă motivul pentru alte milioane de copii s-au apucat de tenis. Sunt motivul pentru care mulți dintre noi îl joacă, unii îl scriu, alții îl comentează, alții își câștigă o pâine de pe urma lui, iar cu toții ne uităm, an de an, la atâtea și atâtea meciuri. Ei sunt inspirația, finalitatea și exemplul. Ei sunt ceea ce ne-am fi dorit cu toții să fim. Sau ceea ce ne-am dori copiilor noștri să fie.
Au lipsit câteva nume – Pete Sampras și Andre Agassi, de exemplu, dar în rest au fost prezenți jucători de legendă precum John Newcombe, Jimmy Connors, Bjorn Borg, John McEnroe, Ivan Lendl, Mats Wilander, Stefan Edberg, Jim Courier, Marcelo Rios, Carlos Moya, Evgheni Kafelnikov, Gustavo Kuerten, Lleyton Hewitt, Juan Carlos Ferrero, Andy Roddick, și cei trei mari campioni ai momentului, încă un semn despre cât de glorioasă e epoca pe care am prins-o noi: Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic. În fruntea lor, omul cu care a început totul, Ilie Năstase.
Au fost momente speciale, s-a și râs mult, replica serii venind de la același inimitabil Andy Roddick: „Mă simt onorat să fiu cel mai slab jucător din această adunare și vorbesc foarte serios!”. Dar cel mai bine e să lăsăm imaginile să vorbească.
Album de familie: numărați Slam-urile din imagine
J-Mac, Borg și Connors
Ferrero, Hewitt și Kuerten
Mr.Elegance, Stefan Edberg
McEnroe și Djokovic
Omul care a gândit acest eveniment, dar n-a mai apucat să-și vadă proiectul devenit realitate
Primul Top 10 și actualul Top 10
Cei trei mari campioni suedezi: Wilander, Borg, Edberg
Și cei trei cavaleri de Spania: Moya, Rafa, Ferrero
Ce poate fi mai tare decât să fii actualul number 1 la o adunare foștilor number 1
Fedalul plin de zâmbete. Roddick aprobă
„On your knees!”
Mr. Lendl a consumat deja zâmbetele pe anul acesta
Puștanii prezentului: parcă ar fi trei copii care fac atmosferă la ora de dirigenție
Roger și Bjorn. Greu de adunat mai mult calm și echilibru într-o singură fotografie
Al nostru. Omul care a pus România în această adunare selectă. Mulțumim, Ilie!
Clasamentul săptămânilor petrecute pe primul loc în lume
1. Roger Federer – 302
2. Pete Sampras – 286
3. Ivan Lendl – 270
4. Jimmy Connors – 268
5. John McEnroe – 170
6. Bjorn Borg – 109
7. Rafael Nadal – 102
8. Andre Agassi – 101
9. Novak Djokovic – 97
10. Lleyton Hewitt – 80
11. Stefan Edberg – 72
12. Jim Courier – 58
13. Gustavo Kuerten – 43
14. Ilie Năstase – 40
15. Mats Wilander – 20
16. Andy Roddick – 13
17. Boris Becker – 12
18. Marat Safin – 9
19. Juan Carlos Ferrero, John Newcombe – 8
20. Evgheni Kafelnikov, Thomas Muster, Marcelo Rios – 6
21. Carlos Moya – 2
22. Patrick Rafter – 1
Video | Rezumatul serii
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română