AO: fără Simona, dar cu 5 reprezentante și cu motive de optimism. În ce moment de formă le găsește primul Slam al anului pe jucătoarele noastre
Radu Marina | 13 ianuarie 2023În absența Simonei de la Melbourne, și în așteptarea revenirii ei, avem motive să le urmărim cu mare atenție pe reprezentantele noastre
Primul turneu de Grand Slam al anului va începe peste nu foarte multe ore. Australian Open va porni la drum, pentru prima dată în ultimii zece ani, fără Simona Halep, cea mai bună jucătoare din istoria tenisului românesc. O frază și or realitate tristă, ținând cont de circumstanțe, dar pe care trebuie să o acceptăm și să sperăm că o vom depăși cât mai curând.
În absența Simonei de la Melbourne, și în așteptarea revenirii ei, avem cu toții datoria de a găsi (şi alte) motive de optimism. Iar dinspre reprezentantele noastre, avem destule. Vom avea cinci reprezentante pe tabloul principal. Cinci jucătoare (Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Patricia Țig) care se află în puncte diferite ale carierelor lor, care au multe lucruri de spus, care-s capabile să reușească să-și îndeplinească obiectivele – oricare ar fi ele. Să vedem cum le găsește startul AO pe fiecare în parte.
Irina Begu
În lipsa Simonei, Irina Begu este în pole position-ul acestui grup, atât din punct de vedere al formei și al clasamentului, cât și la nivel de maturitate și experiență sportivă. Irina dă impresia că se pregătește de un rezultat mare – dar mai ales pare pregătită să-l obțină. Că acest rezultat va veni acum, în prima parte a sezonului, sau în segmentul de zgură, ori mai târziu, în sezonul de iarbă-hard, rămâne de văzut. Cert este că Irina poate bifa niște borne în premieră anul acesta dacă fizic va rămâne la nivelul arătat în acest început de an.
La primul turneu din 2023, Irina s-a calificat în semifinalele turneului de la Adelaide după trei victorii exemplare cu trei jucătoare dificile și bine clasate: Shelby Rogers (cu revenire de la set și break), Jelena Ostapenko (mereu complicată și imprevizibilă) și Veronika Kudermetova (jucătoare de top 10, revelația sezonului trecut). Parcursul bun al Irinei de la Adelaide a fost oprit în semifinale de Aryna Sabalenka, care avea să câștige și trofeul, dar în toate cele patru meciuri disputate jocul Irinei s-a aflat la un nivel înalt: s-a deplasat cu ușurință, s-a apărat inteligent și a transformat în repetate rânduri defensiva în atac. Iar loviturile ei au avut acea intensitate (care uneori lipsește) ce o poate transforma dintr-o jucătoare bună într-una foarte bună.
Revenită după șase ani din nou între primele 30 de jucătoare ale lumii, Irina va fi cap de serie (27) la Australian Open, unde cel mai bun rezultat al ei este o optime de finală, reușită în 2016. Iar prezența printre capii de serie are avantajele ei, inclusiv un prim tur cu o jucătoare – Saisai Zheng – care pare departe de vârful formei ei, și pe care Irina a mai bătut-o chiar la Melbourne, acum doi ani.
Tenisul bun arătat de Irina la Adelaide e îmbucurător în perspectiva Australian Open pentru că din acea prima săptămână a putut extrage tot ce avea nevoie înainte de un Slam: meciuri în picioare, victorii complicate, cu reveniri și multă încredere, la care să se întoarcă și pe care o poate folosi ori de câte ori îi va fi greu la Melbourne.
Ana Bogdan
După cel mai bun sezon din carieră, Ana Bogdan poate juca, în sfârșit, eliberată, convinsă de tenisul și loviturile sale și fără prea multe dubii. Sezonul 2022 i-a reconfirmat că, totuși, nu îi lipsesc atât de multe lucruri pe cât credea ea pentru a fi una dintre acele jucătoare mari iar acest fapt se poate dovedit, de fapt, un mic declic.
În acest moment, Ana pare o jucătoare foarte matură, care a înțeles esența tenisului și doar (dar nu numai) pentru aceste motive e de urmărit cum va arăta anul ei, dar mai ales începutul sezonului, la Australian Open. Deși a început acest sezon cu o despărțire neașteptată de antrenorul Thomas Drouet, cu care începuse să lucreze din noiembrie, și cu o înfrângere relativ surprinzătoare (cu Kimberly Birrel, în calificări la Adelaide – dar explicabilă prin starea de sănătate din acele zile), Ana poate lega câteva meciuri bune în acest prim Grand Slam al anului.
Refăcută după un virus gripal care a consumat-o și fericită că poate alerga din nou și respira normal, Ana Bogdan va juca la Melbourne pentru a șasea oară în carieră, în încercarea de a repeta și chiar depăși cea mai bună performanță a ei din Australia, care e un tur 3, reușit în 2018.
Prima ei adversară e Anna Bondar, pe care a mai învins-o în trecut.
Sorana Cîrstea
Sorana a început acest sezon având o echipă complet nouă și fiind antrenată de Thomas Johansson, suedezul care a mai lucrat cu David Goffin și Borna Coric. În vârstă de 32 de ani, Sorana admite că e se află deja în partea de final a carierei și asta îi de o altă perspectivă asupra tenisului – însă faptul că a decis să facă schimbări majore în echipa ei explică, în principal, dorința ei de a continua să vâneze un rezultat important. Aceste schimbări sunt unele importante și nu le-ar fi facut dacă nu ar fi simțit că încă mai are lucruri de spus în tenis.
Sezonul acesta Sorana a jucat deja două turnee, fiind eliminată în turul doi de Ons Jabeur la Adelaide și în primul tur la Adelaide II, după două victorii foarte bune în calificări. Parcursul Soranei din calificările de la Adelaide II a trecut cumva neobservat, dar victoriile cu Camila Giorgi (cu revenire de la 5-7, 1-3) și Kaia Kanepi (cu revenire de la 3-5 în setul decisiv) au partea lor de importanță și s-ar putea dovedi folositoare pentru ceea ce va urma la Melbourne.
Australian Open e, de regulă, un turneu la care Sorana joacă foarte bine; a avut, chiar în ultimii ani, trasee bune, iar când a pierdut, a făcut-o în meciuri în care a jucat la un nivel foarte ridicat și nu i-a lipsit mult să obțină victorii grozave cu Coco Gauff sau cu Iga Swiatek, în ediția de anul trecut.
Sorana deschide cu mereu complicata Yulia Putintseva, de ale cărei capcane din joc nici Sori n-a fost scutită. Românca a pierdut de trei ori din cinci meciuri cu Putintseva, dar interesant că niciunul nu s-a jucat pe hard până acum, ci pe zgură (4) și pe iarbă, unde Sorana s-a impus lejer. E de așteptat ca pe o suprafață mai rapidă, trucurile Yuliei și jocul ei uneori frustrant să nu fie la fel de eficiente.
Jaqueline Cristian și Patricia Țig
Atât Jaqueline, cât și Patricia și-au folosit clasamentul protejat pentru a putea fi prezente pe tabloul principal la Australian Open. Ambele jucătoare revin anul acesta după o perioadă complicată, accidentări și pauze care le-au forțat să stea departe de teren – pe Patricia mult mai mult decât pe Jaqueline.
De altfel, deși ambele revin după accidentări, povestea Patriciei e complet diferită de cea a lui Jaqueline. Jaqueline încearcă în acest sezon să revină la nivelul din urmă cu un an – iar pentru asta are nevoie de răbdare și meciuri. Încă e departe și lipsa meciurilor se simte în jocul ei, care încă nu se leagă și e fragmentat.
La Patricia, situația e și mai complicată. Revenirea fantastică avută după ce a devenit mamă, când a câștigat primele titluri WTA (Karlsruhe, Istanbul) și a reintrat în primele 100 de jucătoare ale lumii, deși a revenit în circuit neavând clasament, n-a fost una împlinită pentru Patricia. Din iunie 2021 și până în septembrie 2022, Patricia nu a mai jucat niciun meci oficial și a trecut printr-o serie de probleme care au afectat-o și a forțat-o să ia, din nou, o pauză.
Patricia a revenit în circuit în septembrie anul trecut, neavând clasament, și câștigând un titlu ITF la chiar primul turneu jucat (Varna, 15K), rezultat datorită căruia a reintrat în clasamentul WTA.
În acest sezon, Patricia a hotărât să-și folosească clasamentul protejat pentru a participa la turneele din Australia și va încerca să profite de această șansă, în încercarea ei de a reveni la cel mai înalt nivel.
Patricia și tenisul ei a lipsit tenisului – iar tenisul are nevoie de o jucătoare ca Patricia, explozivă, nonconformistă, versatilă și capabilă să facă lucruri mari când te aștepți mai puțin. Participarea la Australian Open e o provocare pentru Patricia – în special după o pauză atât de mare și cu atât de puține meciuri jucate în ultimul an – dar poate fi o provocare frumoasă, pe care poate construi multși foarte mult.
Ambele au căzut cu capi de serie; Țig o va întâlni pe Shuai Zhang, favorită 23, în vreme ce Cristian a primit-o pe numărul 3 mondial, Jessica Pegula, una din cele mai grele trageri de care putea avea parte Jaq.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română