Andreea, în lacrimi: "Mă bucur de tot ce s-a întâmplat, dar m-aș fi bucurat mai mult dacă aș fi jucat bine azi"

La aproape o oră de la finalul meciului cu Van Uytvanck, Andreea ajunge la conferință evident sub impresia rezultatului. E prea devreme pentru concluzii pline de substanță, senzațiile sunt încă proaspete, sentimentele sunt încă neprelucrate. Moment în care îți dai seama, încă o dată, cât de grăbite și gratuite sunt concluziile pe care le tragem uneori, din fața televizorului: că nu le pasă suficient, că nu arată emoție, că nu sunt implicate în joc, și alte asemenea. Povestea unui drum de la teren la vestiare, dar mai ales ce se întâmplă când nicio cameră tv nu mai e pornită – indiferent că e vorba de Roland Garros sau Cupa Cutezătorii – o pot spune însă doar părinții și cei apropiați acestor fete. Noi putem să catalogăm de pe margine meciurile, să le împărțim cu ușurință în înfrângeri necesare sau rezultate neimportante. Dar pentru ei nu e așa. Perspectiva lor, a jucătorilor, e cu totul alta decât a publicului. Uneori, totul se rezumă la cum gestionezi rezultatul, la pachet cu acel drum de la teren înapoi la viața normală.

În fine. Andreea ajunge și se vede imediat că se luptă cu două stări diferite: pe de o parte, înțelege că nu-s motive reale de tristețe, pe de altă parte, știe că a avut o oportunitate mare în față. Dar dincolo de oportunitate, mai degrabă o roade ideea că a pierdut și că s-a încheiat. Într-un fel, parcă e mai bine că e necăjită. „Bine” e cel mai mare dușman al lui „foarte bine”. Iar în această sală luminoasă în care i se termină turneul, Andreea pare mai dominată de frustrarea eșecului decât dispusă să se gândească la părțile bune ale acestui traseu nesperat.

Își păstrează zâmbetul pentru cele câteva întrebări în engleză, timp în care admite că o să o bucure mult de tot schimbarea clasamentului de săptămâna viitoare. „Mi-au spus că live ranking-ul arată bine, dar aștept să-l văd eu schimbat. Da, intrarea pe tabloul principal de aici a fost un prim obiectiv. Următorul obiectiv va fi intrarea în Top 50”. 

Când trecem la întrebările în română, Andreea începe să-și facă simțite sentimentele. Sunt diametral opuse agresivității din teren. Pe cât de dismissive se simte forehandul ei atunci când mușcă terenul, pe atât de mult bun simț arată la conferințe. Chiar și la înfrângeri, chiar și la întrebări bune sau mai puțin bune. 

„Ce pot să zic, nu mă așteptam să înceapă așa de bine; eu am început un pic cam moale, dar așa e în unele meciuri, nu poți să începi cu vreo trei ași pe game, cu vreo trei winnere. Ea a început foarte bine și a ținut-o până la sfârșit”.

Primul set a fost foarte scurt…

„Tot meciul a fost foarte scurt. Astăzi n-am simțit nimic legat de presiune sau altceva. Am vrut să intru pe teren și să mă bucur de meci, dar nu s-a putut…” 

Moment în care ochii Andreei se inundă de lacrimi, iar cei patru, cinci oameni din sală se simt neputincioși. Într-un final, după câteva secunde de tăcere, cel mai inspirat este moderatorul, un băiat săritor care probabil a mai văzut astfel de situații și era prevăzut cu cele trebuincioase. Tânărul salvează situația: You want a tissue? Mhm, yes, please – răspunde Andreea, gâtuită de sentimentul acela amar pe care îl avem cu toții când nu reușim ceva ce ne doream mult-mult. „I'll be right back”, zice el și se face nevăzut. 

De aici, e mai degrabă un dialog în care ne dăm silința s-o înveselim pe Andreea. Până vin șervețelele, o întreb care-i cel mai frumos moment cu care rămâne din turneu.

„Cu siguranță, nu meciul ăsta!”, răspunde ea, mucalită, râzând și plângând, în același timp. Andreea is back, toată lumea râde, și vedem partea bună a situației: hai, Andreea, nu e deloc rău o optime de finală la Roland Garros!

„Am zis că n-o să mai plâng, am plâns după meci în vestiar. Dar se pare că sunt puțin supărată. Mă bucur de rezultat, dar … m-aș fi bucurat dacă aș fi jucat mai bine astăzi!”. Vocea cu care a accentuat ultima parte a răspunsului e ca de filme. Dar nu ne mai întoarcem la lacrimi, le lăsăm în spate. Andreea mai reflectează un pic asupra meciului și ne spune ceva interesant: a vorbit cu Alison după meci, în vestiar, despre confruntarea lor.

„Am încercat. N-am putut să-i fac niciun break, cred că ea a jucat foarte bine, cred că s-a văzut. Am vorbit și în vestiar cu ea și a recunoscut că a jucat incredibil. E meritul ei, a câștigat meciul. Nu cred că l-am pierdut eu.”

Nu mai insistă nimeni pe detalii tehnice. Concluziile pot să mai aștepte. 

„Ce faci acum?”. În sensul de „Ce urmează”. 

„Acum plâng”, râde Andreea. „Mâine cred că plecăm acasă. Nu știu ce facem. Trebuie să văd. Întâi o să avem o sesiune de shopping, că nu scap de fratele meu. Shopping terapeutic, da. O să încerc să mă bucur. Cu siguranță o să treacă și supărările și o să realizez ce-am făcut aici”.

Îi mai amintim de mesajele de felicitări venite valuri din partea oamenilor de acasă. Mulți dintre ei au descoperit-o abia acum, cu ocazia acestui turneu. La unele, cele de pe pagina de Facebook a Treizecizero, a răspuns chiar ea, într-o apariție impromptu.

„Am primit mesaje, da. Și am acum un Q&A cu contul Roland Garros, am văzut deja niște întrebări și m-a bufnit râsul, am zis că m-au binedispus și n-o să mai fiu supărată. Dar uite că sunt”, râde jenată, ca și cum i-ar părea rău că a plâns iar. Ca și la victoria din Fed Cup. Alt gen de lacrimi acum.

Gata?, întreabă ea.

Ei, gata. Abia începe, Andreea. Abia ne-ai învățat acum. Go on.   

Invitată pe contul oficial de Twitter al Roland Garros

Cum rezultatele ei n-au lăsat lumea de aici indiferentă, organizatorii au invitat-o să răspundă la întrebările puse de fani pe contul oficial de Twitter al turneului, iar până la ora la care a ajuns la micul chat, Andreea și-a regăsit zâmbetul. Câteva dintre răspunsuri. Când a venit la turneu, n-a sperat decât la o tragere bună în primul tur. A admirat-o pe Martina Hingis. „Actions speak louder than words” e quote-ul ei preferat. Îl vede pe Horia Tecău drept partenerul ideal pentru dublu mixt, se are cel mai bine cu Alexandra Dulgheru, la fel cum ne spusese și nouă. Crede că Serena e cea mai bună jucătoare a tuturor timpurilor, pictează uneori, îi place să călătorească și să întâlnească oameni noi, îi place Beyonce, filmul Pe Aripile Vântului, cartea lui Agassi și The Great Gatsby, îl preferă pe Roger Federer, îi plac fanii francezi când un francez e pe teren, ar fi devenit avocat dacă nu era jucătoare de tenis, iar acum, după tot iureșul de la Paris, vede zgura suprafața preferată. 

Următoarea oprire: Hertogenbosch

Andreea a mai spus în Q/A-ul de pe Twitter că intenționează să joace la Hertogenbosch, pe iarbă, dacă va prinde un loc pe tabloul principal. De asemenea, spune că Wimbledon este turneul ei preferat. Anul trecut, la Wimbledon a fost prima ei apariție în Main Draw-ul unui turneu de Grand Slam.

.@pipoupova it has helped Romanian tennis a lot, not only me. – AM

— Roland Garros (@rolandgarros) June 1, 2015

Thanks for answering our fans Twitter questions @andreea_mitu! #RG15 #askandreea pic.twitter.com/1f22Hc6M5Q

— Roland Garros (@rolandgarros) June 1, 2015