Interviu 30-0 | Anca Todoni își construiește cariera cu răbdare. „Vreau să devin, în primul rând, o persoană cât mai bună și cât mai matură”

Anca Todoni și-a dorit să lase o impresie bună la primul ei meci WTA 250. Juca în fața spectatorilor români și voia să-i facă pe toți mândri. Jucătoarea de 19 ani a venit la Transylvania Open după un sezon 2023 foarte bun, în care a făcut un salt important în clasament, urcând până pe locul 230 și devenind cea mai tânără româncă din primele 400 de jucătoare din lume.

N-a avut emoții înainte să intre pe terenul din BT Arena, dar le-a simțit după primele game-uri. „Eram și eu puțin mirată că nu le-am simțit. Am trăit experiența asta la Iași, când am avut emoțiile astea de primul WTA (n.a. WTA125k). În schimb, acum am început să simt presiunea prin primul, al doilea game. Am fost mult mai grea fizic, așa m-am simțit, dar am încercat să dau totul. N-am fost eu în cea mai bună zi, dar cred că am muncit pentru fiecare minge, m-am focusat pe mine cât am putut și am încercat să pun în aplicare planul antrenorilor.”

Dincolo de miza fiecărui meci, Anca și echipa ei se concentrează pe dezvoltarea ei pe termen lung, așa că importante au fost lecțiile pe care le-a extras din întâlnirea din primul tur cu Erika Andreeva; lucruri la care știe că mai are de lucrat, mai ales pe hard, o suprafață pe care nu are multă experiență, pentru că s-a format pe zgură. „Am conștientizat tot ce s-a întâmplat în meci, cum să gestionez. Mi-au spus mai mulți ce ar trebui să fac să pot să duc jocul pe hard la un nivel mai bun. Eu am început să-mi iau reperele și să fac toate combinațiile de joc foarte bine pe zgură, cum am jucat toată viața pe zgură. Și când am trecut la hard, cumva aveam în capul meu că trebuie să se schimbe chestiile astea. Dar acum, m-a făcut și meciul ăsta conștientă că de fapt nu e atât de mare diferența la pattern-uri, și trebuie să mă țin, în primul rând, de planul meu de joc, să mă focusez pe mine, nu pe adversar sau pe lucrurile din jur.”

În lipsa terenurilor de hard din orașul ei, Timișoara, Anca a jucat toată viața pe zgură. Înaintea campionatelor naționale de junioare, se antrena în săli de sport din școli – „unde era linoleum și mingea fugea, efectiv, parcă jucam pe gheață și nu aveam spațiu deloc” – sau venea cu câteva zile mai repede la București. Dar acum, după câteva turnee în 2023 și un pre-sezon în Brazilia pe hard, se simte tot mai confortabil și pe această suprafață. „Mai am puțin stresul acela că nu sunt atât de familiară cu jocul, dar încerc să trec peste. Cumva și prefer hard-ul pentru că la stilul meu de joc, mă avantajează.”

În 2024, vrea să-și continue progresul, fără să-și propună multe obiective de clasament. „Vreau să mă focusez pe mine, să cresc în joc, mental, fizic, pe orice plan, pentru că mi se pare cea mai corectă abordare care mă poate duce sus”. În ultimele săptămâni, a simțit că a deraiat puțin de la acest plan, că s-a concentrat prea mult pe câștigarea meciurilor, „și cumva mă așteptam să se lege totul pe suprafața asta, cumva nouă pentru mine”. Antrenorii au ajutat-o însă să-și amintească de strategia lor, bazată pe o creștere organică și acumulare treptată de experiență. „Cumva, ei m-au adus pe acest principiu. Eu nu vedeam lucrurile așa. Când eram mică, trebuia să fiu acolo să câștig tot. Ca orice copil, oricine își dorește să fie cel mai bun, să câștige absolut tot.”

Anca lucrează de aproape trei ani cu o echipă de antrenori care îi include pe Artemon Apostu-Efremov, Adrian Cruciat, Adrian Gavrilă, și, mai recent, Raluca Olaru, o echipă în care se simte foarte bine. „Îmi place modul cum lucrează, faptul că mereu sunt pe vibe-ul ăsta pozitiv, adică mereu următorul pas, următorul turneu. Sunt foarte atenți la orice detaliu, au o echipă și o experiență foarte bună în spate toți. Și chiar apreciez că își iau din timpul lor personal ca să mă ajute, și pe mine și ceilalți sportivi de la club, să ne îmbunătățim.”

Tranziția la senioare a venit mai repede decât ar fi crezut, din cauza unei accidentări la umăr. Era în ultimul an de juniorat, participase pentru prima oară la un turneu de Grand Slam de juniori – la Australian Open, unde a ajuns în optimi de finală la dublu și unde a luat contact cu tenisul de top.
„M-a impresionat foarte mult. Am văzut cum se antrenează toate jucătoarele, cum sunt condițiile și am zis că da, aici vreau să fiu, vreau să cresc mai repede ca să rămân la acele condiții.”

Apoi s-a accidentat și n-a putut juca șase luni, lipsind de la celelalte Grand Slam-uri. Din toamna aceea, a hotărât împreună cu echipa să nu continue cu turnee de junioare și a început să joace în Circuitul ITF. „Se lega mai greu la început, pentru că mi se părea că jucătoarele senioare sau un pic mai mari ca mine erau mult mai experimentate în joc, eu nu știam exact ce am de făcut. Dar am fost dispusă să mă schimb și să accept provocările și să le înfrunt, până la urmă. Și am zis că ok, locul meu e aici, pot să fac, și până la urmă s-a legat la un turneu”.

În octombrie 2022, în Antalya, a câștigat primul turneu în valoare de 15.000 dolari. A urmat spectaculosul an 2023, pe care l-a început în zona locurilor 800 și l-a încheiat pe 230. Asta, deși în prima parte a anului a învățat și pentru examenul de Bacalaureat. „A fost un an incredibil, dacă trebuie să mă gândesc, pentru că nu realizez în totalitate. Prima parte a anului a fost un pic mai grea pentru mine. Am avut bacalaureatul și mi-am alocat câteva săptămâni pentru asta, am trecut cumva focusul pe școală”. Abia aștepta să revină la antrenamente, nefiind obișnuită să stea în cameră să învețe. „Pe teren pot să stau focusată câte ore, dar la școală nu puteam. Și după ce am dat bacalaureatul, am avut un fel de pre-season în mid-season și ceva turnee care s-au legat.”

S-au legat atât de bine încât a câștigat patru turnee ITF – în Slovenia, Croația, București și Bistrița. Victoriile au alternat cu experiențe din care a avut de învățat. De exemplu, un sfert de finală pe care l-a pierdut deși a avut patru mingi de meci, la finalul căruia i s-a părut că „s-a terminat lumea”, urmat de două turnee de 15.000 câștigate și o finală de 25.000, în care a simțit „o încredere venită parcă de nicăieri”. Seria s-a repetat: după un turneu în Danemarca în care atenția ei s-a îndreptat din nou spre rezultate și nu i-a mai fost așa clar ce are de făcut, au venit alte două trofee.

Cel mai important lucru pe care l-a învățat anul trecut e „fix chestia la care lucrez, să am toată atenția asupra mea și asupra lucrurilor pe care le am de făcut, pentru că atunci mă aștept să-mi iau gândul de la presiune, de la emoții.”

Primul an de senioare a venit cu lecții și în plan personal: „M-a maturizat foarte mult, mi-am dat seama că trecând prin atâtea meciuri de juniori, nu aveam o viziune atât de bună și cumva m-a învățat și pe mine să iau lucrurile un pic mai ok, pentru că eram foarte rea cu mine. Eram foarte critică și m-a învățat să fiu cumva mult mai bună cu mine, să fiu mai bună cu oamenii din jur.”

Anca a crescut în perioada rezultatelor mari reușite de generația Simonei Halep și a celorlalte românce din top, și spune că a încercat să învețe cât de mult a putut de la ele: „Cu siguranță m-au motivat, am avut și ocazia să le văd ceva timp jucând la televizor, am avut de unde să învăț. Am avut și oameni care au lucrat cu ele și mi-au spus cum se comportă în antrenamente și cum își fac rutinele, cum sunt ele în viața de zi cu zi, și cumva încerc să le urmez exemplul”.

Ce încearcă să aplice în jocul ei? „Pur și simplu, seriozitatea. Am aflat că atunci când intra pe teren Simona era cu totul altă jucătoare, era total schimbată și asta încerc să fac și eu. Să mă focusez în special pe ce am de făcut la antrenament și să nu mă distrag cu nimic.”

Între îmbunătățirea jocului și visele din copilărie, între dezvoltarea ei ca jucătoare și cea umană, Anca își construiește cariera cu răbdare și echilibru. Ce își dorește de la viitor? „Normal, ca oricine, să fiu cât mai sus în clasament. Dar am zis că nu mai vreau să mă axez pe chestia asta și vreau să devin, în primul rând, o persoană cât mai bună și cât mai matură, în orice fel de decizie; și ca sportivă să ajung să îmi clădesc un joc așa cum îl vreau eu și cum l-am antrenat cu echipa.”

Anca despre:

Cum e diferit jocul în circuitul profesionist:

„Senioarele joacă mult mai șmecher, să spun așa. Și eu jucam foarte simplu și mă miram că wow, cum de se întoarce mingea. A fost o chestie neașteptată pentru mine. Văd jocul mult mai bine, văd unghiurile altfel, rămân calme în situații critice. Dar trecând prin atâtea meciuri la diferite scoruri, deja te acomodezi cum să joci sau știi deja cum să joci la diferite scoruri. Rămâi mai liniștit, că totul e sub control.”

Diferența dintre turnee ITF și WTA:

„Sunt diferite din punct de vedere al mentalității, cred. Și la cum sunt jucătoarele, cum se pregătesc jucătoarele. Am venit aici (n.a. la Cluj) și comparând turneul ăsta cu cele două de 50.000 pe care le-am jucat în India, mi se pare un nivel atât de mare. Pentru că jucătoarele sunt super profesioniste, joacă la un total alt nivel, greșesc, nu se exteriorizează negativ, sunt mereu foarte focusate la ce au de făcut și cumva și eu vreau să fac chestia asta, să ajung și eu acolo.”

Ce jucătoare admiră:

„Elena Rybakina; îmi place stilul ei de joc, faptul că e foarte agresivă. Dar cumva nu e genul Sabalenka, să fie all-in, mai are și momente în care mai dă o minge înaltă. Îmi place foarte mult cum servește, chiar încercam să-i urmăresc mișcarea și să o fur, între ghilimele. Eu sunt tipul care se externalizeaza mai mult, față de ea. Nu știu cum își gestionează toate emoțiile, oricum o apreciez pentru asta, pentru că nu arată nici când e supărată, nici când e fericită.”

Experiența din Billie Jean King Cup:

„Mereu este o onoare să joc pentru România și chiar îi mulțumesc foarte mult lui Horia Tecău pentru că m-a convocat, cred că de trei ori am fost. Chiar dacă n-am jucat primele două întâlniri, am fost acolo, am văzut cum sunt fetele, am văzut cumva inside-urile echipei, ale jucătoarelor mult mai experimentate. Cât despre meciul de dublu, primul meci de dublu pe care l-am jucat cu Monica, a fost incredibilă, s-a văzut experiența de dublu, m-a ajutat enorm.”

Fotografii: Transylvania Open