Anca Todoni impresionează la debutul la Australian Open, îi dă o replică puternică finalistei de anul trecut
Treizecizero | 12 ianuarie 2025Anca Todoni a avut trei mingi de set în primul set al meciului cu Qinwen Zheng, finalista AO 2024 și campioana olimpică de la Paris, înainte de a ceda, 7-6 (3), 6-1, un meci de două ore.
În primul meci de pe Rod Laver al ediției 2025 al Australian Open, Anca Todoni a avut trei mingi de set în primul set al meciului cu Qinwen Zheng, finalista AO 2024 și campioana olimpică de la Paris, înainte de a ceda, 7-6 (3), 6-1, un meci de două ore.
După toate rezultatele bune pe care le-a adunat în ultimul an, după cele trei victorii din calificări care i-au adus prima prezență pe tabloul principal al Australian Open din carieră, ce premiu mai frumos pentru Anca decât un meci de afiș pe Rod Laver cu una dintre cele mai bune jucătoare din lume ale momentului.
Însă Anca n-a venit pentru momente onorante, nu a intrat pe teren doar pentru poza cu favorita 5 și cu John Newcombe, legenda tenisului australian care a efectuat tragerea la sorți. Nu s-a lăsat nici dominată de emoții, nici intimidată de toată plimbarea pe tunelul către teren și de toate celelalte momente introductive care tind să fie copleșitoare pentru cineva fără experiență, mai ales în prima zi a turneului. Anca a venit să joace și să se bată cu Zheng de la egal la egal. Și să încerce să câștige. Și cât de reconfortant e să o vezi făcând asta.
Nu a reușit, în cele din urmă, dar probabil că în imaginea de ansamblu asta va conta mai puțin. Ce e mai important acum chiar decât rezultatul este calitatea tenisului ei, că mai bine de o oră și jumătate a jucat de la egal la egal cu Qinwen, că și-a dat voie să creadă, și că a obținut confirmarea că nu e deloc departe de top.
Zheng are una dintre cele mai bune combinații serviciu și dreaptă din circuitul feminin – e greu de decis care-i mai bună dintre cele două arme, pentru că ambele sunt la înălțime -, dar spectatorii au aflat astăzi și de serviciul și de forehandul Ancăi. În cea mai mare parte a meciului, românca a dominat-o la capitolul forță pe Zheng, lovind în medie cu opt kilometri pe oră mai puternic. De altfel, între stilurile de joc ale celor două nu-s multe diferențe semnificative. Ambele lovesc foarte tare, servesc puternic și sunt agresive. Zheng, numărul 5 în lume, este, momentan, superioară în apărare, în deplasare și la selecția loviturilor. Senzația, în prima parte a meciului, a fost că e mai bună și la retur; în primele ei patru game-uri la serviciu a cedat doar două puncte, în vreme ce pe serviciul Ancăi a pus constant mai multe probleme, concretizate în break-ul reușit pentru 4-3 și consolidat mai apoi.
Dar Anca și-a ridicat de acolo mult jocul, în ciuda scorului, continuând să caute soluții și să găsească, până la urmă, breșele și pe retur. Game-ul în care a servit la 3-5 a fost esențial și i-a dat multă încredere ei, săpând liniștea chinezoaicei. A contat mult că s-a agățat de el, refuzând să-l piardă și să cedeze setul acolo, și reușind să-l câștige după cinci egalități și o minge de set salvată. Zheng a servit apoi pentru set și a ajuns la 40-0, dar Anca s-a activat imediat ce a simțit că e o oportunitate.
A salvat trei mingi de set, a fost tot mai agresivă, iar punctul pe care l-a jucat la 40-30, a treia minge de set din acel game, a fost probabil execuția tehnică a meciului, un rever în lung de linie foarte dificil, executat superb, pe o minge foarte joasă, la capătul unui schimb disputat, în care a schimbat direcția. În punctul imediat următor, Anca a returnat violent în cross pentru a-și face rost de o minge de break, iar de acolo a intrat în zonă, jucând superb următoarele minute. Și-a ținut apoi serviciul pentru 6-5 și a ajuns la mingi de set consecutive pe serviciul chinezoaicei. Nu-i mai nimic de reproșat acolo, Zheng și-a ținut bine cumpătul și, deși sub presiune, și-a găsit de câteva ori, atât la cele trei mingi de set, cât și în tiebreak-ul care a urmat, cel mai bun tenis de care a fost în stare azi.
Dar sentimentul a fost că Qinwen s-a strecurat cu acel set, că a scăpat cu fața curată dintr-o situație complicată, și că la fel de bine l-ar fi meritat și Anca.
Românca a început cu o șansă de break și setul al doilea, nefructificată însă, iar de aici, cum se întâmplă în astfel de situații după ce șansele neconvertite se tot adună, meciul s-a îndepărtat un pic de ea, iar Zheng, mai experimentată, a știut cum să extragă maximul de valoare din fiecare game. Faptul că Anca a avut nevoie de un timeout medical pentru dureri în zona lombară n-a ajutat.
Scorul setului doi e un pic prea dur, dar la trasul liniei rămân atitudinea Ancăi, excelentă pe tot parcursul meciului, indiferent de scor, și calitatea jocului ei, (și) în contextul lipsei de experiență la acest nivel. E important de spus că acesta n-a fost unul din acele meciuri în care jucătoarea mai slab clasată se apropie de o surpriză pentru că favorita prinde o zi slabă și face niște greșeli. Anca a căutat tot timpul să dicteze în schimburi și să ia inițiativa. I-a lipsit foarte puțin pentru a câștiga acel prim set, și cine știe cum ar fi evoluat apoi lucrurile.
Să nu uităm, acesta a fost abia al treilea meci de main draw într-un Grand Slam pentru Anca, iar din astea trei, două au fost cu Coco Gauff și cu Qinwen Zheng, pe Court 1 la Wimbledon și pe Rod Laver Arena la Melbourne. Ambele, pe suprafețe pe care Anca nu e obișnuită. Experiența adunată în aceste prime două apariții în Slamuri e una valoroasă, dar Anca mai are foarte mult spațiu de creștere, pe măsură ce va continua să adune meciuri la acest nivel. Făcând zoom out, Anca e abia la începutul începutului. Și asta e o veste excelentă.
Un progres care a început să se contureze în 2023 și care a prins avânt în 2024, cu două titluri de WTA125 și cu un salt până aproape de Top 100, e acum confirmat pe una dintre cele mai mari scene din tenis. Anca a arătat ceea ce mulți dintre cei care o urmăresc de mult timp sau ceea ce spun cei care lucrează cu ea. Tot ce trebuie să facă de aici înainte este să continue să lucreze, să acumuleze, să o ia de la capăt, din nou și din nou, la antrenamente, la turnee, să adune noi experiențe și meciuri din care să învețe. Iar data viitoare, Qinwen sau alta ca ea s-ar putea să nu mai scape nevătămată.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română