Anca Todoni câștigă o porție serioasă de experiență la Wimbledon, după duelul cu Coco Gauff, aduce ceva diferit în tenisul feminin românesc

Anca Todoni s-a oprit în turul al doilea la Wimbledon, învinsă de favorita 2, Coco Gauff, scor 6-2, 6-1. La prima apariție pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam, Anca a avut șansa unei experiențe utile, un meci cu una dintre jucătoarele de top ale momentului.

Puțini s-ar fi gândit în urmă cu un an, sau chiar în urmă cu câteva luni, în februarie, de exemplu, că Anca Todoni va juca pe Court 1 la Wimbledon contra numărului 2 mondial. Dar lucrurile pot evolua foarte repede în tenis, iar Anca și-a primit în felul acesta o recompensă pentru munca de calitate din acești ultimi ani, un progres care a dus-o, treptat și organic, până pe una dintre scenele importante din tenisul profesionist.

Rezultatul în sine al meciului cu Gauff avea, firește, mai puțină importanță. Surprizele sunt mereu posibile în tenis, dar realist vorbind, era inoportună ideea de a plasa așteptări pe umerii Ancăi pentru acest meci, la această dată. Deși de aceeași vârstă, din aceeași generație, pe cele două le separă un munte de experiență. Gauff este, ce-i drept, un caz aparte, una dintre jucătoarele care au putut veni în tenisul mare de la o vârstă foarte fragedă, care a trecut deja prin durerile creșterii, prin hype-ul inițial al entuziasmului apariției ei și peste primele dezamăgiri. La 19 ani, ea a reușit deja să câștige un titlu de Grand Slam și să urce până aproape de vârful ierarhiei mondiale, de care o separă, totuși, un match-up momentan imposibil, în persoana Igăi Swiatek.

Dincolo, Anca e într-un traseu mai convențional; a debutat într-un turneu de nivel WTA250 abia în februarie, la Cluj, dar a progresat foarte mult în ultimele 12 luni, spre bucuria fanilor ei care i-au urmărit atent pașii încă de când era abia intrată în Top 1000. În 2023, în aproximativ aceeași perioadă, Todoni încă nu intrase în primele 700, dar a jucat apoi șase finale, câștigând patru dintre ele, încheind sezonul anterior cu un bilanț de 57-16.

La această ediție de Wimbledon, o audiență mult mai mare a putut vedea în premieră câteva dintre argumentele pe care se bazează cei care cred mult în Anca, argumente care îi fac pe oamenii care lucrează cu ea să fie optimiști în privința viitorului ei. Anca are arme importante, are și datele fizice, are mai tot pachetul de lovituri, în frunte cu serviciul și cu dreapta care-s genul de lovituri cu care poți clădi o carieră mare. Dincolo de teren, are o atitudine profesionistă, lucru apreciat nu doar de antrenorii ei de zi cu zi, ci și de Horia Tecău, de exemplu, căpitanul nejucător al echipei României de BJK Cup, care a apreciat felul în care Anca a învățat și a acumulat experiență din interacțiunile cu colegele ei mai experimentate, în cursul convocărilor ei de până acum.

Îi mai trebuie în continuare experiență, iar din perspectiva asta s-a simțit că meciul acesta cu Gauff a venit prea devreme; nu doar din emoțiile inerente debutului pe o arenă mare, vizibile în primele două game-uri, ci și în felul în care a jucat unele puncte, nereușind să găsească acel mix de agresivitate și de răbdare necesar contra unei oponente atât de versatilă în defensivă precum e Gauff. A compensat prin felul în care a luptat; de exemplu, acel hold pentru 1-2 în primul set, venit după multiple mingi de break salvate, într-un moment în care era necesar ca aerul să apară cât mai repede pe tabelă, ca să intre în meci. Însă faptul că meciul a venit un strop mai repede decât era, poate, preconizat, nu înseamnă că el nu e o experiență incredibil de valoroasă. Nu poți replica în niciun antrenament din lume ceea ce oferă un astfel de meci, de aceea Anca va pleca cu multă informație nouă și cu senzații necunoscute până acum din acest turneu pe care l-a început în calificări și l-a încheiat în runda a doua, contra numărului 2 mondial. Va pleca, de asemenea, și cu un nou career high, foarte aproape de o intrare în premieră în Top 100.

Traseul viitor al Ancăi va fi, firește, captivant de privit. Va fi o experiență relativ nouă și diferită și pentru fanii români, poate mai puțin obișnuiți cultural să aibă ca favorită o jucătoare big hitter, capabilă să lovească big & powerful și să genereze puncte foarte ușor. După toți anii alături de Simona, de exemplu, care le-a făcut zile amare atâtor jucătoare hiper agresive și le-a învins pe marea majoritate făcând, însă, o mare risipă de efort pentru asta, e foarte interesant și diferit să o vezi pe Anca încercând să lovească puternic prin defensiva lui Gauff, de exemplu, o jucătoare agilă, capabilă să se apere foarte bine și să contraatace virulent.

Dar, dincolo de asta, ar mai fi de notat că Anca nu doar are un alt gen de joc, ci și un alt gen de perspectivă, una fresh, no nonsense, care transmite încredere, calm și profesionalism.

E devreme și mai avem nevoie cu toții să adunăm informație în ce-o privește – în sensul de a o vedea la lucru, testată în diverse scenarii și situații de competiție, la bine și la rău – dar Anca (și, similar, colegele ei de generație) s-ar putea să fie o jucătoare pe care nu apasă mentalitățile și obstacolele de care s-au lovit și cu care s-au luptat din greu, cu câțiva ani înainte de ea, generațiile precedente de jucătoare din România. Și asta e o veste cum nu se poate mai bună.

Pentru că avem nevoie, așa cum am văzut și la naționala de fotbal, zilele acestea, sau cum vedem la David Popovici, de cât mai mulți sportivi care să lupte pentru noi toți, prin rezultatele și prin atitudinea lor pe teren – cu ideile limitative pe care le-am proiectat, indirect – prin educație, prin formare, prin discursul public – asupra lor.