Ana Bogdan: „Și eu am trecut prin depresie și anxietate în acest an”. Ana, lăudată de specialiști și de fani după tenisul senzațional jucat la Paris

Andrei Năstase | 5 iunie 2021

Ana Bogdan a fost apreciată în social media pentru evoluția din meciul cu Paula Badosa.

Roland Garros este oferit de

După evoluția ei grozavă din meciul pierdut cu Paula Badosa, unul dintre cele mai frumoase de la această ediție de Roland-Garros, Ana Bogdan a vorbit despre reacția ei din momentul în care a aflat că nu mai trebuie să joace în turul al doilea, dezvăluind că a avut și ea probleme cu anxietatea în acest sezon. Ana ar fi urmat să o întâlnească pe Naomi Osaka, dar în urma retragerii japonezei, românca a trecut direct în runda a treia.

Prin calitatea tenisului jucat în meciul de vineri seară cu Badosa, Ana a demonstrat că aparține la acest nivel și și-a câștigat o sumedenie de fani noi.

https://twitter.com/DaveAtleti/status/1400878879988985860?s=20

„A fost o surpriză mare pentru mine, pentru că eram foarte concentrată și pregătită pentru acel meci. A fost un pic dificil să am atâtea zile libere. Am încercat să-mi fac pregătirea și să rămân concentrată pentru următorul meci.

Pe de o parte, sigur că m-am bucurat să fiu în turul al treilea. Dar pe de altă parte, nu am fost bucuroasă când am văzut ce se întâmplă cu ea și ce a scris. Asta, pentru că și eu am trecut prin depresie și anxietate în acest an, la începutul lui”, a spus Ana Bogdan.

Cealaltă româncă de pe culoarul lui Naomi Osaka, Patricia Țig, a vorbit și ea în termeni empatici despre japoneză, în interviul pentru 30-0.

Ana a scris pe Instagram în martie că, după câteva săptămâni foarte dificile, are nevoie să-și dea puțin timp ca să-și regăsească energia potrivită. „Nu e mereu ușor să te aduni și să revii la ceea ce faci. Nu e mereu ușor să te simți motivat sau inspirat sau energizat. Uneori, trebuie să fii răbdător și să-ți dai timpul necesar ca să-ți regăsești elanul.

Cu toții trecem prin perioade în viața noastră când ne simțim nesiguri, slabi și neinspirați. E ceva natural. Așa că, în loc să mă critic, o să încep să accept cursul firesc al vieții, cu suișuri și coborâșuri, și să-mi dau timp să rezolv lucrurile. Succesul nu este întotdeauna despre lucrurile mari, e adesea despre cum îți gestionezi resursele și așteptările ca să poți merge înainte. Și asta voi face. Voi merge înainte, ca întotdeauna. Dar întâi de toate, o să îmi ofer ceva timp”.

După o lună de pauză, Ana s-a întors cu sfertul de finală de la Istanbul. Apoi, în ciuda înfrângerilor de la Madrid și Parma, a adus un nivel excelent la Roland-Garros.

Ea va ocupa un loc în jurul poziției 90 în clasamentul WTA la finalul Roland-Garros.


Prezența 30-0 la Roland Garros este susținută de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi