Ana Bogdan salvează două mingi de meci, dar cedează în primul tur la Roland-Garros cu Osorio Serrano
Treizecizero | 29 mai 2023Ana a revenit de la 1-5 în setul decisiv, a salvat două mingi de meci la 4-5, dar comeback-ul ei a fost frânat până la urmă de columbiancă.
Ana Bogdan, a doua româncă intrată în concurs pe tabloul principal de la Roland-Garros 2023, a fost învinsă în primul tur de Maria Camilla Osorio Serrano, 3-6, 6-3, 7-5, în două ore și nouă minute.
Inițial, Ana trebuia să joace cu Caty McNally, dar americanca s-a retras, lăsând astfel locul lui Osorio Serrano, un lucky-loser. Iar columbianca a profitat de șansa neașteptată oferită, reușind să întoarcă meciul cu Ana după pierderea primului set.
Ana a revenit de la 1-5 în setul decisiv, a salvat două mingi de meci la 4-5, dar comeback-ul ei a fost frânat până la urmă de jucătoarea sud-americană, care a avut mintea limpede a treia oară când a servit pentru meci, punând capăt confruntării cu un game de serviciu solid și încheiat cu o scurtă câștigătoare.
A fost una din armele Mariei în acest meci pe care Ana l-a început, altminteri, mai bine. Românca a arătat în prima parte a meciului că e jucătoarea mai experimentată, gestionând foarte bine scorul și dinamica unui prim set în care a făcut un break în cel mai potrivit moment și l-a consolidat apoi cu ușurință.
A fost cea mai bună perioadă din meci a Anei. Un as pentru 4-3, un lob și un retur direct câștigător care i-au adus break-ul de 5-3 și un serviciu excelent pentru 6-3; doar câteva din secvențele care au indicat spre diferența de calitate și clasament dintre cele două. Setul întâi a părut o rutină.
Dar duelul a început curând să arate precum genul de meci pe care, dacă nu te îngrijești să-l închizi cât mai repede, să retezi orice urmă de suspans, riscă să se întoarcă împotriva ta.
Setul al doilea, startul lui cel puțin, a părut o bună oportunitate pentru Ana să-și construiască un avans din timp și să o țină la distanță pe tânăra columbiancă. Să omoare meciul, cu alte cuvinte. Dar Ana a dat înapoi break-ul făcut din primul game, Osorio a început să schimbe lucruri, să înalțe răbdătoare cât mai multe mingi, să-i taie ritmul Anei și să joace cu scurte, iar dinamica meciului s-a modificat, treptat. Românca a avut câteva alegeri neinspirate în schimburi, a pierdut din ritm de pe baseline, iar eficiența ei pe serviciu a scăzut considerabil. Ana a avut o ultimă oportunitate să relanseze setul la 5-3 pentru Osorio, când a avut două mingi de break, dar în poate cel mai important moment al setului, columbianca a găsit patru puncte la rând în care a jucat agresiv și inspirat, luând astfel setul.
Ceva s-a rupt la Ana din acel moment, iar limbajul corpului a fost unul negativ în prima parte a decisivului, în care Osorio a făcut break, apoi, nu fără ceva chinuri, a reușit să-l dubleze la a cincea șansă de break de care a beneficiat în game-ul de la 3-1, distanțându-se ulterior la 5-1.
Dar Ana e o luptătoare și, cum a arătat în atâtea alte ocazii, ceva se activează în ea când e condusă la o astfel de diferență în setul decisiv. Tot ce-a avut nevoie a fost de un hold, iar apoi Osorio a ajutat-o un pic la 5-2, când a servit ezitant pentru meci. Ana a strâns rândurile și a crescut agresivitatea, găsind iar loviturile direct câștigătoare cu care să treacă prin defensiva răbdătoare a Mariei. S-a ajuns la 5-4, când lipsa de experiență a lui Osorio a fost evidentă în nehotărârea despre cum să joace punctele, la așteptare sau agresiv, dar și în felul în care a gestionat cele două mingi de meci, un rever lung de linie nepotrivit și un forehand mult în out. În ciuda unei căzături, Ana a făcut break-ul și a egalat, și un alt comeback spectaculos era în cărți.
Procentual însă, reușitele ei au fost, totuși, puține în ultima vreme când a fost angrenată în astfel de reveniri și meciuri thriller, și poate și asta a contat un pic, într-un colț al minții. Un comeback e greu, până la urmă, de dus la capăt, iar la 5-5 Ana n-a mai găsit deloc prospețime și inspirație ca să-și țină serviciul, iar Osorio a profitat de asta cu un alt break. La a treia încercare de a închide meciul pe propriu serviciu, columbianca a fost fără greșeală, prelungindu-și cu cel puțin un tur șederea la Paris.
Un meci pe care Ana putea să-l câștige chiar și așa, fără să atingă tenisul ei cel mai bun, cu tot cu căderea substanțială de formă din setul al treilea. Statisticile sunt oarecum amestecate și tind să arate același lucru. Osorio a avut 37-41 raportul lovituri direct câștigătoare/erori neforțate. Cel al Anei a fost 24/33. Columbianca a câștigat 17/22 puncte la fileu (vs 8/22). Dar Ana a stat mai bine la eficiența pe primul serviciu și pe punctele câștigate pe retur. A avut și o conversie ceva mai bună pe mingile de break. Iar, la trasul liniei, Osorio a câștigat cu doar cinci puncte mai mult. Dar le-a câștigat pe cele mai importante, la final, când Ana n-a mai găsit în interior convingere sau energie pentru încă un efort, pentru încă o revenire.
A treia româncă de pe tabloul de simplu, Sorana Cîrstea, intră în turneu marți, când o întâlnește pe Jasmine Paolini. Irina Begu e deja în turul al doilea, după victoria de duminică.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română