Ana Bogdan rămâne o nucă tare pentru Svitolina, dar cedează de data asta în fața ucrainencei, în turul trei la Roland-Garros

Radu Marina | 1 iunie 2024

Senzația generală a fost că Ana are tot ce trebuie pentru a o răni pe Svitolina, a și făcut asta în repetate rânduri, doar că nu a putut executa ca la carte.

Ana Bogdan a fost învinsă în două seturi de Elina Svitolina în turul trei la Roland Garros, într-un meci întârziat și, apoi, întrerupt de ploaie. Svitolina s-a impus 7-5, 6-2, asigurându-și astfel un loc în optimile de la Paris pentru al doilea an consecutiv. Ucraineanca a reușit, în același timp, și o mică revanșă pentru înfrângerea suferită în fața Anei, în aprilie, în cadrul BJK Cup.

Spre deosebire de meciul din aprilie, încheiat în trei seturi, această partidă a fost controlată în mare parte de Svitolina. De la începutul meciului și până la final, Ana a fost cea care a trebuit să vină din urmă, fără să reușească să intre în control. A păstrat aproape, a întors de la 3-5 la 5-5 în primul set, dar nu a putut concretiza niciuna din șansele apărute. Svitolina nu a excelat, e destul de limpede că nu îi convine acest stil al Anei, în care e plimbată pe tot terenul și trebuie să lovească din deplasare, dar Bogdan nu a putut să intre cu adevărat în meci nici când a revenit de la 3-5, nici în setul doi, pe care l-a început cu break.

Senzația generală a fost că Ana are tot ce trebuie pentru a o răni pe Svitolina, a și făcut asta în repetate rânduri: a jucat inteligent, s-a folosit de unghiuri scurte, a creat des acel V, cu lovituri grele stânga-dreapta (adică exact ce urăște cel mai tare Svitolina), doar că jocul ei nu a fost suficient de consistent azi. A știut ce trebuie să joace, dar nu a putut executa ca la carte planul – iar o jucătoare ca Svitolina nu iartă astfel de scăpări.

Totuși, deși pare o înfrângere rapidă și scurtă, meciul a fost mai echilibrat decât o arată scorul. Iar dacă Ana ar fi reușit să lege pentru mai mult timp loviturile într-un anumit moment din joc, dinamica s-ar fi schimbat rapid, exact cum s-a întâmplat și în meciul anterior cu Svitolina.

În ciuda înfrângerii, care e, până la urmă, în fața unei jucătoare mai bine clasate, acest tur trei valorează destul de mult pentru Ana, care venea la Paris după o serie de înfrângeri frustrante și n-a avut cea mai ușoară bucată de sezon de la finala făcută la Transylvania Open în februarie.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi