Ana Bogdan: prima finală WTA a carierei!

Treizecizero | 30 iulie 2022

Ana Bogdan a reușit cea mai importantă performanță a carierei de până acum: calificarea în prima finală WTA a carierei.


Ana Bogdan a reușit cea mai importantă performanță a ei de până acum: calificarea în prima finală WTA a carierei.

Ana s-a calificat în finala turneului de la Varșovia, după victoria cu Kateryna Baindl, scor 7-5, 7-5, în peste două ore de joc.

Într-un meci cu câte șase break-uri de fiecare parte, Ana a fost mai eficientă pe serviciu și mult mai bună pe retur, reușind de fiecare dată să facă break-ul decisiv chiar înainte de a se ajunge în tiebreak. În setul secund, Ana a servit cu succes la 4-5 pentru a rămâne în set.

Este continuarea unei săptămâni excelente pentru Ana, care a fost într-o formă impresionantă la Varșovia, ajungând în semifinale fără să piardă set. Ea a învins-o pe Nuria Parrizas-Diaz în primul tur (6-4, 7-6), a trecut apoi clar de Katerina Siniakova (6-0, 6-4) și a cedat doar două game-uri în sfertul cu Laura Pigossi (6-1, 6-1). La rândul ei, ucraineanca venise din calificări și reușise o victorie solidă în sferturi, eliminând-o pe Petra Martic.

În finală, Ana o va întâlni pe Caroline Garcia, care a învins-o clar în semifinale pe Jasmine Paolini (6-1, 6-2). Garcia, într-un reviriment notabil în ultimele săptămâni, a reușit surpriza acestei săptămâni la Varșovia, eliminând-o pe liderul mondial Iga Swiatek în sferturi. Va fi prima întâlnire a Anei cu Caroline.

E un rezultat pe care Ana îl aștepta de foarte mult timp, dar pentru care nu a găsit în trecut combinația câștigătoare. De fiecare dată când a fost aproape, fie de o finală, fie de o victorie importantă într-un meci mare, Anei i-a lipsit ceva, suferind eșecuri dureroase în meciuri precum cele cu Badosa sau Azarenka de la Roland-Garros, cu Kvitova de la Wimbledon sau cu Rebeka Masarova, la US Open, cel mai lung meci din istoria acestui turneu.

Dar momentul pe care jucătoarea îl trăiește azi a fost anunțat (și) de determinarea arătată de Ana recent, după eliminarea de la Wimbledon. Când, într-un interviu pentru 30-0, ea a vorbit despre cum va continua să încerce până va reuși să-și atingă obiectivele.

La un moment dat tot îți vine vremea, îți vine momentul. Trebuie să stai acolo, că tenisul nu-ți dă ție când vrei tu, așa, eu mă duc la turneul ăsta, gata, e al meu. Nu, trebuie să stai acolo. Și la un moment dat ți se leagă lucrurile. Și când ți se leagă, ai altă încredere. Le simți altfel.

M-am săturat efectiv să pierd meciurile astea. Dar poate că încă n-am găsit soluția. Poate că mai am ceva de învățat. Și trebuie să mă dau cu capul de peretele ăla până când reușesc să-l sparg.”, spunea Ana, care a mai vorbit în mai multe ocazii despre cât de mult își dorește să joace o finală WTA.

Deși turneul acesta nu e este continuatorul direct al fostului Warsaw Open, capitala Poloniei rămâne un loc fericit pentru tenisul românesc. Aici a câștigat Alexandra Dulgheru în doi ani consecutivi, în 2009 și 2010, un turneu care făcea parte din categoria Premier.

Pe 108 în clasamentul mondial la startul acestei săptămâni, Ana va urca până pe locul 75 cu punctele asigurate de această finală. Dacă va reuși titlul, ar urca până pe 67.

https://twitter.com/WTA/status/1553327545541529601?s=20&t=8bBwPbqaZ8XiAJgWVYbylw

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi