Ana Bogdan câștigă un meci superb cu Jaqueline Cristian, se califică în finala Transylvania Open!
Treizecizero | 10 februarie 2024Pentru a doua oară în două zile, Ana câștigă un duel de trei seturi de o calitate ridicată și de o intensitate aparte. Cumulat, cele două meciuri cumulează șase ore și jumătate.
Ana Bogdan câștigă semifinala românească cu Jaqueline Cristian, se califică în finala Transylvania Open! A fost 6-3, 3-6, 6-4 pentru Ana, care revine într-o finală WTA după o pauză de aproape doi ani (Varșovia 2022).
Dincolo, Jaqueline căuta prima ei finală WTA după o pauză de trei ani: precedenta a fost la turneul de la Linz, în 2021.
Unele victorii, precum cea obținută de Ana în sferturile de finală, pot revitaliza mai mult decât am crede o jucătoare. De fapt, una dintre întrebările premergătoare semifinalei românești de la Cluj a fost tocmai asta: cât de bine s-a putut recupera Ana. Poate că în plan fizic ea nu a mai avut atât de multe resurse de energie, dar încrederea care vine la pachet după o asemenea victorie poate compensa eventualele minusuri fizice. Încrederea nu poate fi cumpărată sau simulată, în schimb, e generată de o victorie precum cea cu Rus. Știi că ai fost cu spatele la zid și ai găsit o cale; te simți, probabil, indestructibil. În plus, amintirea ultimului meci e recentă și te poți agăța (și) de asta. Iar mintea poate păcăli, de multe ori, corpul.
Așa că, pentru a doua oară în două zile, Ana câștigă un duel de trei seturi de o calitate ridicată și de o intensitate aparte. Cumulat, cele două meciuri cumulează șase ore și jumătate.
***
Atât pentru Ana Bogdan (31 de ani), cât și pentru Jaqueline Cristian (25 de ani) această întâlnire a avut o miză aparte. În primul rând, pentru că ambele urmăreau de ceva vreme o nouă finală WTA; apoi, pentru că finala aceasta este tocmai la turneul de la Cluj, cu care ambele au o relație specială; în fine, pentru că parcursul bun de la Transylvania Open le poate da ambelor jucătoare un plus de încredere în acest start de sezon. Pentru că ambele au arătat foarte, foarte bine aici.
Jaqueline nu pierduse niciun set în drumul ei către semifinalele TO, ea fiind expeditivă în precedentele meciuri din BT Arena. Dincolo, Ana Bogdan a ajuns la această semifinală la nici 24 de ore de la meciul maraton (trei ore și jumătate de tenis grozav) cu Arantxa Rus, un meci în care a părut că a dat tot ce a avut de dat.
Primele două seturi au fost, cu adevărat în oglindă nu doar prin prisma scorului, cât și prin realitatea de pe teren. În primul, Ana a fost jucătoarea mai stabilă la jocul de pe linia de fund, a greșit mai puțin și a fost foarte atentă să profite de toate micile oportunități apărute. Fereastra pentru ea a apărut în game-ul cinci, când a făcut break-ul; unul care avea să fie suficient pentru a câștigat setul, în condițiile în care serviciul ei a fost la cote înalte (procentaj de 65% la punctele câștigate cu primul serviciu și 69% cu al doilea serviciu).
Setul doi a fost despre Jaqueline, care a profitat de pasivitate arătată de Bogdan în debutul setului și a pus piciorul în prag rapid: a făcut devreme break-ul și nu a mai putut fi prinsă din urmă, luând un avans imposibil de recuperat de Ana. Jaqueline a urcat, în decurs de câteva minute la 5-0. Asta pe fondul jocului foarte solid al lui Jaq, care a știut să lovească nu doar apăsat, dar și variat, ea apelând constant la scurte inspirate. Deși Ana a încercat o mică revenire, diferența a fost prea mare pentru a mai fi recuperată.
Ajunse în decisiv, ambele jucătoare au fost extrem de apropiate ca nivel și a părut că sunt greu de despărțit. Un factor important pentru Bogdan în acest meci, dar în special în setul decisiv, a fost serviciul: și-a putut face cu ușurința serviciul, nu a fost amenințată constant și asta i-a permis să rămână mereu în față și să preseze la retur.
În cele din urmă, echilibrul s-a rupt la 4-3 când Ana a izbutit break-ul și a servit pentru victorie. Deși Jaqueline și-a luat serviciul înapoi și a revenit în meci, la 5-4 nu a mai putut schimba soarta partidei: câteva mici erori, câteva puncte bine jucate de Bogdan și victoria avea să fie a Anei.
Ana: „Jaq a jucat un meci incredibil”
„Sunt mai mult decât fericită, vreau să o felicit pe Jaqueline, a jucat un meci incredibil, amândouă am avut un nivel ridicat. Joacă tot mai bine și are un viitor minunat, îi urez succes. Am încercat să lupt pentru fiecare punct, știam că servește bine, că e o jucătoare foarte puternică, mi-am zis să lupt până la final. Am avut multă energie și adrenalină, mulțumită vouă”, a spus Ana, care a vorbit apoi despre cum e să joci un astfel de meci contra unei alte românce:
„E foarte dificil, pentru că avem foarte multe amintiri împreună, multe momente petrecute împreună, multe antrenamente, nu e ușor când joci împotriva unei românce, dar știu că atunci când ies pe teren trebuie să las asta deoparte deși nu e ușor, și să mă focusez pe ce am de făcut. Dar când se termină meciul revenim la ceea ce era înainte.”
Despre finală? „Toate meciurile pe care le-am jucat aici au fost la un nivel foarte ridicat, mă aștept în continuare să fie un meci foarte disputat, dar acum îmi doresc să mă odihnesc, să mă recuperez și mâine să vin cu același entuziasm și cu aceeași pasiune cu care joc de fiecare dată pe acest teren.”
Pentru titlul Transylvania Open, Ana Bogdan va juca duminică cu câștigătoarea dintre Harriet Dart și Karolina Pliskova.
Foto: Transylvania Open
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română