Ana Bogdan câștigă al doilea titlu consecutiv la Iași, o învinge pe Irina Begu în finală
Treizecizero | 23 iulie 2023Ana Bogdan și-a apărat titlul la turneul WTA 125k de la Iași, câștigând BCR Iași Open pentru al doilea an consecutiv.
Este al doilea titlu WTA 125k din cariera Anei, după cel cucerit anul trecut tot la Iași.
Ana Bogdan și-a apărat titlul la turneul WTA 125k de la Iași, câștigând BCR Iași Open pentru al doilea an consecutiv, după victoria în finală cu Irina Begu, scor 6-2, 6-3.
În finala de dublu, Irina Bara și Monica Niculescu au cedat, 6-4, 6-4, în duelul cu perechea slovenă Erjavec/Jakupovic.
Într-un duel încheiat într-o oră și 23 de minute, Ana a fost jucătoarea mai energică și mai agresivă, reușind să facă break devreme în ambele seturi și să-și apere avantajul.
Ana a dominat la adăpostul unui procentaj excelent pe primul serviciu, pe care a câștigat 70 la sută din puncte, în vreme ce Irina a avut o zi nefastă la acest capitol, suferind pe primul serviciu, pe care a câștigat doar 38 la sută. Irina a oferit astfel opt oportunități de break, din care n-a putut salva decât două.
Ana a dictat și a provocat daune cu reverul și a arătat siguranță și inspirație în selecția loviturilor, sigură pe ce are de făcut. A fost jucătoarea cu mai multă inițiativă, dar a știut și să se apere în câteva puncte în setul secund, când Irina a încercat să forțeze un rebreak.
Dincolo, Irina a încercat să mute duelurile mai mult pe forehand și să deranjeze cu varietatea ei, dar n-a reușit să-și găsească ritmul și să preia controlul în schimburi, suferind poate după efortul mare depus în meciurile precedente, în care a avut de muncit serios pentru a depăși jucătoare precum Teichmann și Zidansek, dueluri în care a revenit de fiecare dată de la set și break.
E a doua victorie pentru Ana din tot atâtea întâlniri cu Irina în circuit, după cea de la Parma, din 2022.
În drumul spre titlu, Ana le-a învins pe Palicova, Perrin, Waltert, Șerban și pe Irina, în finală.
Ana Bogdan urcă pe locul 39 cu acest succes, un nou career high pentru ea, depășind-o chiar pe Irina, care trece pe locul 41 de săptămâna viitoare.
Este al doilea titlu WTA 125k din cariera Anei, după cel cucerit anul trecut tot la Iași.
BCR Iași Open a adunat pe tabloul principal nouă românce. Ilinca Amariei, Oana Gavrilă, Miriam Bulgaru, Irina Bara și Gabriela Ruse au fost învinse în primul tur, în vreme ce Andreea Prisăcariu și Anca Todoni au cedat în turul al doilea, la oponente valoroase (Zidansek, respectiv Teichmann). Opt românce au avut șansa de a lua startul în calificări.
Ana către Irina: „Datorită ție am luptat așa azi”
Într-o ceremonie de premiere încărcată de emoții, ambele finaliste și-au stăpânit cu mare dificultate lacrimile, de înțeles în contextul unei finale în România, între două românce.
„Aș vrea să-i mulțumesc lui Victor, știu că nu e ușor de lucrat cu mine”, a spus Irina, cea mai titrată jucătoare dintre cele prezente în cele două ediții de BCR Iași Open felicitând-o pe Ana și mulțumind pentru invitație, apoi fanilor, organizatorilor, sponsorilor și publicului prezent.
„Felicitări, Ana, pentru acest turneu, felicitări pentru ultima perioadă în care ai jucat extraordinar de bine. Felicitări echipei, faceți o treabă foarte bună și îți urez mult succes în acest an și în anii care vin”, a spus Irina.
La rândul ei, Ana a spus că și-a dorit enorm să repete triumful de anul trecut.
„Încă nu realizez ce s-a întâmplat, încă visez, pentru că am visat foarte mult la acest moment și mi-am dorit foarte mult să țin din nou acest trofeu în brațe.
Trofeul acesta simbolizează puterea mea interioară de a lupta mereu. Cu toții ducem lupte pe care puțini alți oameni le știu. Fiecare dintre noi are această putere, pe care toți trebuie să o scoatem la suprafață și să luptăm să ne îndeplinim visurile.”
Ana i-a mulțumit și Irinei pentru inspirație: „Datorită ție am luptat azi, am fost mai bună, am înceercat să-mi ridic nivelul. Îți mulțumesc din suflet! Cel mai greu din viață e atunci când trebuie să jucăm una împotriva celeilalte.”
Foto: BCR Iasi Open
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română