Amanda Anisimova: „Simona e o jucătoare extraordinară. Finala ei cu Serena a fost magică”

Adrian Țoca | 4 iulie 2022

„E o jucătoare extraordinară. Luptă întotdeauna până la sfârșit. Acela a fost un turneu foarte special pentru ea și cred că a reușit o performanță impresionantă.”

Wimbledon este oferit pe 30-0 de

După o nouă victorie în minimum de seturi, Simona Halep se pregătește acum de un sfert de finală de foc cu Amanda Anisimova, meci programat miercuri.

Celălalt sfert de pe această parte de tablou e cel dintre Elena Rybakina și Ajla Tomljanovic. Australianca e în sferturi pentru al doilea an la rând, în vreme ce Rybakina face, pe sub radar, un turneu foarte bun.

Sunt, așadar, doar big hittere în preajma Simonei. E drept, unele pe care românca le cunoaște foarte bine. Contra celor trei, Simo are un bilanț adunat de 9-2. Cea mai recentă dintre aceste victorii a venit chiar cu adversara de miercuri, la Bad Homburg, înainte de Wimbledon. Tot cu ea a venit însă și una dintre cele două înfrângeri, la Roland-Garros 2019.

Dacă Simona Halep spune că meciul de la Bad Homburg nu va avea vreo relevanță în contextul celui de miercuri, Anisimova are o părere relativ similară.

„Doar ce am jucat cu ea. E amuzant, cred că-s cunoscută pentru tablourile grele cu care mă aleg. Nu, glumesc.

Cu Simona e foarte greu să joci pe iarbă, cu siguranță. Săptămâna trecută a jucat foarte bine. A fost greu pentru mine, mai ales că m-am resimțit un pic și la încheietură și nu am jucat chiar la capacitatea mea totală. Dar știu că urmează un meci foarte dificil acum. Însă îl aștept. Sunt sigură că ambele vom lupta cum se cuvine”.

Întrebată ce-și amintește despre finala Simonei cu Serena din 2019, Anisimova, care-i ultima americancă rămasă în turneu și va juca prima oară în sferturi la Wimbledon, a spus:

„Cred că nimeni nu s-a așteptat s-o bată pe Serena atunci. Așa că a fost un moment magic pentru ea. E o jucătoare extraordinară. Luptă întotdeauna până la sfârșit. Acela a fost un turneu foarte special pentru ea și cred că a reușit o performanță impresionantă. M-am bucurat să mă uit la acel meci și sunt sigură că e o jucătoare cu care e foarte greu să joci pe iarbă”.

*

Abonează-te aici gratuit la noul nostru newsletter de sport – pentru comentarii și idei despre momentele relevante din sport și despre personajele care contează cu adevărat! De până la 4 ori pe săptămână, ATLT la 8 dimineața, la cafea

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi