Am pierdut o bătălie, dar nu războiul. Trei idei după semifinala Franța – România

1. Nu știu alții cum sunt, dar mie mi-au plăcut la nebunie aceste două zile și n-o să las rezultatul să mi le strice. A fost o luptă pe viață și pe moarte, nimeni nu s-a dat în lături de la nimic și din punctul meu de vedere, toată lumea care a intrat pe teren a dat tot ce-a putut la momentul ăla. Cum, și Miki? Da, și ea. Și Irina, și Moni, și Simona, și nu în ultimul rând, suporterii. Weekendul ăsta fost un spectacol, o nebunie, o sursă de efervescență, trepidație și solidaritate cum nu prea găsești pe toate drumurile în țărișoara noastră. Deci să primim, să semnăm, și să mergem veseli la culcare, că ne așteaptă o săptămână nouă. Mă rog, nu înainte de a termina articolașul ăsta.

Da, am pierdut, dar am pierdut după niște meciuri titanice – toate cele trei de azi au avut nevoie de decisiv. Simona a stat cinci ore și ceva azi pe teren și ieri alte două, și-a luat o căzătură și s-a lovit la șold la sfârșitul setului unu cu Garcia, Irina și-a scrântit glezna în meciul ei de simplu, suporterii au răgușit, iar noi am epuizat toate epitetele pământului din fața televizoarelor.

2. Totuși, întrebarea care se pune după fiecare înfrângere este: ”Se putea face mai mult?” Hai s-o punem și să ne-o luăm de pe inimă. Nu-mi place să am prea multe certitudini în general în viață – devii suspect și enervant – dar la felul cum a jucat Garcia azi cu Simona, am certitudinea că oricine ar fi intrat cu ea ieri ar fi pierdut: putea Segărceanu să se nominalizeze pe sine însuși în tandem cu Cosac și cu Țiriac pe post de sfătuitor, indiferent ce ar fi ales cred că scorul după prima zi n-avea cum să fie altul decât 1-1.

Spuneam ieri că întâlnirea va fi decisă de meciul dintre jucătoarele nr. 2, și așa a și fost. Parmentier a fost cheia silențioasă a acestei semifinale, pentru că a făcut posibilă victoria semnată Garcia și Mladenovic la dublu. Parmentier nu-i o jucătoare pe care s-o urmăresc în mod special – dar azi am fost surprinsă de cât de bine a jucat, mult mai bine decât îmi aduceam eu aminte că e capabilă. E drept, zgura e suprafața ei preferată, e clasată aproape de top 50 și pare genul care se însuflețește când joacă pentru țară și popor. După ce Mihaela a pierdut de ieri și mulți fani indignați i-au cerut capul, Segărceanu a riscat și a introdus-o pe Irina la simplu. A fost o alegere legitimă: Begu a luptat și s-a ținut de Parmentier o vreme, dar diferența a făcut-o până la urmă rezistența fizică. Bandajată la genunchiul drept cu care a tot avut probleme, Irina n-a mai făcut față în decisiv, spre sfârșitul căruia s-a și accidentat la gleznă.

Acum, fanii indignați îi reproșează că introducând-o azi la simplu, Segărceanu i-a anulat Irinei participarea la meciul de dublu. Asta stă în picioare doar dacă cineva poate garanta în vreun fel că Irina+Monica ar fi jucat mai bine decât Simona+Monica. Practic, Segărceanu avea de ales pentru partenera lui Moni între o jucătoare vulnerabilă fizic (Irina), una cu moralul scăzut (Miki), una care avea să fie obosită (Simona) și una cu care Moni n-a mai făcut pereche de nu știu când (Raluca).

Francezii aveau și ei o echipă șubrezită: în afară de Garcia, care a fost de neclintit, Mladenovic și Cornet aveau fiecare probleme fizice sau de formă. Însă Parmentier a fost asul lor din mânecă, cum n-au reușit nici Miki nici Irina să fie pentru noi. Asta e, pierzi, câștigi, jucător te numești. Fed Cup nu e un univers paralel care anulează miraculos problemele: jucătoarele vin din circuit cu niveluri diferite de formă și încredere, probleme fizice, compatibilitate diferită cu suprafața sau stilul de joc al adversarelor și colegelor. Segărceanu nu poate decât să lucreze cu ce are la îndemână, și poate încă învață și el aspectele tactice ale poziției de antrenor de Fed Cup. Poate data viitoare va avea opțiuni mai full-option, poate va nimeri mai bine combinațiile de n luate câte k și nu ne va mai da cu virgulă.

3. Pentru că va exista o dată viitoare, asta e tot ce contează. Tenisul e ciclic, șansele se prezintă periodic celor care se află deja în conversație pe palierul potrivit. Iar România este pe palierul potrivit în Fed Cup, cel din care se selectează campioana. De aceea e important să ne comportăm ca niște campioni chiar și când pierdem. Să recunoaștem meritele adversarelor, dar și ale noastre, căci sunt destule. Aceste zile au avut niște meciuri incredibile, și la simplu și la dublu, și vom vorbi pe larg despre ce înseamnă ele pentru sezonul de zgură al Simonei. Felicit, deci, finalistele, Franța și Australia (care a dat și ea niște bătălii crâncene pentru a trece de Belarus) încurajez semifinalistele și vă spun noapte bună.