Althea Gibson, sportiva care a dărâmat barierele prejudecăților și a pavat drumul femeilor de culoare în sport
Radu Marina | 8 martie 2020„Mulți dintre noi, cei care visăm să fim primii în domeniile noastre, nu realizăm cu adevărat cât de mult trebuie să muncești ca să stai în top”, spunea Althea Gibson.
Pentru ea, nu a fost de muncit doar pe teren, ci și în afara lui, ca să schimbe prejudecățile. Tenisul feminin, așa cum e el azi, îi datorează multe și ei.
Althea Gibson a fost prima jucătoare de tenis afro-americană care a câștigat un titlu de Grand Slam în 1951, la Roland Garros; prima jucătoare de culoare care a fost lider mondial, respectiv prima jucătoare de culoare care a putut fi prezentă la Wimbledon, turneu pe care avea să-l câștige de două ori, în 1957 și 1958.
Înainte de Venus și de Serena Williams să fie posibile, înainte ca Billie Jean King să pună bazele circuitului feminin și să facă posibil ceea ce vedem azi, înainte de toate astea a fost Althea Gibson.
Într-o perioadă în care rasismul și prejudecățile erau larg răspândite atât în sport, cât mai ales în întreaga în societate, Althea Gibson a fost prima sportivă care a rupt bariera de culoare în tenis și a pavat drumul altor jucători afro-americani și nu numai. A primit recunoaștere târziu, dar impactul pe care ea l-a avut asupra sportului la nivel general, asupra sportivilor de culoare și mai ales asupra modului în care sportivii de culoare sunt priviți a fost unul imens. Arthur Ashe, Zina Garrison, Venus Williams, Serena Williams sau alți sportivi de culoare din întreaga lume i-au urmat calea, pe drumul pe care ea l-a creat în urmă cu ani de zile.
În ciuda unei cariere remarcabile, nimic n-a venit ușor pentru ea. Și nici viața ei n-a fost una ușoară. Nici înainte să înceapă să joace tenis, nici în timp ce a jucat tenis și nici după retragere. Motivul? Culoarea pielii. Pentru că a fost o sportivă de culoare i s-a interzis, o vreme, să joace la majoritatea turneelor de tenis americane, s-a confruntat cu prejudecăților oamenilor (“Învinge-o pe negresă! Învinge-o pe negresă!”, îi strigau oamenii din public adversarei sale, la primul meci jucat la US Open) și, deși cu rezultate formidabile, a avut mari probleme financiare, pentru că nimeni nu a dorit să se asocieze cu o persoană de culoare. A trăit în sărăcie mult timp după retragerea din tenis.
A fost prima jucătoare afro-americană câștigătoare a unui Grand Slam, dar drumul către această realizare a fost marcat de numeroase abuzuri. Ea și-a descris perioada copilăriei ca pe un „street fighting”. Din cauza violenței tatălui său, după ce a renunțat la școală la vârsta de 13 ani, a petrecut mult timp la un adăpost pentru copii abuzați. Viața acolo a înrăit-o, a făcut-o mai dură și mulți spuneau că va avea probleme în „a-și găsi drumul”.
Dar de aici și până a-și descoperi identitatea a fost doar un singur pas. Când a descoperit că are un talent pentru sport – întâi box, pe care l-a învățat de la tatăl sau, apoi baschet și paddle, viața ei a luat o altă întorsătură. În 1939 a câștigat un turneu de fete la paddle, iar asta i-a adus o finanțare gratuită din partea unui club de tenis din Harlem, cartierul în care ea a locuit, un loc simbolic al afro-americanilor în anii `30.
La început, Gibson nu era tocmai încântată de tenis, sport pe care-l considera un „sport al oamenilor slabi”. Viața trăită a transformat-o într-o persoană foarte rebelă și dură, cu ea și cu ceilalți. „Ori de câte ori pierdeam un meci, îmi doream să mă lupt cu jucătorul din fața mea” sau „Nu voiam să-mi demonstrez mie nimic. Eu voiam să le demonstrez totul adversarilor mei”, spunea ea la începutul carierei ei.
Treptat însă, Althea a început să iubească tenisul. Și să câștige. Avea să triumfe la prima ei apariție într-un turneu organizat de Asociația Americană de Tenis, o organizație de tenis a afro-americanilor. Ulterior, într-un timp relativ scurt, a câștigat alte 10 turnee de acest fel. Impresionant, dar nu suficient.
Deși și-a câștigat o reputație de jucătoare importantă prin aceste rezultate, Altheei îi era, în mod indirect, interzisă participarea la US Open. Pentru a participa la US Open era nevoie de un anumit clasament, ceea ce în cazul ei nu se putea, în condițiile în care majoritatea turneelor erau organizate doar pentru albi, iar celor de culoare li se interzicea accesul. Chiar dacă regulile Federației Americane de Tenis (USTA) interziceau în mod oficial discriminarea rasială sau etnică, Gibson nu-și putea câștiga în vreun fel locul pe tabloul de la US Open, turneele la care ea putea participa fiind limitate – participa doar la turneele pentru jucătorii de culoare.
Această situație n-a rămas fără răspuns. Pe 1 iulie 1950, Alice Marble, o jucătoare retrasă la acea vreme, a publicat un eseu în revista americană de tenis în care atrăgea atenția cu privire la acest caz. „Dacă tenisul este un joc pentru doamne și domni, e timpul să acționăm mai mult ca niște oameni blânzi și mai puțini ca niște ipocriți. Dacă Althea Gibson reprezintă într-adevăr o provocare pentru cultura actuală a femeilor jucătoare, atunci trebuie să înfruntăm această situație”, spunea Marble, care a conchis într-un mod dur, afirmând că dacă nu i se va oferi oportunitatea lui Gibson de a juca, atunci ar fi rușinată de tot ce reprezintă tenisul, sportul căruia ea i-a dedicat cea mai mare parte a vieții ei.
Presiunea pusă de Marble și acțiunile ei au avut un ecou rapid, iar Althea Gibson avea să primească o invitație la US Open, debutând la Forest Hills chiar în ziua în care a împlinit 23 de ani. „Niciun jucător negru, bărbat sau femeie, nu a pus vreodată piciorul pe aceste terenuri până acum”, sublinia jurnalistul Lester Rodney despre apariția lui Gibson la US Open.
Dacă Gibson a devenit, prin prezența la Forest Hills, prima sportivă de culoare care joacă la US Open, Alicia Marble a devenit persoana care a contribuit într-o măsură decisivă la deschiderea porților pentru sportivii de culoare.
Invitația oferită lui Gibson a însemnat o șansă imensă pentru ea și pentru sportivii afro-americani. Asta i-a permis să participe, ulterior, și la alte turnee majore, pe care avea să le câștige: în 1956, Gibson a câștigat turneul de la Roland Garros, devenind prima jucătoare de culoare care câștigă un Grand Slam. În 1957, a triumfat și la Londra, fiind, iarăși, prima jucătoare de culoare care se impune la Wimbledon, trofeul fiindu-i înmânat de regina Elisabeta a II-a. „E o cale lungă de la a fi forțată să stau pe locurile persoanelor de culoare în autobuzul din Wilmington, Carolina de Nord, și până la a da mâna cu regina Elisabeta”, spunea Althea.
În total, Gibson a câștigat 11 trofee de Grand Slam, la Roland Garros, Wimbledon și US Open, la simplu, dublu și dublu-mixt.
Acceptarea la aceste turnee nu a însemnat dispariția problemelor. Continuau să existe sportivi care nu vorbeau cu ea, care nu doreau să joace cu ea și care o izolau complet, doar din cauza culorii pielii. Iar spectatorii, pentru că încă nu erau obișnuiți să vadă o jucătoare de tenis de culoare care joacă pe o scenă mare a tenisului, nu o priveau cu ochi buni. La primul meci pe care l-a jucat la US Open, spectatorii îi strigau adversarei: „învinge-o pe negresă! învinge-o pe negresă!”.
În 1958, Gibson și-a apărat titlul de la Wimbledon. „În sport, nu ești considerat un campion adevărat până nu-ți aperi titlul. Câștigând o dată poate fi o întâmplare, dar dacă îl câștigi de două ori arăți că ești cel mai bun”, spunea ea. A câștigat apoi US Open la simplu, și-a adăugat în palmares al treilea titlu la Wimbledon în proba de dublu și a urcat pe locul 1 mondial în clasamentul de simplu. A fost numită cea mai bună sportivă a anului de Associated Press și a devenit prima femeie de culoare care apare pe coperta unor publicații precum Sports Ilustrated și Time. Și totuși.
În ciuda acestor performanțe, cariera ei în tenis nu a ajutat-o să obțină vreun avantaj financiar. Nimeni nu a dorit să se asocieze cu o jucătoare de culoare. O jucătoare de 1.80 înălțime, agresivă, care făcea spectacol pe teren și câștiga meciuri nu era băgată în seamă doar pentru că arăta diferit de majoritate. „Când mă uitam în jurul meu, vedeam jucători de tenis albi, pe care îi învinsesem, dar care primeau oferte și invitații din toate părțile. Acela a fost momentul în care am realizat că triumfurile mele nu au distrus barierele rasiale odată pentru totdeauna, așa cum, naivă, credeam. Sau dacă le-am distrus, au fost ridicate din nou în spatele meu”, afirma ea.
Pentru că vorbim de turnee desfășurate înaintea Erei Open, jucătorii nu primeau bani în urma câștigării turneelor, iar Gibson a decis în 1958 să se retragă din tenisul amator din cauza faptului că începuse mai degrabă să ducă o luptă de supraviețuire. „Drept să vă spun, finanțele mereu erau într-o formă groaznică. A fi regina tenisului este bine, da. Dar nu poți mânca din trofeu. Și nici nu poți trimite la Serviciul de Impozite trofeul pe care l-ai câștigat pentru a-ți plăti taxele”, mărturisea ea.
A încercat să facă alte lucruri pentru a se echilibra financiar: a scos un album de melodii, a apărut în emisiuni tv, a fost comentator de tenis, a luat un rol într-un film, a jucat în câteva reclame și a încercat să se implice în tot felul de activități sociale. Ba chiar a început să joace golf, în speranța că lucrurile vor fi diferite acolo, dar s-a lovit de aceleași probleme rasiale: multe hoteluri refuzau să cazeze oamenii de culoare, iar cluburile de golf din anumite zone nu îi permiteau să participe. Când era lăsată, totuși, să participe, era obligată să se îmbrace în mașină, deoarece îi era interzis să intre în club. Lipsa banilor și sărăcia în care a trăit mult timp au făcut-o, la un moment dat, să se gândească la sinucidere.
În anii ce au urmat, reușind să se mențină la suprafață din punct de vedere financiar, a încercat să se dedice tenisului din calitate de antrenor. A încercat să joace un rol în cariera altor jucătoare de culoare la început de drum, ajutându-le, susținându-le și împărtășindu-le din experiența ei. Le-a antrenat pe Leslie Allen și pe Zina Garrison, finalistă la Wimbledon în 1999, care spunea despre ea că a împins-o ca și cum ar fi o jucătoare profesionistă, nu o junioară, și că îi datorează oportunitatea pe care a primit-o.
În 1972 a început să deruleze un proiect național de tenis, prin care încerca să ofere echipamente de tenis și sprijin anumitor cluburi de tenis din zonele defavorizate ale marilor orașe ale SUA. În alte cuvinte, Althea a încercat să lase tenisului ceea ce ea nu a avut niciodată: sprijin, acceptare și susținere.
Impactul ei asupra tenisului nu-i însă doar despre asta. Chiar dacă barierele rasismului au fost dificil de ridicat, ea a fost punctul de plecare a ceea ce astăzi a devenit o normalitate; a deschis uși care păreau de nedeschis și a inspirat zeci de sportivi să creadă în șansele lor. Gibson este citată adesea de sportive precum Venus sau Serena Williams ca o sursă de inspirație.
Cum spunea Eric Goulder, artistul care i-a creat o sculptură în 2019, situată acum în centrul de tenis Billie Jean King de la US Open, Althea a reorientat lumea și a schimbat percepțiile noastre despre ceea ce e posibil. Ea a fost cea care a spart această barieră.
„Mulți dintre noi, cei care visăm să fim primii în domeniile noastre, nu realizăm cu adevărat cât de mult trebuie să muncești ca să stai în top” – Althea Gibson
Fotografii: Wikipedia
Citește și alte articole dedicate unor sportive care au avut un impact major asupra tenisului:
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
