Alexandra Dulgheru, despre bariere: „Am simțit că am depășit sentimentul ăsta de inferioritate pe care îl avem noi, românii”
Alexandra Dulgheru și Andreea Mitu au fost invitatele zilei în emisiunea BRD Tennis Insider, transmisă live de la Arene în fiecare zi a turneului.
Alexandra a fost prima în studio și ne-a vorbit despre ultima ei lună, în care a reușit să treacă de calificări și de turul 1 atât la Roland Garros, cât și la Wimbledon. Dar, de asemenea, și despre consumul continuu, atât emoțional, cât și fizic, pe care-l presupune viața în circuit. „Numai cine a făcut sport poate să înțeleagă prin ce treci. Pe hârtie pare ușor, dar e o continuă provocare, acum joci bine, apoi te simți rău, poate ai probleme fizice. E un an întreg, ai puncte de apărat. Și cea din fața ta dorește să câștige, nu doar tu.”
Obligată în continuare să mai joace în turnee ITF pentru a intra mai ușor în turneele WTA, Alexandra a spus că nivelul acestor turnee este mai dificil decât se crede. „Sunt puține puncte și multe meciuri ca să aduni punctele alea. Sunt meciuri grele și de multe ori joci cu jucătoare de WTA, de top 100, care vin să adune și ele puncte.”
„Sportivii nu spun niciodată că au câștigat un turneu micuț, chiar dacă e ITF. Un turneu câștigat e un lucru pe care nu poate să ți-l ia nimeni, care rămâne acolo”, a completat-o invitata noastră permanentă, Alina Tecșor-Cercel, referindu-se la legendele urbane care însoțesc unele rezultate. „Sau se mai spune că da, a câștigat turneul, dar cu cine a jucat. Lucrurile astea mă enervează”, a admis franc Alina.
Când referința a venit prompt la situații similare prin care a trecut Simona, Alexandra a punctat: „Altele de ce nu bat jucătoarele alea ca să ajungă acolo?”
Și pentru că a venit vorba de Simona, Alexandra a povestit cum a trăit victoria Simonei. „Simțeam și eu presiunea, mă gândeam dacă nu câștigă nici acum… Pentru că mi s-a părut că la fiecare finală merita să câștige și era păcat. Am simțit și eu că parcă am depășit o barieră și sentimentul ăsta de inferioritate pe care îl avem noi, românii, că alții sunt mai buni ca noi.”
Alexandra despre sprijinul pe care l-a primit de la Venus Williams în momentele grele ale carierei: În perioada de după accidentări, când n-am mai avut sponsor, am rugat-o pe Venus dacă poate să-mi dea o geantă de haine și mi-a trimis de la Roma din 2015 cam un an de zile.
— Treizecizero.ro (@treizecizero) July 17, 2018
Întreaga discuție este în player-ul atașat.
Partea a doua a emisiunii, cu Andreea Mitu, este aici.
Fotografii: Vlad Catană