Afectată de probleme fizice, Irina Begu se oprește în turul al doilea la Wimbledon
Treizecizero | 7 iulie 2023Românca încerca să se califice în turul al treilea la Londra pentru al treilea an consecutiv.
Irina Begu a fost eliminată în runda a doua la Wimbledon de Anna Blinkova, 7-5, 6-3, într-un meci intens, de aproape două ore.
Românca încerca să se califice în turul al treilea la Londra pentru al treilea an consecutiv.
Meciul Irinei cu Blinkova e unul dintre acele meciuri care te face să te întrebi ce-ar fi fost dacă. Nu vom ști niciodată ce ar fi fost dacă Irina era cea care făcea prima break-ul în primul set, într-o perioadă a jocului în care ea părea jucătoarea cu mai multe argumente. Dar Blinkova a salvat patru mingi de break în chiar primul game, apoi alte două la 3-3, în momente în care break-ul Irinei se simțea iminent. Și meritat.
În special această din urmă oportunitate ratată a părut să îi taie Irinei vântul din pânze. În game-ul imediat următor energia ei a scăzut simțitor: a făcut două duble greșeli, a părut o idee mai lentă și s-a văzut trasă într-o luptă de peste zece minute, un game interminabil și secătuitor de energie, în care a dat primele semne că ceva nu e în regulă. Deși a salvat, la rându-i, cinci mingi de break acolo, servind de câteva ori bine sub presiune, în special către exterior, Irina și-a predat până la urmă serviciul, numai pentru a-l recâștiga imediat după și a băga setul în prelungiri.
La 5-5, Irina a avut o altă șansă de break, anulată de Blinkova. A fost ultima ei șansă, pentru că imediat după și-a pierdut iar serviciul, cedând astfel un set de 70 de minute de uzură, de luptă, pe care la fel de bine putea să-l și câștige.
Și cum știe oricine petrece timp pe teren, orice disconfort fizic devine mult mai greu de tolerat atunci când ești condus, spre deosebire de situația în care conduci pe tabelă, când adrenalina și apropierea unei eventuale victorii mai compensează din dureri.
Nu e clar dacă Irina a intrat în meci cu probleme sau le-a căpătat pe parcurs – la un moment dat a mai și alunecat la o schimbare de direcție. Cert e că a dat semne pe finalul primului set că e tot mai deranjată de dureri în zona lombară, iar în pauza dintre seturi a cerut un medical time-out. De aceea ar fi fost ideal să facă prima break-ul și să fi reușit să evite transformarea primului set într-o luptă surdă.
Cu potențialul clar diminuat, Irina a continuat să lupte în setul al doilea, și-a și recuperat un break la un moment dat, dar Blinkova nu e o jucătoare pe care s-o bați fără să muncești. Irina a părut să contempleze ideea retragerii – momentul acela cu ea desenând absentă un imaginar X și 0 pe gard, în timp ce părea să se gândească cât de mult poate forța – dar a dus până la urmă la capăt meciul.
Blinkova e o jucătoare competentă, dar aici era o altă pâine de mâncat pentru Irina, care continuă să aștepte o oportunitate mai bună de a accede din nou în săptămâna a doua a unui Slam.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română