23! Novak Djokovic scrie din nou istorie, câștigă a treia oară Roland-Garros, are recordul de titluri de Slam în tenisul masculin!

Reducere de 50 la sută în 30-0 Shop!

În ultimele 3 zile de Roland-Garros (vineri – duminică) ai 50 la sută (!) reducere la orice comandă din 30-0 Shop. 

Ca să beneficiezi de reducere, folosește voucherul:

RG300

Bonus: la fiecare comandă de minimum 100 de lei primești cadou o pereche de șosete colorate, cu inspirație din tenis.

Comandă AICI

Într-un moment istoric pentru tenisul masculin, Novak Djokovic a câștigat trofeul Roland-Garros după victoria din finala cu Casper Ruud, 7-6 (1), 6-3, 7-5.

Campionul sârb devine astfel singurul posesor al recordului de titluri de Grand Slam în tenisul masculin, desprinzându-se, cu 23 de trofee, dintr-o egalitate cu Rafael Nadal.

Djokovic devine astfel și primul bărbat din istorie care câștigă de cel puțin trei ori fiecare dintre cele patru turnee de Grand Slam.

Novak reintră și în posesia locului 1 în clasamentul ATP, făcând din nou rocada cu Carlos Alcaraz.

Cu titlurile de la Australian Open și Roland-Garros în cont, cu nivelul arătat în aceste turnee atunci când a contat și cu experiența sa pe iarbă, Djokovic se poziționează deja drept marele favorit pentru Wimbledon, al treilea Slam al sezonului, care va începe în trei săptămâni. Implicit, Nole se poate gândi să încerce din nou Calendar Slam-ul, performanță de care l-a separat un singur meci în 2021.

Casper Ruud pierde a treia finală de Slam din tot atâtea jucate, și a doua la rând la Paris.

Finala a avut un prim set extraordinar de intens, în care Ruud a venit cu un plan bine gândit și executat și i-a creat tot felul de probleme lui Djokovic. Norvegianul a condus cu 3-0 și 4-1 și a mai avut apoi o șansă de break la 4-4. Ca în atâtea alte ocazii, Djokovic a încasat foarte bine acea perioadă de presiune și, în tiebreak, și-a ridicat extraordinar nivelul, făcând iar un tiebreak fără greșeală, precum în meciul cu Alcaraz. Novak a menținut acel nivel în startul setului doi, când, inevitabil, Ruud a avut o scădere de intensitate. Break-ul făcut acolo devreme a fost suficient pentru a decide un set doi mai puțin brutal decât primul.

Cu deznodământul, de acum, simțindu-se inevitabil, Ruud a făcut o treabă bună în a se agăța de setul al treilea, dar nu s-a putut apropia de serva unui Djokovic în control complet. Novak a făcut break-ul decisiv la 5-5 și a servit apoi cu încredere pentru victorie și Slamul cu numărul 23.

E a cincea oară în cariera lui Nole când adună o serie de cel puțin 21 de victorii consecutive în turneele de Grand Slam.

***

Și iată-ne aici. După ani și ani de lupte, de meciuri dramatice, de reveniri de pe marginea prăpastiei, după ani în care a câștigat aproape tot ce era omenește – și important – de câștigat, Novak Djokovic e înaintea tuturor, singur. Conduce și circuitul, conduce și în cursa care, pentru mulți, contează cel mai mult, cea a titlurilor de Slam. Cu marii săi rivali și foști colegi de generație fie retrași, fie pe punctul de a o face, Novak încă păstrează nealterată aceeași intensitate și aceeași motivație extremă de a câștiga din nou și din nou. Și din nou. Același foc interior, nereplicat în tenis, care se activează instant ori de câte ori cineva din exterior îi spune că nu poate câștiga, când îl încolțește pe teren, sau când îi transmite că, într-un fel sau altul, nu e agreat sau acceptat în afara lui. Atunci e când Novak e la cel mai înalt nivel al lui. Și felul în care își aprinde acel foc e o artă.

La 36 de ani, Novak Djokovic a câștigat a treia oară Roland-Garros, și cumva, asta sună ridicol de puțin, când vezi cât de bine știe să gestioneze sârbul acest turneu, cu tot cu capcanele lui, cu zgura lui capricioasă, cu publicul lui din cale afară de înfierbântat. Dar sună așa doar pentru un moment, cât îți ia să realizezi de ce imensitate de jucător a fost nevoie pentru a-i bara drumul lui Nole la Paris, lăsându-l să își adune cea mai mare parte a gloriei în altă parte și cea mai mare parte a suferinței la Paris. Acel jucător, singurul în activitate care l-ar fi putut opri acum, nu e însă prin preajmă. 

În lipsa lui, nu era nicio cale plauzibilă prin care Djokovic, câtă vreme era 100 la 100 fit (sau, după cum am văzut în Australia, măcar parțial), să piardă acest turneu pe teren. Cu tot cu forma lui oscilantă din turneele premergătoare. Cu toată ascensiunea incontestabilă, inevitabilă a lui Alcaraz – dar, până la urmă, încă nevalidată într-un Slam în care Djokovic e pe tablou drept contender. După ce a câștigat întâi mental, și apoi fizic, duelul atât de așteptat cu tânărul spaniol, tot ce mai avea de oferit tabloul drept ultim obstacol pentru Novak era Casper Ruud, un competitor foarte puternic, de respectat, cu un joc capabil să-l ducă într-o finală de Grand Slam, dar blestemat să simtă că asta e, totuși, insuficient atunci când are în față un tenisman-o-dată-într-o-generație, așa Ruud cum a avut ghinionul să întâlnească în toate cele trei finale jucate până acum. 

Iar de data asta Ruud chiar a jucat. A venit pregătit să dea totul. Vreme de o oră, pe alocuri chiar a părut posibil. Norvegianul a avut un plan și a intrat în meci investit în el, deloc dispus să joace doar rolul figurantului la petrecerea lui Nole. Iar asta, cuplat cu stresul explicabil sub care Djokovic a început meciul (un meci etichetat de Patrick Mouratoglou drept cel mai important al carierei acestuia), a dus la un prim set de genul celor care fac tenisul un sport atât de special.

Ruud a pus în funcțiune tot arsenalul său și, o vreme, a mers. A aruncat ghiulele înalte către Djokovic, obligându-l să lovească des mingi grele de deasupra umărului, și e atât de greu de făcut asta din nou și din nou. A controlat tempoul, dictând înălțimea, viteza, adâncimea, unghiurile. A bubuit cu forehandul, arma sa principală, acele accelerări brute, spectaculos de privit. L-a tentat pe sârb să încerce lunguri de linie premature și-n scurte neinspirate. Ba l-a și lobat cu un tweener, în schimbul setului. A lungit punctele, scoțând sufletul din rus – tactică ce a mers, pentru că, până în tiebreak, Ruud a câștigat dublul punctelor față de sârb în raliurile care depășeau cinci schimburi. L-a păcălit pe Nole în a executa smash-uri care, în contextul acelui moment, păreau destinate a fi ratate, știute fiind problemele lui Novak cu lovitura asta când e cel mai încordat. Și Novak a fost încordat rău în primul set. Știi asta din felul în care se mișcă. Pe cât de splendid e spectacolul mișcării sale pe teren, a deplasării, a elasticității, flexibilității, a tuturor detaliilor care te fac să te întrebi dacă e om sau panteră, așadar, pe cât e de splendidă toată treaba asta când Djokovic e în full flow, pe atât de diferit se simt acele contorsionări când sârbul e încurcat sau apăsat de ceva. Poți să le vezi din felul în care se lasă cu corpul după ce greșește câte o execuție. Timingul nu era acolo; Ruud are și el un merit în asta. Novak a călcat întâi strâmb, dându-le fanilor dureri de piept când s-a ținut de piciorul strâmb. Apoi s-a împiedicat și a căzut ca la carte, într-una din încercările alea numeroase de a pune înapoi minge după minge din tirul lui Ruud.

Problema lui Casper e că armele lui nu-s de natură să-l facă pe Djokovic să sângereze. Problema tuturor adversarilor lui Djokovic e că nici când sângerează nu e ușor de doborât. Armele lui Casper cel mult îl încălzesc. Și, la un moment dat în acel prim set brutal, în acel tenis de bărbați maturi, Nole s-a activat. Poate când a revenit de la 1-4 la 4-4. Sau când a salvat mingea de break de la 4-4, într-o perioadă a setului când ai fi zis că e în pericol. Dar odată ce a făcut-o, pur și simplu știai că nu mai e loc de întors pentru Casper. Când mizele sunt cele mai mari, iar situația de pe tabelă, și din meci, e cea mai complicată, când îl ataci, îl încolțești, îl lovești, nu e niciun alt jucător mai bun decât Djokovic. Asta-i poate mai important decât orice altă statistică.

Djokovic a câștigat acel prim set făcând un tiebreak perfect, asta e evident; ca și cu Alcaraz, Novak a părut că literalmente nu poate face nimic greșit. Și nici n-a făcut. Nici azi, nici în vreun alt tiebreak din tot turneul. La Roland-Garros 2023, Djokovic a jucat 55 de puncte în tiebreak-uri. În toate aceste puncte, n-a făcut nicio greșeală neforțată. Cu Ruud, fiecare minge era plasată exact acolo unde, dacă AI-ul ar fi făcut repede o simulare, era recomandat să fie plasată.

Dar înainte de acel tiebreak ideal, Djokovic a câștigat setul găsind o cale de a juca puncte mai scurte, dându-și șanse de a-și recupera suflul. Pe cât de mult a dictat Ruud în raliurile de peste cinci schimburi, pe atât de diferit au stat lucrurile în cele de 0-4 schimburi: Djokovic 23, Ruud 7. Ceea ce ne arată cât de mult s-a nuanțat și completat, peste ani, tenisul lui Novak, pe care nu l-am cunoscut, la începuturi, drept un jucător care înclină să termine punctele repede.

Iar după acel prim set? Știm deja. E una să apuci tigrul de coadă, și cu totul altă poveste să-l învârți. Ruud era în pericol maxim după acel prim set epuizant, de înaltă calitate (mai ales pentru el), în care a jucat bine și pe care, totuși, l-a pierdut. Ce nu trebuia să facă, dar cu atât mai greu de evitat într-un moment ca acela, era să nu-și permită o scădere de nivel. Ea însă a venit, Djokovic a profitat prompt, făcând break-ul care a echivalat cu 2-0 la seturi. Și, deși Ruud și-a ținut serviciul de acolo și până la 5-5 în setul trei, meciul se schimbase.

Cu respirația recăpătată, Novak era, de acum, în acel full flow, dictând pe serviciu, lovind curat și decisiv, tăind erorile, dominând autoritar și intimidant schimburile scurte, pârjolind cu forehandul, cu un Ruud adesea confuz în ce privește direcția în care avea să vină mingea, stors de efortul mental pe care-l presupune o luptă corp la corp cu Nole. În cuvintele lui Andy Roddick, Nole „întâi îți ia picioarele, apoi sufletul”. Ținând cont de toate astea, Casper a făcut o treabă bună ținându-se aproape de oponentul său, dar era doar o chestiune de timp. La 5-5 în setul trei, Novak a mai accelerat o dată, aproape demonstrativ. Și era gata.

Și iată-ne aici. La 36 de ani, Novak e la 23 de Slamuri, pentru prima oară în fața lui Rafa și a lui Roger în clasamentul titlurilor de Slam. Cumva, e potrivit că a atins borna asta la Roland-Garros. La cum arată lucrurile, cu un Wimbledon după colț, unde confortul lui cu turneul e mult mai mare decât cel pe care-l arată la Paris, cu Rafa care și-a anunțat deja gândul de retragere, e destul de evident că Novak nu va mai ceda conducerea în ierarhia asta.

De regulă, în astfel de situații, odată ce un campion și-a atins un obiectiv de o viață, se simte cumva aerul finalului. Un țel a fost îndeplinit, asta vine și cu o oarecare doză de gol, pentru că te întrebi ce urmează. Ce mai poate urma. Dar în povestea lui Novak e atât de evident faptul că finalul nu e câtuși de puțin aproape. Motivația lui e intactă. Abilitățile lui sportive sunt la cele mai înalte cote, poate, din toată cariera lui. Fizic e încă la un nivel la care își domină adversari cu un deceniu mai tineri. Iar intensitatea lui, nealterată.

Peste toate, focul lui interior, cel care se activează când cineva nu crede în el, îi spune că nu poate, sau îi arată că nu e bine primit, arde la fel de puternic.

Words well earned 😁#RolandGarros pic.twitter.com/h9bZyvUMDl

— Roland-Garros (@rolandgarros) June 11, 2023

A story unlike any other

The quest for 2️⃣3️⃣@AustralianOpen | @rolandgarros | @Wimbledon | @usopen | @atptour pic.twitter.com/uqqFGYSEGU

— Roland-Garros (@rolandgarros) June 11, 2023

🏆🇷🇸#RolandGarros | @DjokerNole pic.twitter.com/sopyII3GfQ

— Roland-Garros (@rolandgarros) June 11, 2023

Djokovic: „Federer and Nadal have defined me as a player. They contributed, thanks to the rivalries and the match-ups that we had, and the hours thinking about how to win vs. those two guys at this stage. They occupied a part of my mind these 15 latest years. Professionnally.” pic.twitter.com/7E36u1utK3

— Tennis Majors (@Tennis_Majors) June 11, 2023