2017 în tenis: Lunga vară fierbinte și limonada răcoritoare a Simonei Halep

Tenisul jucat pe zgură e cel mai plăcut de urmărit. E ca un dans alcătuit din alunecări, mișcări ample, traiectorii curbate și multă viclenie. Vorba aceea că tenisul este șah jucat la 150 km/h se aplică perfect pe zgură. Manevrele tactice complicate, atac și contraatac, scurte și contrascurte, zig-zagurile jucătorilor care acoperă o suprafață mai mare decât cea dintre linii, toate colaborează pentru a oferi un pachet epuizant pentru jucător, dar plăcut ochiului spectator. Însă pe cât de estetică, pe atât de crudă e zgura – la fel ca inventatorii ei, francezii.

Putem să zicem că zgura i-a chinuit pe fanii Simonei anul ăsta? Nu mai mult decât a chinuit-o hardul si iarba pe Venus, totuși. Și Nadal și Federer tot ATP-ul. Dar da, zgura i-a făcut pe fanii români să se urce pe pereți, alternativ, de fericire și de nervi. Cred că dacă perioada aprilie-iunie era într-un singur fel de la cap la coadă (ori bună, ori proastă), lumea ar fi ieșit mai zdravănă emoțional din ea. Dar oscilațiile sălbatice de la agonie la extaz și înapoi la agonie au transformat România iubitoare de tenis într-o gașcă nevrozată, care în iunie fie vorbea singură pe stradă, fie era ghemuită în poziție de fetus pe canapea.

Zgura nu a fost decât ilustrarea la scară redusă a unui an rollercoaster pentru Simona. Început cu o accidentare frustrantă și rezultate mediocre, continuat la Miami cu o cădere nervoasă care a dus la retragerea temporară a lui Cahill din poziția de antrenor și o întâlnire de pomină cu Marea Britanie în Fed Cup, 2017 a continuat să livreze palpitații și în a doua jumătate a anului. Dar câte o traumă pe rând.

Halep says she feels her improved attitude on court, not focusing on nonsense, has allowed her to conserve energy. pic.twitter.com/pgb0geGPJe

— WTA Insider (@WTA_insider) May 11, 2017

Am pornit la drum în primăvara europeană cu așteptări minime, după încercările de la Miami și Fed Cup. Stuttgart a fost nici prea-prea, nici foarte-foarte. Simona a ajuns în semifinale, câștigând și pierzând la suspectele de serviciu (Strycova, Sevastova, respectiv Siegemund). La Madrid însă a jucat cu aplomb, smulgând victorii interesante lui Vinci și Stosur, defilând cu Vanderweghe și Sevastova și învingând-o în trei seturi în finală pe jucătoarea primei jumătăți a anului, Kristina Mladenovic. Adio, Agonie, bun-venit, Extaz! Următoarea săptămână, la Roma, a pierdut un singur set până în finală. Semifinală, titlu și finală la turnee consecutive: Halep transmitea un mesaj serios restului circuitului. Doar că în finala de la Roma contra Svitolinei (altă jucătoare în mare formă), zgura i-a transmis și ea un mesaj, prinzând și sucindu-i glezna. Extaz, fă cunoștință cu Agonie.

Dintr-o dată, nu numai titlul de la Roma era pierdut, ci întreaga participare la Roland Garros era pusă sub semnul întrebării. Lucru făcut suplimentar dureros de fereastra de oportunitatea care se întrezărea la Paris. Au urmat zile pline de incertitudine, în care toată suflarea halepină a devenit expertă în ortopedie și entorse. Așteptările erau din nou sub nivelul mării și la fel de negre ca aceasta. Anunțarea participării la Roland Garros a venit ca o ușurare, dar cu alte îngrijorări. Glezna bandajată a Simonei era urmărită mai ceva ca un butoi cu pulbere – în primele meciuri, la fiecare alunecare pe piciorul cu pricina, România își ținea respirația. În mod miraculos, ligamentul a rezistat suficient cât Simona să treacă de prima săptămână. Agonia era trimisă la colț, extazul tropăia din nou pe marginea terenului.

Și apoi a venit meciul cu Svitolina, care, îmbărbătată de succesul de la Roma, a fost unplayable timp de aproape două seturi. Simona și fanii români au văzut înfrângerea cu ochii, dar Elina a văzut ceva mai rău: victoria. Fată sensibilă, s-a panicat și a dispărut mental de pe teren: apoi a revenit înapoi în meci, dar după pierderea tiebreakului din setul doi, n-a mai câștigat niciun game. Ticăloasa Agonie era făcută KO de Extazul care abia se mai ținea pe picioare după un asemenea meci.

Meciul din semifinale cu Pliskova a fost greu, dar doar cât trebuie, fără să amenințe cu adevărat. Pliskova își știe locul, și pe zgură, și contra Simonei – spre deosebire de Ostapenko, drăcușorul împelițat care nu are această funcție în meniu. A-și ști locul în lanțul trofic este o caracteristică de bază a jucătorilor de tenis, care sunt foarte conștienți de clasament și deseori se lasă influențați de acesta. Însă Ostapenko nu avea nimic de pierdut (singurul ei titlu anterior era un ITF), pe când Simona, totul: locul 1 și primul titlu de Slam.

Sunt unii care cred că Ostapenko a câștigat nemeritat un titlu care era ”al Simonei”. În primul rând, un titlu e al cuiva doar când acel cineva îl câștigă. În al doilea rând, de obicei când joacă cu fete cu profilul de joc al lui Ostapenko, Simona trebuie să meargă pe sârmă de la început la sfârșit: chiar dacă conduce, avantajul ei este mereu precar, putând fi întors în orice moment dacă adversara intră în vreo pasă imparabilă. Meciurile de acest gen nu sunt niciodată în traista Simonei de la început. Portița prin care trebuie să se strecoare e de obicei foarte îngustă și așa a fost și la Paris: s-a deschis câteva puncte în setul doi, când Simona a avut mingi pentru al doilea break. Acolo a șovăit, jucând ezitant și greșind prima dintre aceste mingi. A fost un semnal nefavorabil dat adversarei, și coroborat cu răbufnirea ei nervoasă de mai devreme, când greșise o minge aparent fără miză, acest semnal a comunicat că e vulnerabilă, chiar dacă conducea. A fost tot ce i-a trebuit micului trasor leton, care a prins curaj și a intrat în sfârșit în transa imparabilă pe care defensiva Simonei o stăvilise până atunci.

 

Simona Halep e ușor de înțeles – nu trebuie decât să asculți ce spune după meciuri. Sunt puține jucătoare care pun cu mai multă franchețe punctul pe ”i” sau care își arată mai transparent adevărul interior. ”Poate nu am crezut suficient”, a spus ea, cu chipul ca o mască transfigurată de efort și tristețe la ceremonia de la Paris. Însă apoi, sumețindu-se, s-a întors către echipa ei și i-a încurajat și pe ei, dar și pe sine: ”Dar să continuăm să muncim și să credem.”

Restul anului a dovedit-o: alte jucătoare s-ar fi prăbușit poate și n-am mai fi auzit nimic de ele câteva luni bune dacă ar fi pățit ce-a pățit Halep la Slamuri anul ăsta. Însă după decepția de la Paris, s-a dus și a făcut sferturi la Wimbledon. După Wimbledon, a făcut semifinală și finală în Canada și Cincinnati. După înfrângerea contra Sharapovei în primul tur la New York s-a dus în Asia și și-a luat locul 1 la sfârșit de an la concurență cu șapte alte pretendente. Acum, când mă uit înapoi cu detașarea pe care ți-o dă distanța, atitudinea ei anul acesta a fost ireproșabilă: de câte ori tenisul i-a servit lămâi, Simona Halep le-a luat și a făcut din ele limonadă.

*

Există o fotografie a Simonei din timpul finalei de la Roland Garros care mă face să mă simt mai bine și-mi dă paradoxal speranță, chiar dacă este sfâșietoare la prima vedere. Este o imagine care a devenit clasică și care surprinde bine esența meciului – o luptă pierdută după un efort gigantic. Acele picături roșii de zgură cu care este acoperit spatele Simonei seamănă cu sângele – afurisiții de francezi au nimerit-o și cu culoarea. Un gladiator în arenă, cu mușchii acoperiți de praf și sudoare. Nu-i vedem racheta, nu-i vedem chipul, dar acel spate însângerat și acel cap plecat spun mai mult decât 1000 de cuvinte. Este tristețea învinsului care a tras cât a putut și tot a pierdut. Este final, este implacabil, este inacceptabil. Dar tot acele picături de zgură însângerată îmi dau și liniște, liniștea că micul gladiator care este Simona Halep nu va înceta să încerce atâta timp cât va juca. Nu știu dacă va reuși sau nu va reuși, dar va continua să lupte. Iar mie, ca privitor, îmi e suficient.

Foto: Jimmie48Photography

Vrei să vezi și alte fotografii la fel de bune și de relevante? Avem răspunsul perfect: tocmai ce am lansat o nouă expresie editorială a 30-0, un album foto. Dedicat momentelor importante din cariera Simonei, albumul este tipărit în condiții grafice de calitate înaltă. „Simona de păstrat” este un cadou perfect pentru fanii Simonei înainte de Sărbătorile de iarnă.

Albumul este într-un tiraj limitat, așa că nu întârzia să-ți iei un exemplar de aici. Dacă faci comanda între 11-17 decembrie, pachetul ajunge la tine la timp pentru Sărbători.

Citește și alte articole din Retrospectiva 2017: 

Mihaela Buzărnescu

Irina Begu

Monica Niculescu

Marius Copil

O istorie subiectivă a sezonului 2017: ianuarie, Australian Open | martie, IW – Miami