10 pe zi | Poveștile zilei a treia, spectaculosul Djokovic – Stepanek, plus o teorie despre serve & volley

Vă mai amintiți de miercurea neagră de la Wimbledon 2013? Pare un veac de atunci, dar exact acum un an se producea una dintre cele mai ciudate și dramatice zile din istoria turneului: o cascadă de surprize de proporții greu de digerat, completate de multe accidentări și retrageri. Doisprezece luni mai târziu, varianta 2014 a zilei de miercuri nu se poate califica nici măcar la categoria “copie palidă”. Singurele eliminări de calibru de azi le-au suferit David Ferrer și Victoria Azarenka, dar cei doi erau suspecți de serviciu în ce privește o ieșire rapidă din turneu.

1. Ferrer, scos de Kuznetsov

Să începem cu David Ferrer, favoritul șapte al turneului masculin. „Suspect de serviciu” nu înseamnă că înfrângerea lui Ferru în fața lui Kuznetsov e ceva normal. Însă era normal ca spaniolul, sfertfinalist laa Londra în ultimele două ediții ale turneului, să fie mult mai expus decât de obicei în primele tururi, după ce o problemă de sănătate l-a împiedicat să se antreneze câtuși de puțin pe iarbă. De două ori campion la Hertogenbosch, Ferrer a trebuit să se retragă de la turneul olandez și nu și-a regăsit decât în rare ocazii ritmul. În Andrey Kuznetsov, spaniolul a nimerit peste un adversar în zi de grație, capabil să producă lovituri câștigătoare impresionante și să joace tipul de tenis potrivit pentru suprafață. Nici nu e de mirare, la urma urmelor, Kuznetsov este campion la Wimbledon la juniori, în urmă cu cinci ani. Însă, în afara de asta, nu-l recomanda mare lucru pentru rezultatul de azi, prima sa victorie la un sportiv din Top 10.

Într-o conferință de presă sumară, Ferrer a refuzat să arunce vina pe condiția sa fizică. “Am pierdut pentru că oponentul meu a fost mai bun”, au fost cuvintele lui, rupte parcă din ideile lui Rafa. Pentru David e finalul unei serii de 18 turnee de Grand Slam în care a ajuns cel puțin în turul al treilea. Iar sezonul lui seamănă tot mai mult cu un rollercoaster în care înfrângerile premature sunt din ce în ce mai dese.

2. Despre Vika. Și despre Bojana

La rândul ei, Victoria Azarenka nu avea, probabil, prea multe pretenții de la acest turneu, dat fiind că abia a revenit pe teren după o pauză de aproape patru luni. Vika a dat peste o adversară inspirată, dar chiar și așa, putea să câștige dacă și-ar fi fructificat mai bine șansele atunci când ele au apărut. E genul de situație pe care o Azarenka la nivel maxim ar fi știut cum să o gestioneze, dar Vika e abia la început de drum, are nevoie de meciuri în picioare și probabil că o vom vedea la un cu totul alt nivel la timp pentru US Open, acolo unde a jucat finala în ultimii doi ani și e predispusă la rezultate foarte bune.

Altfel, văzută de aproape, Vika e mult mai plăcută decât lasă uneori senzația la televizor. Azarenka a fost deseori criticată pentru atitudinea ei de pe teren, dar oamenii uită cu ușurință că jucătorii au nevoie să-și găsească un scut care să-i protejeze de zgomotul exterior. În cazul Azarenkăi, e foarte greu să găsească aderență la marele public pachetul ușor intimidant pe care îl propune ea: Vika e o femeie puternică, determinată, care știe ce vrea, care lasă impresia că e greu de strunit, dar care, în același timp, e foarte emoțională uneori, care ascultă muzică house și intră pe teren cu căști mari pe urechi, sfidând parcă publicul, sau ignorându-l în cel mai bun caz. Plus povestea cu țipetele stridente în timpul punctelor, deși e apostrofată vehement pentru asta – motiv pentru care oamenii și-au creat impresia că Azarenka (ca și Sharapova) stoarce regulile în favoarea ei, creându-și un avantaj cu orice preț, prin intimidarea adversarelor.

Altfel, mi-a plăcut foarte mult cum comunică Sam Sumyk cu Vika. Uneori, un singur cuvânt e suficient ca să transmită mesajul, mai ales dacă tonul vocii și timingul e nimerit. Sumyk îmi lasă impresia că se pricepe foarte bine la asta. La un moment dat, Vika a greșit un voleu drive simplu, dar construcția și logica punctului fusese cea corectă, în ciuda erorii de final. Sumyk a așteptat-o să vină aproape de marginea terenului și i-a spus un “Smart play, Vika!” care a făcut-o pe jucătoare să-și îmblânzească instantaneu privirea și să treacă rapid peste moment. Între ei doi e o chimie profesională imensă și în mod sigur vor mai avea performanțe majore împreună. Cât despre cum e privită Azarenka de marele public, cred că ea e mulțumită așa cum e, se simte foarte bine în pielea ei (lucru nu întotdeauna agreat de restul lumii), iar cine își dorește cu adevărat s-o descifreze, probabil că poate face un efort s-o cunoască mai bine.

Dar câștigătoarea merită cu vârf și îndesat un ropot de aplauze. Îmi place de Bojana în primul rând pentru atitudinea ei, mereu luptătoare, mereu cu fața către joc, întotdeauna dispusă să facă un efort în plus. Cu Azarenka, sârboaica și-a obținut atât dreptul la victorie, cât și respectul publicului, sfârșind prin a fi aplaudată la scenă deschisă atunci când a pus capăt meciului, 6-3, 3-6, 7-5. A pierdut ea în trei ocazii break-ul avans din decisiv, a fost și ajutată un pic de fostul lider mondial în ultimul game, dar Bojana a dominat, în general, jocul de pe baseline, a lovit foarte curat și a avut ceva extra la punctele mari.

3. Djokovic – Stepanek, cel mai fun meci al turneului

Meciul zilei, și poate cel mai frumos al turneului, a fost cel dintre Djokovic și Stepanek, veteranul ceh dându-și toată silința să nu fie uitat prea ușor de publicul britanic. Și nu va fi prea curând, dovadă ropotele de aplauze de la final venite din partea unei audiențe care a testat, cu ocazia asta, acustica de pe Centre Court. De data asta, Radek va fi ținut minte nu doar pentru tumbele (deseori) exagerate de pe iarbă și pentru caraghioslâcurile-i tipice, ci pentru că și-a scos toate armele tenisistice la înaintare în speranța că va putea produce o surpriză cum numai la Wimbledon găsești. La 2-0 la seturi, meciul părea destinat să se încline spre o victorie confortabilă a sârbului, dar abia de aici lucrurile au devenit interesante. Dincolo de eroismele lui Radek, e de notat cum a pierdut Djokovic acel 5-2 din tiebreak-ul setului trei și cum era să facă exact la fel în tiebreak-ul setului 4, când un voleu aparent ușor, dar greșit de ceh, a făcut să fie match point, în loc de set point. Putea foarte bine nici să nu fie un tiebreak în setul patru, dar sârbul s-a apărat dumnezeiește la mingea de break pe care Stepanek a avut-o la 5-5 (video).

Până la urmă, Nole a împins căruța peste linia de sosire, după mai bine de trei ore de joc ideal pentru videourile cu highlights, dar acest pattern al pierderii concentrării din senin se tot repetă la sârb de la o vreme. Și dacă nu-l costă în meciurile de tipul celui de azi, îl costă atunci când îi e lumea mai dragă: în finalele de Slam despre care spune mai apoi că “ar fi trebuit să le câștig”.

4. Tsonga, la al doilea meci întins pe două zile

Pe Court 2, Tsonga și Querrey n-ar mai fi vrut să plece acasă. La 8-8 în setul decisiv, arbitrul a decis să oprească meciul din cauza întunericului, dar, în vreme ce publicul fluiera decizia de zor, amestecându-și dezaprobarea cu aplauzele pentru tenisul foarte bun din game-urile de final, cei doi jucători s-au înțeles din priviri că ar dori să continue. Au rămas pe teren, aclamați de o audiență cu aer de Paris, vezi încurajările numeroase pentru Jo, valul mexican, dar și faimosul “Papapapapaparaaaa”, importat ocazional de câțiva fani. Din păcate, nu au putut continua mai departe de 9-9.

Într-un set decisiv în care serviciul a făcut legea, cei doi câștigându-și confortabil game-urile, cel mai bun tenis s-a petrecut în game-ul 12, când Tsonga s-a trezit condus cu 15-30. A egalat cu un as, apoi a urmat un punct sublim făcut de Querrey. Mărturisesc că nu m-aș fi așteptat niciodată de la american la așa ceva, tocmai pentru că mișcarea pe teren nu-i punctul lui forte. Dar Sam s-a deplasat senzațional și a ajuns o minge pe care Tsonga o îngropase bine cu un voleu altminteri pretențios, dintr-o poziție dificilă, dar cu care ar fi făcut punct în 90 la sută din situații. Și, dintr-o dată, era match point. Jo s-a întors către boxa lui cu aerul unui om care n-are ce-și reproșa, dar vădit impresionat de efortul adversarului și, în egală măsură, îngrijorat de situația creată. Spre lauda lui, francezul a avut curaj să urce din nou la fileu și pentru mingea de meci, salvând-o cu un alt voleu dificil.

Problema pentru cei doi e că joi, când lupta se va relua, va fi un cu totul alt meci. Se vor fi pierdut ritmul, contextul și senzațiile din această seară, iar ele vor fi înlocuite cu grija inerentă atunci când știi că se joacă după sistemul “primul la două game-uri”. E o situație greu de manageriat, datele problemei vor fi cu totul altele, și e de urmărit cine va avea nervii mai tari când meciul se va relua.

5. Programul de mâine

Problema pentru noi e că Tsonga – Querrey va interveni în programul zilei de joi de pe Court 2, acolo unde e programată și Simona Halep, ultima. De văzut cât de târziu va intra pe teren jucătoarea noastră sau dacă va fi din nou mutată. Oricum ar fi, e o altă zi de incertitudini legate de program pentru Simona, după ce în turul 1 a aflat cu doar 10 minute înainte de startul meciului cu Pereira că va intra pe Centre Court.

Conform programului, meciul Simonei Halep este programat ultimul, după Gasquet – Kyrgios, Tsonga – Querrey (de încheiat), Bouchard – Soler-Espinosa și Janowicz – Hewitt. Greu de spus dacă toate aceste meciuri vor putea fi duse la capăt.

Din fericire, vremea ar trebui să permită. Șansele de ploaie sunt aproape de zero, o surpriză plăcută comparativ cu prima săptămână de la Roland Garros, spre exemplu. Și asta în Londra.

Altfel, pe Centre Court se joacă mâine Nadal – Rosol, Kerber – Watson și Federer – Muller, în vreme ce pe Court 1 se joacă Serena – Scheepers, Wawrinka – Lu și Sharapova – Bacsinszky. Irina Begu – Andrea Petkovic se joacă pe Court 12, al doilea meci, după Jiri Vesely – Gael Monfils.

6. Stakhovsky și lecția de anul trecut

Vorbeam mai sus de volee: unul dintre foarte puținii jucători care chiar joacă serve & volley la Wimbledon este Sergiy Stakhovsky. Îi place mult iarba londoneză ucraineanului, care a sărbătorit un an de la rezultatul carierei lui cu o altă victorie notabilă, un 3-0 concludent cu Gulbis. Ce-i drept, Ernie nu-i tocmai în apele lui pe iarbă, suprafață de care s-a tot plâns: că nu poate să pună spin așa cum i-ar plăcea, că mingile Slazenger sunt foarte grele, că n-a apucat să lege prea multe meciuri pe gazon. “Așa mi se întâmplă mereu pe iarbă: după ce fac un meci bun, aproape invariabil următorul e foarte slab”, a spus letonul.

Revenind la câștigător, Stakhovsky a reamintit tuturor că victoria de anul trecut nu s-a produs din senin, ci în urma unei strategii aplicate impecabil cap-coadă. Sergiy l-a bătut pe Federer jucând serve & volley old-school, și așa a făcut și azi. “Iarba e rapidă, mingea nu sare mult, iar asta îmi permite să joc toate acele volee pe care nu le-aș putea lovi pe alte suprafețe”, a spus Stakhovsky, care a învățat și lecția anului trecut: să nu-și mai consume energia pe interviuri: “Asta e singura discuție cu ziariștii până la turul 3. Anul trecut, după victoria cu Roger, cred că au fost 255 în total: mi-am pierdut toată energia pe tot felul de interviuri, articole și altele, încât la ora turului trei n-am mai avut nimic de dat”.

Și dacă tot a fost singura discuție cu presa, Stackhovsky a atins o droaie de subiecte: relevanța serve & volley (“tenisul nu se va reîntoarce către el, întrucât suprafețele pe care jucăm în timpul anului sunt atât de lente încât n-ai cum să S & V”), situația din Consiliul Jucătorilor după retragerea din funcție a lui Federer (“eu sunt 90 în lume, nu pot să fiu președinte, poate unul dintre Wawrinka și Simon”), egalitatea între premii (nu e de acord cu ea), sau situația politică din Ucraina versus meciul de Cupa Davis cu Belgia (“afară de niște turbulențe cu vecinii ruși, suntem o țară foarte calmă. Nu văd de ce n-am putea juca la Kiev”).

7. Ernie n-a pierdut banii, de fapt

Gulbis, la rându-i, nu s-a dezmințit la conferință. Printre altele, s-a enervat pe un reporter și a dezmințit legenda cu pierderea câștigurilor de la Roland Garros la blackjack, poveste care a făcut turul Internetului cu toate că nu se baza pe nimic concret. Gulbis a spus că i-au fost scoase cuvinte din context și că a jucat, într-adevăr, blackjack, dar că n-a spus niciodată cât a pierdut. “Era un interviu 1 la 1, eu zâmbeam și am zis că am pierdut “Mult”. Glumeam. A doua zi era povestea peste tot prin presă. Poate că sunt un pic nebun, dar nu-s prost”.

Altfel, dincolo de lipsa lui de perspectivă pe iarbă, Ernie a părut ca și cum ar fi ajuns la capătul resurselor. A și spus că are nevoie de o pauză pentru reîncărcare. “Meciul cu Djokovic mi-a arătat și m-a învățat multe. Ok, l-am bătut pe Roger, dar încă nu cred că am realizat ceva, mai am mult până departe. O să îmi iau probabil 10 zile de vacanță, apoi Toronto, pentru că și corpul meu, dar și mintea mea au nevoie de un pic de pauză”.

8. Federer și teoria serve & volley

Și dacă tot suntem la capitolul serve & volley. Roger Federer a elaborat pe această temă la conferința de după victoria cu Lorenzi, plecând de la o întrebare despre cât de greu e să vii în față acum, comparativ cu perioada în care el și-a început cariera:

“Întâi, cred că jucătorii returnează mult mai bine acum, pe de o parte, iar pe de alta, suprafețele sunt un pic mai lente acum. Plus că, pe timpuri, se obișnuia să se vină în față. Nu-ți făcea cu ochiul ideea să dai passing shot-uri timp de cinci seturi, așa că urcai la fileu. Treptat, pentru că rally-urile au devenit predominante, tinzi să stai de asemenea în spate, pentru că e mai confortabil, e comod să stai acolo, servești, stai, aștepți, poate vine un forehand decisiv. Am încercat ceva S & V săptămâna de la Halle. Dar aici suprafața e din nou mai lentă decât acolo, așa că a trebuit să reajustez din mers, o să văd împotriva cui merge și împotriva cui nu merge”.

Devine repede frustrant venitul la fileu, într-atât de frustrant încât să renunți la ideea asta, în timpul unui meci?

“Da, un pic. Depinde de cum ești pasat. Dar cred că un jucător tradițional de serve & volley, ceea ce în mod evident eu nu mai sunt, e obișnuit să fie pasat. Face parte din ideea de ansamblu, din conceptul în sine. Îți asumi asta și încerci să estimezi dacă merită, dacă se justifică sau se aplică ideea de a pune presiune pe adversar venind în față. Trebuie să vezi the bigger picture, caz în care îți asumi și că vei fi pasat de foarte multe ori. Trebuie, de asemenea, să fii dispus să lovești volee din poziții foarte incomode, nu să te gândești, ok, dacă e un voleu înalt, atunci e în regulă, mă simt confortabil, dar dacă e o minge foarte joasă am încurcat-o, pierd punctul mai des decât îl câștig.

S-ar putea ca asta să fie o idee bună aici, aplicabilă. Trebuie, în primul rând, să servești bine. Apoi să te miști bine la fileu, să anticipezi și să îți alegi momentele potrivite pentru a urca în față. Da, sunt multe detalii care trebuie să funcționeze bine în același timp, dar cu siguranță merită. Ar putea fi acea mică piesă din puzzle care să mă ducă la capăt cu bine. Nu e ca și cum intenționez să urc la fileu la fiecare punct. Dar e bine să variezi un pic mai mult lucrurile. E de văzut și cum vor curge meciurile, evident că prefer să nu urc și să câștig meciurile, decât să ies din turneu în stil, în timp ce joc serviciu & voleu”.

Dacă Stefan Edberg are o influență la acest capitol?

“Poate. Sau mai degrabă, el a repus pe tapet discuția, a reamintit că e o soluție aplicabilă, că eu, de fapt, chiar pot să joc S & V cu succes. Pentru că ani la rândul am urcat la fileu poate de două ori pe set, nimic special. În schimb, îmi amintesc cum am jucat în 2001, când am ajuns în sferturi aici. Am jucat serve & volley pe 80 la sută din primul serviciu și între 30-50 la sută pe al doilea. Era ceva normal. Chiar și în 2003, când am câștigat primul titlu, încă mai urcam în față. Apoi an de an am început să urc tot mai rar, pentru că jocul în sine s-a schimbat în circuit.”

9. Românii la dublu: Horia și Monica au trecut

Patru români au jucat la dublu, doi continuă cursa. Monica Niculescu și Klara Koukalova au câștigat duelul pe jumătate românesc cu perechea Raluca Olaru / Sandra Klemenschits, iar Horia Tecău și Jean Julien Rojer își continuă victoriile pe iarbă, trecând fără să piardă set de Kontinen/Nieminen. Florin Mergea și Marin Draganja au pierdut însă în cinci seturi, din nou în fața perechii Granollers/Lopez, la fel ca în semifinala Roland Garros. 

10. Și ziua perfectă a Simonei la Wimbledon