10 gânduri despre Simona Halep și despre seria ei, după eliminarea de la Wimbledon

După o lună fabuloasă și 11 victorii la rând, Simona Halep s-a oprit, în cele din urmă, în turul II de la Wimbledon, învinsă în trei seturi de a șasea jucătoare a lumii. Moment în care trebuie să privim per ansamblu ce a făcut, de fapt, Simona în ultima lună.

1.

Înainte de orice altceva, trebuie notat că Simona a jucat 12 meciuri de simplu în ultimele 16 zile, la care se mai adaugă unul de dublu, la Wimbledon. Așa spus, e o prezentare superficială a realității. Adăugați la asta faptul că meciurile s-au jucat în trei orașe și trei țări diferite: Nurnberg, în Germania, Hertogenbosch, în Olanda, plus Wimbledon. Asta presupune zboruri, hoteluri, drumuri suplimentare, condiții meteo diferite etc. După fiecare dintre cele două turnee câștigate, ea nici n-a apucat să-și savureze triumful, cu atât mai puțin să-l sărbătorească sau să-l cântărească, plecând imediat după finală către următoarea destinație. Plus acomodarea de la zgură la iarbă, infinit mai complicată decât pare, mai ales pentru o jucătoare care nu-i naturală pe iarbă precum Simona. Știți cât de greu e să vă duceți la muncă în prima zi după ce v-ați întors acasă dintr-o deplasare în altă țară, nu? Cam așa ceva. Simona a reușit însă să le facă pe toate fantastic de bine.

2.

Astea fiind spuse, Simona nu este vreun atlet din categoria Serena Williams (întâmplător cealaltă jucătoare din WTA care are o serie prelungită de victorii live), ci are niște limite fizice. Efortul depus în turul 1, unde a avut un meci foarte dificil, a contat și el. După atâtea meciuri, era normal ca oboseala să o prindă din urmă la un moment dat și să-i submineze un pic efortul. Oarecum e de mirare că nu s-a întâmplat mai devreme. Cu corpul împins la maxim, accidentarea survenită în timpul setului 1 cu Na Li a venit cumva pe un teren propice, din păcate.

3.

A nu se înțelege că înfrângerea cu Na Li trebuie pusă doar pe seama accidentării. Nu i-am face niciun serviciu Simonei să punem lucrurile așa, dimpotrivă. Chinezoaica a făcut un meci foarte solid în seturile 1 și 3, genul de evoluție care o face atât de periculoasă pentru oricine din lume, și, de asemenea, o face o jucătoare interesantă. Simona a stat foarte bine în multe rally-uri, calitatea schimburilor a fost excelentă, dar de cele mai multe ori n-a fost suficient. Li a fost mai bună și mai proaspătă. Exceptând setul doi, când campioana asiatică și-a arătat și cealaltă față – lipsită de concentrare, fără soluții, pierdută în spațiu, deturnată de la planul de joc. Ușor relaxată și cu puțin ajutor de la Li, Simona s-a desprins repede grație unei serii fantastice de 20 de puncte câștigate din 25 jucate, ducându-se până la 5-0 și având trei șanse de set alb.

Odată trecut acel moment, era cumva de așteptat că Li își va pune “hârtiile” în ordine. Ceea ce a și făcut, chinezoaica revenind în decisiv la nivelul de joc arătat în setul 1. Ceea ce, într-un final, i-a adus și victoria.

4.

Chiar dacă obosită și cu durerile provocate de accidentarea la șold, o accidentare care i-a făcut pe comentatorii britanici să-și exprime rezerve cu privire la continuarea meciului, Simona a arătat sclipiri din forma fantastică din ultima perioadă, dovadă felul în care a purtat unele raliuri, unghiurile găsite, serviciul doi admirabil (un stat incredibil: în setul 2 Li n-a câștigat niciun punct pe serviciul 2), execuțiile maiestuoase, pe care le reușești atunci când ai încredere în jocul tău. Toate astea au fost acolo. Nu în cantitatea de până acum, dar n-a dispărut nimic peste noapte. Simona n-a făcut cadouri, Na Li și-a obținut victoria, muncind pentru ea și meritând-o. Ceea ce face o diferență.

5.

Dacă e vreun semn că totul e pe un drum bun, acela e zâmbetul Simonei după ce a câștigat un rally absolut superb, la 0-5 în decisiv, când perspectiva unui set alb potențial dezamăgitor era aproape iminentă la cum mergea jocul. Simona a alergat, a câștigat punctul cu un efort uriaș, apoi a ridicat mâinile și a sărbătorit cu un zâmbet larg. Semn că vorbea foarte serios când a spus că vrea în primul rând să se bucure de ce face pe teren, pe același nivel de importanță cu dezvoltarea jocului. Când e una, vine și cealaltă de la sine. Dacă e ceva neplăcut la această înfrângere, poate e scorul din ultimul set, prea dur pentru jocul Simonei, dar astea-s detalii, la urma urmelor.

6.

Un reminder pentru cei care au uitat cum s-a tradus ultima lună din cariera Simonei: două titluri WTA (și nu numai că-s primele, ci sunt și consecutive), o semifinală la un super turneu, cel de la Roma. Salt până pe locul 32, cu perspective de a îmbunătăți considerabil această clasare în lunile următoare (dacă a putut obține victorii pe iarbă, de ce n-ar putea și pe hard). 17 victorii din 20 de meciuri. A învins jucătoare ca Svetlana Kuznetsova, Agnieszka Radwanska, Jelena Jankovic, Roberta Vinci, Andrea Petkovic, Carla Suarez Navarro sau Kristen Flipkens, jucătoare din elita actuală a tenisului feminin mondial.

7.

Tradiționalii negativiști vor vedea partea goală a paharului. Că la Slamuri Simona n-a performat la fel de bine. Că și-a programat pașii poate greșit și a ajuns prea obosită la meciurile importante. Greșit. Nu poți niciodată să renunți la meciul următor pentru vrabia de pe gardul Slamului de peste x zile. Plus ca jucătoarele la care a pierdut la ambele Slamuri nu sunt niște anonime. Cu puțin noroc, Simona va fi cap de serie la US Open și-și va putea procura un traseu mai confortabil în primele runde.

8.

Alți negativiști vor spune că “da, sigur, câștigăm turnee mici, dar nu facem nicio performanță la cele mari”. Am citit deja afirmația asta greu de etichetat în vreun fel. Ca să câștigi un turneu în această eră este nemaipomenit de greu, indiferent de nivelul lui. Nu e momentul aici să fac apologia câștigării unui trofeu, dar e o idee pe care până și campioni precum Federer, Nadal sau Djokovic, cu atâtea și atâtea titluri în palmares, o reiau frecvent în declarațiile lor: că este mare lucru să rămâi, la finalul unei săptămâni, the last guy standing. Întrebați-l numai pe Benneteau, care a și uitat câte finale a pierdut. Simona a câștigat două titluri în două săptămâni, trebuie repetat asta obsedant. Plus că ideea criticii pică oricum din start, în momentul în care lecturezi lista adversarelor învinse de Simona în această perioadă. Nu sunt niște trofee oarecare, dimpotrivă. Iar combinația 'trofeu pe zgură + trofeu pe iarbă' face toți banii. Dă o savoare specială performanței româncei.

9.

Simona are acum nevoie de o odihnă zdravănă. Să sperăm că problemele la șold nu sunt serioase și că ea-și va continua ascensiunea. Are nevoie să continue să crească, să construiască pe temelia foarte solidă pe care a ridicat-o deja. Schimbările sunt atât de multe și de spectaculoase în jocul ei încât saltul valoric făcut de ea echivalează cu o reclamă pentru un slogan neromânesc: “munca multă se transformă, inevitabil, în rezultate”.  

În termeni mai concreți, cum am mai spus-o, Simona n-are nimic de apărat în a doua jumătate a anului. Are mult loc să crească și să intre, pentru început, în top 20, și de ce nu, mai sus. Există și reversul pentru seria ei din ultima vreme: a atras atenția tuturor jucătoarelor, nu va mai fi o surpriză pentru nimeni. Va fi respectată, dar și luată în serios. Va fi mai greu de aici înainte. Dar cu atât mai frumos.

10.

E doar o pauză, nu vreun final, dar e un moment potrivit să-i mulțumim Simonei Halep pentru toate clipele frumoase oferite în această perioadă. Ea și ceilalți români din circuit au obținut rezultate incredibile – 5 titluri WTA/ATP -, pe care, în alte vremuri, le așteptam cu anii. Acum au venit în numai câteva săptămâni. A fost o plăcere să o urmărim pe Simona atât de detașată, de sigură, de pozitivă și de agresivă pe teren. Ne-a dat sentimentul de siguranță. Ne-a reamintit de muncă. Nu există shortcut-uri pentru nimeni și nimic. Există, însă, zâmbete și aprecieri după ce ajungi la liman.

Baftă multă, Simona, te așteptăm mai departe.