Întortocheate mai sunt căile tenisului! Acel moment psihologic, cu game-ul prelungit din finalul primului set, cu succesiunea de mingi de break nefructificate şi cedat până la urmă, cu tot cu setul pierdut astfel, a ajutat-o până la urmă pe Sorana.
Meteahnă mai veche la Cîrstea, inconstanţa în capacitatea de adaptare şi concentrare, s-a făcut vizibilă din plin. Însă numai până la un moment dat, când Sorana a găsit reţeta magică și a combinat ideal ingredientele de bază: jocul agresiv şi încrederea regăsită cu sprijinul tribunei. “Am început meciul ceva mai nervoasă decât de obicei. Am avut multe emoţii şi nu mai jucasem acasă de foarte mult timp. Mi-a luat ceva să mă obişnuiesc cu condiţiile de joc, cu publicul, dar la final a fost uluitor. N-am mai trăit aşa ceva. Atmosfera a fost ieşită din comun. Vreau să mulţumesc publicului. M-a ajutat enorm. Sunt foarte fericită că am găsit o cale să revin în meci şi să termin cu bine”.
La sfârşitul meciului, după o scurtă analiză împreună cu antrenorul ei, Victor Ioniţă, concluzia desprinsă e că, aparent paradoxal, atunci când Sori a pierdut acel game şi, implicit, primul set, de fapt a câştigat enorm. Explicaţia? A pus în practică filozofia după care încearcă să se ghideze, conform căreia ţinta nu sunt rezultatele imediate, ci progresia în perspectivă, printr-o atitudine justă. “Acel game a fost foarte bun, chit că l-am pierdut. La 5-2 am simţit că intru în meci, de la 5-2 am început practic să lovesc mingea. Pentru că ăsta e jocul meu, jocul agresiv. Cu ăsta bat jucătoarele. Aşa cum am spus, am intrat puţin crispată, puţin emoţionată. Dar, odată cu acel game la 5-3, chit că a fost foarte lung, am avut multe schimburi, am început să intru în teren, să fiu mai agresivă. Cred că de-acolo a început creşterea în joc”, a explicat Sorana, generalizând apoi, cu referire la viitorul echipei de FedCup.
“E mult prea devreme să spunem cât de sus putem ajunge. Normal că avem potenţial. Însă nu mai vreau să facem greşeala pe care o facem în general şi o facem în toate sporturile. Ne gândim deja mult prea sus. Aşa văd lucrurile în cariera mea şi în general. O luăm pas cu pas. Acum, important e să reuşim această calificare, să ajungem în Grupa Mondială. Avem o echipă foarte unită şi foarte omogenă”.
În sprijinul ideii de mai sus, a adus apoi exemplul apariţiilor mai puţin faste din trecutul apropiat în circuitul profesionist, la finalul cărora a căutat să rămână cu aspectele pozitive. “Pe hârtie pare că ultimele trei turnee nu au fost foarte bine, însă a fost puţin şi de circumstanţe, pentru că la Indian Welles am făcut un meci foarte bun. Camilla Giorgi cred că a jucat meciul vieţii ei contra mea. Apoi, la Miami, la fel, n-a fost un meci rău. Am avut şansele mele. Am pierdut de la Pironkova, iar la Charleston am fost foarte aproape, la două mingi de a câştiga meciul. E cu dus şi întors. Eu m-am simţit tot timpul OK, concentrată pe ce trebuie şi, în general, dacă rezultatele nu vin săptămâna asta sau săptămâna viitoare şi faci tot cum trebuie, vor veni la un moment dat”.
Ana: “Am făcut un pas înapoi după primul set”
Nu întâmplător Sorana Cîrstea şi Ana Ivanovic sunt bune prietene. Temperament asemănător, slăbiciuni comune. Practic, de ce ne-a fost teamă în privinţa Soranei, că ar putea fi copleşită de emoţii, că zgura nu i-ar prii, s-a răsfrânt în cele din urmă asupra Anei Ivanovic. Practic, Sorana şi-a învins în cele din urmă demonii interiori şi a resetat istoria meciurilor directe, favorabile în trecut sârboaicei. După primul set, a dominat-o psihic, mai mult sau mai puţin conştient. “Am încercat să nu mă concentrez foarte mult pe ea, pe ce se întâmplă de partea cealaltă a terenului. Aveam destule cu care să-mi bat capul în partea mea de teren”, a mai spus Sorana.
În identificare motivelor pentru care deznodământul i-a fost defavorabil, Ivanovic a amintit de drumul istovitor din America de Sud, pe care l-a făcut după titlul cucerit la Monterrey, de pregătirea insuficientă pe zgura de la Bucureşti. “În primul rând, vreau să o felicit pe Sorana. A jucat bine astăzi. Mi-a fost foarte greu să mă adaptez. Mi-a mers un set, mi-au ieşit câteva lucruri, am reuşit să fiu mai agresivă. Dar mi-ar fi plăcut să am mai multe meciuri în picioare. Tocmai m-am întors după un drum lung am avut doar câteva zile să mă antrenez. Mi-a venit tare dificil pe teren astăzi. După primul set, nu m-am mişcat aşa bine. Am făcut un pas înapoi şi i-am dat posibilitatea să dicteze schimburile. Şi, a făcut-o foarte bine”. Nu atât de zâmbitoare precum zilele trecute, la prezentarea echipelor sau la tragerea la sorţi, Ana n-a părut nici foarte afectată. “Ea e tânără, eu sunt tânără şi ne aşteaptă multe alte meciuri directe. Ştiam că va fi o întâlnire dură. Mâine va fi o nouă zi şi sper să mă remontez”.
Mama Soranei: “Publicul a montat-o”
Aportul publicului, miile de voci care au scandat “Sorana, Sorana!” au contat mai mult ca niciodată pentru o jucătoare de o sensibilitate aparte, în căutarea unui aparent mic imbold care să-i permită să intre în zonă, să o facă să-şi conştientizeze valenţele proprii marilor campioane. Poate tocmai acel “Hai, campioano!”, care s-a auzit de câteva ori din înaltul tribunei în momente oportune a ridicat-o. “Tot timpul am spus-o. Inima mea e pentru România. E altceva când îi ai pe suporteri în spate, auzi cum scandează numele tău, auzi cum scandează România. Te face să tragi puţin mai mult. Ştiu că e weekend-ul cu Paştele şi apreciez efortul de a veni astăzi. Condiţiile meteo nu sunt ideale, dar au stat acolo, cu noi”, a punctat Sorana.
Pe parcursul meciului, pe lângă cei din staff, Sorana şi-a căutat cu privirea părinţii din înaltul tribunei. Mama ei, Liliana Cîrstea (foto), a găsit explicaţia principală a răsturnării de scor în aportul publicului. „Ne bucurăm pentru rezultat. A adus primul punct României. Suntem fericiţi, a jucat bine, a simţit bine terenul. Orice mamă este mândră de copilul ei. Şi eu sunt! A avut emoţii, pentru că e foarte greu să joci împotriva prietenei. Publicul a montat-o”.
Coadă la autografe, în ploaie
La zece minute după încheierea meciului Soranei, o ploaie torenţială cu piatră i-a împrăştiat care-ncotro pe spectatorii ieşiţi de pe arena centrală. Mai puţin pe cei care făcuseră coadă în faţa standului unde Monica Niculescu a oferit autografe. Grupul de fani a preferat să se ude până la piele, decât să rămână fără posterul cu autograf, iar Monica, păzită de o umbrelă a organizatorilor, a continuat să semneze.
