TreizeciZero Fed Cup
ploaie
Valentin Lupu

răspunsul la
întrebarea momentului: dacă și cât se va juca sâmbătă?

18-04-2014

În condițiile prognozei meteo total defavorabile cel puțin pentru ziua de sâmbătă, Treizecizero.ro încearcă să răspundă la cea mai grea întrebare, prezentând și politica ITF pentru meciurile de FedCup în astfel de situații.

Startul barajului pentru calificarea în Grupa Mondială II de la București, dintre România și Serbia, programat pentru mâine, se vede serios amenințat de ploaie. La orele 12:00, când ar trebui să intre pe teren, pentru primul meci, Sorana Cîrstea și Ana Ivanovic, șansele de precipitații sunt estimate de INMH la 40%, urmând ca acestea să crească spre 60 și chiar 80% în orele ce vor urma. Din toate sursele pe care le-am consultat, concluzia e evidentă: mâine nu se va putea juca în condiții normale sau, în variantă pesimistă, chiar deloc. Organizatorii au prevăzut arena centrală cu o prelată, astfel încât de îndată ce ploaia s-ar opri, terenul să fie practicabil. În varianta realistă, spectatorii vor putea vedea tenis, însă doar printre picături. Dacă ar fi să dăm crezare prognozei pe ore a Accuweather, riscăm următorul pronostic: startul primului meci va fi amânat cu în jur de o oră, Cîrstea și Ivanovic vor apuca să înceapă jocul mai apoi, însă nu să-l și termine, pentru că în intervalul 14:00-17:00, se anunță din nou ploaie. Cu puțin noroc, meciul s-ar relua mai apoi, odată cu micșorarea șanselor de precipitații, mai spre seară.

Din fericire, Arena centrală este prevăzută cu nocturnă, astfel încât arbitrul principal, singurul în măsură să decidă, ar putea amâna succesiv desfășurarea întâlnirii într-o primă fază, după care să hotărască disputarea acesteia chiar și la ore mai târzii. Tot în mâinile arbitrului principal Norbert Peick stă și o posibilă reprogramare pentru duminică.

Din câte a declarat special pentru Treizecizero.ro oficialul ITF, Karoline Prezich, considerentul avut în vedere este încheierea cât mai rapidă a întâlnirii. Astfel, este posibil, în cazul în care primele două meciuri nu se încheie sâmbătă, întâlnirea să se reia duminică la o oră mai matinală decât a fost stabilit, în urma unei discuții în acest sens între arbitrul principal și căpitanii-nejucători ai celor două echipe, chiar cu posibilitatea ca aceeași jucătoare să dispute două meciuri de simplu într-o singură zi. În cel mai rău caz, întâlnirea ar putea continua luni sau, cel mai târziu, marți.

“În primul rând, sperăm să fie vreme bună. Dacă va ploua sâmbătă, va trebui să terminăm de jucat ceva mai târziu. Vom juca pe cât de mult posibil. Dacă nu vom termina suficient de mult cât ne-am dori, vom începe devreme duminică. Poate la orele 10:00. :i vom face același lucru. Dacă, dintr-un motiv sau altul, tot nu vom termina meciurile, vom continua până luni sau chiar marți, dar asta depinde și de disponibilitatea jucătoarelor”, a spus reprezentantul ITF la București. Săptămâna viitoare, spre exemplu, atât Simona Halep, cât și Sorana Cîrstea și Ana Ivanovic, la simplu, plus Monica Niculescu, la dublu, sunt înscrise la puternicul turneu WTA de la Stuttgart.

În eventualitatea în care întâlnirea ar continua și luni, organizatorii se vor mai lovi de o problemă, neputând programa pe Arena Centrală meciuri din cadrul Năstase Țiriac Trophy. “Nu știu ce plan de back-up are directorul turneului ATP (n.r. – Cosmin Hodor) pentru o astfel de situație. Noi trebuie să ne terminăm meciurile!”, a precizat Karoline Prezich.

Varianta mutării întâlnirii de Fed Cup pe un teren acoperit, cu sau fără zgură, iese complet din calcule, regulile federației internaționale nepermițând așa ceva.


Ce se poate întâmpla cu biletele?

În situația în care chiar și o parte dintr-un singur meci programat sâmbătă va continua duminică, posesorii de bilete doar pentru sâmbătă ar avea drept de acces pe arena centrală și duminică, în ziua de Paști, FRT fiind nevoită, teoretic, să aplice regulile ITF în astfel de cazuri. Totodată, dacă luni se vor juca meciuri programate inițial pentru duminică, spectatorii vor putea intra cu biletele de duminică. În orice caz, contravaloarea biletelor nu va fi returnată, potrivit regulilor ITF.

 

Ce vor face Sorana și Simona cât timp plouă?

Ce fac jucătoarele cât timp vremea nu le permite să intre pe teren sau le obligă să se retragă și să aștepte ore în șir la vestiare? Este o situație cu care Simona Halep s-a mai confruntat. “Greu de zis, pentru că te adaptezi de fiecare dată. Mie, una, nu-mi place foarte mult să întrerup meciul și să stau câteva ore. Mi s-a întâmplat la US Open, cred, cu Pennetta, și n-am putut să reîncep meciul așa bine. Dar, voi avea echipa alături. Voi avea persoanele potrivite care să mă țină concentrată pe meci. Voi încerca să stau relaxată , să ascult muzică poate și să stau de vorbă cu colegele despre cum trebuie să reiau meciul”, a spus Halep, găsind loc și de o glumă pe această temă cu Sorana Cîrstea: “Vom juca și cărți, dacă e…”.

“La orice alt turneu, de obicei mă retrag într-un colț, iau cartea și citesc, ascult muzică sau scriu ceva. În general, petrec timp eu cu mine. Acum, făcând parte dintr-o echipă, probabil că voi sta cu fetele dacă se va întâmpla să se întrerupă meciul. Ne dorim să avem continuitate când intrăm, dar nu va depinde de noi. Se știe că tenismenii sunt sportivii care se adaptează cel mai repede, pentru că tot timpul te lovești de situații noi. Sunt pentru prima oară pusă în situația aceasta. Știu că va fi greu, însă știu că va fi frumos”, a răspuns Sorana la întrebarea Treizecizero.ro.

Programul oficial al meciurilor, la acest moment, este AICI.

  • Nic Popescu

    Hai, Romania! Si pe ploaie si pe soare…:)

  • Deni

    acum ploua in bucuresti? suntem din craiova si nu stim daca sa plecam sau nu

    • Serban

      nu ploua acum, este un pic de soare, dupa 14 se pare ca va veni ploaia, eu zic sa veniti:-)

  • Vlad

    Au prelata?? da de unde…. nu era nicaieri pe stadion, dupa prima rafala au iesit cu buretii, au aruncat zgura noua, poate poate se usuca mai repede. A mers cat pentru 4 gameuri pana a venit potopul. E inadmisibil, mai ales ca aveau prelata in anii trecuti.

  • Doctor Z

    Bravo Gulbis, abia astept sa-l vad numarul unu si la altceva decit la spart rachete.
    Insa eu cred ca omul e cam SF, aia sunt acolo in top fiindca au rezistat mental ani la rind.
    Dar ma rog, de ce nu.
    Si daca nu Gulbis, atunci cine?

  • Stanley Kubrick

    Andrej, unde esti ??? Sa ne amintim ce ne-am ales cu cativa ani in urma. Tu Dolgopolov iar eu Gulbis. Care, cum a ajuns mai sus ? 😀

    • Marc_ro

      Stai linistit, ca si Dolgo este pe-acolo.
      Arbitrez eu pariul, care din cei doi ajunge in Big 4.
      Ca doar atunci se pune. Top 10 e efemer si nu necesita semifinale sau finale, ci doar un parcurs constant de copil de mingi pentru cei mari.
      Personal mizez pe Kei ca va ajunge inaintea lor acolo

      • Stanley Kubrick

        Nu era un pariu, ci mai mult o presupunere a fiecaruia pe un jucator admirat. Lui Andrej ii placea mult Dolgopolov iar mie Gulbis. Asa ca diferenta se face cu 10 mai bun decat 13. Adica locul. 😀

    • Andrej

      Pariul era pe un an. Cele mai usoare 10 beri virtuale pe care le-am castigat vreodata.
      Dar ma bucur pentru tine si Doc. 😛

  • Sorin G.

    Adrian, exista vreo explicatie pentru care la “stream” apar avatarele si se vede cine la cine da “like”, iar la articole, nu.
    Ma gandesc ca nu-s singurul in situatia asta.

  • FairPlay

    Oare o zbirceste azi Rafa in fata lui Dustin?

Design: Bogdan Gheorghe