TreizeciZero Fed Cup
irina2
Treizecizero.ro

start nefast
Pierdem primul meci - toate calculele se schimbă. Irina e învinsă de Abanda, Canada conduce România cu 1-0

18-04-2015

Pornim cu stângul, cu stângul chinuit de crampe musculare al Irinei Begu, învinsă surprinzător de tânăra Francois Abanda. De-acum e mult mai greu.

abanda

Arena e mică, tricolorul nostru e peste tot, iar suporterii canadieni poartă tricouri de hochei. Te gândești imediat că România nu mai are un sport național, nu unul modern, în orice caz. Și cine știe, poate că generația asta de fete va inspira altă generație și uite așa, peste câțiva ani, tenisul va putea pretinde că este sportul preferat al românilor. Apoi îți amintești că doar 6% dintre sportivii profesioniști din România joacă tenis (peste 55% sunt fotbaliști), și că procentele (deci popularitatea) pot crește doar într-o perioadă de mare succes.

Cu gândul la acest eventual succes te (sur)prinde începutul de meci: e deja 2-0 pentru Francois Abanda, care salvează o minge de break pe propriul serviciu pentru ca să-și fructifice șansa pe cel al Irinei.

Totuși, Abanda – deși suplă și atletică – pare greoaie la început de meci, iar revenirea Irinei nu surprinde pe nimeni. Ea e mai consistentă, câștigă mai toate schimburile în cros, mai ales pe backhand, și telespectatorul observă cu ușurință o diferență de clasă: Begu este o certitudine a tenisului, o jucătoare care va intra – dacă își continuă evoluția – între primele 20-30 de jucătoare, în vreme ce Abanda e încă o promisiune.

Meciul promite și el, schimburile sunt din ce în ce mai spectaculoase și-i revin, tot mai multe, Irinei, care face break-ul în jocul opt și, peste câteva minute, închide primul set: 6-4 pentru Begu, iar Abanda părea să înțeleagă că-i va fi greu.

Și totuși.

Începutul setului doi nu diferă mult de primele game-uri ale primului set, cu Irina care face și greșelile, și punctele decisive, salvează câteva mingi de break și egalează la doi.

Însă Abanda, de acum, nu mai este greoaie. Și nici nu-și mai arată lipsa de experiență. În schimb, Irina dă semne de disconfort fizic și începe să adune mai multe greșeli decât reușite: avea să piardă un set doi presărat cu 23 de erori neprovocate (numărul va crește la 59 până la final, cu doar 26 de mingi direct câștigătoare).

Chiar și așa, nu simți (încă) meciul scăpat de sub control, mai ales că Irina atacă, reușește break-ul în chiar primul ghem, apoi se desprinde foarte rapid la 2-0.

Dar piciorul stâng o necăjește, și nu-ți dai seama dacă e glezna sau vreo crampă pe mușchii gambei (la final aveam să aflăm că au fost crampe, adică răul mai mic).

La 2-1 pentru ea, Irina primește îngrijiri medicale și revine în teren mai sprintenă: o serie de mingi câștigătoare din alergare, atât de pe forehand, cât și de pe backhand o apropie de 3-1, însă urmează câteva greșeli ușoare. E din nou 40-40, când Irinei i-ar fi trebuit un ghem ușor, scurt și fără schimburi prelungite.

Abanda avea să înțeleagă că trebuie să o plimbe pe Begu și face asta cu iscusință. După un punct controversat, românca își pierde avantajul.

Dar fata asta este, înainte de toate, determinată. Lovește parcă și mai tare, se montează și încearcă. Din păcate pentru România, exact asta face și tânăra Abanda, care izbutește break-ul și servește pentru meci. În scurt timp, după câte-un break de fiecare parte, vin două mingi de meci pentru Abanda. Pe prima o salvează Irina, pe a doua însă… E 2-1 pentru Abanda, 1-0 Canada. Surpriză mare, după un meci frumos, care schimbă calculele dramatic: cine se baza (la fel ca noi) pe două victorii la simplu – ambele împotriva acestei tinere jucătoare de culoare – și una în meciul decisiv, la dublu, trebuie să spere acum că fetele îi pot fura un meci lui Bouchard. Brusc, șansele României scad. Iar cei care caută vinovați le reamintim că e o competiție pe echipe, iar în teren este deja Dulgheru, care are toate armele să-i pună probleme lui Bouchard.

 

La final de meci, zâmbitoare, Abanda spune despre Irina că este o jucătoare grozavă și că se aștepta la un nivel extrem de ridicat. “Cred că a avut ceva probleme fizice, dar a luptat până la final și victoria a fost greu obținută. N-am jucat niciodată cu Dulgheru, dar și ea este mai bine clasată decât mine, astfel că mă aștept la încă un meci greu mâine”.

  • Adrian

    Lasa ca o sa o razbune Alex, cu Genie. Si poate maine Andreea ….

  • Florin

    Ce inseamna sa ai cam toate loviturile …

  • Nasty

    wow, bouchard nu joaca absolut nimic anul asta

    • chichirichi

      A jucat prost inca de la turneul campioanelor nu numai anul acesta.Gonflatul cu pompa a mass-media si favoritismele lui Alaster nu i-au facut decat rau pe langa faptul ca nici ea nu e o persoana cu un IQ iesit din comun.

  • Robert

    Ati vazut cum a dat mana Alexandra cu echipa? :))

    • sorin-arges

      Superba … pantomima ??!

  • sorin-arges

    Traim, domnilor ! Supravietuim unei prime zile de infarct. Cumva, in stilul nostru romanesc, amestecat si de neanteles pentru altii, suntem totusi vii !!
    Evident, doar pentru a o lua de la capat maine !

    Sarut mana, fetelor, romancelor din Canada !

  • chichirichi

    Extraordinar final de meci a oferit Alex Dulgheru.Felicitari!

  • Luisa

    maine, in primul meci, cred ca joaca Mitu cu Dambrowski

    • Liviu

      sa stii ca si eu m-am gandit la asta. Bouchard e daramata psihic, nici nu vreau sa ma gandesc ce-ar insemna o noua infrangere pentru ea.

  • http://www.george2210.blogspot.com george2210

    Bravo Alex! A venit randul tau sa salvezi echipa!

    • shadal

      simona a cam ramas datoare. ea o sa ne salveze in grupa mondiala

      • Novak

        daca jucam acasa va avea mereu probleme emotionale, mai ales dupa meciul asta. II trebuie mai intai o victorie convingatoare afara. Un meci cu Kvitova la Praga ceva.

        • shadal

          sau cu masha la moscova

          • Novak

            vrabia….. ce mai viseaza :)) Daca vine Masha.

          • shadal

            eu sper sa o vad pe masha la bucuresti. cred ca e obligata sa mai joace o intalnire la anul daca nu joaca finala anul asta.

          • Un guest acolo

            Deci daca vine victoria Simonei e ca si asigurata 😛

      • http://www.george2210.blogspot.com george2210

        Nu cred, la Budapesta a contribuit la victoriile cu Marea Britanie si Ucraina, apoi la baraje a castigat meciurile in care era favorita clara. Si cel mai important, aduce increderea la echipa. Pana la ascensiunea ei aveam jucatoare in top 100 dar in Fed Cup nu faceam nimic.

  • teo

    Bravo Alexandra! Am avut mereu incredere in tine. Stiam ca o sa-ti revii dupa accidentare. Forza Romania!!!

  • SS

    Daca Irina poate fizic 85-90 % maine, eu as baga-o pe Mitu cu Bouchard. Un 2-2 este cel mai realist rezultat, iar Irina are ocazia in meciul de dublu sa ne aduca victoria alaturi de Raluca.

    • http://videostream.dn.ua/videopage/videoPage.php?g=dWJ1bHJlK2FzZnRkdW4z&c=ro&i=eWl1anZucGNyaA%E2%84%96f%E2%84%96f Bogdan Stanislav

      nu sunt sigur, dar nu cred ca daca Irina se retrage de la simplu, mai poate juca la dublu

      • ralu_dani

        Capitanul poate face schimbarea.

        • http://videostream.dn.ua/videopage/videoPage.php?g=dWJ1bHJlK2FzZnRkdW4z&c=ro&i=eWl1anZucGNyaA%E2%84%96f%E2%84%96f Bogdan Stanislav

          da…..stiu ca se pot schimba….dar nu stiu daca si in acest caz se pot face…..daca s-ar putea, si Irina nu e 100%, mai bine sa joace doar la dublu!

  • HappyM

    Bravo Alexandra!

    Video-ul care face senzatie :)))))))))
    https://www.youtube.com/watch?v=fbmkFHsbCa8
    https://www.youtube.com/watch?v=iJTAM3t9HyQ

  • Sorin

    Foarte frumos a vorbit Alexandra la interviul in lb “canadiana”. Curat, cursiv, la obiect, relaxata. Fain, foarte fain.

  • Ciprian Nicolae

    Felicitari Alexandrei pentru jocul foarte bun pe care l-a facut, pentru ca ne-a adus inima la loc si pentru ca a mai sapat la monumentul Ginei (mi se pare ca Gina e intr-o degringolada totala)!
    As remarca excelentul comentariu al comentatorilor canadieni, profesionisti, fair play. O placere sa-i asculti cum o laudau pe Alexandra, cum vorbeau despre multimea de fani romani, de drapelele romanesti. Nici urma de rautate.

  • Ciprian Nicolae

    Nu stiu daca ati vazut, Simona joaca direct in turul 2, cu Garbine sau cu Barbora. Sincer, ar prefera-o pe Garbine.

    • laurucraiova

      De ce ?

      • Zeus

        a cam batut-o in ult. 2 meciuri

      • Ciprian Nicolae

        Sa o bata si pe ea, sa nu mai fie vorbe ca Garbine a batut-o de doua ori.

        • laurucraiova

          Eu vroiam un meci cu Bouchard dar canadianca nu mai merge in Germania…

          • nobody

            Si ce sa demonstreze in meciul cu Bouchard? :)

          • laurucraiova

            Ca Bouchard este nobody in fata Simonei

        • Un guest acolo

          Pai chiar asa este, de doua ori a batut-o pe Simona, uita-te la h2h…cica sa nu mai iasa vorbe, de parca sunt scoase din burta, nu sunt realitati negru pe alb. Nu zice nimeni ca nu se vs schimba situatia, dar deocamdata asta este.

      • Novak

        PAi zgura e suprafata preferata a ei, combinat cu primul meci al Simonei dupa ceva vreme…. sanse sa se pregateasca pentru Roma :)

    • http://www.george2210.blogspot.com george2210

      Acum am vazut si eu. Nu pare prea bine tinand cont de meciurile directe, dar totusi Muguruza nu prea a facut mare lucru in ultima vreme.

      • Ciprian Nicolae

        George, nu ne-am speriat noi de Serena, o sa ne speriem de Garbine? Karolina a batut-o de doua ori, iar Simona a batut-o pe Karolina tot de doua ori. In plus, Garbine a batut-o pe Simona pe hard, in China, cand Simona era in perioada post USO si avea o cadere de forma, si a doua oara la Galati.

        • http://www.george2210.blogspot.com george2210

          Nu ne speriem rau, doar asa putin 😛
          Eu vreau sa vad cum o bate pe Sharapova in finala.

          • Ciprian Nicolae

            Jar mananca, Simona!

          • Zoolook

            Si eu. Live.

          • http://www.george2210.blogspot.com george2210

            Si tu vii la turneu?

          • Zoolook

            Am de gând să mă reped cu puștiul meu doar la finală.

          • http://www.george2210.blogspot.com george2210

            Eu vin la SF si F. Si la calificari, am fost ieri si acum ma pregatesc sa plec spre arena.

          • Zoolook

            Fain de tine. Enjoy!

      • Ale

        Curaj George.

      • Luisa

        Ii turneul perfect unde s-o pună la punct pe Muguruza (daca trece de Barbora). Nu-i nici mare, sa fie stresată, nici mic, ca sa fie o victorie fara importanță.

    • Luisa

      unde-i draw–ul?

    • mery

      oricare dintre ele nu reprezinta un obstacol pt Simona, pe zgura , fara sa mai punem la socoteala momentul bun pe care il are ….. :)
      Keep calm& trust SIMO !

    • aa

      ce inseamna perioada…
      turneu de 470 puncte cu 8 din top 10….
      pai un new haven sau moscova care sunt de aceeasi categorie daca prind 2 din top 10 sunt ok
      chiar si premier mai mari, de 700 de puncte nu au line-up-ul asta asa dur

  • Florin

    Alexandra stapaneste jocul de tenis … SIMTI asta din primul moment. Daca nu va mai avea ghinion cu accidentarile ne vom tot bucura de victoriile ei …

Design: Bogdan Gheorghe