TreizeciZero Fed Cup
shfc 2
Treizecizero.ro

Decizie logică:
Simona Halep nu va juca în barajul Fed Cup. Trei concluzii înainte de Canada - România

04-04-2015

Cum era de anticipat după parcursul foarte lung din circuitul nord-american de hard, Simona Halep a confirmat la sosirea de la Miami că va sări peste meciul de baraj cu Canada, din 18-19 aprilie. Mediafax o citează pe numărul 3 mondial: “Este foarte greu să merg să joc în Canada, sunt obosită, am obligaţii la Stuttgart, dacă era în Europa mă duceam cu mare drag. Eu zic că avem prima şansă, Irina este în formă bună şi la dublu avem echipă bună. Îmi pare rău că nu voi fi cu ele, dar voi fi cu sufletul acolo”.

Câteva lucruri se desprind în urma acestei decizii:

1. Încă nu este clar dacă Eugenie Bouchard va juca pentru Canada. Cel mai probabil, Genie va spune și ea pas, indiciile lăsate în acest sens fiind numeroase. De altfel, și oficialii canadieni s-au declarat, nu o dată, foarte sceptici în ce privește participarea lui Bouchard la barajul cu România. Iar logic vorbind, șansele sunt minuscule ca Genie să vină să joace pe hard în Canada, în condițiile în care a luat un wildcard la Charleston (6-12 aprilie) și la Stuttgart (20-26).  Cu sau fără Bouchard, și în condițiile neparticipării Simonei, România rămâne oricum favorita acestui meci. Este momentul în care vom simți din plin cât de utilă a fost această tragere la sorți (alternativele ar fi fost Australia, Polonia sau Italia).

Plecând de la ideea extremă că Bouchard nu numai că ar participa, dar ar mai și aduce două puncte Canadei, tot fetele noastre au șanse mai mari de victorie. În meciul pierdut cu Cehia, în februarie, Canada s-a bazat pe Gabriela Dabrowski (175 WTA la simplu, 44 la dublu) Francoise Abanda (235 WTA la simplu, 430 la dublu), Sharon Fichman (203 / 119) și Charlotte Robillard-Millette (806/792). Toate, cu clasament și rezultate mult inferioare fetelor noastre. Alte opțiuni ar mai fi Heidi El Tabakh (241 la simplu la acest moment) sau Carol Zhao (289).

Aleksandra Wozniack (acum pe 191, dar o jucătoare care a urcat cel mai sus pe locul 21 la simplu, în 2009 ), o opțiune mai solidă pentru Canada, abia a revenit pe teren după o perioadă de accidentări și e greu de crezut că va fi un factor în întâlnirea cu România.

2. Decizia Simonei nu e numai logică, ci și binevenită: după parcursul prelungit din America de Nord, Simona avea nevoie indiscutabilă de o pauză prelungită înainte de a intra în cea mai solicitantă perioadă a sezonului. Văzută drept una dintre favoritele Roland Garros, Simona va fi implicată în turneele de la Stuttgart, Madrid și Roma, înainte de a merge la Paris, pentru al doilea turneu de Grand Slam al anului. În plus, după Roland Garros, pauza e iarăși scurtă înainte de Wimbledon. Sacrificiul deplasării în Canada înainte de Stuttgart ar fi inutil. Măcar o dată, interesul individual trebuie să primeze în fața cel al echipei, cu atât mai mult cu cât tot tenisul românesc beneficiază de pe urma rezultatelor individuale ale Simonei.

Un alt avantaj e că Simona poate ieși un pic din atenția publicului cu această ocazie, lucru util ținând cont de presiunea imensă pusă pe ea la fiecare apariție în Fed Cup.

3. Absența Simonei e o șansă pentru alte jucătoare de a-și asuma responsabilități. Irina Begu, recent nominalizată la Fed Cup Heart Award, a arătat la Galați că poate aduce puncte importante la simplu; Monica Niculescu este oricând o soluție bună și la simplu, și la dublu. Iar Alexandra Dulgheru, care a făcut pași importanți anul acesta, ajungând în finala de la Kuala Lumpur, ardea de nerăbdare să joace la simplu pentru România, spunând încă de la interviurile de pe teren, după victoria cu Spania, că și-ar dori să fie titularizată la următorul meci al echipei. De altfel, ea ar beneficia probabil cel mai mult din efectul foarte puternic pe care îl are asupra moralului unei jucătoare o victorie în Fed Cup. Iar forța echipei, element decisiv la fiecare dintre ultimele șase victorii consecutive reușite de România în Fed Cup, are încă o dată șansa de a ieși la suprafață.

  • magus1349Jr.

    A luat o decizie inteleapta. Excelenta vestea.
    Sper sa sara si peste turneul de la Bucuresti.

    • xyz

      Stai sa vezi cum o fac praf patriotii :), si eu sunt de aceeasi parere, era singura decizie logica.

      btw, te laudai ca strigi catalogul la meciul Simonei din SF, daca asteptam as fi vazut doar reluarea :))

      • magus1349Jr.

        Sincer, m-am trezit cand era 1-1 in primul set. Apoi la 6-5 in decisiv a trebuit sa plec spre plantatie. Nu mi-a convenit, dar n-aveam incotro. Copiii vor dulciuri zilnic.
        In timpul meciului nu prea comentez, prefer sa urmaresc transmisia. Intru doar in pauze si citesc comentariile si rar mai postez cate ceva. Chiar am avut cateva contre cu sefa talibanilor extremisti halepisti.
        Intre noi fie vorba, de cand cu replierea strategica a ATP-istilor ( de la ilovetenis citire ) forumul nu prea mai prezinta interes. Au ramas doar cativa useri ok. Nu-i numesc, se stiu ei. In rest heirupism si cultul personalitatii. Trebuie sa dai scrol pana iti amorteste deştu’ ca sa citesti un comentariu cu miez. Sper ca situatia sa se indrepte!

        • drinel

          Daca vede @mery ce ai postat, sa te tii … :)))

        • Fanny

          Mi-a placut ce-ai spus si cu ocazia asta, aflu si eu care sunt “useri ok’. Multumesc!

        • ilovetennis

          Absolut de acord. Si eu am aceeasi speranta…

  • Ciprian Nicolae

    O veste foarte buna. Si mai sunt doua vesti bune: Simona a declarat ca e incantata de echipa ei, iar Darren Cahil a anuntat ca va fi alaturi de Simona si la Madrid si la Roma. Se vede ca Adidas a decis sa investeasca in Simona, consecinta logica a rezultatelor ei si a cresterii popularitatii ei in intreaga lume (se vede si din faptul ca apare in reclamele internationale ale firmei).

  • Sorin

    Si pentru noi, cititorii 30-0, pica bine o pauza inainte de sezonul pe zgura. Dimineata, cand ma trezesc, am ajuns sa deschid intai pagina 30-0 si abia apoi sa pun de cafea. Nu e ordinea fireasca.:)

    • Ionutz09 @Community Project

      :) nu esti singurul

    • Alex23

      Asta am zis si eu ca avem pauza, dar de fapt saptamana asta care vine este turneul Premier la Charleston, iar de pe 13 incepe Monte Carlo. Ritmul e ametitor. :))

  • The Dog

    Sa castige Fed Cup, apoi sa ia decizii “logice” in anul urmator.

    • emil

      de ce nu o castigi tu?

    • Zoolook

      Says, who??

      • Lucian LS

        Un halepatriotard.

        • guest

          Retard esti tu, clar? Sa nu imi zici ca tard-ul ala vine de la altceva.

    • Naoi Iahim

      Is oarecum deacord cu tine dar multi altii au luat aceleasi decizii in situatii mult mai lejere.

    • The Dog

      Dupa ce ai sala plina la Galati, apoi lumea se trezeste la 4 dimineata sa te sustina, altii chiar calatoresc mii de km sa o faca…deciziile de acest fel sunt cel putin discutabile.

  • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

    Logica, corecta si curajoasa, avand in vedere valul de critici care va urma. Sper ca va face la fel si in ceea ce priveste turneul de la Bucuresti, plasat destul de aiurea pentru ea in afara sezonului de zgura.

  • Naoi Iahim

    Oricat de logic suna pentru unii daca ar sari peste turneul de la Bucuresti ar fi o lovitura destul de urata pentru fanii din Romania, chiar daca turneul vine dupa ce se termina turneul de iarba. Uneori in viata trebuie sa faci si lucrui care nu iti tocmai pe plac. Ca parere personala nu cred ca sare peste turneul de la Bucuresti, is destule obligatii si aici.
    PS
    Evitarea meciului de FedCup e logica pana la un punct dar nu cred ca i-a fost usor nici Simonei sa ia aceasta masura.

    • Alin

      Eu o sustin pe Simona in decizia de a renunta la FedCup. Ar fi bun un poll, sa vedem cati sunt pentru, cati impotriva 😀

      • Naoi Iahim

        Si eu is deacord cu ea in conditile date.

        • Ștefan

          Care este legatura cu conditiile date? Tenisul este un sport individual; chestia asta cu FC este o “inventie” la initiativa federatiilor care asa cum stii nu fac mai nimic pentru formarea acestor sportivi.
          Majoritatea vedetelor ignora aceasta competitie, care se doreste o replica, nereusita insa, a Davis Cup.

    • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

      Anul trecut prezenta la Bucuresti i-a distrus a doua parte a sezonului. Sa faci lucruri care nu-ti plac inseamna totusi altceva.

      • Naoi Iahim

        Anul trecut a venit la Bucuresti dupa accidentarea de la Wimbleon, a fost doar o saptamana. Nu cred ca sezonul distrus s-a tras doar din cauza turneului din tara, a fost doar o stapamana …

        • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

          Acea saptamana a pus-o pe alt ritm decat celelalte jucatoare din top, a epuizat-o fizic si psihic. A fost o mare prostie. Sper sa n-o repete.

          • Naoi Iahim

            Serios? Deja discutia devine infantila, o saptamana sa joci in fata propilor suporteri e epuizare fizica si psihica? Sa zicem ca ai castigat, ai dreptate chiar nu am energie sa cotinui pe aceasta linie.

          • Ștefan

            Scuze, dar nu ma pot abtine; insistenta ta arata ca esti departe de fenomen.
            Aici nu este vorba de o saptamana. A juca in fata suporterilor la 5 saptamani dupa incheierea sezonului de zgura este un non-sens pentru o jucatoare la nivelul Simonei, care vizeaza locul 1 WTA.
            Suporterii au vazut-o la Galati si mai pot fi si alte ocazii in februarie la anul viitor.
            Alta varianta ar fi ca detinatorii turneului de la Bucuresti sa il mute in 2016 in sezonul de zgura.

          • Zoolook

            Anul trecut ea insasi a declarat ca pe de o parte i-a facut placere sa joace in fata propriilor suporteri, dar totodata nu i-a fost nici usor, era accidentata, si a apasat-o si presiunea ca “trebuie musai sa castige turneul de acasa”.

          • If0014

            Discutia e infantila, felicitari ca ai curaj sa recunosti asta. Niciodata nu e prea tarziu sa iti dai seama ca gresesti, ai un plus de la mine pentru asta.

        • Ștefan

          Gresesti total. Nu-i vorba de doar o saptamana!
          Sa joci iar pe zgura dupa sezonul de iarba, cand toata lumea tenisului de nivelul Simonei este in vacanta sau se pregateste pentru Toronto mi se pare o prostie.
          Ce Dumnezeu rost are un turneu pe zgura in luna iulie la 5 saptamani dupa incheierea sezonului de zgura???
          O tampenie!
          E clar ca Buna ziua ca un astfel de turneu este doar pentru jucatoarele din liga a 2-a si a 3-a, nu pentru top 20 WTA.

      • Sorin

        Nu i-a prins bine prezenta la Bucuresti anul trecut, asta e clar pentru toti. Dar cred ca era oricum intr-o cadere de forma. Daca nu ma insel,dupa Wimbledon ( si Bucuresti ) n-a mai avut nici un rezultat notabil pana la Singapore.

        • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

          Sigur, nu vom stii niciodata daca si fara prezenta la Bucuresti ar fi avut un sezon de toamna prost. Totusi, ca sa fie sigur, ar fi bine sa nu mai repete ceea ce a parut a fi o greseala.

    • Ștefan

      Simona are o sansa imensa sa devina nr. 1 mondial si, Doamne ajuta, sa castige GS-uri. Bucuresti poate fi doar o miza sentimentala care i-ar putea incurca mult programul din partea a 2-a a anului. Un pas inapoi si Simona nu are nevoie de asa ceva.
      Cei care tin cu adevarat la ea o inteleg.

      • Alin

        cu putin noroc cred ca Simona poate castiga RG. Nici Wimbledonul nu suna rau.

    • Sorin

      Sa sara peste Bucuresti, ca nu mor fanii daca nu vine Simona. Abia asa, fara Simona, fanii din Romania vor invata sa aprecieze si celelalate jucatoare romance care vor participa la turneu. Tenisul romanesc nu se reduce la Simona.

    • Zoolook

      Totusi, ce vina are Simona daca organizatorii nu-s in stare sa-l programeze in sezonul adecvat, sau sa ofere suprafata adecvata sezonului daca nu? Si-a sacrificat practic anul trecut odihna dintre sezonul de iarba si bunul mers al parcursului pe hard pana la USO, ce sacrificii mai trebuie sa aduca, daca totodata vrem sa castige grand slam-uri, sa ajunga pe locul 1 wta, etc, etc? E in totalitate optiunea ei, are sfatuitori, are obligatii pe care trebuie sa le si priorizeze, mereu ne-a invatat ca stie ea ce face.

  • drinel

    Oricum pe hartie Romania este favorita in partida cu Canada.
    Ar fi ”mai dificil” daca participa E.Bouchard plus presiunea publicului, dar si asa tot fetele noastre pornesc cu prima sansa la calificarea in Grupa Mondiala.
    Eu cred ca vom avea urmatoarea componenta in echipa Romaniei: Simplul il vor juca, Irina-Camelia Begu din postura de racheta 1 a Romaniei, secondata de Alexandra Dulgheru, iar la dublu vor intra(sper sa nu mai fie nevoie) Irina si Monica Niculescu.
    Mult succes fetelor noastre!

    • Naoi Iahim

      Si cu Bouchard castigam lejer acest meci, e un moment f bun pt Alexandra Dulgheru sa devina eroina partidei. Is curios daca o convoaca pe Sorana pt acest meci. Eu zic ca ar merita chiar daca nu joaca cine stie ce acum.

      • Alex23

        N-as fi asa convins. Wozniak este o jucatoare care poate bate pe oricare dintre fetele noastre in noua formula. Bouchard e favorita si ea in ambele meciuri. Daca vine Bouchard, eu zic ca e 60-40 pt Canada.

        • Naoi Iahim

          Woziak mi se pare ca e in aceaisi situatie cu Sorana, ambele revin dupa o pauza destul de lunga.

          • Alex23

            Da. Dar cu putina motivatie, cu publicul in spate… Chiar e periculoasa.

        • Sorin

          Eu as miza mai mult pe Monica Niculescu si forehandul ei neobisnuit. Chiar si cu Bouchard pe teren, in opinia mea, Canada ar putea lua maxim 2 puncte. Daca la dublu vor juca Monica si Irina, poate baga Canada doua Bouchard pe teren si tot nu castiga meciul.

          • Alex23

            Esti super optimist :))

  • ibi iancu

    Nu înțeleg de ce toată lumea dorește sa transforme aceasta decizie în drama nationala.unii fac sondaje de opinie pro și contra.e logic ce a decis!punct!

    • Naoi Iahim

      De ce faptul ca unii au parerile mai nunatate te fac sa crezi ca drama nationala, de ce daca vedem putin altfel e drama nationala. E doar alta parere.

    • Dpt

      Pentru ca Halep = Click pe articol. Nu mai exista presa in tara asta. Cand am trecut si eu nitel pe la faculta de jurnalism ne invatau ca titlurile trebe sa aiba un head si sa raspunda la 2 intrebari fundamentale: cine si ce? Acum e exact invers. Spui cine si trebuie sa dai click pe articol ca sa afli “ce?”.

      • @lex

        off-topic, dar pt ca veni vorba:
        din punctul meu de vedere acest stil de a face presa, denota ipocrizie deoarece cei care il practica nu sunt in stare/nu investesc in oameni care sa produca stiri adevarate, documentate, articole care sa spuna ceva cu adevarat interesant, ci preiau informatiile – imensa lor majoritate fac asta – din aceeasi sursa (nu dam nume!) care spune ceva la un moment dat, o stire de genul “S. Halep a castigat IW”. Logic, stie oricine asta, deci nu mai e o stire care sa produca click-uri tuturor din presa care nu au nimic altfel a spune. Si totusi, el se incapataneaza sa traiasca din acest stil oribil de a face “jurnalism” si afiseaza pe o pagina “Da click aici sa vezi ce minune a facut S. Halep”, si iata ca el (publicistul genial), a castigat doua click-uri pe site-ul lui, in loc de unu. Sau si mai multe, fara sa produca nimic in fapt. Pt ca acel click pe care il dai curios ca sa afli “CE a facut S. Halep”, contribuie alaturi de alte ‘spe clickuri date de altii la fel de curiosi (click-uri la fel de false dpdv al interesului real al paginii pe care o accesezi!), la pagerank si la cresterea site-ului in motorul de cautare. Cu cat mai multe click-uri, se cheama ca site-ul respectiv este deosebit de interesant pt ca – vezi, Doamne – iata cati cititori are. D-aci-nainte drumul conduce fix la Maria-Sa Banul… :p Pe scurt fiind spus. Concluzia: ce presa “producatoare” avem! 😀

  • DarkSagittarius

    Nici Irina n-ar trebui sa mearga in Canada.Situatia ei nu difera chiar atat de mult de cea a Simonei. Are clasament sa intre si ea la Stuttgart unde poate avea sansa sa faca niste puncte bune, s-ar pregatiti mult mai bine pentru sezonul de zgura, suprafata pe care o prefera si ar putea sa urce mult mai sus in clasament daca isi face un program bun in urmatoarea perioada. Pacat ca Irina trebuie sa-si pericliteze intreg sezonul de zgura. In Canada ar trebui sa mearga Monica( ea a declarat public ca nu-i place zgura, oricum asteptarile pentru ea in sezonul de zgura nu sunt foarte mari) , Sorana(daca e apta fizic), Alexandra (decat calificari la Stuttgart, mai bine o prezenta utila la Fed Cup), si o tanara speranta(Ioana Ducu, Loredana Rosca).

    • Dpt

      Gabi Ruse.

      • DarkSagittarius

        …sau

    • grs

      Ar fi trebuit sa se retraga cam 15 jucatoare ca Irina sa prinda tabloul. In momentul inscrierii era in jurul locului 50. Asa, e inscrisa la
      Charleston, unde sper sa ajunga cat mai sus, ramane pe continentul american si revine in Europa, schimband o singura data fusele orare, nu de trei ori cum ar fi trebuit sa faca Simona.

      • DarkSagittarius

        Atunci e ok. Sa-i urma bafta la Fed Cup si sa ne aduca calificarea alaturi de celelalte fete.

    • The Dog

      Serena a intrat din greseala pe zgura din Argentina in mijlocul sezonului de hard.
      Noi sa fim mai inteligenti !

      • grs

        Nu din greseala ci din calcul. Avea nevoie de participarea asta ca sa fie eligibila pentru JO.

      • emil

        va trebui sa vina si pe zgura din Italia altfel Olimpiada o vede la televizor,sau va trebui sa mearga cine stie pe unde in grupa 2…

  • HappyM
    • Sorin

      Banda aia de stiri, fir-ar ea sa fie… Auzi tu, sa pui un proiectil in soba…

      • grs

        Pai daca e frig si vrei sa duduie soba? :)

        • magus1349Jr.

          Da, dar trebuie sa stii ca e o mica diferenta intre duduie si bubuie.:))

          • grs

            Suna foarte apropriat, unii mai fac confuzie :)

  • placebo

    Oricine e de buna credinta va da dreptate acestui titlu si acestei decizii. Simona a facut deja mai mult bine imaginii Romaniei decat toate campaniile oficiale platite din bani grei. Ce este din nou regretabil e ca in goana dupa audiente, unele televiziuni incurajeaza ideile nationaliste si dau dovada de egoism.

  • Sorin

    Mouratoglu pentru ESPN , intrebat daca a fost tentat sa intre pe teren sa-i dea sfaturi Serenei, la meciurile precendente unde a avut probleme, spune cam asa:” obiectivul nostru principal este castigarea Grand Slamurilor. Acolo nu e voie cu antrenor pe teren, asa ca nu stiu daca e o idee buna sa intru pe teren sa-i dau sfaturi cand e la necaz, pentru ca exista riscul sa se obisnuiasca asa”. Traducere aproximativa.

  • Toma

    Pe TVR1 s-a anunțat că nici Monica nu va juca în Canada datorită unei accidentări la picior, probabil tabloul de la Katowice nu e updatat. Urgent soluții pentru dublu, probabil Olaru!

    • grs

      Il deghizam pe Mergea :)

      • emil

        daca tot il deghizam poate juca si la simplu si restul pot ramane acasa.

    • DarkSagittarius

      Begu, Dulgheru si Olaru sunt jucatoare bune de dublu.Orice combinatie e decenta in aceasta situatie.

    • emil

      totusi vad ca pe tablou la Katowice este,joaca cu Mladenovic primul meci

  • Sorin

    Se uita cineva la finala de la Miami ? Daca Serena joaca cum a jucat cu Simona, o spulbera pe CSN.

    • emil

      eu,nu mi se pare foarte concentrata…

      • Sorin

        Si eu ma uit si nici mie nu mi se pare concentrata , inca. Dar e abia inceputul si sunt sigur ca isi va intra in mana. Pariez pe victorie in doua seturi.

      • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

        Daca intra asa in meciul cu Simona, era buna de batut, si inca bine. Dar s-ar putea ca acel meci s-o fi terminat fizic (si poate chiar si mental s-o fi epuizat).

        • emil

          pai deja a facut mai multe nefortate decat cu Simona in tot setul 1…insa parca si Carla risca putin mai mult.

  • Fanny

    M-ar bucura enorm sa o invinga Carla pe Serena! De dragul latinitatii noastre, a spectacolului, a tehnicitatii vs forta, in nici un caz al razbunarii! Nicicand nu mi s-a parut mai potrivita expresia “buturuga mica rastoarna carul mare”, la propriu si la figurat…

    • Murat

      Chiar ti se pare ca la Serena e vorba doar de forta ?

      • Alin

        A spus si Simona ca la Serena e foarte multa tehnica, are stiinta jocului.

      • Fanny

        Are mult mai multe dar asta mi-a fost la indemana :)

  • Alin

    Haide Carlita !!! :)

  • Sorin

    I-auzi ce zic astia pe ESPN : “poate ar fi timpul sa vorbim de castigarea tuturor Grand Slamurilor dintr-un an.” :)))

    • Alin

      CSN sa le castige pe toate intr-un an ? :)

    • agassi

      mi se pare plauzibil. era de ras daca vorbeau de halep

      • Alin

        Nu s-a gandit nimeni ca Simona ar putea castiga toate cele 4 GS intr-un singur an, in afara de tine.

  • Oita Shaun

    ce urat din partea Serenei: game-ul trecut, cand a vazut ca CSN e mai bunala raliuri, a bagat 2 asi si a luat game-uri. asta nu e tenis! hai, Carla!

    • oSorin

      ce femeie afurisita!

      • Oita Shaun

        as inlocui cuvantul “afurisita” cu “enervanta”. sa joci cu asii nu-i demn pt cine se pretinde ca e ea.

        • emil

          atunci eu propun la asii Serenei sa se dea punct adversarei.

          • Oita Shaun

            in seminifinala cu Woz de la TC de anul trecut, daca nu avea asii la ea, Simo ar fi jucat finala cu Woz, nu cu Serena. urat joaca Serena (in general vorbesc). nu mi-a placut niciodata

          • emil

            ehe,poti spune multe de Serena insa jocul il cunoaste,sa fim seriosi.mai sunt care lovesc puternic insa altceva nu prea stiu,insa Serena stie.

          • Iulian

            Pe langa asi, are momente in care joaca perfect.

        • Iulian

          Am impresia ca tu chiar vorbesti serios :)

    • Sorin

      Daca ar fi avut Simona serviciul Serenei , oare ce-ati mai fi zis atunci.:)

      • Oita Shaun

        nu-mi plac prea multi asi intr-un joc si mai putin tenis, la oricine ar fi. ma intreb oare la cine s-a referit tatal Camillei Giorgi cand a spus ca testele antidoping in tenis sunt o gluma buna si ca multe dinte tenismene se dopeaza la greu?. cand servesti mai puternic decat barbatii, cred ca e ceva …. cumva….

        • Sorin

          In absolut toate sporturile de performanta e o cursa continua de-a soarecele cu pisica intre sportivi si cei care fac controalele anti-doping. Jucatorul neprins e jucator cinstit.

          • Oita Shaun

            si ti se pare corect sa spunem despre un sportiv ca e nemaipomenit cand, in realitate e “un pic” dopat? cineva amintea pe aici, pe forum, de maretul, minunarul, semizeul samd Lance Armstrong, cati ani era de neintrecut? oricat ai lucra la sala, nu poti servi si lovi cu asa forta ca femeie. nu zic ca nu are tehnica, dar prea multa forta! Serena are cele urate meciuri din circuit, doar adversarele le mai condimenteaza.

          • Sorin

            Nu e corect dar asta e realitatea. Pentru atingerea performantelor actuale, e nevoie de suplimente “medicamentoase”, sa zic asa. Pana ieri, substanta X era legala, toate bune si frumoase. De maine, substanta X e interzisa so, ce facem ? Cautam alt substanta, care inca nu e pusa pe lista neagra. Si jocul continua.

          • Oita Shaun

            daca substanta X, care da puterci in plus unui sportiv, e interzisa din acest motiv, nu e la fel de imoral sa folosesti si substanta Y care are acelasi efect (dar care nu a fost inca trecuta pe o lista cu interdictii)? tu mi-ai raspuns ca un avocat, eu ma refeream la moralitatea ca idee abstracta si obiectiva. cel putin sa nu ne avantam cu apelative de genul extraordinara, mareata, nemaipomenita, nemaivazuta Cutarita, cel putin cand exista niste dubii (si numai din partea fanilor adeversarelor, ci chiar in randurile americanilor).

          • Alin

            Si mai e vorba si de reteta financiara, tot cineva spunea cati bani s-au pierdut ca l-au scos afara pe Lance, zeci de milioane de dolari. In toate sporturile se dopeaza, in tenis ii prind doar pe astia care nu conteaza. La ceilalti nu se vrea.

          • Sorin

            Exact. Si Lance ala, probabil individul a calcat pe cineva pe bataturi si de acolo i s-a tras.

          • emil

            un coleg de echipa la turnat.

          • Alin

            Pe un coleg care l-a dat in vileag :)), altfel poate nu-l prindeau niciodata.

          • Sorin

            Bine, bine, colegul cred ca e doar varful icebergului. Ma gandeam la cineva la un nivel mai inalt, nu doar colegul de echipa. Si eu pot da in vileag un coleg de munca pentru practici neortodoxe. Il raportez conducerii si conducerea nu face nimic. Daca tipul e vazut cu ochi buni, poate risc sa fiu concediat.:))

          • Alin

            :))

          • emil

            daca te duci direct la procuror…

          • Zoolook

            Tot esti concediat, s-au mai vazut cazuri. Ti se va imputa neloialitate, sau ti se va gasi alt nod in papura, ca n-ai sapca de pilda.

          • emil

            da,dar nu scapa colegul.asa cum s-a si intamplat echipa sa dezis,deci sigur colegul nu a fost dat afara,atunci ar fi riscat sa se creada ca era implicata.

          • magus1349Jr.

            De fapt au fost colegii, plus o asistenta, plus un jurnalist care era vazut drept nebun.Intr-un final nebunul a avut dreptate. Ideea e ca “maretul” Lance, inainte de a se imbolnavi, era un ciclist cam de duzina in Turul Frantei. Castigase o singura etapa amarata, prima dupa decesul colegului sau de la Motorola, Fabio Casartelli ( cazut pe coborarea de la Col de Portet d’Aspet ). Deci putem spune ca si aia a fost castigata un pic beneficiind de complicitatea plutonului.
            Dupa episodul cancer: BOOM!!!
            In fine, la el nu faptul ca s-a dopat e de neiertat. Au facut-o, o fac si o vor face si altii. De neiertat e ca instituit un regim de teroare, de tip mafiot, in pluton. Ciclisti pusi la punct, lume tarata prin tribunale, etc. Episodul “zip it” ramane cebru:
            https://www.youtube.com/watch?v=TVbrTNX7w1I
            P.S.
            La o adica si daca bei un pahar cu suc de lamaie tot un fel de doping se cheama. Si ala te ajuta.

          • costi_1672

            de la politica I se trage lui amstrong ,sa apucat sa candideze pt nu stiu ce post impotriva sefului de la USADA

          • Oita Shaun

            exact. money talks! e vorba si de firmele care au incheiat contracte de publicitate in tercut cu sportivul respectiv. totul e luat la mana de media cand vine vorba de un caz de dopaj. firmele ar face orice ca sa nu-si pateze numele.

          • costi_1672

            O rugam si pe Serena sa intre in politica ca si amstrong si vom afla multe lucruri murdare

          • emil

            multe jucatoare servesc cu viteza aproape si chiar peste Serena dar daca nu stii unde sa o dai degeaba.pentru asta trebuie tehnica.cu Simona a servit si 3 asi intr-un ghem si abia l-a castigat la avantaje.nu doar asii castiga meciurile.

          • Oita Shaun

            dar la Serena face de multe ori diferenta

          • emil

            exact.fiindca stie sa cum si unde sa loveasca.

          • Oita Shaun

            cand iti vine o lovitura 200 km/h, cred ca nici barbatii nu mai au ce face. 200km/h (oare o fi putin sau normal la o femeie?)

        • Alin

          Saracii Djoko sau Federer, au bagat atata sala in ei si tot nu au mainile Serenei :))

  • Petre Constantin Dragos

    Ce sa faca saraca Suarez Navarro?

    • Alin

      Ii da avans 1 set Serenei, apoi o mananca cu fulgi cu tot 😀

      • Sorin

        Yeah right. It’s 5-2.She has Serena where she wanted.:)

        • Petre Constantin Dragos

          Comentatorii se roaga la Dumnezeu sa se intample ceva sa dureze mai mult meciul

          • Sorin

            La romani sau unde ? Pe ce post? Eu urmaresc pe ESPN. Bine nu-s atent 100% dar din felul cum comenteaza cei doi, nu imi pare ca isi doresc asa ceva.

          • Petre Constantin Dragos

            Asa… mai indirect se roaga…

      • Petre Constantin Dragos

        Nu va lua mai mult de 3 game-uri pe fiecare set

        • Alin

          Am zis si eu asa, imi doresc sa castige CSN dar probabil Serena pleaca cu trofeul acasa.

          • Petre Constantin Dragos

            Mai bine ma duc eu sa joc cu Serena si am mai multe sanse ca Navarro…

          • Alin

            :))

          • Sorin

            You naughty boy…

        • oSorin

          intre 1,25 si 1,50

  • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

    Ce diferenta de intensitate atat intre finala si semifinala, dar si intre prestatiile Serenei! Astazi castiga aproape fara sa transpire si fara sa-si bata capul.

    • Alin

      Asa a castigat si cu Simona primul set. Sa vedem ce se intampla in setul 2.

      • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

        Mi s-a parut ca Simona a opus mult mai multa rezistenta. Au fost astazi cateva mingi spre care Carla nu s-a dus si pe care Simona le scotea si la antrenament.

        • Oita Shaun

          Carla pierde la nivel mental si emotional. e f. emotiva, desi are un joc f. bun (in general).

  • Amadeus W

    Comentatorul TV mentioneaza pentru a n-a oara numele Simonei, evidentiind jocul ei extraordinar din SF si spunând ca i-a pus mult mai multe probleme Serenei. Biata Carla nu are nici o sansa, e o jucarie în mâinile mastodontului (cronica unei “morti” anuntate).
    Diferenta mare de “categorie”, la alt sport aceasta confruntare ar fi considerata ilegala.

    • Alin

      Din tenis am invatat ca trebuie sa joci pana la ultimul punct. Sa asteptam setul 2, poate se intampla ceva.

      • Amadeus W

        Sa speram, ai dreptate.

      • oSorin

        good one

    • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

      Eu vad pe ran.de si e un comentator cam plictisit :) Pe ce urmaresti?

  • Petre Constantin Dragos

    Cred ca Serena e mai buna si la… decat Suarez Navarro. Nu ca m-ar tenta…

  • Dpt

    Saurin not mercifull today.

  • Petre Constantin Dragos

    E greu sa joci cu Serena. Chiar si pe al doilea ei serviciu e greu sa ataci. Pune mult kick si daca esti micuta ca Navarro sau Simona e incomod sa lovesti ofensiv. Plus ca nu e la indemana oricui sa-si schimbe jocul si sa fie mai ofensiv cand jocul tau de baza nu e asta

  • ellie_blue

    Plictiseala!

  • Sorin

    23 Winnere Serena, 3 Carla. 4-0. Care a fost situatia winnerelor la meciul cu Simona, stie cineva ?

    • Petre Constantin Dragos

      38-10 sau cam asa ceva

  • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

    Cu atat mai mult ar trebui sa fie admirata SImona, pentru ca dupa acelasi 6 – 2 ca astazi, a reusit sa se mentina bine pe teren, sa ia setul 2 si sa ajunga la 5 – 5 in decisiv. CSN nu e o jucatoare slaba, dar nu se compara mental cu Simona. Sub nicio forma.

    • Petre Constantin Dragos

      E prima ei finala de Premier. Sa-i dam circumstante atenuante

  • ralu_dani

    Groaznic meci………CSN nu joaca nimic de emotie, stres sau cine stie de ce si Serena o calca pur si simplu in picioare.

  • Andrej

    Numai visatorii se puteau astepta la altceva in finala asta. H2h ala nu e degeaba.

  • http://www.pasro.ro/ AlternativaPAS

    Pentru toți ăia care ziceau că Serena era să se bată singură: acum are 6-2 5-0, cu CSN de ce nu se mai bate singură? :))))

    • Bursucul zburăreț

      E ok să facem propagandă politică? Bine, știu că și eu fac reclamă la bursuci, dar totuși… :)

      • http://www.pasro.ro/ AlternativaPAS

        Dar ce are? E un partid care oricum nu contează, dar pe care eu îl simpatizez. Închipuie-ți că în loc de un partid anonim aș simpatiza un fotbalist sau un cântăreț și mi-aș pune nickul după ăla.

  • Sorin

    Good. Am timp sa merg la joaca.

  • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

    Penibil meci. Absolut penibil.

    • Sorin

      Ce a fost penibil, mai exact ? Superioritatea Serenei ?

      • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

        Meciul. Finala. Zici ca a jucat o junioara cu Serena. CSN sa zica mersi ca nu si-a luat bicicleta. In halul asta te prezinti la o finala ?!

      • Dpt

        Adevarul e ca la meciul cu Simona, Serena si’a adus jocul A, A- sa zicem pentru un set jumate. Acum a jucat cu jocul B, erau mingi de lovit care CSN le dadea ca o fetita de 12 pe mijloc si moale ca sa le loveasca Williams. Cand vezi jocuri d’astea incepi si apreciezi ce face Simona prin circuit.

        • Sorin

          Se confirma inca o data zicala “joci cat te lasa adversarul”. CSN a lasat-o pe Serena sa joace cum a vrut. Sau Serena n-a lasat-o pe CSN. Sau…

  • Alin

    Bai dar CSN manca seminte pe teren ? Sau s-a dus la vestiar si a lasat-o singura pe Serena acolo ? :))

  • mery

    finala s-a jucat in SF cu Simona . cat de mult poate ridica Simona nivelul unui meci :)

  • ralu_dani

    O fi Serena GOAT, dar meciurile de genul asta sunt motivul pentru care eu m-am lasat de WTA inainte de Simona………super plictisitor meci!!!!!

    • Alin

      hai lasa ca stim ca te uiti la baieti ca sa-i vezi pe aia mai frumosi cand joaca :))

      • ralu_dani

        Partial adevarat……cam 30% …….:::)))

    • Sorin

      Pai, ce vrei sa faca Serena? Hai, fata, o las mai moale dar pune-mi probleme ! Ia-mi un game macar!

      • ralu_dani

        Nu poate sa faca nimic, dar eu, consumatoarea de tenis WTA nu sunt multumita de spectacolul oferit. Nu tu suspans ( se stia de ieri cine o sa castige::))), nu tu puncte frumoase, nu tu drama…..nik…….super plictisitor!!!
        P.S. Cum stati la draw? Eu termin cu 58 ( se putea si mai rau ::))))

        • Sorin

          58 si eu. 61.7%.

        • magus1349Jr.

          Hai mai doamna, nici chiar asa! Ieri nu prea stiam cine o sa castige semifinala. Doar banuiam.
          Drawul l-am terminat en fanfare, 51 de puncte si un “onorant” loc 3808.:))

          • Bogdan

            Frati de cruce, Simona ce m-a mai salvat ca pe jumatatea inferioara, macel, auzi la mine Maria in finala, pfff.

          • magus1349Jr.

            Las’ ca le aratam noi la Madrid!:))
            Masha ca Masha, dar pe Caroline nu mai mizez mai mult de doua tururi in veci. Sory Andrej! Asta in caz ca mai arunci vreun ochi pe aici.

          • nobody

            Si eu care te laudam ca ghicesti rezultatele pana la numar de game-uri :)

          • magus1349Jr.

            Bre, alea-s momente de ratacire.:))

        • Addy

          59

        • drinel

          56 puncte si 144 de puncte la general.

        • Macphisto

          Eu cu 60.

        • teo

          53…

        • nobody

          57. Am fost smecher :) M-am gandit ca daca tot o sa fiu trist daca pierde Simona, macar castig doua puncte in plus :)

        • canticchio1

          52 si 127 la general

        • Adrian

          59

  • Davidoff

    Tare meci. de abia abia a batut-o Serena pe CSN . Nedreapta e viata asta de sportiv, cateodata

    • florin78

      Lasa asa-i trebuie daca a batut-o pe Petko;)

  • HappyM

    Rezumatul meciului, facut inca de la inceputul meciului:
    https://twitter.com/FortyDeuceTwits/status/584404256645451776

  • Nicky

    Nu mai aveam nevoie la cat ma pricep la tenis chiar la nivelul meu de chibit de nicio confirmare ca Simona e mare jucatoare, dar ce s-a intamplat in finala de la Miami imi confirma o data in plus acest aspect. Pana la urma, oricum am lua-o, Serena s-a chinuit teribil cu Simona si era cat pe ce chiar sa n-o poata “rapune”. Azi a defilat pur si simplu in fata Carlei.

  • liviol

    inca un bagel pt saraca CSN in disputele cu Serena!Asta e, toata lumea stie ca finala s-a jucat ieri!

  • neo
    • BrainDonor

      Finala de la Miami?

      • Guest

        Finalele

  • Rio de Janeiro

    List of WTA Tour Grand Slam tournaments and Tier 1 singles champions / 2015
    ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
    Player……………Total titles……..Grand slam……..WTA Finals……PM………..P5
    Serena………………….2…………………1……………………………………1
    Halep……………………2………………………………………………………..1………….1
    ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
    Total…………………….4…………………1…………………………………….2………….1

    10 turnee de jucat in 2015 : Madrid, Roma, Roland Garros, Wimbledon, Cincinnati, Toronto, US Open, Wuhan, Beijing si Singapore.
    Felicitari Simona si Serena !

  • Sorin

    Serena ar trebui sa-si ceara scuze pentru ca a batut-o in doua seturi.:))

  • HappyM
    • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

      Hai, Courtney, mai las-o c-ai umplut-o de bale.

      • Razvan Banciu

        așa o fi, fiecare e îndrăgostit de propriile sale bale. sau, mă rog, de obiectul idolatriei lor…

  • mery

    Serena a avut o singura adversara in acest turneu- SIMONA. good job :)

    • Addy

      Si SABINE

  • rsalex

    “27 winners from Serena to 24 points won from Carla”

    Mai e ceva de spus?

  • oSorin

    spunea cineva ieri ca media game-urilor castigate de CSN in fata Serenei era de 1,25 … a scazut media acum

    • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

      Sigur, de vreme ce acum a luat 2, care e mai mic, se stie, decat 1,25, media va scadea :)

      • Guest

        Gabriele…cauta repede o carte de matematica :))))

        • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

          Zici tu ?

          • Guest

            Aoleu, my bad, media era PER MECI, nu per set…mda, my bad, am crezut ca era pe set. Praf rau oricum.

          • oSorin

            am scris eu gresit, am inteles bine

          • oSorin

            ok, din 8 seturi a luat 10 gameuri – vine 1,25 gameuri …

      • oSorin

        am luat-o … atunci am inteles pe seturi, si cred ca asta am vrut sa scriu acum …

      • Addy

        Media era de 1,25 pe set pana la acest meci, deci intr-adevar va scadea.

  • Amadeus W

    Si acum sa revenim ON TOPIC, la Fed Cup.
    Sunt de acord cu Adrian, ca echipa Canadei nu ne poate pune probleme, chiar în absenta Simonei.
    Bouchard nu cred ca va veni, iar Wozniack este în convalescenta. Le batem fara discutie, Abanda sau Dabrowski sunt slabute.
    Sigurul aspect îngrijorator este fanatismul suporterilor canadieni. Iata câteva mostre (pacat ca nu am sonor :)) sunt asurzitori, va asigur).
    P.S. Hei, români din North America, mobilizarea !!!

    • mariusmanole

      Vor fi si romani multi din ce am inteles. Vocali vor fi cu siguranta, dar cred ca depasiti numeric. Va fi interesant oricum o astfel de galerie in tribune, va ridica dramatismul intalnirii.

  • Iulian

    Buna intrebare, dar raspunsul mi se pare destul de evident:

    https://twitter.com/FortyDeuceTwits/status/584422780088647680

    • Laur0707

      Pentru ca Roger e iubit pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce vrea sa para sa fie.

  • Cristian C

    Probabil ca Romania se va baza pe Alexandra si Irina la greu daca nu joaca nici Monica.

    • Amadeus W

      Sa asteptam anuntarea componentei celor doua echipe (cu 10 zile înainte de meci).
      Abia atunci vom putea face o estimare corecta. Surprize pot sa apara în ambele tabere.

    • Eve

      Poate va fi convocata Raluca.

    • Ciprian Nicolae

      Monica a anuntat ca nu joaca?

      • Cristian C

        Am citit ca e accidentata

  • xyz

    Sansa noastra ar fi sa treaca Simona cat mai repede pe 2, asa avem posibilitatea de a evita “finale” ca cea de astazi.

    • Iulian

      Poftim? E exact invers.

      • xyz

        Serios? Cum? Va juca n1 cu n2 SF?

        • Iulian

          Daca sunt 1 si 2 se pot intalni doar in finala. Dar banuiesc ca ideea ta era ca Simona nu ar pierde niciodata asa. Tin sa-ti amintesc ca a pierdut similar la Singapore.

          • xyz

            O dai in balarii, stii care era de fapt ideea.

          • Iulian

            Tempereaza-ti limbajul si gandeste-te la ce scrii.

          • xyz

            Limbajul? Calm down, reciteste primul post si vei intelege ca esti total pe langa ceea ce am spus . Avem posibilitatea, nu certitudinea, ca cele doua sa se intalneasca in F.

          • Iulian

            Am inteles ce ai vrut sa spui, si ti-am atras atentia ca nu e atat de simplu. Simona e in stare sa piarda o finala la fel cum a facut-o Carla. Dar esti atat de sensibil incat ai recurs imediat la violenta in limbaj.

          • xyz

            Nu stiu de ce te legi de limbaj, este uzual sa spunem ca un jucator da mingea in balarii atunci cand loveste aiurea, asta inseamna ca-l jignim? Nu cred, e un mod de a spune ca a dat aiurea. Ca Simona e in stare sau nu sa piarda o finala in halul in care a facut-o CSN e discutabil, nu iau in calcul finala TC cand Simona era de fapt coplesita de ideea de a o invinge pe GOAT de 2 ori in cateva zile. Ai la indemana o alta finala pe care Simona a cedat-o usor? Ideea era simpla, avem mai multe sanse sa vedem o finala Simona vs Serena daca trece Simo pe 2 decat in conditiile actuale.

          • Iulian

            “era de fapt coplesita de ideea de a o invinge pe GOAT de 2 ori in cateva zile”

            Si ideea de a o invinge pe GOAT intr-o finala de slam, de exemplu, e un fleac? Singurul mod sigur de a evita o finala pierduta la scor dur in fata Serenei, este sa nu joci finala cu ea. Daca Simona ar fi numarul 2, s-ar putea intalni cu Serena doar in finala.

          • xyz

            Sa inteleg ca, mergand pe ideea ca nu o va invinge in graba, din punctul tau de vedere e ok ca Simona sa se opreasca in SF iar in finala sa joace CSN sau oicare din top 20. Regret, nu pot fi partizanul unei asemenea idei. Serena in finala n-ar fi jucat nimic mai mult decat a facut-o in semifinala, cade din start ideea unei infrangeri dure. Cel putin in cazul de fata.

          • Davidoff

            Ai o boala de a te contra cu toata lumea care nu pricepe sau nu e de acord cu tine… x nu e de acord cu tine..tu ii raspunzi, el iti mai da o replica..tu nu te lasi mai prejos..si uita asa, aproape zi de zi pierzi cate o ora, cu cate un client nou, vrand neaparat sa arati ca tu esti cocosul.
            E foarte simplu si foarte logic ce ai enuntat tu prima data. Iulian nu a priceput..il lamureai(incercai) cu un singur “reply” si gata.

          • xyz

            Ha, din cocos nu faci gaina :)

            Nu e vorba de asta, eu pot sa nu postez ca nu-s dependent, sunt in concediu si am mai mult timp. Atata tot. Ideea e ca a lasa pe cineva sa staruie in greseala nu-i face bine, ramane cu gandul ca a avut dreptate. Si in cazul de fata chiar nu are. Si daca ar pierde 3 finale de GS in fata Serenei raman punctele si evident banii. Mergand pe principiul lui poate pierde chiar si in sferturi in fata Serenei, nu? (daca ar fi posibil sa se intalneasca) O las asa ca n-are sens….

          • Iulian

            Pe asta ai scos-o de la tine, eu m-am referit strict la asertiunea ta ca Simona pe 2 inseamna ca evitam finale dezechilibrate.

          • xyz

            Ok, putem supravietui stiind ca nu suntem de acord? Eu cred ca da. Are dreptate Davidoff, ne contram prea mult si nici macar constructiv. Ne pastram energia pentru finala RG, bine?:)

          • Laur0707

            Lui Iulian, ca fan Sarapova, ii este greu sa uite finala JO 2012, Serena-Masha 6-1, 6-0. Il asigur ca dupa episodul Singapore, Simona nu va mai pierde drastic cu Serena, ever again. Abia astept vreo semifinala Simona vs Maria pe zgura.

          • Iulian

            :) asa sa fie.

          • Zoolook

            N-o compara pe Simona din finalele de anul trecut cu Simona de acum, post-AO2014. Poate ca inca trebuie sa ne mai frecam la ochi, poate unora nu ne vine sa credem, deocamdata nu a dezamagit dupa ce a declarat ca va lupta orice ar fi, intotdeauna. Chiar daca va mai pierde la Serena sau la altcineva, nu prea cred ca asa cum a pierdut Carla astazi, care a fost si ea in postura sa fie coplesita de diverse emotii conjuncturale, cum s-a mai spus ceva mai sus.

          • Murat

            Chiar daca te-ai exprimat ambiguu , tot o tampenie neargumentata ai scos. xyz chiar s-a exprimat elegant, pe langa tine.

          • guest

            Tu esti in stare sa mori cu prostia spusa in brate…Las-o asa, balta..

      • guest

        Chiar…nici eu n-am inteles cum asta..

    • Amadeus W

      Atât timp cât va fi pe 3, Simo se va gasi pe jumatatea de tablou a SW, deci se vor putea întâlni doar în SF.
      Daca va ajunge pe 2 si Masha pe 3, Simo da o dubla lovitura :
      1. Va juca SF eventual cu Petra, lasându-le placerea SW si MS sa se “extermine” reciproc.
      2. Va juca finala cu SW/MS mai relaxata si ceva mai odihnita.
      Si prin calitatea jocului prestat, ar putea contribui la o partida demna de o finala, nicidecum la un spectacol penibil ca cel de azi.

      • xyz

        Exact asta era si ideea mea, transmisa (e drept) intr-un mod mai telegrafic. De aceea nu pot intelege postarile lui Iulian…

      • Addy

        Se trage la sorti, la AO tot locul 3 era si a fost pe jumatatea Mashei.

        • xyz

          E adevarat, insa cum Masha de la AO ne da cu flit trebuie sa ne rugam mereu sa cada Simona pe partea opusa Serenei. Locul 2 ar rezolva problema :)

          • Addy

            Sper ca se rezolva dupa Stuttgart :)

          • magus1349Jr.

            Nu stiu daca as putea sa diger vreo doua finale pierdute in fata Serenei. Mai bine semifinale.
            Totusi, Simona are marele merit de a ne “amagi” ca o victorie in fata Serenei nu e chiar de domeniul SF-ului. De data asta a fost aproape. Maybe next time.

          • xyz

            Sper, daca nu va ajunge sa fie o disputa asemanatoare celei dintre Sharapova si Serena, finalul cunoscut…

            Deocamdata se pare ca e mult mai incomoda pentru Serena.

          • oSorin

            asa-i, nu-i de domeniul SF-ului, ci de domeniul Finalei

          • oSorin

            eu zic ca ar fi mai digerabile cu vreo 500 de puncte in plus pentru la anul, pentru fiecare finala jucata fata de semifinala

        • Amadeus W

          Asa este, ai dreptate, tragerea la sorti decide.
          Deci pot fi pe aceeasi jumatate de tablou 1 cu 3 sau 1 cu 4 si respectiv 2 cu 3 sau 2 cu 4.
          Oricum, daca ar ocupa pozitia a 2-a, Simona ar putea juca cu SW numai în finala.

      • Marc_ro

        Nu e obligatoriu ca 3 sa pice in prima jumatate de tablou

    • Laur0707

      Piece of advice: Iulian e fan Sarapova si nu Halep, era normal sa porneasca un razboi cand a auzit una ca asta. Iulica, e inevitabil ca Maria sa cada pe locul 3, acolo unde merita!

      • Mihai Vasile

        Acum cand are o perioada mai slaba o tot invocati pe Sharapova. Vine zgura si iar o sa va vad pe aici suparati ca o vedeti prea des. 😀
        A postat cineva mai sus cum arata clasamentul Race anul trecut pe vremea asta. Maria nu era in top 8 si tot a terminat lejer pe locul 2 la finele anului, acum e deja bine clasata dupa prima jumatate a sezonului. Probabil va pierde locul 2 dupa Madrid dar n-am nici cea mai mica emotie ca-l va recupera dupa Wimbledon sau in cel mai rau caz dupa dubla Toronto-Cincinatti.

        • grs

          Poate, dar anul trecut nu se apucase de videochat. Acum are ocupatie serioasa fata :)

        • Guest

          Asta nu e anul Sharapovei, sa zica mersi daca o sa fie rezerva la Singapore, daca nu te cheama Serena e foarte greu sa ai doua sezoane foarte bune, Simona e f tanara si isi are resurse.

          • Mihai Vasile
          • Guest

            Cunosc statistici mai bine ca tine, momentan pe wiki nu s-au scris rezultatele Povei de la 28 de ani, de la 28 de ani putine pot sa duca doua sezoane CONSECUTIVE in top 4, si cum tocmai a fost unul bun eu zic sa te obisnuiesti cu meciuri ca cel cu Gavrilova, 2015 nu e anul ei, Nadal, Fed si de fapt aproape toti eu avut o scadere la varsta de 28 de ani.

          • Mihai Vasile

            Da, e clar cate statistici stii. Nici macar nu a implinit 28 ani asa ca nu prea vad ce rezultate ar putea aparea pe wikipedia.
            Si nu stiu de unde ai scos-o pe asta cu 28 ani? In urma unor calcule statistice neaccesibile muritorilor de rand? Sau ai ales fix varsta pe care o va implini ea?

          • Guest

            La 27-28 se termina prime timeul, dpdv sportiv deja intri in partea finala a carierei, repet daca nu te cheama Serena, ea e o exceptie.

          • Addy

            Sunt mai multe excepții de la regula ta, Li Na si Agassi îmi vin acum in minte, chiar si Djokovic care împlinește 28 de ani luna viitoare si o duce foarte bine momentan. Nu cred ca e cazul sa o scoatem pe Sharapova din calcule doar pentru ca a avut rezultate slabe la IW si Miami. Totuși a avut rezultate bune la început de an cu titlu la Brisbane si finala la AO, iar acum urmează sezonul pe zgura unde s-a descurcat bine in ultimii ani.

          • oSorin

            Depinde in ce zodie este Sharapova … daca Saturn intra in casa Inimii la 28 de ani, nu stiu ce sa zic …

          • xyz

            De fapt statisticile indica faptul ca ea castiga cate un GS la fix 2 ani, si asta in anii cu sot. Asa ca, fara GS anul acesta ii va fi greu sa repete sezonul bun de anul trecut. Am conspectat statisticile oferite de tine, atat si nimic mai mult.

            Mea culpa, in 2010 nu a castigat asa ca are si o pauza de 4 ani.

          • Mihai Vasile

            Postul initial avea un grad ridicat de subiectivism, venind din partea unui fan. Normal ca imi doresc si totodata cred ca va termina pe locul 2 si anul asta (nu reusim deloc sa scapam de Serena nici eu si nici voi deci locul 1 e acontat).
            Statisticile alea le-am pus ca sa arat ca a fost o prezenta constanta in top 10 incepand cu 2004 cand a facut pasul catre elita (exceptand 2009 cand a fost accidentata si s-a operat si 2010 care a fost singurul ei an mai slab).

            Om trai si om vedea. Pentru mine, orice turneu la care participa si orice meci pe care reusesc sa-l urmaresc e un bonus. Sunt multumit de cum a decurs cariera ei si “calatoria” mea ca fan incepand de acum 10 ani si stiu ca se apropie momentul cand va intra pe un trend descendent si mai ales ziua retragerii.

          • xyz

            Fiind fani e normal sa fim subiectivi, mai rau este sa devenim fanatici. A contesta valoarea Mariei inseamna a spune clar ca nu ai habar de tenis. Normal, ca sustinator al Simonei o doresc cat mai sus in clasament, valabil si in cazul tau ca sustinator al Mariei. N-am avut nici un moment intentia sa neg valoarea si nici locul ocupat de Sharapova, este meritul ei si totul se datoreaza muncii si talentului. Personal imi doresc cat mai multe intalniri intre Maria si Simona, au fost nu doar dramatice ci si foarte spectaculoase. Cine va castiga, ramane de vazut. Eu cred ca pe zgura lupta se va da intre ele doua plus Serena (daca are chef).

          • Laur0707

            Nah, nah, nah! Nu le pune in aceeasi oala! Simona nu a dezvoltat un complex Serena in ultimul timp, dimpotriva! Simona a castigat un meci si a dus inca unul in decisiv la 7-5 cu Serena in ultimele 6 luni. Plus inca o victorie prin neprezentare (”accidentare” la genunchi, ce s-a vindecat la doua zile dupa :D). Maria i-a luat 2 seturi in ultimele 15 meciuri (2007-2015). Locul 1 e de neatins pt Maria, nu si pentru Simona.

          • Mihai Vasile

            Nu e de ajuns sa-i pui probleme in meciurile directe ca sa ii poti lua locul in clasament. Cu Serena in forma de acum nu are nimeni cum sa o detroneze, mare minune daca pierde 5-6 meciuri tot anul. Anul trecut a avut un inceput de an slab, a pierdut repede la 3 din 4 GS-uri si tot le-a depasit la final pe Sharapova si Halep care au fost mai constante.

        • Laur0707

          Locurile 2-3 vor depinde de jocul celor doua si nu de wishful thinking-ul fanilor uneia sau alteia. Sa asteptam inca doua saptamani si sunt sigur ca vom avea meciuri incendiare in fazele finale.

      • xyz

        N-am stiut, mersi de info, ma va ajuta pe viitor sa evit discutiile inutile.

      • Iulian

        Ești mult pe langa. Sunt fan al Simonei, dar sper ca nu atat de paranoic ca alții.

        Dar superiorule, ce frumos le zici tu cu diminutivele, m-ai dat pe spate! Asa talent de mucalit mai rar.

  • Valentin

    Era cel puțin o persoana care vorbea despre o eventuala surpriza… cum poți gândi așa ceva??
    În 50 și un pic de minute? Really? Ce a căutat fata asta pe teren? Mai bine abandona. Ieșea mai curata.

    • xyz

      Nu e ea de vina saraca, Masha e vinovata :)

      • Amadeus W

        Masha ca Masha, dar cred ca mai “vinovata” este chiar … Carla !
        Si-a permis “fantezia” s-o scoata pe Alize cu 6/0 6/4 în second round . . .

        • xyz

          Oh, iti dai seama ce cosmar pe Serena o finala vs Alize? :))

        • Emanatu

          Apreciez mult discuțiile de aici, deși, desigur, nu sunt întotdeauna de acord cu unele afirmații. E normal, nu? E prima oară când intervin pentru o problemă din fara tenisului, dar… importantă. Măi oameni buni! Vă văd inteligenți, culți, citiți. De ce nu vă puneți diacritice? Când văd „Masha” și alte asemenea, nu numai la Amadeus, ci la toți, mă apucă deprimarea. O iubiți pe Simona – sunt sigur. Și eu o iubesc. Dar de ce nu iubiți limba română și o schilodiți așa?

      • Marc_ro

        Nu doar Macha, ci si Venus, Radwanska, Petkovici. Nu neaparat in ordinea asta, dar fiecare in parte ar fi trebuit sa o trimita acasa pe CSN

        • Laura

          Aga sau Petkovici n-aveau nicio sansa azi chiar daca o eliminau pe Carla. Cred ca s-a si blocat psihic.

      • grs

        Masha lua 12-1 :)

        • pink_jade

          eu cred ca adevarata vinovata e Makarova…in curand in WTA va apare miscarea de rezistenta conta Serenei “lupta pana la ultimul punct”

    • Radu Marina

      Cred ca inca dinaintea meciului erau o serie de factori care sa duca la rezultatul asta. CSN mi se pare o jucatoare foarte emotiva, si avand in vedere ca a realizat cel mai bun rezultat al carierei cu finala de la Miami, ca in fata ei era Serena, ca urmeaza sa intre in top 10, nu a putut sa intre deloc in atmosfera meciului. Apoi, pe langa asta, stilul asta al ei cu mingi inalte, puncte construite si muncite, ceva variatie nu prea o ajuta in fata Serenei, motiv pentru care si in celelalte meciuri a pierdut la fel de drastic.

      • florin78

        La Serena nu merge cu mingi baloane, Serena le loveste bine pe astea mai degraba merge sa dai un slice sa cobori mingea cum joaca Monica. La Simona mingile inalte si cu spin sau baloane sunt iar bune pentru ca Simona nu stie sau nu poate fiind mai scunda si nu poate sa le loveasca bine. Daca imi aduc eu aminte Ionita ii spunea ori le iei repede nu le lasi sa se urce pe tine ori le lasi sa coboare nu te baga sub ele ca le plesnesti afara. In meciul cu Simona Serena a dat serviciu 2 cu kick si a mai folosit pe alocuri mingi cu spin care nu ii vin bine Simonei. Nu degeaba e cea mai intelgenta din circuit stie ca serviciul doi e posibil sa fie atacat si din aceasta cauza Serena l-a pus in teren cu o saritura mai inalta sa nu il atace Simona decisiv.

        • ralu_dani

          Am observat si eu ca Serenei nu ii plac slice-urile de mai de mult, dar in meciurile cu Monica am fost sigura ca asa e!

          • florin78

            pai clar nu poate juca decisiv din mingi joase in schimb mingile cu spin ale lui Suarez Navaro le ia bine, se pozitioneaza perfect nu ii creeaza probleme si loveste decisiv.

  • neo

    Fata asta, Courtney Nguyen, se face ca nu pricepe. De ce irita blitzkrieg-urile Serenei toata planeta, si nu ale lui Roger, Rafa ori Nole? Simplu! Pentru ca pe Roger, Rafa si Nole ii mai si poate bate cineva prin circuit, chit ca sunt la maxim, pe cand Serena e, biata de ea, intangibila de vreo 10-15 ani daca e ON…

    Lumea are nevoie de eroi, nu incape discutie, dar acestia sunt foarte atragatori mai ales atunci cand vin “la pachet” cu propria lor kriptonita…

    • xyz

      Eroii de obicei sunt pe post de salvatori, Serena “ucide” tot. Se pare ca e personajul negativ. Sau un fel de Tom mai sadic, nu-i lasa lui Jerry decat iluziile.

    • ilovetennis

      Pe Roger cine il batea in 2004-2005? Dar pe Nole in 2011 sau in ultimele luni? Hai sa nu disimulam aiurea, e un double standard ca la carte aici. Motive se pot gasi, bineinteles, pentru orice comportament sau atitudine. Asta nu inseamna ca sunt si corecte.

      • neo

        Enlighten us, iubitoareo de tenis! :)

      • Iulian

        E o combinație dintre misoginism si impresia ca Serena, prin calitatile ei fizice, pare din alta categorie de “greutate”. Dar daca suntem corecți recunoaștem si enorm de mult talent pentru tenis. Lobul din meciul cu Simona, de exemplu, a venit din creier, nu din mușchi.

  • Marc_ro

    Cred ca s-a luat hotararea corecta. Toata lumea e fericita.
    Fetele ca nu mai joaca in umbra Simonei,

    Simo pentru ca nu mai trebuie sa faca un efort nejustificat.
    Noi ca o avem pe Simo pentru urmatoarele batalii catre primul GS

  • ralu_dani

    Cu ocazia meciul asta mi-am adus aminte de poezia mea preferata din copilarie si se potriveste ca o manusa.
    Rezumatul meciului de azi:

    – De ce m-ai prins în pumnul tau,
    Copil frumos, tu nu stii oare
    Ca-s mic si eu si ca mă doare
    De ce mă strangi asa de rău?

    Copil ca tine sunt si eu,
    Si-mi place să mă joc si mie,
    Si mila trebuie să-ti fie
    De spaima si de plansul meu!

    De ce să vrei să mă omori?
    Ca am si eu părinti ca tine,
    Si-ar plange mama dupa mine,
    Si-ar plange bietele surori,

    …………………………………..

    Asa plangea un gandacel
    In pumnul ce-l strangea să-l rupa
    Si l-a deschis copilul dupa
    Ce n-a mai fost nimic din el!

    A incercat să-l mai invie
    Suflandu-i aripile-n vant,
    Dar a cazut în tarna frant
    Si-ntepenit pentru vecie!…
    :::::)))))))))))))))

    • Murat

      Semnele alea nu erau invers ? Adica : :((((((((((((((((((
      Ca mie imi suna trist poezia :)

      • ralu_dani

        Depinde din punctul cui de vedere privesti lucrurile…….

        • Murat

          Nici copilul nu mi s-a parut a reactiona cu mare veselie

          • ralu_dani

            Ma refeream la Serena si CSN!

    • oSorin

      e scrisa de Stacey Allaster?

  • Ems

    Hmm, mi se pare mie sau anul acesta Simona nu mai este insotita de familie in turnee?
    Vad ca tatal si fratele au asteptat-o la aeroport.
    Daca tin bine minte, anul trecut erau peste tot cu ea..

    • Laura

      Poate au plecat cand a fost inmormantarea si au ramas acasa. La Dubai erau in pozele de la festivitate.

    • florin78

      in America nu tin minte sa fi fost cei din familie nici anul trecut. In rest prin Europa apoi Dubai-Doha si chiar la Singapore au fost. Cred ca Simona a devenit mai stapana pe ea si cred ca e mai puternica mental cu toate ca sprijinul familiei e intotdeauna bine venit. Probabil la turneele de GS din Europa o vor sustine la fiecare meci in rest cred ca nu o vor urma la toate turneele dar pe la fazele finale e posibil sa apara mai ales in Europa daca sunt distante mici. Pana la urma e jobul ei si trebuie sa calatoreasca mult, are o echipa care o sprijna si cam totul devine rutina dupa ce te obisnuiesti cu fazele avansate ale turneelor.

    • mariusmanole

      cata emotie imi transmite tatal Simonei in poza asta…mare lucru e sa ai familia alaturi.

  • denmar

    Va salut!
    Era absolut normal si usor de anticipat ca Simona nu va participa la Fed Cup si nimeni nu cred ca o poate acuza de lipsa de nationalism.
    Ce e interesant e faptul ca adevarata finala (spun asta chiar daca am urmarit doar scorul live de la 6:30 la scorul de 5-4 pentru Serena in setul doi si apoi am vazut highlights detaliat) a fost semifinala dintre Simona si Serana, CSN neavand nicio replica astazi in fata Serenei.

  • Rio de Janeiro

    Road to Singapore 2014, dupa Miami………….Road to Singapore 2015, dupa Miami

    1 Li Na…………………3425 pct……………………….1 Serena……………..3390 pct
    2 Cibulkova…………..2287……………………………2 Halep………………..3000
    3 Radwanska A…….1997…………………………….3 Sharapova…………2010
    4 Serena……………..1895…………………………….4 Suarez Navarro…..1755
    5 Halep……………….1723……………………………..5 Pliskova Ka……….1650
    6 Pennetta…………..1621……………………………..6 Venus………………1215
    7 Kerber………………1556…………………………….7 Makarova………….1211
    8 Jankovic……………1101…………………………….8 Wozniacki………….1166

    Doar Serena si Halep au fost in clasamentul din anul 2014 !!!

    • Cosmin

      Interesanta statistica, ai putea sa gasesti una cu media primului si celui de-al doilea serviciu al Simonei la RG 2014, TC 2014, AO 2015 si Miami sau IW 2015. Scuze, daca iti cer prea mult, dar cred ca esti printre cei mai tari in chestia asta de pe site. Multumesc!

      • Ciprian Nicolae

        le-am calculat eu: Serviciul 1/2: RG 2014: 212/222, TC: 2014: 201/239, AO 2015: 214/219, IW 2015: 222/232, Miami 2015: 211/229.

        • Cosmin

          ???

          • Ciprian Nicolae

            credeam ca ai intrebat la misto :)

          • Cosmin

            Nu, chiar as fi curios cum a evoluat viteza serviciului Simonei in ultimul an. Am revazut recent finala de la RG , si acolo Simona a sevit super bine. Ar fi interesant de vazut de asemenea si ce procentaje a avut la aceste turnee.

          • pink_jade

            din cate imi aduc aminte, fara sa verific, serviciul Simonei la RG era pe la 130-140…primul

          • Cosmin

            Fara sa verific, zic ca a sarit de 155. Cred ca a avut si servicii de 165-170. Bine, pana la urma putem vedea si noi, dar Rio era mult mai bine documentat si mai rapid…:)

          • pink_jade

            acum are in medie servicii de 160-170 primul cand intra..si e vizibil crescut in viteza fata de anul trecut

          • Cosmin

            Hai ca am gasit ceva . Asta este statistica finalei cu Maria: http://www.rolandgarros.com/en_FR/scores/stats/day19/2701ms.html. Deci era destul de aproape de Maria, exceptand serviciul 2 care era mult mai slab.

          • pink_jade

            ai dreptate, a servit destul de puternic in acel meci

          • Cosmin

            Si nu uita, a avut procentaj 64% pe primul, ceea ce nu este rau deloc.

          • pink_jade

            si ieri a servit bine, dar din pacate tabela de viteza era aratata doar pentru Serena…am prins parca ceva de un 103 si de un 107 parca

          • florin78

            diferenta e enorma in aceste statistici intre Simona si Maria pe serviciul 2 Masha da cu al doilea medie de 147 kmh si Simona 128 kmh daca pe primul mediile au fost 155 cu 151. Nu am idee in ultimul timp cum loveste dar in pauza asta poate ne face Adrian un articol cu statisticile principale de la inceputul anului. Sunt curios cum e azi dar am impresia ca serviciul Simonei a crescut mult si mai ales serviciul 2.

          • Cosmin

            Da, am si specificat ca serviciul 2 a fost mult mai slab. Cu un serviciu 2 mai bun, poate altul ar fi fost deznodamantul finalei. Oricum eu ma consider super norocos, ca am putut-o vedea la RG live in ultimele trei meciuri, si pe Nadal in sfertul cu Ferrer. Sper si anul asta sa am macar acelasi noroc :)

          • grs

            Din aceasta cauza Sarapova face n>10 duble pe meci.

          • xyz

            In finala la RG:
            Fastest serve 174 km/h
            Average 1st serve speed 151 km/h
            Average 2nd serve speed 128 km/h
            1st serve in 64%

          • Ciprian Nicolae

            stiu ca la AO 2015, pana in sferturi, era cam 170, primul

      • Rio de Janeiro

        Pot sa va ajut doar pentru Miami 2015 astfel :
        Vaidisova 63 %, 32 %
        Giorgi…….60%, 45 %
        Pennetta.. 61 %, 58 %
        Stephens 61 %, 66 %
        Serena .. 60% , 51 %

        Atat pot, deocamdata.

        • Cosmin

          Multumesc, si pentru asta. Era important totusi de vazut si cu ce viteza a servit la procentajele astea. M-am uitat mai atent peste meciurile de la RG, si viteza pe primul se invarte undeva pe la 150-152, iar pe al doilea pana in 130.

      • Sorin

        What in the world is “TC” ? Va rog sa-mi spuneti si mie, ca am tot vazut prescurtarea asta. Va referiti la Singapore final, YEC ?

        • emil

          da,Turneul Campioanelor.TC

          • Sorin

            Merci, merci!

    • Guest

      Rio, ai pus punctul pe i. Multumesc, foarte interesant, Simona are peste 1300 de puncte in race fata de anul trecut, goodie!

  • neo

    Iar nu si-a putut ascunde Simona superba-i ingenuitate. Auzi, lume, are obligatii la Stuttgart :)
    Nu era nevoie de nicio explicatie, draga Simo, dar daca tot ne-ai aratat din nou cat esti de sincera si naturala, trebuie sa iti spunem si noi ca iti dorim sa ramai asa oricate slamuri ai castiga!

    • florin78

      i-au batut nemtii obrazul au zis mai te-am adus aici sa ne opresti sa tot dam Porche Sharapovei asa ca anul asta o vor in finala sa transeze si locul 2 inainte de RG. Simona trebuie sa fie fata desteapta sa o impinga pe Maria pe locul 3 sa evite sa mai joace meciurile cu Serena prin semifinale. Acum serios vorbind Maria Sharapova nu va lasa acest duet sa isi aduca prea multe complimente, cred ca repede le va strica afacerile. Pe zgura Masha va dezlantui jihadul.:)

      • sorin-arges

        Nu cred ca anul asta Sharapova va repeta sezonul senzational de anul trecut; am, asa o presimtire…

        • Addy

          A avut un sezon pe zgura senzațional, ca in rest nu prea a rupt gura târgului.

      • AlxM

        dpdv al managementului asa ar trebui facut. Daca Serena este foarte greu de batut (true), atunci cauta sa ajungi pe locul doi pentru a te intalni cu ea in finala. Avantajele sint vizibile si palpabile. Daca ajungi in finala, tot joci cu Serena cum ti-ai dorit, dar nu pe trei lei cinzeci si pe mult mai mult. Cam asa vede departamentul de management-finante aspectul pragmatic al vietii :) :)

    • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

      Ma bate gandul sa ma duc s-o vad la Stuttgart, ca doar nu stau departe, asa ca da, are dreptate: are obligatii! :)

      • tavi

        eu unul nu as ezita in locul tau ,daca nici nu stai departe….

  • Novak

    Evident ca decizia neprezentarii la meciul cu Canada e logica, dar…exista un dar. Simona este un vector urias de imagine. De aceea, Federatia, tinand cont de uriasa contributie a Simonei pentru tenisul feminin, ar fi trebuit sa vina cu un comunicat care sa sune cam asa: “FRT, capitanul nejucator si Simona Halep s-au consultat in vederea pregatirii meciului din FED Cup si au ajuns la concluzia ca prezenta Simonei Halep la acest meci nu este necesara tinand cont si de programul si obiectivele acesteia dar si cele ale echipei de FED Cup”. Case closed.

  • Fanny

    Stiu ca nu prea am sustinatori pe aici
    dar incercati sa mai aveti rabdare cu mine…

    Cu putin timp in urma, un coleg,
    remarca dificultatea gasirii unui comentariu de calitate in noianul
    de postari si de propozitii genul: “ce ziceti ca, “sunteti
    de acord cu”, “mai bine ai grija la cratima”, mai bine
    taci”, etc. Ma incerca un exercitiu de imaginatie (nu o
    sugestie, Doamne Fereste!) cum ar fi sa fim incadrati in doua ligi
    diferite. Doar iubim si vorbim despre sport aici. In tenis avem ATP,
    WTA si ITF, Challanger, in fotbal liga 1 si liga 2, in aproape orice
    sport, domeniu, exista o divizie superioara si una inferioara. Si noi
    ca oameni suntem buni si rai, talentati si netalentati, destepti si
    obisnuiti (ordinary people suna mai bine dar daca nu stii engleza,
    m-am ars!). Dar sa revin, cum ar fie si aici, pe 30-0 asa ceva? Sa
    postam in doua ligi diferite? Esti stapan pe problema, ai cu adevarat
    ceva de spus, esti un “user” cu note bune de la
    majoritatea, esti in liga superioara. Esti un tip superficial (multi
    nu sunt cu adevarat atenti la minunatele articole ale lui Adrian),
    nervos, intolerant si fanatic, ajungi in liga inferioara. In nici un
    caz sa fi ras (adica sters, sa nu existe confuzie!). De ce trebuie sa
    ai “dreptul” la zeci de propozitii scurte, care nu spun de
    fapt nimic? Asta nu inseamna ca ramai acolo… Te calmezi, gandesti
    problema si ajungi in liga mare! Sau ai, sa zicem, dreptul la 10
    comentarii pe articol, daca te gandesti bine sunt suficiente sa spui
    ce ai zis. Unora nici 200 nu li se par putine… Acum sa nu credeti
    ca nu ma vad, in cel mai bun caz, in liga a doua, desi cel mai
    probabil poate sa fie scrisoarea mea de ADIO!

    Inchei intr-o nota mai realista:
    fereste-te sa stai in spatele calului, in fata taurului sau in orice
    parte a prostului…

    • guest

      si daca faci greseli gramaticale, e bine, e rau ?..ce ar trebui sa patesti, daca, de ex. scrii “sa fi ras” in loc de “sa fii ras”, te duci in vreo carantina, te mai reciclezi ?

      ce spui tu acolo nu se va intampla niciodata, mai stai pe aici, mai citeste, mai asculta ..si ai sa-ti dai seama de ce.

      • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

        Ca idee, “sa fi ras” este corect, de exemplu “sa fi ras dupa SF de la Miami, ce bine ar fi fost” :) Este conjunctiv perfect si se foloseste un singur i. De fapt, mi se pare aproape imposibil de gasit un exemplu de conjunctiv prezent la persoana a doua singular cu “sa fii ras”. In cazul altor verbe merge, gen “Trebuie sa fii acolo!”. Altfel, in afara de forma imperativa, “fii pe faza”, se scrie cu un singur i.

        • nobody

          O explicaţie savantă şi complet greşită :) Fanny a zis “ras” (în sens de şters) nu “râs”.

          • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

            OK, dar chiar si atunci ramane valabil ce am spus: “sa fi ras” exista si cu un singur i, de exemplu, “sa fi ras toata lumea de pe glob si tot n-ar fi fost multumit” – conjunctiv perfect, se scrie cu un singur i. Exista si cu doi ii: “vreau sa fii ras” – cam dramatica exprimarea…

            “Complet gresit” – putina ponderatie sa fi existat ( :) ) nu s-ar fi suparat nimeni.

          • nobody

            Vrei sa spui ca explicatia ta nu e complet gresita in contextul dat? :)

          • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

            Sigur ca nu: de exemplu am spus in ce cazuri verbul “a fi” se scrie cu doi de ii. Cu toata confuzia facuta, chestia asta ramane corecta: “a fi” se scrie cu 2 de i la conjunctiv prezent persoana a doua si la imperativ. Aici n-am gresit, deci ce am scris nu este “complet gresit”. De fapt, doar am pornit de la o ipoteza falsa, aici a fost greseala. Demonstratia a fost corect facuta.

          • nobody

            Este irelevant cat de corecta e demonstratia, daca ipoteza este falsa. Ce nota crezi ca va lua fata din video-ul de mai jos, chiar daca a scris o lucrare geniala? :)

            https://www.youtube.com/watch?v=cHVqcjU4Rl0

          • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

            Esti plin de certitudini :) Ma intreb totusi de ce nu ai amendat si greseala din comentariul guestului.

          • nobody

            Eu? :) Eu cand dau cu bata-n balta recunosc ca am fost pe langa subiect si ma retrag. Tu in schimbi incerci in continuare sa demonstrezi ca raţa-mpunge :)

          • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

            Am spus ca am gresit, ca am facut o confuzie, dar exista si parti corecte in ce am spus, atata tot. Pentru tine in schimb nu exista decat alb si negru.

          • guest

            Decat sa intinzi pelteaua asta desi vezi ca n-ai dreptate, mai bine ai putea sa-ti ceri scuze ca te-ai bagat ca musca-n lapte si fara sa stii ce vorbesti. Cel mai bine, unde nu ne pricepem nu ne bagam.

          • If0014

            Ce vorbeste stie. Nu stia despre ce vorbeste, daca tot vrei sa fim mai catolici decat Papa. Ideea e alta, comentariile lui Gabriel de aici au fost tot timpul de bun simt. De aceea i-am si luat apărarea. Si un raspuns ca al tau (“vezi ce a scris Fanny si apoi comenteaza”) era mult mai eficient decat ruperi in figuri de de genul “vai ce savant esti”. Ca era clar ca atat el, cat si eu nu ne-am dat seama la ce fraza ai facut referire in prima ta postare. Nu-i asa ca daca am fi discutat fata in fata, toata chestiunea s-ar fi lămurit din 3 propozitii simple?

          • peta

            :))Trece…cu prisnite.

          • If0014

            Ba explicatia este corecta. Si presupunând că e vorba de ras in sensul de sters, tot “sa fi” se scrie. S-ar fi scris cu 2 de i doar daca ar fi vrut sa spuna fie “sa fii linx” sau “sa fii ras in cap”, dar nu la imperativ. Ceva de genul “as fi vrut ca tu sa fii ras/ghepard/maimuta/tuns”.

          • guest

            Tu poti sa inventezi ce exemple vrei…Vezi cum s-a exprimat Funny in context si spune daca ACOLO ti se pare corect.
            Pentru ca daca ti se pare corect, m-am lamurit cu tine :)

          • If0014

            Fanny a scris gresit. Exemplele mele sunt corecte. Singurele greseli sunt exprimări de genul “alt destept”, in loc de “vezi contextul ca sa întelegi greseala despre care vorbim”, dar presupun ca e ma cool asa.

          • guest

            Exprimarea “alt destept” exprima iritarea fata de a doua persoana care “se baga” fara sa stie despre ce e vorba. Si, probabil, are intentia de a descuraja pe urmatoarele :). Deci, n-o lua personal :)

          • nobody

            Alt destept :) Ti se pare ca in fraza “In nici un caz sa fi ras (adica sters, sa nu existe confuzie!)” trebuie scris “să fi” in loc de “să fii”?

    • oSorin

      ar fi niste explicatii in legatura cu noianul de comentarii scurte, cu obiect sau fara obiect – ultimile 4 saptamani au fost destul de agitate, pline de evenimente dintre care mai neasteptate, sucite si dorite. Au fost multe meciuri la care s-a uitat multa lume ce a simtit nevoia sa comenteze live sau imediat dupa meci diferite detalii, intr-adevar putin despre tenis, mai mult despre atitudini. De asemenea, numarul de vizitatori s-a marit, unii descoperind recent site-ul, multi fiind sub vraja Simonei. Mai ai rabdare ca se vor decanta impresiile, vor iesi la lumina si analizele. Oricat de ametite si fragmentate (uneori oțărâte) ar fi fost comentariile din ultima perioada, una din cele mai frumoase seri cu cele mai frumoase comentarii (parerea mea) si un articol deosebit a fost aceea a retragerii Serenei de la IW – toata lumea era efervescenta, mai nimeni nu era nervos, domnea optimismul (cel putin asa am simtit eu) pe forum :) .

      Printre cei amintiti de tine ma aflu si eu, ieri, certandu-l pe Neo pentru niste intrebari pe care le gaseam inutile. De ce trebuia eu sa intru in conversatia lui? Ai dreptate, ar fi trebuit sa gandesc de cinci ori si sa scriu o singura data.
      ps. stai linistit, chiar daca nu mai intri saptamanile astea, la RG si Wimbledon tot aici o sa fii :)

      • magus1349Jr.

        Pana la urma nu comentariile scurte sau fara obiect ar fi o problema. Din punctul meu de vedere si off topicul e ok. O recomandare muzicala sau cinamatografica nu poate fi decat benefica. Ne mai imbogatim cunostintele. Insa cand cineva isi exprima civilizat scepticismul si altcineva il invita sa se care, ca vezi Doamne atrage energii negative spre jocul Simonei…
        Nu stiu ce ar mai fi de zis.

        • nobody

          Hai ca sunt chiar enervanti unii. Ma scot din sarite aia care vin si zic “Simona putea mai mult”, ‘Simona trebuia sa faca nu stiu cum” etc. Adica frate, daca era el pe teren rupea tot. Ce naiba, despre ce vorbim aici. E ca si cum mi-as fi dat eu cu parerea despre ce trebuia facut la naveta spatiala Columbia, ca sa nu explodeze cand a intrat in atmosfera.

          • Bogdan

            Pai s-au chitrosit la placutele alea ceramice, altfel nu exploda!

            Iarta-ma, dar era prea tentant sa raspund asa, chit ca e un bun exemplu de offtopic :-))

          • peta

            :)))

        • guest

          asta cu “cineva isi exprima civilizat scepticismul” (te referi probabil la tine, Gyro – mai harnici – si inca vreo doi) e asa..o zicere eufemistic-autocontemplativa… in realitate voi v-ati facut un program din a intarata oamenii care si asa sunt necajiti cand pierde simona. eu nu m-as prea lauda cu asta.

          • magus1349Jr.

            Ori ma confunzi,ori esti rau intentionat. Arata-mi un comentariu de al meu in care ii cant prohodul Simonei! Ba chiar in timpul meciurilor ce pareau sortite esecului indemnam la rabdare.
            Cu ce ti separe ca-i intarat pe oameni? Ca le-am atras atentia ca exagereaza cu postatul fotografiilor? Sau ca l-am luat peste picior pe Ciprian Nicolae, care daca e o discutie despre combaterea daunatorilor la varza intra si o deviaza spre Simona, Ionita sau Bouchard?
            Uite o mostra de scepticism din timpul finalei cu Jankovic:
            “magus1349Jr.
            14 days ago
            Doamne, da’ prapastiosi mai sunteti. Asta e WTA, meciul se poate intoarce in orice moment.
            Gata!M-am decis. Nu mai intru sa citesc comentarii pana ce nu se termina meciul.”

    • Toma

      Scuză-mă, licența de împărțire a forumului în elită și făzănărie, e demult adjudecată, înregistrată la OSIM și prin concursul împrejurărilor, funcționează cu toată lumea, bine!
      Poate că privind postările de pe forumuri, ar fi cazul de ceva precizări.
      Există o cultură, o civilizație a tenisului, a iubitorilor de tenis postaci, pe care fiecare și-o dobîndește cum poate: din practică, prin autoinstruire sau din amîndouă. Și asta se vede din substanța postării, chit că arta transpunerii pe hîrtie nu-i ceva ușor.
      Apoi, sunt puțini dintre uzeri care aparțin doar familiei tenisului, majoritatea vin de la alte sporturi și risc să spun că de la sporturile de echipă unde există un alt mod de a susține sportul, de regulă foarte activ și zgomotos, ceea ce la sporturile individuale(tenis, gimnastică, patinaj) nu prea merge, (de aceea și postările lor sunt ,,zgomotoase” și lipsite de control).
      Comportamentul spectatorului sportului de echipă aduce pe forumurile de tenis și radicalismul opiniilor, lipsa de toleranță a celorlalte păreri, nu ești cu noi, ești automat împotriva noastră, adică îl transformă pe fan în fanatic și pe cel cu părere potrivnică în hater sau troll. Sigur, educația, poate școala fiecăruia, ar trebui să pună frînă la asemenea porniri, dar vorbim de chestiuni în transformare.
      Nu mai spun că atitudinea în timpul desfășurării punctului sau al exercițiului impune la tenis, gimnastică și patinaj(sporturi de maximă concentrare) liniște profundă pentru a-l ajuta pe sportiv să scoată maximum din prestația sa. De aceea e greu de înțeles de ce apar perturbări în tribune care-l deranjează atît pe adversar, cît și pe propriul favorit.
      Am spus toate astea pentru că susțin că nu e nevoie de împărțeli pe forumuri, ca peste tot e o piață și aici, care face selecția, plusvaloare sau nonvaloare, ceea ce în fapt nici nu e important, doar nu suntem noi la concurs. Importante sunt pasiunea pentru tenis, ideile interactive, polemice(altfel ar fi mult somn și plictiseală) dar expuse în mod civilizat și tolerant. Și astfel, ar dispare și orice moderare de pe forumuri!
      P.S. Aș agrea mai degrabă forumuri la nivelul de joc al protagoniștilor din teren.

    • bazugiova

      Iti propun ceva…..in seara asta este finala masculina la Miami si probabil Adrian ii va dedica un articol.Nu o urmari live,las-o pe maine ,intra mai intai pe treizecizero ,citeste articolul si comentariile care se refera strict la desfasurarea meciului in cauza.Apoi cand o sa vezi partida o sa-ti dea senzatia ca o vezi in reluare,e ca si cum tu ai vazut-o deja, prea putine detalii ii scapa lui Adrian cu articolul si userilor cu comentariile.
      In opinia mea cam asta-i rolul acestui site ,iti ofera o imagine de ansamblu a ceea ce se petrece in lunea tenisului si in plus inveti o gramada de lucruri noi despre acest superb sport,despre jucatori,turnee etc

    • Bogdan

      Evident ideea cu cele doua ligi e imposibil de pus in practic si pe undeva fara substrat. Sunt comentatori cu state vechi pe aici care o dau regulat cu oistea-n gard, asa cum sunt altii cu mult bun simt care scapa cate un comentariu la saptamani distanta. Faptul ca scrii texte lungi sau scrii de mult timp nu inseamna ca nu poti sa fi plictisitor sau inflamator.

      Poate Adrian ar putea testa ideea unui forum paralel articolelor, in care discutiile ar fi canalizate pe topic. Atunci da, ii vei putea reprosa lui X sau Y de ce comenteaza despre WTA intr-un topic dedicat lui Federer. Sau s-ar putea face un topic de “galerie” unde sa-si posteze toti onomatopeele. Sau un topic “expert” in care sa se dezbata strict probleme ce tin de tehnica sau tactica. Insa in general forumurile atrag si mai multi trolli, tocmai datorita impresiei ca ‘parerea’ lor ramane acolo, deci deranjeaza si mai mult. Iar munca lui Adrian de moderare a comentariilor va creste exponential.

      Pe de alta parte, e normal ca succesul Simonei sa atraga din ce in ce mai multi oameni care nu au treaba cu tenisul, in afara meciurilor Simonei din fazele superioare ale unui turneu. Dar pana la urma asta nu e un lucru bun? Nu este bine ca Simona atrage oameni catre tenis, chiar daca sunt neavizati? Uite, vorbeste cu antrenori de juniori si o sa vezi cum a crescut numarul de copii inscrisi la tenis de cand se aude despre Simona! Asta se intampla tocmai pentru ca, prin succesul ei, atrage atentia catre tenis. La fel cum succesul Nadiei a trimis multe fete catre gimnastica. Chiar daca 90% din acesti copii renunta dupa 1 an, tot e un castig.

      Pe foarte scurt, impresia mea e ca genul asta de comentarii care te deranjeaza reprezinta un rau necesar, un efect al unui bine mai mare.

  • Rio de Janeiro

    WTA – nr. de titluri

    ……………………….total …………din care iunie 2013- martie 2015
    1 Serena…………….66…………………………..14
    2 Venus……………..46……………………………3
    3 Sharapova……….34……………………………5
    4 Wozniacki………..23……………………………3
    5 Azarenka…………17……………………………1
    6 Ivanovic…………..15. ………………………….4
    7 Kvitova……………15……………………………5
    8 Kuznetsova……..14……………………………1
    9 Radwanska A…..14……………………………2
    10 Jankovic………..13……………………………0
    11 Zvonareva……..12……………………………0
    12 Halep…………….11………………………….11
    13 Pennetta ……….10……………………………1

    Obs. Simona a realizat 11 titluri din perioada 10 iunie 2013 – 4 aprilie 2015 iar Serena avea 14 turnee. Cel mai important este faptul ca sunt titluri grand slam ( 3 – Serena, 1 – Sharapova si 1 – Kvitova iar Li si Bartoli- fara activitate) in aceeasi perioada iar Simona, sigur, va castiga cel putin un grand slam in 2015. – nu sunt tenismene sa castige grand slam, in continuare.

  • HappyM

    Simona Halep: Turneele de la Indian Wells şi Miami mi-au dat multă încredere, sper ca în viitor să câştig şi un titlu mai mare
    http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Sport/Stiri/Simona+Halep+Turneele+de+la+Indian+Wells+si+Miami+mi-au+dat+mult

    Doar video-ul din articol

  • pink_jade

    tabloul de la Charleston

    • Novak

      posibil duel Mitu – Dulgheru :), si apoi Genie….

      • xyz

        Bouchard fav nr 1, acuma poate primi osanalele presei ca e number one :)

        • Eve

          si la Antwerp a fost si a pierdut din turul 2 :)))))

      • Mihai Vasile

        Nu cred ca ajunge Genie pana acolo. Trebuie sa treaca de una dintre Stephens si Barthel si la ce forma arata in ultima vreme nu o vad sa reuseasca asta. Am impresia ca s-a pierdut pe drum Bouchard.

        • Novak

          Nici Sloane nu cred ca e in asa forma, plus ca vine dupa un Miami greu. Oricum Alexandra a picat bine pe tablou tocmai pentru ca sunt jucatoare care nu prezinta asa pericol prin forma de moment. E mai greu pt Irina care este pe sfertul Macarovei care are ceva foame de rezultate dupa AO.

    • Dragos Gavrilescu

      Petko campioana aici cred

      • Alex23

        Daca mai poate dupa lungul Miami.

  • Guest

    Ma gandeam la accidentarea Monicai.

  • xyz

    Am o nelamurire, in articolul dedicat Serenei, Maria Sharapova apare ca avand 7995 de puncte. Din ceea ce stiu pana acum, de luni ea va avea 7890 de puncte. Unde e greseala? I se adauga cumva punctele obtinute la Roma anul trecut?

    • Cristi

      Are 7890.

  • Math

    Buna decizie. Multumim de articol. Exact ce imi doream, de fapt la ce se astepta toata suflarea pe aici in legatura cu participarea Simonei la Fed Cup. Ii doresc Simonei anticipat distractie placuta cu acel Carrera 911 pe care il va castiga la Stuttgart:D V-am pupat pe toti, merg la somn (n-am apuc sa citesc comentariile, le citesc dimineata)

  • magus1349Jr.

    Off topic:
    Azi pe Eurosport se poate vedea editia cu nr.99 din una dintre cele mai spectaculoase curse cicliste de o zi, Turul Flandrei.
    http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7963/14105743/2/tourofflanders2a.jpg?width=815

    • peta

      Asa este,sunt cele mai spectaculoase si asta deoarece raman in fiecare an deschise oricarui rezultat,ce pare a nu tine cont de pozitia din clasament.Insa dintre toate clasicele cursa Paris-Roubaix,imi pare ca e regina.Cursa ce face dealtfel cele multe victime printre ciclistii care conteaza in marile tururi.Iar cand te gandesti ca ”Il Giro” bate la usa…mi-e groaza sa nu raman fara favoriti(2) si frumusetea suspansului din marele tur italian.

      • magus1349Jr.

        Hmm! Specialistii curselor clasice nu mai conteaza in marile tururi cam de pre vremea lui Hinault. Cu prima parte sunt 100% de acord. Si pentru mine “L’enfer du Nord” e cursa regina.

        • peta

          Nu in sensul castigarii ci,in sensul daunelor care pot interveni in aceste clasice,de catre acestia(dintre cei ce participa si sunt importanti in tururi).

          • magus1349Jr.

            Pai nu prea au ce daune sa apara pentru ca o foarte mare parte dintre ei nici nu participa.

          • peta

            Cancelara…e drept in E3 poate iti spune ceva?

          • magus1349Jr.

            Cancelara are sanse sa castige unul dintre marile tururi de 0.00…01%.Mai repede castiga Kurumi Nara Wimbledonul anul asta.:))
            Ca poate sa ciupeasca o etapa sau doua e alta poveste.

          • peta

            Fiind un site de tenis eu am sa ma opresc dupa acest comm.Evident ca nu are sansele unui Quintana,care-si va apara titlul castigat anul trecut,Contador cu o consolare in ”La vuelta” sau Criss Froome cu un ”covrig” mare in dreptul victoriilor pe 2014.Dar un Sagan de abia venit intr-o echipa noua,contract mare-obligatii la fel,poate prezenta o pierdere in cazul unei accidentari in Clasice?Un Wiggins sau Stybar,pot vaduvi Marile Tururi de spectaculozitatea finisurilor lor?Si pot continua dar ma opresc.

  • Ciprian Nicolae

    Apropo de posibilul record personal al lui Nole de deseara (daca va castiga , va fi singurul jucator cu tripla IW-Miami): cred ca Simona va reusi si ea un record, anume dubla IW-Miami. Sper ca viitorul sa-mi dea dreptate.

    • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

      Ce inseamna “tripla IW-Miami”?

      • Ada

        Face de 3x dubla IW-Miami.

        • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

          mersi !

      • Ciprian Nicolae

        Ar fi al treilea an in care ar castiga cele doua turnee.

        • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

          ok, mersi.

  • Cipri

    Cum considerati ca trebuie sa isi canalizeze Simona energia pentru Roland Garros in turneele pregatitoare de la Stuttgart , Madrid , respectiv Roma pentru a fi la 100 % la French Open ?

    • magus1349Jr.

      Stuttgart de incalzire, Madrid maxim, Roma mai de revenire.

      • oSorin

        si eu m-am chinuit sa scriu atata :)))))))

    • http://www.george2210.blogspot.com george2210

      Incercand sa castige meciurile, eventual turneele de la Stuttgart si Roma 😀

      • magus1349Jr.

        Hehehe! Pentru noi e usor sa ne dorim chiar un trofeu pe saptamana, dar inca nu s-a nascut jucatoarea aia. Si nici nu cred ca se va naste vreodata.Se face cam mare tam tam cu turneul asta de la Sttutgat. Pana la urma e doar unul dintre cele 12 turnee Premier. Nici Roma nu merita o agitatie prea mare daca tinem cont ca e inainte de Roland Garros. Madridul da, e alta poveste.
        Facand o paranteza, dupa finala Alexandrei de la Kuala Lumpur am citit pe undeva comentariul extrem de amuzant al unui user. Tipul era foarte contrariat de retragerea Alexandrei de la IW. Spunea ca ” ce mare scofala? Doarme in avion. E tanara si se recupereaza.”:)))

        • http://www.george2210.blogspot.com george2210

          Stiu ca e foarte greu, dar asta nu ne impiedica sa visam. Dupa turneul de la Sofia am zis ca Simona chiar daca ar pierde toate meciurile, pentru mine tot o mare campioana ramane.

          • magus1349Jr.

            Nu pot sa te contrazic. Si eu tot asa gandesc.

        • Alex23

          Eu semnez sa nu treaca de optimi la niciunul din astea 3, dar sa castige RG. :)

    • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

      Tinand cont de noua sa filozofie, “lupt in fiecare meci pana la capat, ma simt pregatita sa joc cu oricine la orice turneu”, cred ca va incerca sa castige absolut tot, de fiecare data.
      E posibil totusi sa mai apara probleme fizice care sa-i mai pondereze elanul. Sper sa castige macar unul dintre Stuttgart si Madrid iar in celalalt sa prinda macar semifinala, pentru a sari peste Roma.

      • peta

        La Madrid cred ca se va simti cel mai bine.Va fi in elementul ei.:)

    • mery

      Stuttgard pentru locul 2, Madrid pentru trofeu, Roma doar daca se simte 100% ok fizic merge cat mai departe. RG pentru trofeu.
      Hai Simona!

      • magus1349Jr.

        Cu “Stuttgard” ai cam dat-o de gard.:))

    • neo

      Trebuie tinut cont si de faptul ca Serena se pare ca nu participa la Roma. E o paine de mancat acolo, mai ales daca vor aparea eliminari timpurii (ceea ce pentru Simona inseamna inainte de semifinale) la Stuttgart si Madrid. Nu m-ar mira ca daca se va intampla asa ceva, iar Serena va ramane cu calendarul prestabilit, Simona sa intre in forma necesara pentru zgura de-abia la Roma, unde sa si reuseasca un rezultat mare…

      • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

        Serena se pare ca a invatat din experienta anului trecut, cand a castigat la Roma si n-a mai avut prospetime pentru Paris. Oare n-ar trebui sa gandeasca la fel si Simona ?

        • neo

          Eu cred ca o victorie in turneu mare cu o saptamana inainte de un Grand Slam e “medicamentul” ideal pentru o tanara de 23 de ani inainte de Paris. La 33 de ani e alta treaba, mai ales ca vorbim de zgura si un efort fizic considerabil…

          • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

            Ei, vom vedea, poate ca va fi “vitaminizata” foarte bine deja in turneele anterioare :)

        • tavi

          Parca asa procedase dupa finala de la Madrid s-a retras devreme in turneul de la Roma daca nu ma insel….Imi amintesc ca luam presa sportiva cu nerabdare in Shanghai si Beijing sa urmaresc rezultatele Simonei,insa era defazaj din cauza fusului orar…

    • Bogdan

      Stuttgart ar fi un bun prilej pentru Simona sa isi regleze putin conturile cu Sharapova. Mi-e greu sa cred ca Sharapova va gasi o forma extraordinara atat de repede dupa parcursul din SUA, asa cum mi-e greu sa cred ca Simona isi va pierde ‘mojo’-ul atat de repede dupa inceputul excelent de an. O victorie la Sharapova intr-o finala de turneu, inaintea RG-ului, ar fi o mina de aur pentru Simona. Asa cum si o infrangere i-ar putea taia aripile pentru RG si ar putea sa o bage in forma pe Sharapova. Dar sunt mai multe sanse sa se intample prima varianta, la cum arata jocul lor acum.

      • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

        Nu se pot intalni decat in finala. Ca sa ajunga acolo, Maria trebuie mai intai sa-si recapete forma, altfel nu are sanse, turneul e foarte greu. Deci finala Simona – Maria ar fi intre doua jucatoare in forma.
        As prefera ca Simona sa o evite pe Maria pana in finala RG.

        • http://www.george2210.blogspot.com george2210

          Simona are jocul sa o bata pe Sharapova, trebuie sa depaseasca blocajul creat de infrangerile anterioare. De asta cred ca ar fi mai bine sa reuseasca sa o invinga inainte de RG intr-un turneu cu miza mai mica.

          • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

            De ce? Ce avantaj i-ar aduce, in perspectiva RG? Sa nu uitam, scopul nu este sa o bata pe Maria, ci sa castige la Paris trofeul.
            Sa zicem ca o invinge la Stuttgart si apoi se intalnesc la Paris. Poate fi aceeasi situatie precum in cele doua meciuri cu Serena de anul trecut. Jucatoarele astea doua mari sunt si mai periculoase cand au orgoliul ranit, mai bine le lovesti cand conteaza cel mai mult.

          • http://www.george2210.blogspot.com george2210

            Ma gandesc ca Simona ar avea mai multa incredere ca o poate invinge. Dar sunt sanse mari sa nici nu ajunga sa joace in meci direct la RG.

          • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

            Mi se pare ca Simona are foarte multa incredere acum. Cred ca din punct de vedere mental nu mai are nevoie de absolut nimic, ci doar de conservare. Daca ar fi dupa mine, as prefera sa nu le mai intalneasca pe Serena si Maria pana cand castiga la Paris. Asa, doar ca sa fiu sigur :)

          • Bogdan

            Oricum o dai, Sharapova (ca si Serena) are o experienta infinit mai mare in jucarea finalelor importante, mai ales dpdv mental. Din punctul asta de vedere, Simona e inca departe si nu poate recupera deficitul decat jucand si castigand astfel de meciuri. Un posibil meci cu Sharapova in finala RG, venit fara o victorie la Sharapova inaintea RG-ului, ar face ca Simona sa intre in acel meci cu o dubla presiune: castigarea primului GS si in sine (in sfarsit!) victoria la Sharapova. O victorie la Stuttgart la Sharapova ar face-o pe Simona, cred, sa intre mai linistita in meci.

            Evident sunt doar speculatii, la fel de bine poate finala RG va fi Lisicki – CSN 😛

          • Liviu

            Daca o bate la Stuttgart trece inaintea ei in clasament. Si apoi, la targerea la sorti pentru RG, Maria ar putea cadea pe partea de tablou a Serenei si in felul asta Simona le poate evita pe amandoua pana in finala. E chiar foarte important, nu neaparat sa o bata, cat sa treaca inainte in clasament.

          • Ciprian Nicolae

            Si eu zic la fel.

          • Dragos Gavrilescu

            Sharapova nu are cum sa repete evolutiile de anul trecut pe zgura. Si mai e si Serena valida anul asta.

          • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

            “Sharapova nu are cum sa repete evolutiile de anul trecut pe zgura” – pe ce te bazezi?

            “Si mai e si Serena valida anul asta” – anul trecut n-a fost?

          • magus1349Jr.

            Astea sunt simple speculatii. Asa poate si altcineva sa spuna ca nici Simona.

          • Liviu

            de ce n-are cum ? Ca asa, sa spunem impresii e usor. Ai si ceva argumente, sau doar feelingul ?

          • peta

            George,blocajul de care vorbesti a fost anulat de cuvintele Serenei vis a vis de jocul si capacitatile Simonei de castigatoare,Totodata si a specialistilor care dupa meciul de la Maiami din SF,n-au mai avut ce sa faca si de voie,mai de nevoie au trebuit sa recunoasca si sa-i ofere ”Cezarei” ce e al Cezarului.Acesta cred ca e marele castig al Simonei in anul acesta…mult mai important decat titlul de la IW,deoarece pe termen lung s-a schimbat macazul,definitiv.Simona simtindu-se in viitorul apropiat,obligata de aceste Cuvinte,Aprecieri si, care au un corespondent real si concret in prestatia Simonei.

          • Liviu

            ce cuvinte ale Serenei? Eu i-am urmarit intrerviurile de dupa meci si a zis doar ca EA a jucat prost. Nici un cuvant despre Simona, ca si cum n-ar fi fost acolo. Chiar am avut un moment de iritare cand am vazut cat de aroganta si cat de “bitch” poate sa fie !

            In locul Simonei as lasa declaratiile “politically corect” vizavi de Serena si as spune pe sleau ce gandesc despre ea. Daca nu cumva chiar asta gandeste, ca e imposibil de detronat, caz in care as fi tare dezamagit.

          • Bogdan

            Totusi a revenit dupa aceea si la conferinta de presa a laudat-o as zice chiar dubios de mult pe Simona :-)) Stiu, e stilul ei teatral, insa parca de data asta i-a iesit un “laudatio” de pus in rama :-)

          • Liviu

            da si mie un link, daca nu te superi. Ajuta un om sarman …

          • Bogdan

            Pe scurt: “I’m actually a fan of hers,” she said of Halep. “I like her attitude. I
            like how she gets pumped up. I like how she fights. I like how she
            plays. I think it’s fun to watch and different. It’s a refreshing type
            of game.”

            Link complet la unul din articole: http://www.nytimes.com/2015/04/04/sports/tennis/serena-williams-outlasts-romanian-to-advance-to-miami-open-final.html?_r=0

          • Ionutz09 @Community Project

            Q. How do you think Simona’s game was compared to the two games in Singapore?
            SERENA WILLIAMS: I think her game was great. She plays so good and it’s so good to see her play so well. She’s so young, so it’s just‑‑ I actually love watching her play.
            Yeah, I’m actually a fan of hers. I like to watch her.

            http://www.asapsports.com/show_interview.php?id=108112 – conferinta full

          • Liviu

            Mda….dupa ce s-a plans tot interviul cat de naspa a fost, cum nu i-au intrat ei loviturile, cum a servit ea doar cu 40%, s-a apucat sa o laude pe Simona. Cu alte cuvinte, “Eu am jucat foarte prost, ea foarte bine, dar am castigat. Va inchipuiti ce iesea daca jucam si eu bine ? ” Ma rog, asa se lauda ea, e stilul ei si poate are dreptate. Dar are o aroganta incredibila si m-am cam saturat de ea. Sper sa o demoleze cineva, oricine, intr-un turneu viitor, sa-i aduca aminte ce inseamna sa pierzi. Se pare ca se crede invincibila.

          • Bogdan

            Nu stiu unde a zis Serena ca a jucat foarte prost… Mouratoglou a spus ca Serena a jucat cel mai bun tenis al ei in primul set, apoi a fost un meci “ciudat” in care Serenei nu i-au mai intrat loviturile ca in primul set. Din punctul lor de vedere, asa a si fost, nu am cum sa priveasca meciul din perspectiva Simonei. Nu as zice ca nu ii acorda credit Simonei, insa ca toti marii campioni ei castiga pentru ca au jucat bine si pierd pentru ca au jucat mai prost. Jocul tine de propria prestatie, nu de ceea ce face adversarul. Serena nu face exceptie in gandirea asta si sper ca si Simona sa ajunga sa gandeasca la fel.

          • Liviu

            “No, you know, I just made more errors than I did in my last match, which I thought was impossible. I’m just not at my best level right now and it’s a little frustrating.”

            “Somehow I’ve improvised my way to the final. I don’t know how, but I did. So if you look at it that way I can’t be too disappointed, even though I am really disappointed. I really feel like I lost.
            I think if I can get some more time on the practice court I would be able to play tennis.”

            Daca asta nu inseamna ca zice ca a jucat prost, nu stiu ce mai inseamna. Zice ca nici macar n-a jucat tenis ! Zau asa…chiar e iritant sa vezi atata desconsiderare a adversarelor, atata narcisism si infatuare. Eu si numai eu.

          • Bogdan

            Pai “best level” in acceptiunea ei nu o sa mai joace niciodata, ca au trecut anii si peste ea iar cu trecerea lor va da declaratii din ce in ce mai rautacioase, cred eu. De aici cred ca vine frustrarea degajata in genul asta de declaratii, nu din dorinta de a minimiza efortul adversarului. Dar daca o luam asa, si Simona a declarat ca nu a intrat bine in meci si ca nu si-a facut cel mai bun joc, nu? Un fan al Serenei ar spune ca e o declaratie aroganta si ca nu ii recunoaste meritele Serenei, punand infrangerea pe propriul joc 😛

            Hai sa o luam invers, daca ar fi castigat Simona iar Serena ar fi declarat ca nu a jucat foarte bine dar ca stie cum sa joace pe viitor ca sa o bata pe Simona (asa cum a declarat Simona in realitate), oare nu ar fi spus multi ca Serena nu ii acorda credit / respect Simonei?

            Ceea ce vreau sa spun este ca amandoua si-au facut ‘jocul’ si in privinta declaratiilor. Serena a zis ca a jucat prost. Simona a zis ca nu a jucat foarte bine (si nu a zis nici un moment ca Serena ar fi jucat formidabil, desi chiar a facut-o in primul set). Serena a zis ca e fanul Simonei. Simona a zis ca o admira de mica pe Serena. Serena a zis ca ii place jocul Simonei si ca aduce ceva nou in circuit. Simona a zis ca are multe de invatat de la Serena. Eu zic ca sunt chit :-))

          • Liviu

            N-are rost sa insist. Parerea mea e foarte clara. Serena e un sportiv formidabil, dar lasa de dorit ca om. Si cand lauda pe cineva, tot pe sine se slaveste. Sarcasm gratuit si aroganta. Bravo ei…pentru cum joaca.

          • Bogdan

            Nu sustin ca Serena ar fi vreun monument de moralitate / caracter, insa asa cum spui si tu ii da mana sa dea orice declaratii vrea despre alte jucatoare, fara sa para penibila. Fortand putin comparatia, este ca un imparat care imparte favoruri si taie capete dupa cum a dormit noaptea…

          • oSorin

            da, si cand are de furca cu vreo adversara Simona spune acelasi lucu – “she played (very) well ” – ceva de genul asta

          • Bogdan

            Asa e. Si chiar daca pentru unii suna stramb, din punctul meu de vedere este o declaratie corecta a cuiva care se vede sau isi doreste sa fie nr1. Pierzi ptr ca ai jucat prost si celalalt bine, castigi pentru ca ai jucat tu bine :-)

          • peta

            Nu mai are importanta..crede-ma.Momentul s-a consumat.Actoricesc spus sau nu,formal sau nu,Simona a prizat momentul,l-a insusit ca atare…e supermultumita de acest lucru,de recunoastere!…iar acum pot reveni specialistii cei mai consacrati sa rectifice…nu vor mai putea influenta perceptiile oamenilor in niciun fel.Si nici pe cea a Simonei.:)

          • Bogdan

            Singura problema cu acest gen de declaratii laudative ale Serenei este ca ele o pot face pe Simona sa ii acorde si mai mult respect pe teren. Cand te vorbeste cel mai bun de bine, nu prea iti vine sa te uiti urat la el. E adevarat, imaginea Simonei are mult de castigat acum.

          • peta

            Absolut corect.Nu stiu daca e vorba de ”si mai mult respect pe teren”,Cred ca va fi vorba mai degraba,de o cea mai frumoasa rivalitate,in adevaratul sens al cuvantului,bazata pe respectul reciproc,din tenisul WTA,din ultimii 5-6 ani cel putin.In schimb,la cat e Simona de ambitioasa si de serioasa in munca ei,cred ca va incerca sa nu o dezamageasca pe Serena,lucru foarte important ptr ea si, sa demonstreze ca regina cand adreseaza un cuvant de genul ”Kudos” unei newcomer in high life-ul tenisului feminin mondial,nu a gresit!

          • Bogdan

            Cu mentiunea ca nu stiu daca si cum se va transforma rivalitatea atunci cand Simona o va invinge pe Serena intr-un meci cu miza mare. Tare imi e ca pentru Serena sunt acum toate bune si frumoase tocmai pentru ca e inca pe val in fata Simonei.

          • peta

            Intr-o nota de gluma,am sa-ti spun ca nu ne ramane decat vorba unui orb devenita intre timp celebra: Vom trai si vom vedea.:)Sper sa nu se strice relatia actuala dintre cele doua.Si,mai stiu ca Serena isi doreste sa devina o legenda in tenis.Sa le depaseasca pe toate celelalte foste,ce detin recorduri si de abia atunci dispare motivatia Serenei de a mai performa in tenis.

          • Bogdan

            Pai aia e, Serena acum traieste cu senzatia ca nu ii sta nimeni in cale sa doboare recordurile visate. Iar pana face asta, are si jucaria favorita cu ea (Sharapova) dar se si delecteaza in meciurile cu Simona. Vom trai si vom vedea cum i se va schimba perceptia daca va realiza ca tocmai Simona ii cam sta in calea recordurilor :-)

            Sanatosi sa fim, ca o sa avem multe de vazut si comentat macar cativa ani in WTA :-)

          • peta

            Asa e…o mai amintesc si pe cea cu: ”buturuga mica….”Pare a fi o ”mica” axioma.:)

        • Ciprian Nicolae

          Ce te face sa crezi ca Maria ajunge in finala la RG?

          • http://www.diseara.ro Gabriel Bratu

            Nimic. Am spus doar ca vreau sa o evite pana acolo. Nu m-as supara sa o evite chiar si acolo.

        • Nicky

          Uite ce cred eu, sincer. Pana la RG Simona o va depasi pe Masha si doar hazardul o poate arunca pe partea ei de tablou la openul francez. Este posibil ca Maria sa ajunga pe partea Serenei.

        • Liviu

          Ce forma sa-si recapete ? Maria a fost in forma tot anul, a pierdut un meci accidental, sa nu ne inchipuim ca atata poate . Anul trecut a avut rezultate mult mai slabe pana la Stuttgart.

          • Alex23

            In forma tot anul? :)) AO nu e tot anul. Dupa AO nu are nici macar un sfert de finala desi au fost 2 PM, 1 P5 si inca 2 Premier. Daca asta e forma…

          • Liviu

            prietene, a castigat la Brisbane, a jucat finala la AO, a jucat semifinale la Acapulco (de unde s-a retras, n-a fost infranta). A castigat clar doua meciuri in Fed Cup cu surorile Radwanska, apoi a jucat un meci excelent cu Flavia la IW, pe care l-a pierdut intr-adevar. Singurul accident a fost cu Gavrilova, dar astfel de accidente se pot intampla oricui, nu o poti numi regula. N-a participat nici la Doha, nici la Dubai. Clear enough ?

          • Alex23

            Nu ma lua cu prietene, poti sa folosesti numele pentru adresare. Daca la tine asta inseamna sa fii in forma, ei bine pt restul planetei nu. A sarit peste un P5 si peste Doha. A mers la Acapulco care era un turneu international si NICI PE ALA NU L-A DUS PANA LA CAPAT. Apoi a pierdut devreme la ambele PM. Daca la tine asta e forma…

          • Liviu

            da, e forma…daca la tine nu e, nici o problema. Anul trecut a fost praf tot sezonul pana a inceput zgura. Anul asta a pornit mult mai bine. Nu-i problema daca nu vezi la fel.

          • Alex23

            Inseamna ca si Simona a fost in forma in sezonul de vara-toamna de hard.

          • Liviu

            hmmm…a ajuns in finala la US Open si nu-mi amintesc eu ?

          • Alex23

            Nu stiu de ce tot bati moneda cu AO. Asa pot sa zic si eu de Wimbledon la Simona. Daca citesti mai sus, ai sa vezi ca am inceput propozitia cu “DUPA AO”. Si e o pauza destul de mare dupa AO.

          • Liviu

            Sharapova a pierdut doua meciuri anul asta. Vrei sa-ti numar cate a pierdut Simona in perioada vara-toamna, cand nu se afla in forma ?

            Cu Sharapova la Cincinatti, cu Rybarikova la New Haven, cu Lucic-Barroni la US Open, cu Muguruza la Wuhan. Problema ta daca crezi in continuare ca Sharapova e in forma slaba. O sa aveti surprize mari pe zgura.

          • Alex23

            Daca va intra in forma de acum inainte, ceea ce sunt convins ca se va intampla, nu inseamna ca si citez acum “a fost in forma tot anul”

          • Liviu

            whatever. Nu stiu de ce ma tot contrazic. Ai dreptate, dragul meu…

          • Alex23

            Good to know 😀 Oricum iti admir tenacitatea :))

          • Liviu

            era un banc, cu sotul care-i spune sotiei ca sa scape de gura ei “ai dreptate draga mea” La tine nici asta nu functioneaza ! Si-mi spui mie ca-s tenace ? :))

          • Alex23

            Eu cred ca tu confunzi termenii de forma cu consistenta. Ca in rest zicem aceleasi lucruri. AAA..si cred ca ai avut si impresia ca eu zic ca Maria nu o sa mai fie aceeasi pe zgura, ceea ce sper ca ti-ai dat seama ca nu e cazul.

          • Ada

            O chestie legata de Sharapova anul trecut pe zgura. Sa nu uitam ca nu s-a intalnit deloc cu Serena pe acesta suprafata, motivele tinand mai mult de Williams, care la Stuttgart nu a participat, la Madrid s-a retras, iar la RG a fost eliminata repede. La Roma, acolo unde Serena a dus turneul pana la capat, Maria a iesit repede, probabil nu a tras tare la acest turneu, fiind obosita dupa Stuttgart-Madrid si dorind sa fie fresh la RG.

            Eu sunt convinsa ca Maria a profitat de faptul ca Serena nu a ajuns in fazele finale la Madrid si RG si a accelerat cat a putut ea, pentru ca stia ca sansele ei cresc considerabil daca regina nu mai e. Asa a si reusit sa castige aceste turnee! Respectiv atat de multe puncte. Ma astept insa ca Serena sa faca treaba mai buna in 2015, cel putin la RG, iar in aceste conditii performantele rusoaicei si nr. de puncte sa fie afectate. Sau poate ies amandoua devreme :P.

          • Alex23

            Eu cred ca Maria se simte foarte puternica pe zgura in momentul asta si chiar are incredere ca poate s-o bata si pe Serena. Totusi, in acelasi timp o sa dea totul sa se asigure ca nu exista riscul unei semifinale cu SW.

          • Ada

            Nu stiu, a cam fost umilita ultima data :). Eu nu cred ca o bate pe Serena pe zgura, pentru ca aceasta are o motivatie speciala cand joaca cu ea :). Si ma gandesc ca e posibil sa pice pe aceeasi jumatate de tablou daca Maria cade pe 3, caz in care lucrurile devin mai complicate :).

          • Alex23

            Intr-adevar… Oricum am da-o Masha sufera rau de sindromul Serena. Dar eu am impresia ca finala de la AO a lasat-o cu un gust foarte bun si cu incredere sporita.

          • Ada

            Asa am zis dupa fiecare meci al lor :).

          • Alex23

            :))

          • Liviu

            din pacate se aplica si Simonei teoria asta.

          • Ada

            Corect, din motivul asta ar fi important sa ajunga pe 2 dupa Stuttgart, macar sa-si poata apara finalele, ca anul trecut. Pe de alta parte nu imi doresc sa se epuizeze la Stuttgart.

          • Liviu

            Nu se epuizeaza :) E un turneu cu pauza si inainte si dupa . Ar fi ideal sa treaca inaintea Sharapovei. Cand se stabilesc capii de serie pentru French Open ?

          • Ada

            Stuttgart va fi un turneu greu, cu jucatoare bune de la primul meci si suprafata noua pe care trebuie sa se ajusteze. Sa fie asa cum zici tu, dar cat s-a chinuit si anul trecut cu Kuznetsova, si tot nu a castigat. Ma interesez de RG, nu stiu cand se stabilesc capii de serie.

          • Liviu

            a avut probleme fizice anul trecut. A jucat accidentata. Iar Kuznetsova nu-i chiar oricine, mai ales pe zgura.

          • Ada

            Nu mi-am dat seama ca a fost accidentata, sau nu mai tin minte acum. Ce probleme a avut?

          • Liviu

            tot de la FedCup i s-a tras, parca si-a sucit o glezna la antrenamente. Cel putin asta a fost declaratia oficiala, din cate-mi aduc aminte.

          • Addy

            După Roma se stabilesc capii de serie.

          • Liviu

            …asa tarziu ? Parca era cu sase saptamani inaintea unui turneu. Posibil sa nu fie asa, ca RG nu e patronat de WTA, dar totusi, doar cu o saptamana inainte ?

          • Alex23

            Nu. Asa a fost si anul trecut, dupa Roma.

          • Liviu

            daca pui si virgula unde trebuie, o sa-ti dau like :)

          • Alex23

            Scriu greu rau de pe telefon.

          • Addy

            Cu 6 săptămâni înainte se stabilește tabloul principal si e valabil pt orice turneu, dar capii de serie se stabilesc cu o săptămână înainte.

          • Liviu

            Ok. In contextul asta, cred ca participarea la Roma nu poate fi pusa in discutie, nici de Sharapova nici de Simona. Doar daca diferenta de puncte dintre ele ar creste atat de mult incat sa nu mai poata fi recuperata. Locul doi e o miza prea mare ca sa nu se bata pana la capat pentru el, inainte de RG.

          • peta

            Esti absolut corecta in afirmatie si ai sesizat destul de clar si lamuritor ptr unii din noi.

          • http://www.stelianvasile.com Lecart

            Pai cam despre asta e vorba in WTA. Toate jucatoarele profita de absenta sau forma proasta a adversarelor importante. Mai exact, mai toate profita de absenta Serenei si isi adjudeca titluri. Cand spun profita, nu o spun in sens rau, e un calcul destept.

          • Lucian Marius

            “Meci excelent cu Pennetta?” Scuza-ma ca intervin dar spune-mi si mie ce fumezi ca vreau si eu :))

          • Liviu

            n-ai cum sa intelegi, orice ai fuma. Dupa parerea multora de aici si Simona a jucat slab cu Williams.

      • peta

        Se prea poate ca Sharapova sa nu-si gaseasca cadenta la Stuttgart,insa tot ce pot sa spun vis a vis de ”mojo”-ul Simonei este ca,acesta e solid si in progres clar.Iar dupa primul trimestru minunat al Simonei,incununat de succese,de recunoasterea Serenei,foarte importanta si,a specialistilor care aproape la unison sustin ca Simona e ”de acolo,din varf”si ca,va fi o competitoare de clasa ptr Serena in viitor,va scrie istorie,samd.,ma cam ingrijoreaza in ce fel de ”tinta mobila” s-a transformat Simona ptr celelalte din top 10 si nu numai.Indarjirea cu care vor lupta,de o rivalitate ce poate ca va depasi linia fair-play ului si in teren si-n afara acestuia,”regulile nescrise” ale jocului cu siguranta vor suferii oaresce modificari,in sensul aratat,de ce sa nu recunosc,ma cam ingrijoreaza.

        • Bogdan

          Cu cat va trece timpul, daca Simona isi va mentine nivelul, cu atat va deveni din ce in ce mai mult o tinta pentru celalalte jucatoare. Normal ca e un hop de trecut pentru ea, nu e simplu, insa asta se intampla cu orice jucatoare care ajunge sa confirme in top. Deocamdata se pare ca postura asta de favorit, de vanat, nu o prea deranjeaza pe Simona. Poate pentru ca joaca punct cu punct, poate pentru ca are de unde sa isi creasca nivelul, poate pentru ca ii intareste cu atat mai mult increderea in propriul joc.

          • peta

            ..Mai degraba cred ca, nu o ”mai” deranjeaza postura de vanat,de favorit.Si asta din cauza rutinei si poate a unui declic ce a intervenit in mentalul Simonei dupa Singapore 2014,si indoielile spulberate definitiv,intr-o anumita directie,pe care le mai avea cu siguranta,abia de curand.

        • Liviu

          Eu nu m-as baza prea mult pe o Masha in forma proasta pe zgura. Sa fim seriosi, anul trecut pe vremea asta nici macar nu intra in top 10 la Road to Singapore (anul asta e pe trei), dar a inviat cand a dat de zgura : Stuttgart, Madrid si Roland Garros, un tur de forta impresionant. Eu ma bazez mai mult pe jocul Simonei si pe mentalul ei, care chiar au ajuns la un nivel la care poate emite pretentii in fata Sharapovei. Dar sa nu ne inchipuim ca vor fi meciuri usoare daca se vor intalni.

          • Bogdan

            Si eu sunt convins ca vom vedea o alta Sharapova pe zgura, daca este ferita de accidentari. Poate nu va mai reusi parcursul excelent de anul trecut, insa va fi aproape.

          • peta

            N-am amintit absolut nimic de ”forma proasta ”a Mariei.Citeste te rog cu atentie ca anume am spus.E vorba de cadenta, ceea ce e cu totul altceva.Si ptr pastrarea adevarului Simona n-a inviat in 2014 la Stuttgart,ci la Madrid.Asta daca nu-mi joaca feste memoria…si nu-mi joaca.

          • Liviu

            vorbeam de Sharapova…cu inviatul. Care a castigat turneul si a iesit pe faleza cu Dimitrov in Porche-ul proaspat castigat 😛 Habar n-am de unde ai scos-o pe Simona.

    • Alex23

      E simplu. Madrid e Premier Mandatory, Roma e Premier 5. Chiar daca poate i-ar da mai mare incredere o victorie pe o suprafata mai apropiata de cea de la Paris, cum este in capitala Italiei, cred eu ca turneul care trebuie atacat 100% este Madridul. Stuttgartul are pauza si inainte si dupa, deci nu-l consider o problema.
      Iar dupa, cum a facut si anul trecut, un meci la Roma si apoi retragere, Chiar n-ar avea sens sa joace 10 meciuri pe zgura in 2 saptamani. E mult prea mult.

      • oSorin

        premier Mandatory sau premier 5 e aproape la fel, dpdv al punctelor obtinute …

        1000 650 390 215 120 65 35 10

        900 585 350 190 105 60 1

    • Dragos Gavrilescu

      Cred ca Stuttgart si Madrid obligatoiru. Roma ar trebui sarita ca e foarte solicitant dublul Madrid – Roma.

    • berenger

      e simplu și logic: stuttgart și madrid până la capăt. roma e prea aproape de rg.

    • oSorin

      Nurnberg e un turneu de adaptare, pe Madrid se vor concentra si celelalte adversare si e locul potrivit pentru a ataca locul 2. Daca nimereste pe aceeasi jumatate cu Sharapova ar fi excelent, ar avea posibilitatea sa o scoata direct in SF (cu conditia sa ajunga amandoua la intalnire) si sa inhate punctele macar din finala, daca nu chiar pe cele ale castigatoarei turneului (mai ales daca se intampla vreo ceva inimaginabil si favorabil pe jumatatea cealalta). In aceste conditii Roma nu mai prezinta interes. In varianta in care Madrid nu iese (mai ales in cazul unei catastrofe in tururile de inceput) Roma devine tinta principala pentru obtinerea punctelor pentru locul 2. – Asa cum a reusit sa duca un IW si Miami pana aproape de capat in perioade consecutive, ar putea duce si Roma si RG, avand in vedere ca este saptamana libera intre cele doua turnee, jocuri din doua in doua zile, diferenta orara inexistenta, aproape aceeasi ca cea din Romania. Sa nu uitam ca Simona a renuntat la Roma anul trecut si datorita acelei probleme (minore, dar majore) la muschii abominabili, si pentru ca reusise un parcurs excelent la Madrid si inca nu era vorba de obtinerea strategica de puncte, ci doar de realizarea unui parcurs bun la RG.

      • oSorin

        mda, Simona a gresit extraordinar de mult participand si castigand la Bucuresti – trebuia sa se prezinte la primul meci sa primeasca omagiile spectatorilor, sa il castige si sa se retraga imediat.

  • Steph

    Pana la urma, participa Bouchard la Fed Cup?

    • peta

      Nimic oficial

  • Bogdan

    Daca tot se vorbeste deja de sezonul pe zgura, cum vedeti jocul Simonei in perspectiva asta? Intreb pentru ca in turneele de anul acesta ea si-a schimbat putin jocul, deschide mai putin unghiurile fata de anul trecut insa loveste mai tare si mai plat. Un astfel de joc e util pentru hard, dar pe zgura ar dezavantaja-o (nu loveste chiar atat de puternic incat sa faca multe winnere, iar zgura e o suprafata mai lenta care favorizeaza un joc cu unghiuri imposibil de rezolvat). Credeti ca Simona va reveni la jocul ei de pe zgura de anul trecut sau va incerca sa aplice acelasi stil cu care a inceput 2015?

    • Alex23

      E suprafata ei naturala zgura. Nu cred ca va avea probleme in a se readapta.

    • peta

      Asta e si ideea interesului Simonei vis a vis de participarea la cele trei turnee ce preced RG.Pe langa celelalte interese ce tin strict de pozitionarea cat mai buna pe tablou si,cel financiar,la fel de important ptr ea,e si capacitatea de adaptare cat mai rapida la jocul pe zgura,adjustarile de rigoare ce vor trebui facute,serviciu,voleul si tot ce vor considera o vulnerabilitate in jocul sau.Sa nu uitam ca va fi prezent si Cahill in echipa Simonei.Un mare plus,de care sper ca va profita la maxim.Si inca ceva.Amintitiva cat de mult isi doreste un titlu de GS si in special pe cel de la RG.Cred ca vom vedea o Simona mult up-gradata fata de sezonul pe zgura 2014.

  • Lawrence

    Daca este accidentata Niculescu, probabil componenta va fi urmatoarea:

    Alina Tecșor-Cercel capitan nejucator
    Irina Begu,
    Alexandra Dulgheru,
    Andreea Mitu,
    Raluca Olaru.

    Cu toate astea WTA o da ca posibila adversara in semifinalele de la Katowice Open pentru Alizé Cornet pe Monica Niculescu.

    • MSchumacher

      Treaba se impute in conditiile astea.

      • Liviu

        nu se impute nimic, zau asa. Irina si Alexandra sunt cu clase peste cea mai buna a doua jucatoare a Canadei. Iar dublul cu Raluca si Irina in componenta e la fel de bun ca si unul cu Monica. Nici Alex Dulgheru nu-i chiar novice la dublu. Cu 3-2 castigam chiar si in cea mai pesimista varianta.

      • Lawrence

        Eu zic ca fara Simona si Monica inca aliniem o echipa destul de puternica.

  • Davidoff
  • peta

    As dori sa lansez o mica tema de discutie si anume,una care sa evidentieze prezumtivii top 4 din elita ATP sau urmatorii ”big four”,ce vor monopoliza tenisul masculin,in urma retragerii celor binecunoscuti de noi,ce inca performeaza si ne incanta cu tenisul lor.
    Identica intrebarea si ptr viitoarele top 4 din circuitul feminin.

    Incerc cu o sugestie ptr ATP:Borna Coric, tandemul greco-australian Nick Kyrgios si Kokkinakis si un Dominic Thiem.Cu un plus evident ptr Kyrgios!
    Sugestia mea ptr WTA: Belinda Bencic,Madison Keys,Pliskova si Sloane Stephens.Si cu speranta ca-si va reveni si Ajla Tomljanovic,cu permisiunea voastra o nominalizez si pe ea.

    • guest

      Eu tocmai pe Kyrgios nu-l vad pe termen lung..are un fizic ciudat, nu pare construit pentru un tenis complet.
      As paria pe Thiem si Kokkinakis.

    • xyz

      Bencic nu m-a convins pana acum, la fel si Madison. Pliskova posibil, Sloane daca se pune pe treba in mod serios are posibilitati pentru top 10. In momentul de fata nici una din cele enumerate de tine nu au potential de top 4. Parerea mea.

      La ATP nu ma pronunt, urmaresc doar meciurile lui Nole si Federer, n-am idee despre potentialul celor enumerati de tine.

      • peta

        Pariul e unul consensual,facut cu trei vechi si buni amici,stabilit aprox. in aceeasi perioada a anului precedent, dar ptr. ”exactitate” si o acoperire convenabila dupa RG,sa zic asa.Iar pariul o includea si pe Bencic,antrenata parca la momentul respectiv,de mama fostei nr.1 in WTA,Martina Hingins si nu doar pe T. Ajla.Ramane ca timpul sa confirme sau sa infirme daca previziunea a fost corecta.

  • Ale

    La multi ani tuturor celor care poarta nume de flori.
    Nu am vazut finala fetelor(am avut musafiri)astazi am inteles ca draga de Carla n-a avut nici o sansa, dar este o realizare pentru ea ca a ajuns in finala.Totusi,nu pricep si pace de ce, Serena a vrut neaparat sa transforme aceasta intalnire intr-un macel.
    Tot astazi,am citit ca Simona s-a decis sa nu participe la Fed Cup si foarte bine face,are nevoie de odihna,plus ca urmeaza sa evolueze la Stuttgart,Madrid si Roma.
    Cei de la Dolce au facut un sondaj national pe tema asta?Oare acest sondaj foloseste cuiva!?

    • Liviu

      da, ne va arata cati dintre votanti se pricep intr-adevar la tenis :)

    • Adelina…

      Intalnirea s-a transformat intr-un macel pt ca CSN si-a permis sa o scoata pe Venus din competitie,asa se razbuna ele cand cealalta mananca bataie de la vreo adversara.Pe de alta parte,Simona de ce a transformat intalnirea cu Serena intr-un macel de i-a administrat 6-0/6-2 in Singapore sau cand a batut-o pe Errani la Doha de i-a sunat apa in cap?Razbunare.:))

  • F.A.G.

    Regret ca trebuie sa o spun dar daca Simona, a ajuns sa renunte la a-si reprezenta TARA in favoarea unei maini de “arginti”de nustiu unde,face o mare greseala… Este dreptul si alegerea ei, pe care le respect,dar pe mine m-a pierdut de suporter si posibil ca mine sa fie multi altii..Propun F.R.T.sa nu o mai “deranjeze” pe Simona,sa o lase sa-si vada de castigurile ei si sa se bazeze pe acele fete care pentru a-si reprezenta TARA este cu adevarat o onoare…RUSINE ,Simona!!!!!Respect si mult succes fetelor care merg in Canada..!!!!!

    • xyz

      Uite unde era patriotul…sa te intreb ce ai facut tu pentru tara? Nu cred ca are sens. Lasa-ne, te rugam.

      • sorin-arges

        Lucrurile nu sunt simple deloc din pacate, desi la un moment dat chiar pareau asa. Adica Irina si Monica erau suficiente pentru a rezolva meciul cu Canada. Numai ca intre timp treaba s-a complicat. Dupa anuntul Simonei aflam ca Monica are o suferinta mai veche pe care a purtat-o demult cu ea fara sa faca mare caz de asta. Acum insa … iata nu mai e dispusa sa sufere. Dupa aplauzele pe care le-a prestat la anuntul de retragere al Simonei, FRT practic nu poate sa zica nimic… Cred ca suntem constienti ca atat Irina cat si Alexandra nu sunt chiar 100%, mai ales Alex care probabil se afla intr-un program de refacere progresiva inceput demult si deloc terminat; ce ar insemna o accidentare in acest context … Iar daca Eugenia e desteapta chiar poate sa dea o lovitura de imagine prin participarea la Fed C. O ratare pentru Romania a acestei mari sanse de a intra in grupa de elita s-ar rasfrange in primul rand in capul Simonei,si as zice eu deloc nejustificat.
        Simona si-a construit brand-ul in jurul elementului romanesc. A aratat ca e altfel decat celelalte, vine la convocarile federatiei indiferent unde sunt ele, vine la Turneul de la Bucuresti s-o vada toti romanii, spune ca-i iubeste pe romani, ca se simte foarte bine imediat ce calca pe pamant romanesc … etc Recenta ei hotarare se potriveste ca nuca in perete cu toate astea. Evident ca raspunsul dat de Irina Spirlea la aceleasi obiectii cand a declinat participarea la o astfel de convocare e valabil, respectiv… ,, Atata timp cat pe tabela in dreptul meu scrie Romania indiferent unde joc, nu primesc lectii de patriotism de la nimeni !”. Si totusi …
        Reactia lui Nastase e probabil numai inceputul unui lung sir de reprosuri. Poate deranjat si de faptul ca stie mai multe din lumea tenisului … nu e exclus ca (ne)participarea Simonei sa se fi decis la IW sub inaltul patronaj al lui Tiriac si de aici si reactia… Cine stie !

        Am vazut o aprobare unanima pentru hotararea Simonei, atat din partea celor care o sustin neconditionat cat si a celor care cu indulgenta pot fi apreciati ca nu ,,tin” cu ea … Tocmai reactia celor din urma ma ingrijoreaza..Cand cei care sunt impotriva ta te aplauda e clar ca lucrurile nu sunt OK.

        Sa ne imaginam (Doamne fereste !) ca Romania pierde meciul cu Canada iar Simona iese dupa primul meci la Stuttgard … ??

        • xyz

          Sa fim seriosi, doar un profan o poate acuza pe Simona pentru neparticiparea la meciul impotriva Canadei. Privind lucrurile din punctul de vedere al unui profesionist (si aici ma refer la Simona) este normal sa spuna nu convocarii, sezonul pe zgura este mult prea important pentru cariera ei. Anul trecut a venit la Bucuresti si ratat complet sezonul de toamna, acum ce ar trebui sa faca? Este evident ca participand la meciul de FED Cup trebuie sa neglijeze Stuttgartul. Lucru greu de imaginat din minim doua motive: obligatiile de care chiar ea a pomenit si faptul ca e total aiurea sa intre intr-un Mandatory (Madrid) fara meciuri pe zgura.
          Patrioti de ocazie se vor gasi mereu, sunt sigur ca tot ei ar fi fost impotriva ei daca ar fi participat la FED Cup, oricum sunt cantitate neglijabila.

          • sorin-arges

            Nu e chiar asa. Si nu de patriotism de ocazie e vorba aici. Celelalte romance participante nu au si ele planurile lor care sunt incurcate de Fed C ? Ba as zice ca cele cateva mii de euro pe care probabil le pierd sunt mai importanti pentru ele decat pentru Simona ce poate castiga in Germania … Daca e OK ca Simona s-a retras, e OK daca nu vine niciuna. Deci ?
            Pe mine m-a luat pe nepregatite hotararea Simonei, chiar nu ma asteptam. Si inclin sa cred ca nu e hotararea ei ci mai ales a celor din jur, cu Tiriac in prim plan.

          • xyz

            Cum sa te ia pe nepregatite? 27 de meciuri in 3 luni pe patru continente, nu crezi ca are nevoie de odihna? De ce si-ar pune in pericol sezonul pentru un meci pe care in mod normal ar trebui sa-l castigam si faca ea sau Monica?

            Citat din articol:
            ” În meciul pierdut cu Cehia, în februarie, Canada s-a bazat pe Gabriela Dabrowski (175 WTA la simplu, 44 la dublu) Francoise Abanda (235 WTA la simplu, 430 la dublu), Sharon Fichman (203 / 119) și Charlotte Robillard-Millette (806/792). Toate, cu clasament și rezultate mult inferioare fetelor noastre. Alte opțiuni ar mai fi Heidi El Tabakh (241 la simplu la acest moment) sau Carol Zhao (289).”

            Sa spunem ca vine Genie si face 2-0 pentru Canada, chiar crezi ca avem nevoie de nr.3 WTA ca sa batem niste jucatoare de duzina?

          • sorin-arges

            Nu asta e ideea. Si n-are rost sa reiau ce am scris pana acum. Te rog mai citeste odata.

          • xyz

            Hai sa nu ne ascundem dupa deget, pune ideea intr-o fraza.

          • sorin-arges

            Cred ca spiritul de echipa pentru Nationala Romaniei de Fed C a fost grav deteriorat de hotararea (buna sau rea !) Simonei. Acest lucru se intampla innaintea unei oportunitati extrardinare de a accede in esalonul de elita. Prima reactie – retragerea Monicai – o avem deja. Cred ca vor mai fi si altele … Sper sa ma insel !

          • xyz

            Mersi.

            Eu cred ca Simona a luat decizia corecta daca avem in vedere oboseala acumulata si valoarea modesta a adversarelor. Daca in conditiile date nu suntem capabili sa invingem o echipa de mana a doua, n-avem ce cauta in esalonul de elita.

            Pareri diferite, n-are sens sa mai continuam :)

          • sorin-arges

            Iata ca a mai aparut o consecinta: Bouchard joaca ! Fara indoiala ca daca venea Simona nu juca !

          • xyz

            Da-mi si mie un link in care sa pot citi declaratia Eugeniei.

          • sorin-arges

            E interviul lui Petrache in Gandul. Probabil ca stie pe filiera lor olimpica de la omologul sau canadian …

            http://www.gandul.info/sport-miscare/alin-petrache-spune-ca-simona-halep-ar-trebui-sa-se-gandeasca-la-partea-nationala-14108717

          • xyz

            Eu doream sa citesc declaratia Eugeniei, tu chiar vrei sa-l iau in serios pe domnul Petrache? Tu declari senin “Iata ca a mai aparut o consecinta: Bouchard joaca !” bazandu-te pe zvonuri?

          • sorin-arges

            Eu te cred om serios. Daca declaratia presedintelui COSR o consideri zvon, scuza-ma ….
            In alta ordine de idei eu m-as fi bucurat sa nu am dreptate in cele scrise acum cateva ore de mine, deci nu considera ca ma bucur. Catt despre tine chiar nu te inteleg de ce te agiti asa tare ? N-ar fi rau sa citesti tot interviul lui Petrache din Gandul, e interesant ce spune …

          • xyz

            Domnul meu, doar o vorba sa-ti mai spun: invata sa recunosti greselile facute, nu-ti va taia nimeni capul (ai speculat si nu ti-a iesit deocamdata). Si da, ceea ce spune unul ca Petrache n-are nici o valoare pentru mine (se dovedeste a fi pura speculatie) . Eu nu ma agit, tu vrei sa demonstrezi ce gandire profunda ai si cum te macina grijile (nu poti dormi noaptea, presupun) vis a vis de atmosfera din echipa de FED Cup. Am incheiat discutia cu tine pe acest subiect.

          • emil

            presedintele asta CSOR ar trebui sa se ocupe sa dea premii la fetele care vin cu medalii de la olimpiada,asta trebuie sa faca.

          • mdionis

            “Daca declaratia presedintelui COSR o consideri zvon”

            Declaratia lui A.P. este dupa toate probabilitatile cea a unui cetatean neinformat/prost informat care a auzit si el cate ceva despre posibilitatea ca Jeni Bouchard sa joace in Fed Cup pentru Canada (sunt o gramada de mentiuni in presa romaneasca despre asa ceva) si o ia drept buna si sigura fiindca ii da bine in declaratia angajata politic despre Simona. Cealalta posibilitate ar fi ca el sa stie ceva ce nu mai stie nimeni si nu a aparut pe nicaieri (recte vreo precizare clara a lui Jeni cum ca are de gand sa participe la intalnirea cu Romania), insa aceasta posibilitate mi se pare extrem de improbabila tinand cont de interesul marginal al personajului fata de tenis (de fapt acesta ar fi un zvon: i-ar fi spus Jeni in privat unui canadian din comitetul lor olimpic care s-a grabit tot in privat sa il anunte pe el, A.P., ca Jeni vrea sa participe).

        • Ale

          http://www.dolce-sport.ro/sporturi/tenis/ilie-nastase-transant-la-fed-cup-nu-sunt-masini-porsche-nu-e-prima-oara-cand-face-treaba-asta-48237/

          Daca este atat de ingrijorat,sa joace el in locul Simonei.
          Omul asta a vorbit cand trebuia sa-si vada de treaba,acum incearca sa dreaga busuiocu…

          • xyz

            Cine incearca sa dreaga busuiocu’?

          • Ale

            Ilie Nastase.

          • xyz

            A inceput sa fie ciudat de la o vreme, tot respectul pentru sportivul Ilie Nastase insa ca om tinde sa devina un mare zero….

          • Ale

            Nu stiu de s-a bagat el in discutia asta,putea s-o evite elegant.

          • xyz

            Imi amintesc cum prin 2010 se saturase de Romania si lua in calcul o mutare definitiva in strainatate. De cand e senator a devenit patriot…Ca sa nu mai spun de scandalul cu tenta rasista in care a fost implicat sau faptul ca a amenintat o ziarista ca-i sparge fata. Un om cu un asemenea caracter are tupeul sa judece pe altii?

          • Ale

            In articolul de pe Dolce spune ca la Fed Cup nu se dau masini Porche ca la Stuttgart

          • xyz

            E un frustrat, la fel ar face si cu Tiriac daca si-ar permite (motivele sunt evidente), problema e ca mustaciosul il pune repede la punct daca e cazul. Simona are prea mult bun simt si respect fata de cariera lui pentru a intra intr-o polemica. Poate se baga Tiriac, sa vezi atunci distractie :)

          • sorin-arges

            Las’ c-a jucat destul la vremea lui. Nu asta e ideea.

        • Liviu

          lucrurile sunt foarte simple. Castigam in Canada, indiferent ca va fi 3-2 sau 5-0, indiferent de componenta echipei noastre sau a lor. Ca le complici tu despicand firul in patru, e cu totul alta poveste.

    • sorin-arges

      Pai hotaraste-te: ori ii respecti hotararea si o lasi in pace, ori ii dai cu rusine ….

  • Ale
    • sorin-arges

      Mai degraba la … smile of the month.

  • Ale

    Culmea,sunt unii care o acuza pe Simona ca “buzunarul” este pe primul loc.ca se duce la Stuttgart,in loc sa mearga in Candada pentru Fed Cup.Lucrurile stau taman invers.

    George Cosac sustine ca Simona a donat banii pe care i-a primit pentru victoria cu Spania de la Galati, dar obligatiile WTA au tinut-o departe de intalnirea cu Canada.

    “Simona nu vine la Fed Cup sa joace pentru bani. Totul timpul ea a spus ca joaca pentru Romania. Din pacate, asa cum spuneam nu cu mult timp in urma, din cauza programului extrem de incarcat, dar si a contractelor pe care trebuie sa le onoreze, ea nu are cum sa fie alaturi de fete la aceste meciuri din Canada”, a spus Cosac pentru SportNews.

    “Banii care vor veni de la federatia internationala, cred eu ca aproape 50.000 de euro, vor fi impartiti in mod egal intre fetele care au fost prezente la Galati, la partida cu Spania. Simona a anuntat ca partea ei va fi donata unor copii dornici sa faca tenis”, a dezvaluit acesta.

    • Alin

      Preşedintele COSR, Alin Petrache: “Poate se răzgândeşte Simona, pentru că am văzut că Bouchard şi-a confirmat prezenţa la meciul împotriva noastră…”.
      Pe langa faptul ca si acest Petrache a intrat in corul celor care o critica pe Simona ( n-am mai pus toata declaratia ), alta e informatia bomba, Bouchard chiar joaca la acest meci ?

      • Ale

        Si uite cum toata presiunea este pe umerii Simonei acum.

        • Alin

          …da, oricum eu sper ca Simona sa faca ce e mai bine pt EA.

        • sorin-arges

          Deci cum ziceam, Eugenia nu rateaza ocazia, in contextul neparticiparii Simonei, sa dea o excelenta lovitura de imagine.

          • Ale

            Normal,a auzit ca Simona nu vine si s-a gandit ca are si ea o sansa.
            N-ar fi exclus sa auzim ca Simona s-a razgandit.

          • xyz

            A anutat oficial ca vine? Eu citisem asta https://ca.sports.yahoo.com/blogs/eh-game/world-no–3-simona-halep-a–no–for-fed-cup-in-montreal–your-move–eugenie-bouchard-153305565.html nu se stia nimic, are locul lasat liber in caz ca vine, daca nu locul va fi ocupat de o jucatoare de 16 ani

          • xyz

            BTW, lovitura de imagine fost cand a spus pas la meciul cu Cehia :)

          • Alin

            da, asa zice Petrache de la COSR astazi, ca Bouchard si-a confirmat prezenta. Alta informatie n-am citit.

          • xyz

            Ok, sa inteleg ca Petrache stie si canadienii nu, ciudat…

          • Alin

            Da, nu inteleg ce e cu declaratia asta daca nu e adevarata, ocupa o pozitia importanta si ar trebui sa fie mai atent cu ceea ce scoate pe gura.

          • xyz

            E un trend care prinde, daca spui ceva de bine despre Simona esti undeva in mijlocul sutelor de declaratii, o critica (justificata sau nu) atrage imediat atentia “presei” si de aici si titlurile “soc”.

          • http://www.treizecizero.ro/ AdrianToca

            Nu a confirmat. Cel puțin la acest moment. Să ne alegem cu grijă sursele :)

          • Alin

            Multumesc pt info, inseamna ca am mintit si eu cum a mintit presedintele COSR :))

          • sorin-arges

            Declaratia lui Petrache e foarte clara in Gandul.
            Nu cred sa bata campii. Probabil ca tehnic, la federatia lor inca nu s-a rezolvat problema.

          • emil

            sa pairda vreun meci sa vezi ce lovitura de imagine da.

  • Cip

    Haideti domne sa fim seriosi…cine apreciaza ce face Simona respecta si sustine decizia ei…si o sa expun niste detalii care sunt foarte adevarate:
    1. Dintre toti jucatorii de top din ultimi 10 ani, nu exista nici unul sa fii participat la toate meciurile equipei sale, fie FedCup fie Cupa Davis. Daca exista unul singur, numiti-l…
    2. Sa schimbi fusul orar USA-Romania-CAnada-Europa in doar 3 saptamani e aberant pt un sportiv de mare performanta, si mai ales tinand cont despre schimbul de suprafete de joc: hard-zgura(antrenamente)-hard(fedcup)-zgura(sttutgart)
    3. Jucam impotriva unei echipe care are in lot jucatoare de la nr. 150 mondial in jos, in timp ce noi avem 6 fete in primele 150, deci se poate construi o echipa si fara Simona(aceste fete nu pot participa la Sttutgart din cauza rankingului-in afara Irinei Begu). O eventuala infrangere o sa demonstreze nivelul echipei si o sa arate dak intradevar avem fata de prima grupa mondiala.
    4.Pt mine ca roman, e mai important k simona sa castige Roland Garros sau sa fie nr.1 mondial decat sa castigam un amarat de meci de FedCup, ca sa nu mai zic ce impact mondial ar avea un eventual Roland Garros in dauna unei victorii impotriva Canadei. Si cum neparticiparea Simonei in FedCup ii da mai multe sanse unei pregatiri optime pt sezonul de zgura, e normal sa sustin decizia Simonei.
    5. Oamenii astia care apar acum cu declaratii despre cum ar face ei, ar fii bine sa se gandeasca ce au facut ei pt Simona k sa ajunga la nivelul la care a ajuns si dupa aceea sa aiba pretentii k Simona sa participe la toate meciurile in FedCup.

    Hai Simona! Hai Romania!

  • xyz

    Un fragment din declaratia lui Ciprian Porumb:

    Q: “O vor privi romanii cu alti ochi dupa acest refuz? Deja au aparut comentarii…”

    C.P.: Romanii trebuie sa inteleaga un singur lucru. Cand ajungi la acest nivel ai nevoie de odihna, de repaus, trebuie sa-ti gestionezi bine programul. Simona va mai avea sansa sa joace pentru Fed Cup, chiar sa si castige trofeul alaturi de fete, dar acum, daca venea, risca sa-si puna in pericol ambele obiective: sa mearga obosita in Canada si sa nu ajute echipa la Fed Cup, iar apoi sa nu aiba o evolutie buna la Roland Garros, unde eu cred ca are o sansa mare de a castiga.

  • emil

    sincer nu stiu ce are Nastase cu ea,insa pentru mine ca om este un mare 0 barat.si nu din cauza declaratiilor impotriva Simonei.

    • Un guest acolo

      Pai si pe Tecau l-a tocat cand a castigat AO la dublu mixt in 2012, de parca el n-ar avea 2 GS la dublu mixt castigate. Chiar daca nu vorbim de un trofeu la simplu, pentru romani GS-urile nu stau pe toate gardurile.

      • emil

        din pacate unii cand imbatranesc…mai acum ceva vreme era scarbit de tara si ne ameninta ca pleaca.omul e o nulitate,insa sportivul a fost mare.pacat.

  • Lawrence

    Luminița Paul: “Expresia patriotismului în stare pură se regăseşte în fermitatea privirii Simonei. Cine a ratat-o a pierdut mult”
    http://www.gsp.ro/gspro/gspro/lumini-a-paul-expresia-patriotismului-n-stare-pur-se-reg-se-te-n-fermitatea-privirii-simonei-cine-a-ratat-o-a-pierdut-mult-447636.html

Design: Bogdan Gheorghe